Sunteți pe pagina 1din 12

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.21
din 29 ianuarie 2009
privind alipirea terenurilor situate în municipiul Arad, str. Miron Costin nr.1 A
şi încheierea unui nou contract de transmitere în folosinţă gratuită
către ASOCIAŢIA „CLUBUL SPORTIV AMEFA ARAD"
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr.2.861/23.01.2009;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu nr.2.861 /T4/16.01.2009;
-adresa nr.17/2008 a Clubului Sportiv Astra Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu
nr.2.861/2008;
-Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad nr.199/1997, nr.277/2004, nr.289/2004 şi
nr.307/2004;
-Certificatul de urbanism nr. 2.816/14.10.2008;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
-Ordinul nr.954/B/C din 26.04.2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului
asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop
patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare;
-art.13 din Decretul-Lege nr.115/1938, pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la Cărţile funciare;
În temeiul 36 alin.(2), lit.„c", art.45 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE
Art.1.Terenurile în suprafaţă totală măsurată de 7.496 mp., situate în municipiul Arad str.Miron Costin
nr.IA, înscrise în C.F. nr. 56.708-Arad, cu nr.top. 276.277/b.279/b/2 şi C.F.nr.68.067-Arad, cu nr.
top.8604, nr.top.8603/5, nr.top.8603/1, nr. top. 8603/2 şi nr.top.8620, transmise în folosinţă gratuită în
favoarea Clubului Sportiv Astra Arad, prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad
nr.199/1997, nr.289/2004 şi nr.307/2004, se alipesc conform documentaţiei cadastrale întocmită de către
S.C.Terra Internaţional S.R.L., proiect nr.112/2008, anexele nr.1-3, care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2.Se reziliază, prin acordul părţilor, contractele de dare în folosinţă gratuită aprobate prin Hotărârile
Consiliului Local al Municipiului Arad nr.289/2004 şi nr.307/2007.
Art.3.Se aprobă contractul de dare în folosinţă gratuită a terenului alipit în suprafaţă totală măsurată de
7.496 mp. identificat la art.1, conform anexei nr.4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul
Administrare Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR


Traian-Ion VLAICU-HERGANE Doina PAUL

SL/SL, verif.SL, Ex.3


1 ex.Instituţia Prefectului- Judeţul Arad
1 ex.Serrviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Dosar şedinţă CLMA 29 01 2009
cod:PMA– S1-02
Anexa 4 la Hotărârea nr. 21 din 29.01./2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
CONTRACT
de dare în folosinţă gratuită
Nr.________________2009
I.Părţile contractului
între:
Municipiul ARAD, cu sediul în Municipiul Arad, B-dul Revoluţiei nr.75, reprezentat prin
Primar, Gheorghe Falcă, în calitate de proprietar
Şi
CLUBUL SPORTIV „AMEFA" ARAD, CU sediul în municipiul Arad, str.Miron Costin, nr.1 A,
având cod de identificare fiscală 4881310, reprezentată prin preşedinte Gheorghe Biriş, având
CI, seria AR, nr.328772, CNP1540802020014, cu domiciliul în Arad, str.Privighetoarei nr.15,
în calitate de primitor,
II.Obiectul contractului
1.Obiectul contractului îl constituie transmiterea, respectiv primirea în folosinţă
gratuită a imobilului, construcţii şi teren în suprafaţă de 7496 mp., situat în municipiul Arad,
str. Miron Costin nr.1 A, înscris în CF. - Arad, cu număr cadastral _______________ .
III. Modalitate, termen, scop.
Imobilul-„baza sportivă cu bazin de înot" se transmite în folosinţă gratuită, pe o durată de 25
ani, în scopul desfăşurării unor activităţi sportive de performanţă (polo, haltere, culturism, box,
lupte, tenis), iniţiere înot şi agrement.
IV.Obligaţiile proprietarului
1. Proprietarul se obligă să predea imobilul liber de sarcini în starea actuală, conform
„Inventarului" - parte integrantă din contract.
2. Proprietarul îl garantează pe primitor împotriva oricărei evicţiuni.
V.Obligaţiile primitorului
1.Primitorul se obligă să folosească imobilul ca un bun proprietar, în scopul pentru
care a fost transmis, purtând răspunderea pentru toate pagubele produse din culpa sa.
2.Primitorul se obligă să realizeze:
a.-modernizarea bazinului de înot olimpic prin montarea de instalaţii pentru încălzirea,
filtrarea şi iluminatul apei, inclusiv construcţiile şi dotările aferente şi reabilitarea cuvei
bazinului conform normelor de sănătate publică şi de mediu;
b.-expertizarea tehnică a tribunei şi consolidarea sau reconstrucţia acesteia, după caz;
c.-construirea unui bazin de înot pentru copii;
d.-amenajarea unui teren de sport multifuncţional (minifotbal, tenis);
e.-amenajarea locurilor de parcare necesare bazei sportive şi împrejmuirea
incintei;
f.-reabilitarea, modernizarea, eventual extinderea corpului 3 (spaţii de cazare pentru sportivi,
vestiare, grupuri sanitare şi funcţiuni anexe).
g.-primitorul se obligă să întocmească documentele tehnice necesare autorizării, să respecte
documentaţiile de urbanism existente, să obţină toate avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare
funcţionării bazei sportive.
3.Primitorul se obligă să respecte următoarele termene de finalizare ale construcţiilor:
a.- pentru amenajările prevăzute la Cap.V. pct 2 lit.a) şi e) - 01.06.2009
b- pentru restul construcţiilor şi amenajărilor cuprinse la Cap.V., pct.2 -01.06.2010.
4.Primitorul se obligă, sub condiţie rezolutorie, să respecte şi să menţină destinaţia şi activităţile
bazei sportive astfel cum au fost ele stabilite prin prezentul contract.
5.După finalizare, investiţiile realizate conform cap. V se predau în proprietatea publică a
municipiului Arad.
6.Plata utilităţilor publice consumate şi alte obligaţii financiare aferente imobilului sunt în
sarcina primitorului.
7.Anual, în luna decembrie, primitorul va prezenta o informare Consiliului Local al
Municipiului Arad cu privire la îndeplinirea obligaţiilor şi rezultatele clubului privind
activitatea sportivă din acel an.
8.Să solicite în prealabil acordul expres al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru
închirierea, darea în folosinţă gratuită sau pentru orice act juridic încheiat în favoarea unui terţ
referitor la terenurile care fac obiectul prezentului contract..
VI.Drepturile primitorului
1. În scopul finanţării şi realizării investiţiilor, precum şi pentru asigurarea bazei materiale
pentru menţinerea şi desfăşurarea activităţilor sportive de performanţă şi iniţiere înot, primitorul
are dreptul la asociere.
2. Primitorul are dreptul de a realiza şi alte obiective cuprinse în Planul Urbanistic de Detaliu
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad 277/2004 - urmând ca preluarea
sau reglementarea acestora să se facă în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad.
VII.Încetarea dreptului de folosinţă
a.Dreptul de folosinţă încetează de plin drept, fără nici o notificare prealabilă din
partea proprietarului, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „AMEFA"
ARAD, nu îşi respectă oricare din obligaţiile enumerate şi asumate prin semnarea
prezentului contract.
b.Prezentul contract poate fi reziliat în mod unilateral de către primitorul CLUBUL
SPORTIV „AMEFA" ARAD, CU notificarea prealabilă a proprietarului, fără ca
primitorul să poată solicita despăgubiri pentru eventualele investiţii făcute.
c.Proprietarul, Municipiul ARAD, poate modifica partea reglementară a contractului
sau îl poate rezilia în mod unilateral numai din motive excepţionale legate de
interesul naţional sau local, cu notificarea prealabilă a primitorului.
d. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul scris al părţilor.
VIII.Alte clauze
a..Proprietarul are dreptul să inspecteze imobilul atribuit în folosinţă gratuită, să
verifice respectarea obligaţiilor asumate de primitor;
b. Prezentul contract se completează cu prevederile legale în vigoare;
c..Nerespectarea prevederilor referitoare la destinaţie, termene precum şi a oricăror
obligaţii atrage după sine activarea condiţiei rezolutorii conform art. 1019-1021
Cod Civil;
d..Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii;
IX. Litigii
Litigiile de orice natură ivite între părţi vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu
se ajunge la înţelegere se va apela la instanţele judecătoreşti competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte şi unul
pentru publicitate imobiliară.
Am predat Am primit
MUNICIPIUL ARAD CLUBUL SPORTIV„AMEFA "ARAD
Prin
PRIMAR PREŞEDINTE
Gheorghe Falcă Gheorghe Biriş

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR


Traian-Ion VLAICU-HERGANE Doina PAUL

SL/SL, verif.SL, Ex.3


1 ex.Instituţia Prefectului- Judeţul Arad
1 ex.Serrviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Dosar şedinţă CLMA 29 01 2009
cod:PMA– S1-02
Anexă la contractul de comodat–cadru aprobat
prin Hotărârea nr.21 din 29 02 2009
a Consiliului Local al Municipiului Arad

INVENTARUL BUNURILOR AFLATE ÎN DOMENIUL PUBLIC AL


MUNCIPIULUI ARAD, SITUATE ÎN MUNICIPIUL ARAD,
STR. Miron Costin nr. 1

Nr. crt. Nr. corp Destinaţie iniţială Suprafaţa (mp.)


1. CI Sală sport 362,81
2. C2 Birouri 48,23
3. C3 Vestiare • 362,62
4. C4 Magazie 44,52
5. gj1 Garaj 18,80
6. gj2 Garaj 18,95
7. gj3 Garaj 19,48
8. m Tribună 228,18
9. An 1 Cabină - prim ajutor 2,81
10. An 2 Cabina portar 2,79
11. Bazin înot Bazin 1.059,01
Total 2.168,19

Suprafaţă totală măsurată a incintei = 7.496 mp.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR


Traian-Ion VLAICU-HERGANE Doina PAUL

SL/SL, verif.SL, Ex.3


1 ex.Instituţia Prefectului- Judeţul Arad
1 ex.Serrviciul Administrare Patrimoniu
1 ex.Dosar şedinţă CLMA 29 01 2009
cod:PMA– S1-02
Avizat:
PROIECT
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD Secretar,
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL Doina Paul

HOTĂRÂREA Nr.
din __._.2009
privind alipirea terenurilor situate în municipiul Arad, str. Miron Costin nr. 1 A şi încheierea
unui nou contract de transmitere în folosinţă gratuită, către ASOCIAŢIA „CLUBUL SPORTIV
AMEFA ARAD".

Consiliul Local al Municipiului Arad; Având în vedere:


- iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.
2.861/2009;
- adresa nr. 17/2008 a Clubului Sportiv Astra Arad, înregistrată la Primăria municipiului Arad,
cu nr. 2.861/2008;
- raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu, înregistrat cu nr.
2.861 /T4/16.01.2009;
- Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad, nr. 199/1997, nr. 277/2004, nr. 289/2004 şi
nr. 307/2004;
- Certificatul de urbanism nr. 2.816/14.10.2008;
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
- Ordonanţa nr. 26 din 30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordin nr. 954/B/C din 26.04.2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al
persoanelor juridice fără scop patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 13 din Decret - Lege nr. 115 din 27.04.1938, pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la Cărţile funciare;
- prevederile art. 36 alin. (2), lit. „c", din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu
modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art. 45, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Terenurile în suprafaţă totală măsurată de 7.496 mp., situate în municipiul Arad str.
Miron Costin nr. IA, înscrise în C.F. nr. 56.708 - Arad, cu nr. top. 276.277/b.279/b/2 şi C.F. nr.
68.067 - Arad, cu nr. top. 8604, nr. top. 8603/5, nr. top. 8603/1, nr. top. 8603/2 şi nr. top. 8620,
transmise în folosinţă gratuită în favoarea Clubului Sportiv Astra Arad, prin Hotărârile
Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 199/1997, nr. 289/2004 şi nr. 307/2004, se alipesc
conform documentaţiei cadastrale întocmită de către S.C. Terra Internaţional S.R.L., proiect nr.
112/2008, Anexele nr. 1 - 3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se reziliază prin acordul părţilor, contractele de dare în folosinţă gratuită, aprobate prin
Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad, nr. 289/2004 şi nr. 307/2007.
Art. 3. Se aprobă contractul de dare în folosinţă gratuită, a terenului alipit, în suprafaţă totală
măsurată de 7.496 mp. aprobat la art. 1, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
Serviciul Administrare Patrimoniu şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul
Administraţie Publică Locală.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 2.664 din______2009

EXPUNERE DE MOTIVE

Ca urmare a solicitării Clubului sportiv AMEFA Arad de unificare a unor


parcele de teren şi prelungire a unor termene şi documente emise de
administraţia locală, pe parcursul anului 2008 s-au efectuat mai multe operaţiuni
pentru clarificarea incintei bazei sportive „Bazinul Pădurice".
Cu această ocazie s-a constatat şi faptul că deşi aveau aprobată folosinţa
gratuită în fapt contractele erau încheiate doar pe nişte parcele de teren.
Faţă de cele de mai sus consider oportun adoptarea unei hotărâri pentru
alipirea parcelelor şi aprobarea contractului de transmitere în folosinţă gratuită a
întregului imobil.

PRIMAR,
Gheorghe Falcă
ROMÂNIA Anexa nr. _, la Hotărârea nr. ___ /2009
JUDEŢUL ARAD a Consiliului Local al Municipiului Arad
MUNICD7IUL ARAD
CONSILIUL LOCAL

CONTRACT de dare în
folosinţă gratuită,
Nr.__/_._.20009

I. Părţile contractului

între:
Municipiul ARAD, cu sediul în municipiul Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75, reprezentat prin
Primar, Gheorghe Falcă, în calitate de proprietar,
Şi
CLUBUL SPORTIV „AMEFA" ARAD, CU sediul în municipiul Arad, str. Miron Costin, nr. 1 A,
având cod de identificare fiscală 4881310, reprezentată prin preşedinte Gheorghe Biriş, având CI,
seria AR, nr. 328772, CNP 1540802020014, cu domiciliul în Arad, str. Privighetoarei, nr. 15, în
calitate de primitor,

I. Obiectul contractului

1. Obiectul contractului îl constituie transmiterea, respectiv primirea în folosinţă


gratuită a imobilului, construcţii şi teren în suprafaţă de 7496 mp., situat în municipiul Arad,
Str. Miron Costin nr. 1 A, înscris în CF. - Arad, cu număr cadastral ________ .
DT. Modalitate, termen, scop
1. Imobilului - „baza sportivă cu bazin de înot" se transmite în folosinţă gratuită, pe o
durată de 25 ani, în scopul desfăşurării unor activităţi sportive de performanţă
(polo, haltere, culturism, box, lupte, tenis), iniţiere înot şi agrement.

n. Obligaţiile proprietarului

3. Proprietarul se obligă să predea imobilul liber de sarcini în starea actuală, conform


„Inventarului" - parte integrantă din contract;
4. Proprietarul îl garantează pe primitor împotriva oricărei evicţiuni;

V. Obligaţiile primitorului

1. Primitorul se obligă să folosească imobilul ca un bun proprietar, în scopul pentru


care a fost transmis, purtând răspunderea pentru toate pagubele produse din culpa sa;
2. Primitorul se obligă să realizeze:
a) - modernizarea bazinului de înot olimpic prin montarea de instalaţii pentru
încălzirea, filtrarea şi iluminatul apei, inclusiv construcţiile şi dotările aferente şi reabilitarea
cuvei bazinului conform normelor de sănătate publică şi de mediu;
b) - expertizarea tehnică a tribunei şi consolidarea sau reconstrucţia acesteia, după
caz;
c) - construirea unui bazin de înot pentru copii;
d) - amenajarea unui teren de sport multifuncţional (minifotbal, tenis);
e) - amenajarea locurilor de parcare necesare bazei sportive şi împrejmuirea
incintei;
f) - reabilitarea, modernizarea, eventual extinderea corpului 3, (spaţii de cazare
pentru sportivi, vestiare, grupuri sanitare şi funcţiuni anexe).
g) - primitorul se obligă să întocmească documentele tehnice necesare autorizării,
să respecte documetaţiile de urbanism existente, să obţină toate avizele, acordurile şi
autorizaţiile necesare funcţionării bazei sportive
3. Primitorul se obligă să respecte următoarele termene de finalizare ale
construcţiilor:
1. - pentru amenajările prevăzute la Cap.HL, pct 2(a) şi (e) - 01.06.2009
2. - pentru restul construcţiilor şi amenajărilor cuprinse la Cap.DI., pct. 2 -
01.06.2010
4. Primitorul se obligă, sub condiţie rezolutorie, să respecte şi să menţină destinaţia şi
activităţile bazei sportive astfel cum au fost ele stabilite prin prezentul contract;
5. După finalizare, investiţiile realizate conform cap. HI se predau în proprietatea
publică a municipiului Arad;
6. Plata utilităţilor publice consumate şi alte obligaţii financiare aferente imobilului
sunt în sarcina primitorului.
7. Anual, în luna decembrie, primitorul va prezenta o informare Consiliului Local al
municipiului Arad cu privire la îndeplinirea obligaţiilor şi rezultatele clubului
privind activitatea sportivă din acel an.

4. Să solicite în prealabil acordul expres al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru închirierea,
darea în folosinţă gratuită sau pentru orice act juridic încheiat în favoarea unui terţ referitor la terenurile
care fac obiectul prezentului contract..

VI. Drepturile primitorului

3. în scopul finanţării şi realizării investiţiilor, precum şi pentru asigurarea


bazei materiale pentru menţinerea şi desfăşurarea activităţilor sportive de
performanţă şi iniţiere înot, primitorul are dreptul la asociere.
4. Primitorul are dreptul de a realiza şi alte obiective cuprinse în Planul
Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCLMA nr. 277/2004 - urmând ca
preluarea sau reglementarea acestora să se facă în baza hotărârii CLMA.

VII. încetarea dreptului de folosinţă

a. Dreptul de folosinţă încetează de plin drept, fără nici o notificare prealabilă din
partea proprietarului, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „AMEFA"
ARAD, nu îşi respectă oricare din obligaţiile enumerate şi asumate prin semnarea
prezentului contract;
b. Prezentul contract poate fi reziliat în mod unilateral de către primitorul CLUBUL
SPORTIV „AMEFA" ARAD, CU notificarea prealabilă a proprietarului, fără ca
primitorul să poată solicita despăgubiri pentru eventualele investiţii făcute;
c. Proprietarul, Municipiul ARAD, poate modifica partea reglementară a contractului
sau îl poate rezilia în mod unilateral numai din motive excepţionale legate de
interesul naţional sau local, cu notificarea prealabilă a primitorului.
d. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul scris al părţilor.
Vm. Alte clauze

a. Proprietarul are dreptul să inspecteze imobilul atribuit în folosinţă gratuită, să


verifice respectarea obligaţiilor asumate de primitor;
b. Prezentul contract se completează cu prevederile legale în vigoare;
c. Nerespectarea prevederilor referitoare la destinaţie, termene precum şi a oricăror
obligaţii atrage după sine activarea condiţiei rezolutorii conform art. 1019-1021
Cod Civil;
d. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii;

IX. Litigii

Litigii de orice natură ivite între părţi vor fi soluţionate pe cale amiabilă iar în cazul în care
nu se ajunge la înţelegere se va apela la instanţele judecătoreşti competente.

Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte şi
unul pentru publicitate imobiliară.

Am predat: Am primit:
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD, CLUBUL S PORTIV„AMEFA "ARAD
prin: prin:
PRIMAR, PREŞEDINTE,
Gheorghe Falcă Gheorghe Biriş
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA PATRIMONIU
Serviciul Administrare Patrimoniu
Nr. 2.664 /T4/ *6.0<(.Zo00l

REFERAT

Clubul sportiv AMEFA Arad este asociaţie fără scop patrimonial


înfiinţată în baza Ordonanţei nr.26/2000.
Până în anul 2002 denumirea clubului a fost ASTRA Arad. Atât anterior,
cât şi după schimbarea denumirii, scopul asociaţiei a fost:
„ creşterea nivelului activităţii sportive în toate ramurile de sport care le
practică şi de creeare a unui climat moral şi social necesar creşterii
performanţei sportive, întărirea disciplinei în rândurile sportivilor, cultivarea
în conştiinţa acestora a spiritului de competitivitate, autodepăşire şi tendinţa de
a se situa în fruntea mişcării sportive din România. "
Asociaţia are Certificat de înscriere la Judecătoria Arad cu noua
denumire, încheiere 8079/22.10.2002, precum şi Certificat de identificare
sportivă eliberat de Ministerul Turismului şi Sportului în 29.11.2001, cu
denumire modificată din 04.04.2008.
Iniţial, baza sportivă cunoscută sub denumirea de „Bazin Pădurice", a
fost în administrarea SC. ASTRA TRINITI SA, fiind dată în folosinţă Clubului
Astra, terenul în fapt fiind domeniu public. După predarea activelor
municipiului Arad, prin hotărâri succesive, baza s-a transmis de către CLMA
tot în folosinţă acestui club, incinta constituindu-se din mai multe parcele.
întrucât toate construcţiile existente au o vechime mare, s-a dorit
modernizarea acestei baze, astfel prin Hotărârea 227/2004 s-a aprobat Planul
Urbanistic de Detaliu - Extinderea şi modernizarea Clubului Sportiv Astra
Arad.
Pentru obţinerea autorizaţiilor de construire, au fost necesare mai multe
etape de parcurs, întrucât în cărţile funciare, parte din teren figura proprietatea
statului român, altă parte proprietatea municipiului Arad, iar incinta nu era
conformă cu măsurătorile.
In prezent lucrarea cadastrală de alipire a parcelelor este finalizată, iar cu
această ocazie este necesar să se încheie un nou contract de folosinţă pentru întregul
imobil.
Menţionăm că.
prin Hotărârea 199/1977 s-a transmis în folosinţă suprafaţa de 4500 mp
fără a se finaliza printr-un contract (protocol), prin Hotărârea 289/2004
s-a transmis în folosinţă suprafaţa de 1084 mp cu contract,
prin Hotărâra 307/2007 s-a transmis şi suprafaţa de 1086 mp cu contract. Astfel
că este necesar ca cele două contracte anterioare să se rezilieze
şi să se încheie un singur contract pentru întreaga incintă: teren + construcţii
- 7496 mp.
'"ASTRA"'
438J
fflL SPORTIV ASTRA
ARAD

NR 195 / 29.04.2008

CĂTRE,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
ARAD

Ref; schimbare denumire

Prin prezenta dorim să vă informăm despre faptul că unitatea noastră şi-a


schimbat denumirea din C.S. ASTRA în CLUBUL SPORTIV AMEFA Arad şi redăm
mai jos datele de identificare :

CLUBUL SPORTIV AMEFA ARAD


C.F. 4881310 CONT BANCAR:
RO78CECEAR0132RON0089997
Deschis la CEC BANK Arad Sediul social:
ARAD 310146 str.M.Costin Nr.lA

Pentru evitarea unor viitoare neconcordanţe, rugăm a opera modificările ce se


impun în evidenţele şi documentele în care unitatea noastră este parte.

Vă mulţumim pentru înţelegere !

PREŞ
Prof.

S-ar putea să vă placă și