Sunteți pe pagina 1din 2

STILUL ȘTIINȚIFIC

Stilurile funcționale sunt variante ale limbii, care îndeplinesc funcții de comunicare într-un
domeniu de activitate. În limba română există următoarele stiluri funcționale: artistic, științific,
juridico-administrativ, publicistic și colocvial.
În continuare veți citi câteva detalii despre stilul științific.

Stilul ştiinţific îndeplineşte funcţia de comunicare în domeniul ştiinţei şi tehnicii. Modalităţile


de comunicare sunt: monologul scris (lucrări şi documente ştiinţifice şi tehnice); monologul
oral (prelegeri, expuneri, comunicări); dialogul oral (colocvii, seminarii, dezbateri). Are
următoarele caracteristici: respectarea strictă a normelor limbii literare, obiectivitatea lipsa de
încărcătură afectivă), accesibilitatea (relativă, în funcţie de domeniu), claritatea, ;precizia şi
proprietatea exprimării, posibilitatea folosirii de mijloace extralingvistice (tabele, scheme,
fotografii etc.), terminologie specifică fiecărui domeniu (limbaje ştiinţifice), preferinţă pentru
neologisme cu caracter internaţional, folosirea citatului, intonaţia interogativă, interogaţia
retorică, folosirea pluralului autorului sau al modestiei.

Calități generale ale stilului Abateri


• claritatea - formularea limpede a obscuritatea - comunicarea nu este perce-
gândurilor şi sentimentelor astfel încât pută din diferite motive: pronunţarea
receptorul să înţeleagă cu uşurinţă incorectă a cuvintelor, folosirea unor cuvinte
comunicarea; necunoscute - regionale, arhaice,
neologice, străine - folosirea unor sensuri
necunoscute, a unor forme şi structuri
sintactice neobişnuite;
• nonsensul este o contradicţie logică
prin care formularea sau conţinutul devin
obscure;
• paradoxul exprimă o opinie contrară
celei general acceptate;
• echivocul este consecinţa unei
formulări care poate fi interpretată în mod
diferit, fiecare interpretare fiind îndreptăţită;
• platitudinea - comunicarea de
adevăruri banale, neinteresante (truisme)-,
• pleonasmul este repetarea aceleiaşi
idei prin două cuvinte diferite aflate în
relaţie de subordonare (moş bătrân);
• tautologia este repetiţia aceleiaşi
idei prin două cuvinte aflate în relaţie de
coordonare (vrea milă şi îndurare);
• ermetismul este o structurare
neobişnuită a comunicării care creează
dificultăţi de receptare;
• galimatias este o comunicare în
care abundă idei confuze şi o îngrămădire
de cuvinte fără sens, expuse greoi, chinuit;

• proprietatea constă în utilizarea celor mai •lipsa de proprietate apare fie prin
potrivite mijloace lingvistice (cuvinte, modificarea sensului unui cuvânt sau al
sensuri, forme, structuri) în exprimarea unei construcţii prin transfer (metaforă) sau
ideilor şi sentimentelor şi vizează deplina întrebuinţarea greşită, nepotrivită a
concordanţă dintre conţinut, expresii şi cuvintelor, sensurilor, construcţiilor.
intenţie;
• corectitudinea constă în respectarea •solecismul este o greşeală de natură
normelor oficiale ale limbii în organizarea sintactică (lipsa de acord, folosirea greşită a
comunicării; elementelor joncţionale);
•anacolutul constă în suspendarea unei
construcţii sintactice începute şi
continuarea ei cu altă construcţie;
• precizia constă în utilizarea riguroasă a •prolixitatea trădează o gândire lipsită de
mijloacelor lingvistice (cuvinte, sensuri, contur, nedisciplinată, iar comunicarea este
forme, structuri) necesare pentru încărcată de cuvinte de prisos;
exprimarea ideilor şi sentimentelor, •digresiunea este o abatere de la ideea
organizarea clară şi logică a întregului, fără centrală directoare a comunicării de către
repetiţii şi abateri împovărătoare. vorbitor care dezvoltă idei paralele sau
suprapuse ideii centrale;
• puritatea este corectitudinea idiomatică, •licenţe - abuzul de construcţii arhaice,
adică utilizarea mijloacelor lingvistice regionale, argotice, modificări fonetice.
consacrate prin uz, admise de limba
literară.
• naturaleţea este exprimarea firească, •afectarea - întrebuinţarea căutată a unor
degajată, lipsită de constrângere născută cuvinte şi construcţii „pretenţioase”;
din stăpânirea perfectă a resurselor limbii şi •emfaza - uzul de cuvinte umflate, preţioase
stăpânirea obiectului comunicării; care determină un stil bombastic.
• simplitatea constă în reliefarea valorii • simplismul este o expresie a
sugestive a cuvintelor, formelor şi superficialităţii.
structurilor simple;
•armonia rezultă din acordul perfect al •cacofonia rezultă din succesiunea imediată
părţilor întregului, din folosirea cuvintelor în sau la distanţă a unor sunete repetate,
aşa fel, încât să încânte auzul; impresionând neplăcut auzul;
•demnitatea constă în folosirea cuvintelor şi
expresiilor admise de simţul cultivat al
limbii. Ea cere să se evite ceea ce este
necuviincios, grosolan, vulgar, trivial.
•retorismul constă în folosirea unor cuvinte
şi structuri care imprimă comunicării notă
entuziastă, patetică;
•fineţea este subtilitatea în exprimare,
exprimarea rafinată şi aluzivă;
•umorul constă în sesizarea şi reliefarea
aspectelor ridicole ale realităţii;
•ironia - evidenţierea aspectelor negative
ale realităţii prin disimulare: persiflare,
zeflemea, batjocură, maliţie, autoironie,
sarcasm etc;
•concizia constă în utilizarea mijloacelor •poliloghia, exprimarea pletorică şi difuză,
lingvistice strict necesare în exprimare; ambiguă, logoreică.
•oralitatea constă în folosirea consecventă
a particularităţilor de expresie proprii limbii
vorbite, graiului viu în variatele lui ipostaze.

Nota bene! Abaterile de la calitățile generale ale stilului pot fi folosite ca mijloace expresive
în operele literare.