PROCESUL CONSILIERII PROFESIONALE

Majoritatea specialiştilor în domeniu arată că cel mai dificil de realizat este primul contact dintre cel
care solicită consilierea şi consilier (cf. Adriana Rotaru, 2002, pp. 50-53).
Prima şedinţă trebuie să se desfăşoare într-un loc special ales (cabinetul de consiliere); încăperea
trebuie să asigure intimitate şi securitate ; consilierul şi clientul trebuie să aibă o poziţie care să le permită
contactul vizual direct (de preferat ca între cei doi să nu existe mobilier-barieră, fiind recomandat
amplasamentul în colţul unei mese sau în fotolii faţă în faţă); punctualitatea trebuie impusă ca o primă regulă.
Conversaţia introductivă (spargerea gheţii) se poate realiza prin abordarea unor subiecte mărunte,
aparent fără legătură cu problema concretă. Consilierul poate începe prin a povesti o întâmplare recentă, o
experienţă personală pentru a da impresia celui consiliat că toată lumea poate să aibă diferite probleme şi că el,
clientul, nu este singurul care întâmpină dificultăţi. De asemenea, comportamentul nonverbal al consilierului
trebuie să încurajeze exprimarea celui consiliat: un zâmbet, o privire blândă, o strângere de mână etc.
Consilierul trebuie să precizeze, încă de la început, caracterul confidenţial al întâlnirii, să îşi delimiteze
competenţele (asistare şi sprijin) şi să se asigure de colaborarea clientului.
În cazul în care conversaţia debutează dificil se pot adresa întrebări-invitaţii, de genul: Poţi să-mi spui
ce te preocupă ? ; Crezi că am putea aborda împreună problema ta ? ; Eu te ascult… etc. Informaţiile
parvenite vor fi consemnate imediat sau înregistrate (reportofon, cameră video etc.), cu acordul prealabil al celui
consiliat, reconfirmând caracterul strict confidenţial.
Aşadar, prima şedinţă de consiliere are ca obiectiv principal stabilirea relaţiei de consiliere şi
identificarea problemei.
Durata eficientă a unei şedinţe de consiliere este între 40-60 minute.
Încheierea şedinţei este un alt moment dificil. Este recomandabil ca limita de timp să fie stabilită la
începutul întrevederii. Sublinierea încheierii şedinţei se poate face fie printr-o propoziţie directă, Timpul nostru
s-a terminat  !, fie prin rezumarea celor discutate. Se stabileşte următoarea întâlnire, de comun acord (Crezi că
ne mai putem vedea ?) ; nu se admite impunerea ei de către consilier.
Obiectivul imediat al următoarei şedinţe de consiliere trebuie considerat a fi identificarea problemei şi a
soluţiilor acesteia.
În identificarea problemei trebuie să se aibă în vedere faptul că orice relatare are un conţinut cognitiv,
făcând referire la evenimente, persoane, lucruri, dar şi un conţinut afectiv, exprimat verbal/nonverbal. Acest
conţinut afectiv este cel care generează, de fapt, dificultăţile de identificare a problemei. Pentru clarificări se
folosesc parafrazările, rezumările, întrebări cât mai variate.
Un model de fişă a şedinţelor de consiliere poate avea următoarea structură:
 conversaţia introductivă;
 elaborarea schiţei cazului:
  formularea problemei, stabilirea cauzelor posibile, a factorilor determinanţi ;
 întocmirea unei scurte caracterizări/descrieri a problemei/cazului pe baza informaţiilor obţinute ;
 realizarea unui plan de intervenţie sau a unui contract scris – ce se realizează împreună, ce face
clientul, cum se va evalua periodic evoluţia situatiei etc.
 punerea în aplicare a planului – rezolvarea problemei cu ajutorul unor tehnici specifice de
intervenţie pentru care consilierul optează, în funcţie de caracteristicile clientului.
Încheierea/terminarea şedinţelor de consiliere este, de asemenea, un moment delicat ; se cere mult tact,
înţelegere şi abilitate din partea consilierului. Această etapă este necesar să se desfăşoare din următoarele
motive (M. Jigău, 2001, p. 210):
 au fost atinse obiectivele propuse;
 clientul nu colaborează sau nu se mai prezintă la şedinţe;
 clientul nu trece la acţiune;
 lipsa de profunzime sau de semnificaţie a şedinţelor, datorită confuziei, nehotărârii sau sub-motivării
clientului pentru rezolvarea situaţiei cu privire la carieră.
Uneori, încheierea şedinţelor de consiliere aparţine clientului. În aceste situaţii, motivele pot fi:
 credinţa clientului că şi-a atins scopurile;
 teama clientului că ar putea fi descoperite, în procesul consilierii, anumite aspecte sau puncte slabe
ale vieţii sale pe care doreşte să le ascundă;
 eşecul consilierului de a răspunde aşteptărilor clientului;
 lipsa de implicare a clientului şi renunţarea voluntară la consiliere.