TEORII SI INFORMAȚII

DESPRE UNIVERS
PROIECT REALIZAT DE VASILE ȘTEFAN VALENTIN
 1. TEORIA MULTIVERSURILOR

Multiversul este o mulțime ipotetică de mai multe universuri posibile (inclusiv universul în care ne aflăm)
care împreună cuprind tot ceea ce există și poate exista: totalitatea spațiului, a timpului, materiei și a
energiei, precum și constantele fizice și legile care-l descriu. Mulți cercetători cred că multiversul este doar
o pistă falsă pentru fizică. Criticii multiversului susțin că acesta este pur și simplu mult prea convenabil
pentru a explica lucrurile pe care nu le înțelegem- Teoria Big Bang-ului nu ne spune nimic despre ce anume
a determinat extinderea rapidă a universului sau ce s-a întâmplat înainte de explozie..
 DOVEZI ALE MULTIVERSULUI :

Posibile dovezi ale existenței multiversului

valoarea ciudat de mică a energiei întunecate din universul nostru
în teoria coardelor există 10500 moduri în care extradimensiunile se aglomerează, fiecare posibilitate fiind
caracteristică unui univers. Nu se știe încă modul în care se aglomerează dimensiunile suplimentare pentru
universul nostru.
• Pe baza unor modele circulare găsite în forma radiațiilor cosmice de fond unii cercetători au tras
concluzia că universul nostru s-a ciocnit cu alte universuri în extindere de minim patru ori
 TEORIA VIEȚII EXTRATERESTRE
• Viața extraterestră este viața ipotetică care poate apărea în afara Pământului și care nu a avut originea
pe Pământ. O astfel de viață ar putea varia de la simple procariote (sau forme de viață comparabile) la
ființe inteligente mult mai complexe decât oamenii. Ecuația Drake speculează despre existența vieții
inteligente altundeva în univers. Știința vieții extraterestre în toate formele ei este cunoscută sub
numele de astrobiologie.
 ECUAȚIA LUI DRAKE
În 1961, astronomul și astrofizicianul american Frank Drake de la Universitatea din California, Santa Cruz, a conceput ecuația Drake ca o modalitate de a stimula dialogul
științific la o întâlnire privind căutarea inteligenței extraterestre (SETI).Ecuația Drake este un argument probabilistic folosit pentru a estima numărul de civilizații
extraterestre active, comunicative din galaxia Calea Lactee. N = numărul de civilizații ale galaxiilor din Calea Lactee care sunt deja capabile să comunice în spațiul
interplanetar
și

R* = rata medie de formare a stelelor în galaxia noastră

fp = fracțiunea acelor stele care au planete
ne = numărul mediu de planete care pot susține viața

fl = fracțiunea de planete care susțin de fapt viața

fi = fracțiunea de planete cu viață care evoluează pentru a deveni viață inteligentă (civilizații)

fc = fracțiunea de civilizații care dezvoltă o tehnologie pentru a difuza în spațiu semne detectabile ale existenței lor
• L = perioada de timp în care astfel de civilizații transmit semnale detectabile în spațiu
 BIG-BANGUL : MOMENTUL ÎN CARE TOTUL A
ÎNCEPUT
• Big Bang-ul (engl. Big Bang, marea explozie) este modelul cosmologic care explică condițiile inițiale și
dezvoltarea ulterioară a Universului. Acest model este susținut de explicațiile cele mai complete și
corecte din punct de vedere științific. Termenul de Big Bang, în general, se referă la ideea că Universul s-
a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13,8 miliarde de ani.
 TEORIA BIG BANGULUI
• Astronomul american Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând
cosmologilor „o temă pentru acasă”. El pornește de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de
ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul specială,
o așa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită. La momentul „zero” acest
punct a ieșit din starea lui de singularitate (încă nu se știe din ce cauză) și și-a manifestat uriașa energie
printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul, care mai continuă și în ziua de azi. În anul 1940 fizicianul
ruso-american George Gamow și asistenții săi Ralph Alpher și Robert Herman au lansat ideea de
explozie incandescentă de materie și energie de la începuturile Universului. Numele teoriei „Big Bang” a
fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950.
 DOVEZI ALE TEORIEI
istă patru indicii majore pentru veridicitatea teoriei Big Bangului:

rsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,2[20] miliarde de ani, adică ea corespunde parțial cu vechimea
niversului.
naliza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează unele de altele cu o viteză cu
ât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce sugerează că galaxiile erau altădată adunate într-o
giune unică a spațiului;
ziua de azi, în toate regiunile Universului există o radiație de fond („radiație cosmică”) foarte slabă, un fel de
silă, rămășiță de pe urma torentelor de căldură și lumină din primele clipe ale Universului.
În radiația cosmică de fond a fost detectat un model care confirmă existența undelor gravitaționale asociate
inflației cosmice, momentul de expansiune rapidă a Universului.
 CONSECINȚELE BIG BANG ULUI
• Gamow și studenții săi au ajuns la concluzia că unele elemente chimice din universul de azi provin din
primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiații se presupune că datează din perioada Big Bangului
și încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai ușoare elemente, ca hidrogenul, deuteriul
și heliul, au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format ulterior.
Cercetătorii susțin că elementele mai grele decât heliul și mai ușoare decât fierul s-au format în procesul
nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format în urma exploziilor supernovelor.
 PLANETE HABITABILE
• O planetă este un corp astronomic care orbitează o stea sau o rămășiță stelară, care este suficient de
masivă pentru a fi rotunjită de propria sa gravitați, nu este suficient de masivă pentru a provoca
fuziunea termonucleară și și-a curățat regiunea vecină de planetezimale.
• Se crede că locuibilitatea planetei de suprafață necesită orbitarea la distanța potrivită de steaua gazdă
pentru ca apa lichidă de suprafață să fie prezentă, în plus față de diverse aspecte geofizice și
geodinamice, densitatea atmosferică, tipul și intensitatea radiației și mediul cu plasmă al stelei gazdă.
 KEPLER-442 B
• Kepler-442 b este o exoplanetă probabil super-locuibilă care orbitează în jurul de stelei Kepler-442, fiind
descoperită în 2015 cu telescopul spațial Kepler. Este la aproximativ 1120 de ani-lumină depărtare de
Pământ. « Planeta Kepler-442b face un tur complet al stelei sale în 112 zile, este cu circa o treime mai
mare decât Pământul și are o probabilitate de 60 % să fie stâncoasă.
 TRAPPIST-1D

• TRAPPIST-1d, desemnată și ca 2MASS J23062928-0502285 d, este o mică exoplanetă (aproximativ 30%

din masa Pământului), care orbitează pe marginea interioară a zonei locuibile a stelei pitice ultracool
TRAPPIST-1 la aproximativ 40 de lumini. Ani (12,1 parsecs, sau aproape 3,7336×1014 km) distanță de
Pământ în constelația Vărsător.
 ANUL LUMINA
• Anul-lumină este o unitate de lungime utilizată pentru a exprima distanțe astronomice și este echivalent
cu aproximativ 9,46 trilioane de kilometri (9,46 x 1012 km). Un an-lumină, definit de Uniunea
Astronomică Internațională (IAU), este distanța pe care lumina o parcurge în vid într-un an iulian (365,25
zile).Deoarece include cuvântul „an”, termenul an-lumină poate fi interpretat în mod greșit ca o unitate
de timp

Stele aflate într-o

raza de 12.5 ani
lumina fata de
soare
 ANUL LUMINA
• Unitatea an-lumină a apărut la câțiva ani după prima măsurare cu succes a distanței față de o stea, alta
decât Soarele, de către Friedrich Bessel în 1838. Steaua era 61 Cygni și Bessel a folosit un heliometru de
16 cm proiectat de Joseph von Fraunhofer. Cea mai mare unitate pentru exprimarea distanțelor în spațiu
în acel moment era unitatea astronomică, egală cu raza orbitei Pământului (1,50 × 108 km). În acești
termeni, calcule trigonometrice pe baza paralaxei 61 Cygni de 0,314 arcsecunde, au arătat că distanța
până la stea este de 660.000 de unități astronomice (9,9 × 1013 km). Bessel a adăugat că lumina are
nevoie de 10,3 ani pentru a parcurge această distanță.
 STELE MARI
• O stea (latină stella) este un obiect astronomic format dintr-un sferoid luminos de plasmă ținut
împreună de propria sa gravitație. Cea mai apropiată stea de Pământ este Soarele. Multe alte stele sunt
vizibile cu ochiul liber de pe Pământ în timpul nopții, apărând ca o multitudine de puncte luminoase fixe
pe cer datorită distanței lor imense de Pământ. Istoric, cele mai proeminente stele au fost grupate în
constelații și asterisme, dintre care cele mai strălucitoare au obținut nume proprii
UY SCUTI
• UY Scuti este o supergigantă roșie din constelația Scutul, situată la aproximativ 2,9 kpc, adică la 9.500 de
ani-lumină de Terra. În prezent este considerată ca fiind cea mai mare stea din Universul observabil,
depășind VY Canis Majoris (cea de-a 7-a cea mai mare stea). Raza sa este estimată la ~1.708 raze solare
(adică între 1,2 și 1,53 miliarde de kilometri) și un volum de ~5 miliarde de ori volumul Soarelui. Dacă ar
fi plasată în centrul Sistemului nostru Solar, steaua ar înghiți toate planetele până la Jupiter. Raza sa nu
este cunoscută cu certitudine, însă este posibil că steaua ar putea fi mai mare decât orbita planetei
Saturn, făcând posibil din UY Scuti cea mai mare stea cunoscută la ora actuală. Este și una dintre cele
mai luminoase stele
 VY CANIS MAJORIS
• VY Canis Majoris (VY Cma) este o stea hipergigantă roșie situată la 1,2 kpc de Terra în constelația Câinele
Mare. Ea era cea mai mare stea cunoscută (1.420 de raze solare) înainte de descoperirea stelei UY Scuti
(1.708 de raze solare). Se află la aproximativ 3.900 de ani-lumină față de Pământ. Diametrul stelei este
de circa 1.420 de ori mai mare decât cel al Soarelui. Deși nu e cea mai strălucitoare stea pe care o
cunoaștem, este clasată între primele 50. Fiind o stea așa de mare, pierde foarte repede hidrogenul și
poate rezista doar câteva milioane de ani
 BETELGEUSE
Betelgeuse (Alpha Orionis, scris și α Orionis) este a doua stea ca strălucire din constelația Orion. Este o stea
variabilă semiregulată, localizată la 640 ani-lumină depărtare de Pământ. Deși conform descrierii Bayer este
cotată ca Alpha, ea nu este la fel de strălucitoare ca și Rigel (Beta Orionis). Steaua face parte din Triunghiul
de Iarnă.

• Până la sfârșitul lui decembrie 2019, a fost a noua stea ca strălucire de pe bolta cerească. La sfârșitul lui
decembrie 2019 este a 33-a cea mai strălucitoare de pe bolta cerească. Au apărut speculații că
Betelgeuse ar putea fi pe punctul de a deveni o supernova, deși astronomii au remarcat că acest lucru
nu este de așteptat să se producă decât peste aproximativ 100.000 de ani.
 PLANETA X - NIBIRU
• Planeta X sau Nibiru este o planetă ipotetică, mare și cu o orbită după cea a lui Neptun. X-ul care face
parte din nume reprezintă necunoscutul. Deși Pluto a fost descoperită ca urmare a căutării Planetei X,
aceasta nu este considerată a fi Planeta X. De asemenea, nici 2003 UB313, chiar dacă la un moment dat
a fost luată în considerație opțiunea pentru clasificarea acesteia ca o planetă, împreună cu Charon și
Ceres.
• La sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți astronomi au făcut speculații despre existența unei planete dincolo
de Neptun. Descoperirea planetei Neptun a rezultat ca urmare a unor calcule ale matematicienilor John
Couch Adams și Urbain Le Vernier, pentru a explica discrepanțele între orbitele calculate și cele
observate ale planetelor Uranus, Saturn și Jupiter. După descoperirea planetei Neptun, au rămas totuși
niște mici discrepanțe ale acestor orbite, precum și a orbitei planetei Neptun, care au generat ideea
existenței Planetei X, numită astfel de Percival Lowell.
 SUPERNOVA
• O supernovă este o explozie stelară mai puternică decât o novă. Supernovele sunt extrem de luminoase
și cauzează o explozie de radiații care adesea este mai strălucitoare decât o întreagă galaxie, înainte de a
dispărea după câteva săptămâni sau luni. De-a lungul acestui interval, o supernovă poate radia tot atâta
energie cât ar putea emite Soarele pe toată durata sa de viață. Explozia elimină mare parte sau tot
materialul unei stele cu o viteză de până la 30.000 km/s (o zecime din viteza luminii), declanșând
propagarea unei unde de șoc în mediul interstelar înconjurător. Unda de șoc duce la răspândirea unui
nor de gaz și praf denumit rămășiță de supernovă. (în poza avem supernovă SN-1640)
 NEBULA CRABULUI
• Nebuloasa Crabului (cunoscută și ca Messier 1, NGC 1952, Taurus A sau Taurus X-1) este o rămășiță de
supernovă, rezultat al exploziei unei stele masive în supernovă istorică (SN 1054), observată de un
astronom chinez în perioada dinastiei Song, din iulie 1054 până în aprilie 1056. Nebuloasa a fost
observată pentru prima oară în 1731 de John Bevis, apoi în 1758 de Charles Messier care l-a trecut, pe
primul loc, în catalogul său.
 NEBULA ORION
• Nebuloasa Orion (cunoscută și ca Messier 42, M42, sau NGC 1976) este o nebuloasă de reflexie situată
în Calea Lactee, fiind localizată la sud de Centura lui Orion din constelația cu același nume. Această
nebuloasă este una dintre cele mai strălucitoare nebuloase, care poate fi văzută cu ochiul liber în timpul
nopții. Ea a dezvăluit astronomiei mult despre procesul formării stelelor și a sistemelor planetare aflate
în jurul lor, din nori de gaz și praf. Astronomii au observat în mod direct discuri protoplanetare, pitice
brune, mișcări intense și violente de gaz precum și efectele ionizării fotonilor în jurul stelelor masive din
nebuloasă.
 GĂURILE NEGRE
• O gaură neagră este o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât nimic — nici
măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina — nu poate scăpa odată intrat în ea. Teoria
relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul astfel încât
să formeze o gaură neagră. Limitele unei astfel de regiuni din care nimic nu poate scăpa este numită
orizontul evenimentelor. Chiar dacă orizontul evenimentelor are un efect enorm asupra sorții și
circumstanțele unui obiect care trece prin aceasta, nicio caracteristică aparentă nu poate fi observată
GAURI NEGRE SUPERMASIVE

Există mai multe teorii pentru formarea găurilor negre de această mărime. Cea mai probabilă este
acumularea înceată de materie a unei găuri negre de mărime normală.

Altă teorie implică un nor gigantic de gaz care suferă un colaps și se transformă într-o stea relativistă de
mărimea a câtorva sute de mii de sori. Mai târziu steaua ar deveni instabilă din cauza perturbațiilor
produse de perechile electron-pozitron din nucleul ei, nucleu care apoi s-ar transforma direct într-o gaură
neagră, fără a mai exploda, astfel ca să se conserve masa.

• În prezent se pare că există un decalaj în distribuția de masă observată la găurile negre. Masa minimă a
unei găuri negre supermasive este de mărimea a 33 de mase solare.
 CEA MAI MARE GAURĂ NEAGRA
Cea mai mare gaură neagră din univers este de 34 de miliarde de ori mai mare decât soarele nostru şi se
hrăneşte în fiecare zi cu un soare echivalent al celui din sistemul nostru solar, arată un studiu publicat recent.

Această gaură neagră masivă, flămândă, a fost identificată şi studiată prima dată de cercetători în 2018.
Iniţial, ei credeau că o masa echivalentă cu soarele nostru este consumată la fiecare două zile, dar noile date
arată că de fapt creşte de două ori mai repede.

• Gaura neagră este cunoscută ca J2157 şi se află la o distanţă de peste 12 miliarde de ani-lumină în
universul îndepărtat.
VIDUL DIN BOARUL

• Vidul din Boarul sau Marele Vid este o regiune din spațiul intergalactic de foarte mare dimensiune, dar
care conține foarte puține galaxii. Își datorează numele constelației Boarul, în vecinătatea căreia se află
aceste galaxii. Vidul, de formă sferoidă, centrul său se situează aproximativ la 14h 50m ascensie dreaptă
și la 46° declinație.
 VIDUL DIN BOARUL
Cu un diametru de aproape 250 de milioane de ani-lumină, Vidul din Boarul este unul dintre cele mai mari
viduri cunoscute în Univers, fiind calificat drept un „supervid”. A fost descoperit de Robert Kirshner et al.
(1981) cu ocazia unei cercetări a deplasărilor galaxiilor spre roșu.

• Alți astronomi au descoperit curând după aceea că acest vid conține câteva galaxii. În 1987, J. Moody,
Robert Kirshner, G. MacAlpine, și S. Gregory și-au publicat descoperirea a opt galaxii.
 CALEA LACTEE
• Calea Lactee, rar cu denumirea Calea Laptelui, iar foarte rar cu denumirea Drumul lui Traian, este galaxie
spirală barată din care face parte Sistemul Solar. Văzută de pe Pământ, apare ca o bandă strălucitoare și
difuză vizibilă pe cerul nopții format din stele, care nu pot fi distinse în mod individual de către ochiul
liber. Termenul Calea Lactee este o traducere a latinescului via lactea, din greaca veche γαλαξίας κύκλος
(galaxías kýklos, „cerc lăptos”). De pe Pământ, Calea Lactee apare ca o bandă, deoarece structura sa în
formă de disc este privită din interior.
 CALEA LACTEE - CURIOZITATI
Gaia a scos la lumină și informații despre interacțiunile cu galaxia pitică Sagittarius, care orbitează în jurul
nucleului Căii Lactee de miliarde de ani.

• Descoperit în anii 1990, Sagittarius conține doar câteva zeci de milioane de stele (în comparație cu
sutele de miliarde ale Căii Lactee), ceea ce îl face de 10.000 de ori mai mic decât Calea Lactee. Pe
măsură ce gravitația Căii Lactee l-a atras pe Sagittarius mai aproape, galaxia pitică a început să se
lovească de discul Căii Lactee. Acest lucru s-a întâmplat de cel puțin trei ori până acum: acum cinci sau
șase miliarde de ani, acum două miliarde de ani și acum un miliard de ani. La fiecare coliziune, Calea
Lactee a smuls stelele din Sagittarius, astfel încât galaxia pitică a devenit din ce în ce mai mică. Până la
urmă, Sagittarius va fi complet devorat de Calea Lactee.
 GALAXIA ANDROMEDA
Andromeda,cunoscută și ca Messier 31, M31 sau NGC 224 (în textele mai vechi denumită „Marea
nebuloasă Andromeda”) este o galaxie spirală care se află la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină
depărtare de Pământ.

• Andromeda este cea mai mare galaxie din Grupul Local, constituit din galaxia Andromeda, Calea Lactee,
galaxia Triangulum și alte 30 de galaxii mai mici. Deși este cea mai mare (ca întindere), s-ar putea ca
galaxia Andromeda să nu fie și cea mai masivă, cercetările recente susținând că cea mai multă materie
întunecată o conține Calea Lactee, care prin urmare este cea mai masivă galaxie.
 LACTOMEDA

Coliziunea dintre galaxiile Andromeda și Calea Lactee este o coliziune galactică prezisă să aibă loc în
aproximativ 4 miliarde ani între cele mai mari două galaxii din Grupul Local: Calea Lactee (care conține
Sistemul nostru Solar și implicit Pământul) și galaxia Andromeda` stelele ce vor fi implicate sunt suficient de
îndepărtate una de alta încât este improbabil ca vreuna dintre ele să se ciocnească individual
• Astronomii au denumit această supergalaxie, rezultată din coliziunea dintre galaxiile Andromeda și Calea
Lactee, Lactomeda sau Milkomeda.
 GAURA DE VIERME

Găurile de vierme sunt soluții teoretice pentru ecuații ale teoriei generale a relativității, care descrie spațiul
și timpul.
Au fost pentru prima dată descrise în 1935 de către Albert Einstein și Nathan Rosen și de aceea au fost
numite inițial Poduri Einstein-Rosen.
• Numele de gaură de vierme provine de la analogia cu un vierme care, în loc să se deplaseze la suprafața
mărului, se deplasează prin măr. Deci o ia pe o scurtătură numită gaură de vierme.
 GAURA DE VIERME
• Teoria generală a relativității prezice faptul că dacă există găuri de vierme traversabile, ele ar putea
permite călătoria în timp.[1] Aceasta ar fi realizată prin accelerarea unui capăt al găurii de vierme la o
viteză foarte mare față de celălalt capăt și a-l aduce înapoi ceva mai târziu; dilatarea temporală din
teoria relativității restrânse ar rezulta în faptul că acceleratul capăt ar îmbătrâni mai încet decât cel
staționar, așa cum e văzut el de un observator extern, similar celui din paradoxul gemenilor.
 VITEZA SUPERLUMINICA
Viteza superluminică este o viteză ipotetică mai mare decât viteza de propagare a luminii în vid perfect.
Termenul se poate referi atât la viteza de propagare a informației cât și a materiei, dar până acum în
realitatea înconjurătoare nu a putut fi observată o astfel de viteză.
• În conformitate cu teoria relativității restrânse, o particulă mai lentă decât lumina și cu masa de repaus
nenulă necesită energie infinită pentru a accelera până la viteza luminii, deci aceasta este imposibil, cu
toate că teoria relativității restrânse nu interzice existența unei particule care să se deplaseze continuu
mai repede decât lumina
VIATA STELELOR
ACESTA A FOST PROIECTUL MEU!

• Dacă v-a plăcut, as aprecia un feedback pentru munca depusa!