Sunteți pe pagina 1din 1

Descoperirea acestei găuri negre fost posibilă datorită radiaţiilor emise în timp ce consuma o stea din

proximitatea sa.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea New Hampshire, Statele Unite ale Americii, au reuşit să
identifice o gaură neagră cu masa intermediară, folosind datele colectate de către Telescopul Hubble,
notează Science Direct.

Aşa cum sugerează şi numele lor, găurile negre intermediare au o masă care le plasează între găurile
negre supermasive, care pot atinge câteva miliarde de mase solare, şi găurile negre „obişnuite”,
formate din colapsul gravitaţional al unei singure stele; astronomii explicând că aceste găuri negre au
în jur de 50.000 de mase solare.

„Găurile negre cu masă intermediară sunt obiecte foarte evazive şi, prin urmare, este esenţial să avem
în vedere şi să excludeţi cu atenţie explicaţiile alternative pentru fiecare candidat. Asta ne-a permis
Hubble să facem pentru candidatul nostru”, explică Dacheng Lin, cercetător al Universităţii New
Hampshire şi autor al studiului despre această gaură neagră.

Descoperirea acestei găuri negre intermediare a fost făcută cu ajutorul Observatorului cu Raze X
Chandra, operat de NASA, şi al Telescopului Newton, operat de către Agenţia Spaţială Europeană, cele
două identificând o sursă de raze X, numită 3XMM J215022.4?055108. Oamenii de ştiinţă au observat
că această sursă importantă de radiaţii nu se afla în mijlocul galaxiei din care făcea parte, acolo unde
se află, de obicei, găurile negre supermasive, ci în mijlocul unui cluster de stele.

În mod obişnuit, astronomii nu ar fi trebuit să identifice respectiva gaură neagră, dar dat fiind faptul
că aceasta se hrănea dintr-o stea apropiată a făcut ca radiaţiile emise să fie îndeajuns de puternice
pentru a identifica steaua, dar şi pentru a aproxima masa acesteia: 50.000 de mase solare.

Studiul în care este descris procesul prin care această gaură neagră a fost descoperită a fost publicat
în The Astrophysical Journal.

S-ar putea să vă placă și