Imperiul Persan sau Imperiul Ahemenid (persana veche: Parsā) a fost un imperiu iranian ce a

dominat Asia de Sud și de Sud-Vest între 550 î.Hr., de la cucerirea mezilor de către Cirus cel Mare,

până în 330 î.Hr., când ultimul împărat Ahemenid moare și imperiul este cucerit de Alexandru cel
Mare.
La apogeul întinderii sale teritoriale, teritoriul său
cuprindea Iranul, Afganistanul, Irakul, Turcia, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul și porțiuni
din România, Bulgaria, Grecia, Arabia Saudită, Libia, Sudanul de Nord, Caucaz, India, Asia
Centrală și chiar din China, cu o suprafață totală de 8.000.000 km2. Cirus cel Mare creează dintr-un
stat vasal un vast imperiu cucerind Imperiul Medic, primul mare stat monarhic iranian, Imperiul Neo-
Babilonian și Regatul Lidian, deschizând cale fiului său, Cambyses al II-lea, spre cucerirea Egiptului.
Războaiele medice, dintre polisurile grecești și Imperiul Persan, au arătat acestuia că nu este
invincibil, înfrângerile suferite la Marathon, Salamina și Plateea umilindu-l pe Regele Regilor în fața
întregii lumi.
După cucerirea Imperiului Persan de către Alexandru cel Mare, vastele sale teritorii încep să facă
parte din lumea elenistică.

Origini[modificare | modificare sursă]
Perșii sunt un popor indo-iranian stabilit în Iran (Persia) în jurul anului 1000 î.Hr. Triburile
perșilor sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr., de Achaemenes, întemeietorul dinastiei
Ahemenizilor. Succesorul său, Teispes, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște
suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr. - 559 î.Hr.) pe a Mediei.

Imperiul[modificare | modificare sursă]
Cirus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.- 529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității,
transformă Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putere locală în cel mai vast și
puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a
statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia
Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei. În anii 545 î.Hr. - 539 î.Hr. sunt
ocupate vaste regiuni din Asia Centrală - Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, ș.a.
Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cirus cel Mare ocupă
în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la
granițele Egiptului Faraonic.
Cambyses II (529 î.Hr. - 522 î.Hr.), fiul lui Cirus al II-lea cel Mare, personalitate controversată
în istoriografiedatorită excentricității decizilor sale, transformă în 525 î.Hr. Egiptul într-
o satrapie a Imperiului Ahemenid.
Darius I cel Mare (522 î.Hr. - 486 î.Hr.), genial om de stat, reorganizează, după
cucerirea Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5.000.000 km². El
creează un sistem modern de drumuri, care să asigure transmiterea rapidă a informațiilor, a trupelor
și mărfurilor ("calea regală" Persepolis-Sardes măsura 2400 km), împarte imperiul în cca. 20
de unități administrative (satrapii), creează o monedă de aur etalon (dareicul), începe zidirea unei
noi reședințe regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsă
împotriva sciților (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de geții din Dobrogea, se încheie fără
niciun rezultat. Cu un eșec se termină și cele 2 expediții vizând cucerirea Greciei, din 492 î.Hr. și
490 î.Hr.
Xerxes I (486 î.Hr. – 465 î.Hr.), fiul și succesorul lui Darius, încearcă în 480 î.Hr, cu forțe
impresionante, să transforme Elada în provincie persană. Eroismul cetăților grecești, în fruntea
cărora se aflau Atena și Sparta, face ca lumea elenă să respingă cu succes această ofensivă.

Declinul[modificare | modificare sursă]
Începând cu domnia lui Artaxerxes II (465 -424 î.Hr.), Imperiul Ahemenid alunecă pe panta
declinului.Fiul său, Xerxes II (424 î.Hr.), după o domnie de 45 de zile este ucis de fratele
său, Sogdianus (424 - 423 î.Hr.), care la rândul său este asasinat. Darius II (423 - 405 î.Hr.) se
aliază cu Sparta în Războiul peloponesiac împotriva Atenei.Artaxerxes al II-lea înfrânge revolta
fratelui său, Cirus cel Tânar, în bătălia de la Cunaxa din 401 î.Hr.. Este confruntat și cu
tentativa Spartei, victorioasă în Războiul Peloponesiac, de a se erija în apărătoare a cetăților
grecești din Ionia.Ca răspuns la ofensiva corpului expediționar spartan, condus de generalii Tibron
(399 î.Hr.) și Dercilide și, din 396 î.Hr., care acționează în Asia Mică, Artaxerxes al II-lea
subvenționează și încurajează rezistența antispartană a cetăților grecești, Teba, Atena, Argos,
declanșînd războiul corintic (395 - 387 î.Hr.). De asemenea, Artaxerxes al II-lea sprijină reconstrucția
flotei ateniene care obține în 394 î.Hr. victoria de la Cnidos asupra celei spartane. Sprijină
încheierea, la Susa, a păcii lui Antalcidas (387/386 î.Hr.), numită și "pacea regelui", care punea
capăt luptelor din Grecia și confirma suzeranitatea Imperiului Persan asupra orașelor grecești din
Asia Mică și a insulei Cipru.
Artaxerxes al III-lea (358 – 338 î.Hr.) înăbușe în 343 î.Hr revolta Egiptului începută după moartea
lui Darius al II-lea. Urmat la tron de fiul său mic Artaxerxes al IV-lea(338 - 336 î.Hr.) care și-a
asasinat fratele mai mare.
În anul 334 î.Hr. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei
modeste armate, Hellespontul. În pofida uriașelor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330
î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedește incapabil să facă față impetuozității lui Alexandru,
pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) și Gaugamela (331 î.Hr.). Darius al III-lea este
asasinat în Bactria de către un general al său care va fi torturat și ucis de Alexandru.
Întregul Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice.