Sunteți pe pagina 1din 1

Un studiu demonstrează că de-a lungul timpului diferitele specii umane din Eurasia au avut

hibrizi.

Evoluţia Homo Sapiens, specia noastră, este una complicată, dar, cu fiecare descoperire
paleoantropologică şi cu fiecare studiu al genomului speciilor umane, reuşim să aflăm tot mai multe
detalii despre trecutul speciei noastre de la apariţia şi migraţia din Africa şi răspândirea pe întreg
globul.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice de-a lungul timpului şi alte specii umane, dintre acestea
cele mai cunoscute şi interesante sunt: Homo neanderthalensis şi Homo denisova.
De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să descopere relaţiile pe care strămoşii noştri le-au
avut cu celelalte grupuri umane; unele dintre teoriile care s-au bucurat de un sprijin extins au fost cele
care spuneau că pur şi simplu i-am eliminat. Totuşi, în ultimii ani, dovezile par să indice că relaţiile
dintre speciile umane au fost mult mai complexe, analizele genetice arătând că o parte din genomul
acestora a supravieţuit prin noi, notează Science Alert.

Un studiu recent, efectuat de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea Buffalo, arată că hibrizi
între diferitele specii hominide au fost mult mai comuni decât se credea anterior. În fapt, ADN-ul pe
care l-am moştenit de la neanderthalieni ne face mai rezistenţi în faţa infecţiilor virale.

„Nu vorbim de o singură introgresiune a materialului genetic de la neandertali [...] Această


reţea de păianjen a interacţiunilor s-a întâmplat de mai multe ori, diferite grupuri hominide
antice interacţionează între ele, iar studiul noastră se aduce argumente pentru această
concluzie”, explică Omer Gokcumen, biolog şi autor al studiului.

Analizele genetice efectuate asupra persoanelor cu descendenţă euroasiatică au dezvăluit o mai


mare complexitate a interacţiunilor dintre speciile umane şi că diferitele linii de evoluţie ale speciilor
umane tind să se întâlnească de-a lungul evoluţiei noastre.

Studiul a fost publicat în Genetics.

S-ar putea să vă placă și