Sfintul Augustin

Aureliu Augustin sa nascut la Thagaste, pina la convertirea sa la crestinism Aurelius Augustin a

fost adept al miscarii religioase maniheiste, a studiat doctrinele lui Cicero, Platon, a studiat
sceptitismul si patrimoniul cultural al neoplatonicilor. Aureliu Augustin se conserveste la
crestinism la o virsta inaintata, pe parcursul vietii a creat un numar mare de opera, devenind
unul dintre cei mai influenti reprezentanti ai patristicii. Principalele opera in care isi gaseste
reflectare doctrina politico-juridica a lui Aureliu Augustin sunt: “ Despre cetatea lui Dumnezeu”
si “ Confesiuni”. Doctrina sa politico-juridica are caracter religios. In calitate de temei al
doctrinei sale politico-juridice sfintul Augustin impune conceptia cu privire la stat. Statul
potrivit autorului nu reprezinta o necessitate naturala, aparitia statului are la origine pacatul:
statul reprezinta rezultatul “odisei crime” a lui Adam si Eva. Statul este un rau. “ pacatul
originar” a reprezentat pentru om inceputul caii catre libertate. Ca rezultat al acestei "crime
odioase" Adam şi Eva au cunoscut binele şi răul. in urma cunoaşterii binelui şi a răului, omul nu
mai actionează in temeiul "alegeri" necesare: unică şi divină. in urma acestei căderi întregul
neam omenesc a fost pângărit, a devenit corupt, deoarece fiecare om a dobândit posibilitatea
alegerii. Libertatea reprezintă izvorul răului pe pământ, deoarece omul decăzut nu este capabil
să o utilizeze demn. Omul nu are puterile necesare pentru a depăşi păcatul, fără ajutorul divin:
omul este neputincios in fata răului. Astfel se impune criteriul delimitarii a doua categorii de
oameni: Oameni alesi de Dumnezeu si oameni respinsi de dumnezeu.
Autorul deosebeşte două categorii de ,"state": a) Civitas terrena reprezintă fiecare dintre
statele existente. Cetatea pămánteană este constituită din oameni pacătoşi. In Cetatea
pămánteană omul este predestinat unei existente, aflate sub semnul păcatului, viata sa fiind o
ispăşire a pedepsei divine. b) Civitas Dei reprezintă forma organizării oamenilor aleşi, de la care
emană fericire şi prosperitate. Viata oamenilor aleşi în Cetatea lui Dumnezeu este prezentată
sub forma unei comunitătji religioase, în care oamenilor le este predestinată viata şi domnia
veşnică alături de Dumnezeu. Biserica este prezentată in calitate de formă a manifestării
primare a Cetătiüi lui Dumnezeu.
Prin doctrina politico-juridică a lui Aureliu Augustin raportul,,persoană-stať" capătă trăsături
totalitare, omul reprezentând doar un instrument al cuceririi ordinii divine. Doctrina creştină,
impusă prin creatia acestui autor, se descătuşează în cele mai aspre aspecte: predeterminarea
vieții omului, condamnarea veşnică a majoritătii oamenilor 62 ş.a. Doctrina Sf. Augustin impune
o îndepărtare a omului de la viata civică: conducerea societații şi guvernarea statului. Prin
intermediul unor elemente de ordin supranatural, se impune o devalorizare a statului şi o
contracarare a valorilor umane. Augustinismul politic. După părerea autorului orice interventie
a puterii Statului in domeniul relatiilor spirituale şi bisericeşti sau a Biserici în domeniul puterii
de stat este periculoasă
In concluzie pot spune ca aureliu Augustin impune idea necesitatii delimitarii vietii religioase de
viata politica.
 Toma d’ Achino
Cel mai cunoscut reprezentant al scolasticii, Toma d'Aquino s-a născut într-o familie
aristocratică, în împrejurimile oraşului Aquino. Toma d'Aquino a fost călugăr dominican.
Totodată Toma d'Aquino a fost şi profesor de filosofie si teologie în câteva universităti
europene (Roma, Paris, Neapole, Bologna). Pentru eruditia sa chiar pe parcursul vieti este
supranumit, ,Doctor Universalis", iar ulterior-,cel mai mare ideolog al Bisericii catolice".
Principalele opere, în care Toma d'Aquino işi expune doctrina sa politico-juridică sunt ,Summa
Theologiae" (1266-1273)167 şi ,,Summa contra Gentiles" (împotriva erorilor necredinciosilor).
Prin intermediul acestor opere autorul incearcă să prezinte gândirii creştine, într-o forma
organic sistematizatà, ştinta timpului în care a trait. Doctrina politico-juridica a Doctorului
Angelic isi găseste temei in conceptia aparitiei statului. Statul, reprezentând o componentă a
ordinii universale, îşi ia datorită caracterului social omului (Aristotel). Totodată, aparitia Statului
este posibilă nu fară,atentia" şi ,participarea" lui Dumnezeu, deoarece,.nu este stăpânire decit
de la dumnezeu. Pentru a preintâmpina posibilitatea utilizării acestei teze în vederea
fundamentării intereselor feudalilor Toma d'Aquino constituie conceptia structuri puteri.
Potrivit acestei concepti structura puteri se instituie in baza a trei elemente169: a) esenta
puteri: relatiile "dominatie- subordonare", b) forma sau aparitia uteri: .nu este stápânire decât
de la Dumnezeu" şi c) utilizarea puterii, reprezentând manifestarea reala a vieți social-politice:
relatile politico-juridice.
Sf. Toma afirmă, că omul, în vederea uzurpării puterii, este capabil să abuzeze în explicarea
aparitiei puterii politice (al 2-lea element al structurii puterii) şi în explicarea utlizării puteri (al
3-lea element al structurii puterii). Scopul Statului, potrivit doctrinei tomiste, este binele
comun170 oamenilor, permitând educarea unor adevărati creştini în persoana fiecărui
cetătean. tatul, la fel precum şi in perioada initială a evolutiei Creştinismului, rămâne
subordonat Biserici, căreia trebuie sa-i ofere sprijin în vederea realizării scopului ei. Statul nu
mai reprezintă pentru Toma d'Aquino un rău, insăşi răul fiind doar negarea bineluil71. Statul
trebuie să contribuie la asigurarea cerintelor de ordin material şi spiritual a Statul, care nu se
subordonează Bisericii, are un caracter ilegal, pierzându-şi dreptul la existent
Toma d'Aquino delimitează patru categorii ale dreptului (legi): a) Lex aeterna (Legea universalã)
reprezintă ratiunea şi vointa divină. Legea universală reprezintà izvorul tuturor celorlaite
categorii de legi; b) Lex divina (Legea reprezintă legea, instituită prin intermediul normelor
Bibliei. Deoarece oamenii nu sunt în stare să cunoască Legea universală, fåră ajutorul lui
Dumnezeu, c) Lex naturalis (Legea naturalã) reprezintă o proiectie a Legii universale in
conştiinta umană, Cunoaşterea Legii naturale de către om işi găseşte temei în delimitarea,.bine-
rău"; d) Lex humana (Legea umană, Legea pozitiva) reprezintă o constructie, edificată de om
prin intermediul statului. Potrivit doctrinei tomiste omul trebuie să respecte dispozitile Legii
umane chiar şi atunci, când acestea sunt in contradictie cu realizarea binelui comun, adică chiar
şi atunci când sunt in contradictie cu scopul Statului. Autorul isi explică această idee prin
necesitatea de mentinere a ordini juridice.
 Nicolo Machiavelli
Nicolo Machiavelli a fost figura cea mai caracteristică a mişcării de regenerare şi
independenţă,de liberă exprimare a faptelor politice şi a realităţilor vieţii colective în secolulal
XVI-lea. Lucrările principale ale lui Machiavelli sunt "Principele" şi "Discursuri asupra primei
decade alui Titus Livius". În aceste lucrări găsim conturate alementele concepţiei sale politice,
aşa-zise machiavelice. În, "Principele", Machiavelli afirmă: Dorind să scriu ceva folositor pentru
cine se pricepe,mi s-a părut mai potrivit să merg direct la adevărul real al lucrului decât la
închipuirea lui (căci mulţi şi-au închipuit republici şi principate care nu s-au mai văzut, nici
cunoscut în realitate), deoarece este atâtadeosebire între felul cum se trăieşte şi acela cum ar
trebui să se traiască, încât acela care lasă ceea ce face pentru ceea ce ar trebui să se facă îşi
pregăteşte mai degrabă ruina decât apărarea. De aceea, un om carear vrea să se arate
pretutindeni bun merge la pierzanie printre atâţia alţii care nu-s buni" (cap. XV).
Pentru Machiavelli omul este rău în esenţa lui: ingrat, schimbător, prefăcut, lacom de
câştig,temător de primejdii, convingeri care îl determină desigur, să nu ţină socoteală de bine şi
de rău în ceeace priveşte pe indivizi, atunci când este vorba de fixarea regulilor de conducere
ale Principelui, a căruimisiune este numai menţinearea, consolidarea şi salvarea Statului, cel
mai înalt obiectiv moral după el.Deasupra Statului nu există nimic, legea supremă este salvarea
lui, iar Principele, ca personificare aStatului, trebuie să-i consacre toate preocupările sale, chiar
moralitatea lui personală. Aşa dar, idealul moral cel mai înalt, morala superioară este existenţa
Statului, binele şi siguranţa lui, în faţa cărora moralacurentă, individuală şi socială nu contează,
n-au nicio valoare. De aceea, el recomandă Prinţului să fie mai degrabă cred decât milos,
totdeauna temut decât iubit, să facă bine pe fiara, fiind leu şi vulpe totodată, să nu se ţină de
cuvânt dacă e nevoie, să fie simulator şi disimulator căci arta de a guverna nu-inumai o artă de
a face,ci şi de a te preface. Pentru menţinearea Statului, Principele "va fi deseori nevoisă
lucreze contra bunei credinţe, contra iubirii, contra omeniei, contra religiei. Trebuie deci să aibă
unsuflet dispus să se întoarcă după cum vânturile şi schimbările soartei şi, după cum am mai
spus, dacă poate să nu se departeze de bine şi să ştie la nevoie să facă rău". În lucrarea sa "
Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius", concepută ca o completare a"Principelui", se
regăseşte aceeaşi concepţie generală politică, autorul socotind însă că republica este maiaptă
decât monarhia de a conserva şi dezvolta Statul, mărturisind totodată mai multă încredere în
popor,mai mult respect pentru dreptate, recunoscută ca unul din fundamentele Statului,
pentru lege, care trebuie să fie egală pentru toţi – ca una din condiţiile necesare ale unui Stat
liber, drept şi puternic.