PROTOIEREUL GRIGORE PLETOSU – PREOT BISTRIȚEAN, PARTICIPANT LA

MAREA UNIRE

FILIPOI SIVIA-REGHINA1

Introducere

"După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul cu
ţinuturile din Ungaria locuite de Români. Azi ne-aţi adus la această ultimă piatră a clădirii, care
încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt
puternice, bazate pe principii democratice, bazate pe principii democratice ce sunt o chezăşie
pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a
unui şir întreg de generaţii, de apostoli ai idealului national. (...) Să consacrăm unirea gândurilor,
unirea sufletelor, dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul: trăiască România mare,
puternică şi unită“2 sunt cuvintele Regelui Ferdinand, rostite în ziua Marii Unirii de la 1
decembrie 1918.

Având în vedere importanța acestui an jubiliar – 100 de ani de la Marea Unire – am ales
să vorbesc, în cadrul acestei lucrări, despre un preot de seamă din zona Bistriței, care a luat parte
atât sufletește, cât și trupește, la momentul astral al românilor. Am ales această temă, care
încearcă să ilustreze zona Bistriței în perioada Marii Uniri, din dorința de a face cunoscut faptul
că toată suflarea ardelenească s-a implicat activ la făurirea Marii Uniri. A fost o dorință acerbă a
bistrițenilor, și nu numai, de a se uni cu patria-mamă, scăpând de orice jug străin.

Așa cum spunea și Înalpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț,

într-una din cuvântările sale, “data de 1 decembrie 1918 reprezintă momentul astral al românilor,
când Dumnezeu și-a întors fața către ei. După toate calculele omenești, nimeni nu se aștepta la o
asemnea realizare pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o nouă românilor”.

A fost un proiect măreț la acea data, o dorință uriașă care nu doar că a luat naștere, ci s-a
și înfăptuit, toate acestea datorită credinței puternice a românilor de a fi una, a dorinței de a nu
mai exista dezbinare între regiunile pământului strămoșesc, de a nu mai exista robie pentru fiii
României.

Din punctul meu de vedere, acest an nu ne aduce aminte doar de acel vechi proces al
unificării tuturor provinciilor locuite de români într-un stat unitar numit România, ci ne
determină să conștientizăm faptul că această unire nu a fost opera “unui om politic, nici a unui
guvern, nici a unui partid”3, ci “este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan

1
Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; coordonator: Pr. Lect. Univ. Dr.
Cosmin Cosmuța.
2
Mesajul emoţionant al Regelui Ferdinand de 1 Decembrie 1918, Gândul, 1 decembrie 3013,
http://www.gandul.info/stiri/mesajul-emotionant-al-regelui-ferdinand-de-1-decembrie-1918-traiasca-romania-mare-
puternica-si-unita-11733243, data accesării: 13 aprilie 2018.

1
râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii
politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit”4.

Așadar, înfăptuirea României Mari nu are la baza temeliei sale victoria militară, ci actul
de voință al națiunii române de a da formă teritorial-instituțională tuturor provinciior într-un stat
național.

Contextul istoric

În condițiile apropierii războiului mondial, la sfârșitul secolului al XIX- lea și la începutul

secolului al XX- lea, România și-a intensificat acțiunile diplomatice pentru realizarea Marii
Uniri. Prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a negociat, în secret, cu Antanta (Franța, Anglia, Italia și
Rusia) participarea la Primul Război Mondial alături de aceasta, obținând recunoașterea
drepturilor Românei asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei. Intrată în război după doi ani
de neutralitate, în 1916, România și-a îndeplinit obiectivul național.5

Într-un context internațional favorabil, s-a înfăptuit întâi unirea Moldovei cu Țara
Românească în anul 1859. Războiul Crimeii (1853-1856) a adus problema românească în atenția
marilor puteri. Acestea au dezbătut problema Principatelor în cadrul Congresului de pace de la
Paris din 1856. Urmărind să împiedice creșterea influnței Rusiei în Balcani, Tratatul de pace a
menținut suzeranitatea otomană asupra Principatelor, înlocuind protectoratul țarist cu garanția
colectivă a marilor puteri. S-a luat în dezbatere problema unirii, dar datorită pozițiilor divergente
ale marilor puteri s-a decis mai întâi convocarea unor Adunări Ad-hoc, în cadrul cărora românii
s-au pronunțat asupra viitorului lor.6

În 1857, Adunările Ad-hoc au adoptat propuneri asemănătoare privind organizarea

Principatelor: unirea, respectarea autonomiei, aducerea pe tronul țării a unui principe străin.
Marile Puteri s-au întrunit din nou, în Conferința de la Paris care s-a finalizat cu adoptarea
Convenției din 7/19 august 1858. Convenția stabilea organizarea celor două țări într-o
confederați numită Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Fiecare urma să aibă
domn, guvern și adunare legiuitoare proprie. Nu se specifica obligativitatea ca domnii să fie
diferiți, ceea ce a permis forțelor interne unioniste să realizeze primul pas spre unitate: alegerea
aceluiaș domn. La 5/7 ianuarie 1859 era ales domn, în Moldova, Alexandru Ioan Cuza, iar la 24

3
Marea Unire a românilor – 1 Decembrie 1918, Tribuna învățământului – Revistă națională de educație și cultură,
2013, http://www.tribunainvatamantului.ro/marea-unire-a-romanilor-1-decembrie-1918/, data accesării: 13 aprilie
2018.
4
IBIDEM
5
Magda Stan, Cristian Vornicu, Istorie, manual pentru clasa a XII- a, Editura NICULESCU ABC, București, 2013,
pp. 97, 101.
6
Constantin Dincă, Marian Curculescu, Gheorghe Dondorici, Istoria Românilor (sinteze și tste), Editura
Gimnasium, Târgoviște, 2014, pp. 49-51.

2
ianuarie 1859, Cuza era ales domn și în Tara Românească. Alegerea aceluiaș domn în ambele
Principate a produs surprindere la Curțile europene, dar ș administrația cercurilor progresiste.7

În prima parte a domniei lui Cuza (1859-1862), s-a înfăptuit unificarea deplină
administrativă și legislativă. În a doua parte (1862-1866), s-au înfăptuit reforme indispensabile
progresului societății și consolidării statului: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma
agrară (1864), Legea instrucțiunii publice (1864).

În condițiile în care în februarie 1866 Cuza a fost obligat să abdice, iar unirea era în
pericol, pe tronul țării a fost adus Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și proclamat domn la 10
mai 1866. Tot în 1866 s-a adoptat prima constituție internă românească, una dintre cele mai
democratice din Europa.

Independența avea să fie obținută peste un deceniu, în contextul izbucnirii, în 1875, a noii
crize orientale ca urmare a declanșării luptei antiotomane a popoarelor din Balcani. Câștigată pe
câmpul de luptă, independența a fost recunoscută în 1878, prin Tratatul de pace de la Berlin.
Independența a creat condiții noi pentru accelerarea progresului economic și social, pentru
consolidarea statului român și afirmarea sa în relațiile internaționale. Ca urmare a modificării
statutului internațional, în 1881 a fost proclamat Regatul, fapt ce consacra progresul statului
român.8

Constituit și consolidat, statul român mai avea de realizat un obiectiv, acela al alăturării la
patria-mamă a românilor din teritoriile aflate sub dominație străină. După doi ani de neutralitate,
România a intrat în război, în 1916, de partea Antantei, urmărind eliberarea teritoriilor romînești
aflate sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Participarea României la Primul Război Mondial
a reprezentat o contribuție directă la făurirea României Mari.

Realizarea României Mari, prin Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul

Regat, a fost rezulatul românilor în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război
Mondial - victoria Antantei asupra Puterilor Centrale, prăbușirea imperiilor multinaționale: țarist
și austro-ungar, recunoașterea pe plan internațional a principiului autodeterminării popoarelor.
Românii din provinciile aflate sub dominație străină până la 1918 au aplicat acest principiu în
mod asemănător, în etape gândite realist și realizate treptat, de la proclamarea autonomiei la
independență și apoi la unirea cu România.9

În Basarabia, în contextul căderii țarismuluiși recunoașterii de către noile autorități rusești

a dreptului popoarelor la autodeterminare, Congresul ostașilor moldoveni, desfășurat la Chișinău,
în octombrie 1917, a proclamat autonomia provinciei și a hotărât constituirea Sfatului Țării ca
organ reprezentativ. La 2/16 decembrie 1917, Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică

7
IBIDEM
8
IBIDEM
9
IBIDEM

3
Moldovenească. La 24 ianuarie/6 februarie 1918 a decis, cu mare majoritate de voturi, unirea cu
România.10

În Bucovina, drumul spre unire a fost asemănător. Adunarea Constituantă întrunită la

14/27 octombrie 1918 a luat decizia de unire a Bucovinei cu celelalte provincii românești din
Imperiul austro-ungar într-un stat național. A fost ales un Consiliu Național ca organ
reprezentativ. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate
unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei cu România.11

Transilvania a parcurs aceleași etape în procesul unirii cu Vechiul Regat. Partidul

Național Român a lansat Declarația de la Oradea (29 septembrie 1918) privind hotărârea de
autodeterminare. Citită în Parlamentul Ungariei, Declarația de la Oradea a căpătat valoarea unei
Declarații de independență. La 18/31 octombrie 1918 s-a contituit Consiliul Național Român
Central care a luat conducerea luptei naționale. În noiembrie s-au format consilii și gărzi
naționale locale care au preluat controlul politic și administrativ în întreaga provincie.12

Deoarece tratativele desfășurate la Arad (13-14 noiembrie 1918) cu guvernul maghiar,

pentru recunoașterea separării Transilvaniei de Ungaria, au eșuat, C.N.R.C. a decis convocarea
unei adunări care să dea expresia voinței românilor transilvăneni. Manifestarea a avut un caracter
plebiscitar. La Adunarea Națională de la Alba Iulia, la care au participat pest 100.000 de oameni
și 1.228 de delegați, s-a adoptat în unanimitate Declarația de unire cu România.13

La sfârșitul anului 1918, națiunea română s-a regăsit și reunit într-un cadru statal legitim
și necesar: România Mare. Legitimitatea acțiunii politice românești a fost recunoscută pe plan
internațional prin sistemul tratatelor semnate la Conferința de la Paris, din 1919-1920.

Așadar, trebuie apreciat că Marea Unire din 1918 a avut o importanță deosebită pentru
evoluția societății românești. Aceasta a determinat mutații politice, socio-demografice și
economice importante. România Mare era un stat cu un potențial demografic și economic sporit,
cu posibilități noi de afirmare în Europa. Erau necesare, în același timp, măsuri pentru
consolidarea noii realități politice și pentru integrarea reală și rapidă a noilor teritorii unite cu
patria-mamă.14

Participanți la Marea Unire

“Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi
din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

10
IBIDEM
11
IBIDEM
12
IBIDEM
13
IBIDEM
14
IBIDEM

4
 Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici
în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi
ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.

Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care
în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi
unitatea naţiunii române.

Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor

Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe
decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.” 15, câteva idei extrase din
rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, citită de cardinalul greco-catolic de Cluj-Gherla,
Iuliu Hossu.

Așa cum se specifică în convocarea Aduării Naționale pentru 1 Decembrie 1918, istoria
ne cheamă la fapte. “Ne-am trezit din somnul de moarte și vrem să trăim alături de celealalte
națiuni ale lumii. În numele dreptății eterne și a principiului liberei dispozițiuni a națiunilor. (...)
Toate neamurile din preajma noastră și-au determinat viitorul prin rezoluțiuni în conformitate cu
sufletul lor național. E rândul nostru acum. Națiunea română din Ungaria și Transilvania are să-și
spună cuvântul său hotărîtor asupra sorții sale și acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă
(....).

La adunare vor lua parte: 1. Episcopii români din Ungaria şi Transilvania, — 2. toţi
protopopii în funcţiune ai celor două confesiuni româneşti, — 3. câte un exmis al fiecărui
Consistor şi Capitlu, — 4. câte 2 exmişi ai societăţilor culturale (Asociaţiune, Fondul de teatru,
Asociaţiunea Arădană, etc.), — 5. câte 2 exmise din partea fiecărei reuniuni femeeşti, — 6. dela
fiecare şcoală medie (gimnasiu, şcoală reală), apoi dela fiecare institut teologic, pedagogic şi
şcoală civilă câte 1 reprezentant al colegiului profesoral, — 7. câte doi delegaţi dela fiecare
reuniune învăţătorească, — 8. garda naţională va fi reprezentată prin câte 1 ofiţer şi 1 soldat din
fiecare secţiune comitatensă, — 9. câte 2 delegaţi dela fiecare reuniune de meseriaşi, — 10.
delegaţii partidului social-democrat român, ca reprezentanţi ai muncitorimei organizate, — 11.
Tinerimea universitară prin câte 2 exmişi ai săi, şi în fine — 12. fiecare cerc electoral, în care
locuesc români, va trimite câte 5 reprezentanţi (delegaţi).

Suntem convinşi, că afară de cei, cari vor reprezenta în chipul arătat mai sus toate păturile
sociale ale naţiunii noastre la această istorică adunare, unde se va hotărî soartea neamului nostru
poate pentru vecie, se va prezenta însuşi poporul românesc în număr vrednic de cauza mare şi
sfântă. (...)

15
Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, CENTENARUL ROMÂNIEI 1918-2018,
2018, http://centenarulromaniei.ro/rezolutia-adunarii-nationale-alba-iulia-1-decembrie-1918/, data accesării: 13
aprilie 2018.

5
 Înainte de începerea adunării se vor face rugăciuni în cele două biserici din Alba-Iulia,
cea ortodoxă răsăriteană şi cea greco-catolică. Toate informaţiunile mai departe se dau din partea
biroului Conziliului Central Naţional Român din Arad.

Fii tare neam românesc, în credinţa ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale.

Amin şi Doamne ajută!”16

Iată că, după cum putem observa și mai sus, Adunarea de la Alba Iulia, din data de 1
Decembrie 1918, a reunit numeroși oameni de seamă ai poporului român. Pe lângă intelectualii
vremii – notari, avocați, doctori, profesori – care au fost prezenți la acea dată la Alba Iulia,
întâlnim amintiți, în documentele unioniste, și conducătorii spirituali ai românilor – în prezența
episcopilor, a protopopilor și a preoților – ca fiind parte activă a întregului proces.

Pe lângă oamenii politici de seamă care au participat la Marea Unire, Biserica a avut și ea
un rol hotărâtor în ceea ce privește procesul uniației. Atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Greco-
Catolică, au luat parte activ la reîntregirea poporului român. Acest lucru se poate observa din
documentele care au în vedere membrii Adunării Naționale, precum și membrii Marelui Sfat
Național Român.

„Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-
Voevod, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţi
iluștri, li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii româneşti – episcopi, vicari,
consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări – care s-au aflat în primele rânduri
ale luptătorilor pentru unitate. De exemplu, pentru Transilvania amintim aici numele profesorilor
teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu, la Caransebeş pe
Episcopul Miron Cristea, din rândul clerului greco-catolic transilvănean amintim pe Iuliu Hossu,
Dimitrie Radu, Valeriu Frenţiu, Ioan Bob, Vasile Hossu, Victor Mihali şi mulți alţii.”17

Grigore Pletosu – preot bistrițean, participant la Marea Unire

“Între marile nume ce au marcat destinul acestei zone, un loc aparte îl are, cu certitudine,
Grigore Pletosu, profesor de seamă al Gimnaziului Grăniceresc din Năsăud, mai apoi protopop
ortodox al Bistriței”18 și principalul reprezentant al Adunării Naționale de la Alba Iulia, din
această zonă.

1. Grigore Pletosu – date biografice

16
Convocarea Adunării Naționale pentru 1 Decembrie 1918, CENTENARUL ROMÂNIEI 1918-2018, 2018,
http://centenarulromaniei.ro/convocare-adunare-nationala-1-decembrie-1918/, data accesării: 13 aprilie 2018.
17
Contribuția Bisericii la Marea Unire, Ziarul Lumina, 28 noiembrie 2017, http://ziarullumina.ro/contributia-
bisericii-la-marea-unire-128572.html, data accesării: 13 aprilie 2018.
18
Iuliu-Marius Morariu, Restitutio Grigore Pletosu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2014, pag. 9.

6
 Dascălul și, mai apoi, părintele și protopopul bistrițean de mai târziu s-a născut în data de
9 iunie 1848, în localitatea Chintelnic din comitatul Solnoc-Dăbâca, în familia credincioșilor
ortodocși Toader și Nastasia.19

Copilăria și evoluția lui, până la dobândirea statutului de elev al Gimnaziului Grăniceresc

Năsăudean, în anul 1863, sunt o enigmă pentru cercetători. Însă, în urma unui document se află
faptul că Grigore a rămas orfan de părinți la o vârstă destul de timpurie și, prin cine știe ce
împrejurări a ajuns în grija lui Nicolae Pop, la care a rămas în gazdă vreme de 5 ani, între 1863-
1869. În anul 1863 s-a înscris la Gimnaziul Grăniceresc Năsăudean, fiind admis al doilea în
cadrul primei promoții de elevi ai acestei prestigioase școli. Aici rostește prima lui cuvântare în
numele celor 39 de elevi înscriși.20

Va absolvi în 4 iulie 1871, primind distincția maturus cum laude, se va număra între
elevii premianți, clasându-se mereu al doilea în ierarhia clasei. Va studia, ulterior, în particular,
arătând din ce în ce mai mult interes pentru carte. Va solicita înființarea unei societăți de lectură
a școlii, unde de-a lungul vremii își vor expune operele personalități de prim rang ale culturii și
literaturii române precum George Coșbuc sau Miron Cristea.

După finalizarea studiilor năsăudene, va studia la Seminarul Andreian din Sibiu, unde va
participa la înființarea societății de lectură Andrei Șaguna din localitate. Va studia, apoi, la
prestigioasa Universitate de la Leipzig, între anii 1874-1876 filologia, terminând la Universitatea
din Budapesta.

Odată finalizate studiile, se va întoarce la Năsăud unde va candida pentru un post de

catehet pentru religia orientală, fiind clasat primul între concurenți. Trei ani mai târziu va deveni
titular al instituției Fondurilor Grănicerești, predând, pe lângă religie, și limba română, cântare
bisericească, limbi clasice, filosofie sau limba maghiară, vreme de 30 de ani.21

În paralel cu activitatea didactică, va activa și în cadrul societății de lectură Virtus

Romana Rediviva, al cărei președinte va deveni, coordonând, din această postură, destinul lui
George Coșbuc și a altor tineri, în perioada 1900-1901.

Începând cu anul 1882, profesorul Grigore Pletosu va deveni preot, întemeind prima
Biserică Ortodoxă din oraș, fapt pentru care, la 27 septembrie 1896 va fi distins cu rangul de
protopresbiter. În anul 1903 va fi ales ascesor consistorial în senatul școlar.

După pensionare, părintele va rămâne la fel de activ, devenind protopop de Bistrița, fiind
primul conducător al acestei instituții care a rezidat efectiv în cetate și ctitorul ei, prin faptul că a
lăsat urmașilor săi un sediu nou și o biserică nouă.

19
IBIDEM, pag. 29.
20
IBIDEM, pp. 29-31.
21
IBIDEM, pp. 32-36.

7
 De asemenea, calitățile lui de mare patriot și român adevărat se vor afirma și după
pensionare, cu precădere în cadrul momentelor de la 1918. Așa se face că îl regăsim între
membrii senatului național român din secția comitatului Bistrița-Năsăud, între semnatarii
Manifestului Unirii, între membrii Sfatului Național de aici, precum și între delegații de drept ai
Marii Adunări de la Alba Iulia și între semnatarii credenționalului unirii.22

În anul 1921, după reînființarea Eparhiei Ortodoxe Clujene, părintele va deveni ascensor
al acesteia (în 1923) și va fi pntru o vreme profesor la prestigioasa Instituție Teologică din
localitate, prospăt înființată, devenită, mai apoi, Academie.

La data de 4 noiembrie 1934 va răspunde chemării de a se alătura Creatorului și va părăsi

lumea aceasta. Viața lui, binecuvântată de Dumnezeu cu ani mulți, s-a dovedit, după cum putem
observa, una în care a slujit atât Biserica lui Hristos, cât și poporul român, dar s-a străduit să fie
și un promotor al educației și culturii.23

2. Opera literară a lui Grigore Pletosu

Om de mare cultură, Grigore Pletosu a avut o pasiune specială pentru studiu și pentru
publicistică, pe care a și cultivat-o de-a lungul timpului și ale cărei roade îi reprezintă volumele
care ne-au rămas de la el sau articolele și studiile răspândite în paginile diferitelor reviste
teologice sau pedagogice ale vremii.

Se remarcă cu precădere cele două volume apărute, unul în colaborare cu Ion Gheție, iar
celălalt ca unic autor, intitulate: Retorica și carte de citire și Propedeutica filosofică pentru
învățământul secundar. Pe plan teologic, se remarcă, de departe, manualul de Dogmatică editat
de către acesta.

Dincolo de aceste volume, activitatea publicistică a lui Grigore Pletosu mai cuprinde și o
serie de articole deosebit de interesante și de valoroase, atât prin tematica abordată, cât și prin
conținutul lor. De-a lungul vieții sale a realizat o serie de colaborări cu revistele: Școala Română
(Năsăud), Gheorghe Lazăr (întemeiată de năsăudeanul Solomon Haliță la Bârlad), Transilvania
(Sibiu), Gazeta Bistriții (Bistrița), precum și în Revista Teologică de la Sibiu.

În ceea ce privește opera sa teologică, trebuie să menționăm că, deși s-a manifestat într-
un mod de-a dreptul parcimonios în raport cu această latură, ne-au rămas de la dânsul și o serie
de articole, predici sau traduceri frumoase. În acest sens, opera sa gravitează, cu precădere, în
jurul Telegrafului Român și a Revistei Teologice, ambele de la Sibiu. Alături de acestea, deosebit
de importante sunt și materialele pe care le-a furnizat lui C. Diaconovich în cadrul Enciclopediei,
realizate de acesta, multe dintre ele având conținut teologic, dar și cele din Rapoartele, în cadrul
cărora oferă o perspectivă creștină asupra educației și a modului în care trebuie realizată ea.

22
IBIDEM, pp. 39-42.
23
IBIDEM, pp. 42-45.

8
 Așadar, opera sa a fost una bogată, fiind compusă din articole și studii afierosite
diferitelor teme teologice și spirituale sau de pedagogie, cât și din traduceri sau predici.24

3. Aportul lui Grigore Pletosu adus la Marea Unire

Absolvent al primei promoții a Școlii Grănicerești, școlit în două dintre marile instituții
culturale ale Imperiului, la Leipzig și Budapesta, se întoarce recunoscător pe plaiurile năsăudene
pentru a-și pune toate cunoștințele sale în slujba românismului din acest colț al Transilvaniei.
Din punct de vedere didactic, acesta era un trăitor al celor pe care le propovăduia de la înălțimea
catedrei, cel puțin în ceea ce privește religia. Așa se explică buna receptare a sa în rândul elevilor
și dragostea pe care i-au purtat-o chiar și după absolvirea studiilor. Pofesionalismul de care a dat
dovadă și seriozitatea cu care s-a achitat de sarcinile didactice, l-au făcut să fie remarcat de către
superiorii lui. Spiritul critic al filologului rafinat le-a insuflat și ucenicilor săi mai tineri dorința
de studiu și de a cultiva bunul gust și profesionalismul, ferindu-se de superficialitate.

Grigore Pletosu a fost cel care l-a descoperit pe George Coșbuc, unul dintre marii poeți
de mai târziu ai țării noastre. Poetul nu este singurul mare om de cultură al țării, al cărui destin l-
a influențat pozitiv protoiereul Pletosu. Exemple în acest sens pot fi considerați și: Dionisie
Longin, devenit apoi doctor în drept și consilier al Casei Regale a României, Ioan Mihalca,
Nestor Șimon devenit mai apoi secretar al Fondurilor Grănicerești Năsăudene, Nicolae Bălan
care va fi viitorul mitropolit al Ardealului, Miron Cristea devenit primul patriarh al României și
mulți alții.25

În calitate de protopop al Bistriței, a fost primul conducător al acestei instituții care a

locuit efectiv în cetate. De asemenea, chiar dacă mediul a fost unul majoritar unit, acesta a reușit
să formeze un nucleu de tineri ortodocși, dintre care unii au ajuns apoi personalități eclesiastice
(Miron Cristea, Nicolae Bălan, Nichita Duma), toate acestea datorită unui profil moral
ireproșabil.

Pe lângă numeroasele sale calități, protoiereul Grigore Pletosu era și un mare patriot. În
cadrul activității sale protoierești, această latură atinge, oarecum, paroxismul, datorită marelui
eveniment care îl regăsește în centrul ei, respectiv Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1
Decembrie 1918, momentul unirii Transilvaniei cu țara. Pletosu s-a numărat între cei care,
văzând că se apropie momentul, i-a pregătit pe românii din protopopiatul său pentru ceea ce
urmează, a militat pentru înființarea gărzilor naționale în oraș și în localitățile dimprejur, și a
făcut parte dintre membrii Senatului Național de aici. Mai târziu, datorită statutului de protopop
al urbei bistrițene, a făcut parte dintre delegații de drept la Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia, alături de protopopii uniți de pe întinsul județului, de reprezentanții celorlalte culte și de
crema de români năsăudeni, numărându-se printre cei care au semnat actul unirii.26

24
IBIDEM, pp. 42-49.
25
IBIDEM, pp. 67-77.
26
IBIDEM, pp. 112-123.

9
Concluzii

Așadar, având în vedere cele prezentate mai sus, putem afirma faptul că Grigore Pletosu a
fost cu adevărat un om de valoare al României, un foarte iubit dascăl, care a știut să insufle
patriotismul, dragostea de carte și cultură elevilor săi, dar și enoriașilor, toate acestea datorate
devotamentului, a dăruirii și a profesionalismului față de munca pe care o avea.

Iată cum, un om reușește să sfințească locul și să dea societății doar oameni de valoare.
Protoiereul Grigore Pletosu, prin munca sa atât ca profesor, cât și ca protopop, a reușit să fie un
adevărat model pentru chipurile pe care le-a cioplit și păstorit.

BIBLIOGRAFIE

 Magda, Stan; Cristian, Vornicu, Istorie, manual pentru clasa a XII- a, Editura
NICULESCU ABC, București, 2013;
 Constantin, Dincă; Marian, Curculescu; Gheorghe, Dondorici, Istoria Românilor
(sinteze și tste), Editura Gimnasium, Târgoviște, 2014;
 Iuliu-Marius, Morariu, Restitutio Grigore Pletosu, Editura Renașterea, Cluj-
Napoca, 2014;
 Ion, Popescu-Puțuri; Ștefan, Pascu, 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea
Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918, volumele VII-X, Editura Științifică
și Enciclopedică, București, 1989;
 Calendar pe anul comun dela Cristos 1918, Editura Arhidlocezane, Sibiu, 1967;
 Dumitru, Munteanu, Marea Unire – 1 Decembrie 1918 – și Eroii săi –eseu-
Centenar 1918-2018, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2018;
 Tanco, Teodor, Virtus Romana Rediviva, vol. IV, Bistriţa, 1981;
 “Gazeta Transilvaniei”, 1918;
 Pavelea, Traian, Nasăudul Repere istorice şi culturale, Editura George Coşbuc,
Bistriţa, 2001;
 http://centenarulromaniei.ro/convocare-adunare-nationala-1-decembrie-1918/;
 http://centenarulromaniei.ro/delegatii-de-drept-ai-romanilor-din-transilvania-
adunarea-nationala-1-decembrie-1918-alba-iulia/;
 http://centenarulromaniei.ro/membrii-marelui-sfat-national-roman-alesi-in-1-
decembrie-1918-la-alba-iulia;
 http://ziarullumina.ro/contributia-bisericii-la-marea-unire-128572.html;
 http://centenarulromaniei.ro/rugaciunea-citita-in-bisericile-ortodoxe-din-ardeal-
in-1-decembrie-1918/;
 http://www.tribunainvatamantului.ro/marea-unire-a-romanilor-1-decembrie-
1918/;
10
 http://www.gandul.info/stiri/mesajul-emotionant-al-regelui-ferdinand-de-1-
decembrie-1918-traiasca-romania-mare-puternica-si-unita-11733243.

11