Aureliu Augustin sa nascut la Thagaste, pina la convertirea sa la crestinism Aurelius Augustin a
fost adept al miscarii religioase maniheiste, a studiat doctrinele lui Cicero, Platon, a studiat sceptitismul si patrimoniul cultural al neoplatonicilor. Aureliu Augustin se conserveste la crestinism la o virsta inaintata, pe parcursul vietii a creat un numar mare de opera, devenind unul dintre cei mai influenti reprezentanti ai patristicii. Principalele opera in care isi gaseste reflectare doctrina politico-juridica a lui Aureliu Augustin sunt: “ Despre cetatea lui Dumnezeu” si “ Confesiuni”. Doctrina sa politico-juridica are caracter religios. In calitate de temei al doctrinei sale politico-juridice sfintul Augustin impune conceptia cu privire la stat. Statul potrivit autorului nu reprezinta o necessitate naturala, aparitia statului are la origine pacatul: statul reprezinta rezultatul “odisei crime” a lui Adam si Eva. Statul este un rau. “ pacatul originar” a reprezentat pentru om inceputul caii catre libertate. Ca rezultat al acestei "crime odioase" Adam şi Eva au cunoscut binele şi răul. in urma cunoaşterii binelui şi a răului, omul nu mai actionează in temeiul "alegeri" necesare: unică şi divină. in urma acestei căderi întregul neam omenesc a fost pângărit, a devenit corupt, deoarece fiecare om a dobândit posibilitatea alegerii. Libertatea reprezintă izvorul răului pe pământ, deoarece omul decăzut nu este capabil să o utilizeze demn. Omul nu are puterile necesare pentru a depăşi păcatul, fără ajutorul divin: omul este neputincios in fata răului. Astfel se impune criteriul delimitarii a doua categorii de oameni: Oameni alesi de Dumnezeu si oameni respinsi de dumnezeu. Autorul deosebeşte două categorii de ,"state": a) Civitas terrena reprezintă fiecare dintre statele existente. Cetatea pămánteană este constituită din oameni pacătoşi. In Cetatea pămánteană omul este predestinat unei existente, aflate sub semnul păcatului, viata sa fiind o ispăşire a pedepsei divine. b) Civitas Dei reprezintă forma organizării oamenilor aleşi, de la care emană fericire şi prosperitate. Viata oamenilor aleşi în Cetatea lui Dumnezeu este prezentată sub forma unei comunitătji religioase, în care oamenilor le este predestinată viata şi domnia veşnică alături de Dumnezeu. Biserica este prezentată in calitate de formă a manifestării primare a Cetătiüi lui Dumnezeu. Prin doctrina politico-juridică a lui Aureliu Augustin raportul,,persoană-stať" capătă trăsături totalitare, omul reprezentând doar un instrument al cuceririi ordinii divine. Doctrina creştină, impusă prin creatia acestui autor, se descătuşează în cele mai aspre aspecte: predeterminarea vieții omului, condamnarea veşnică a majoritătii oamenilor 62 ş.a. Doctrina Sf. Augustin impune o îndepărtare a omului de la viata civică: conducerea societații şi guvernarea statului. Prin intermediul unor elemente de ordin supranatural, se impune o devalorizare a statului şi o contracarare a valorilor umane. Augustinismul politic. După părerea autorului orice interventie a puterii Statului in domeniul relatiilor spirituale şi bisericeşti sau a Biserici în domeniul puterii de stat este periculoasă In concluzie pot spune ca aureliu Augustin impune idea necesitatii delimitarii vietii religioase de viata politica. Toma d’ Achino Cel mai cunoscut reprezentant al scolasticii, Toma d'Aquino s-a născut într-o familie aristocratică, în împrejurimile oraşului Aquino. Toma d'Aquino a fost călugăr dominican. Totodată Toma d'Aquino a fost şi profesor de filosofie si teologie în câteva universităti europene (Roma, Paris, Neapole, Bologna). Pentru eruditia sa chiar pe parcursul vieti este supranumit, ,Doctor Universalis", iar ulterior-,cel mai mare ideolog al Bisericii catolice". Principalele opere, în care Toma d'Aquino işi expune doctrina sa politico-juridică sunt ,Summa Theologiae" (1266-1273)167 şi ,,Summa contra Gentiles" (împotriva erorilor necredinciosilor). Prin intermediul acestor opere autorul incearcă să prezinte gândirii creştine, într-o forma organic sistematizatà, ştinta timpului în care a trait. Doctrina politico-juridica a Doctorului Angelic isi găseste temei in conceptia aparitiei statului. Statul, reprezentând o componentă a ordinii universale, îşi ia datorită caracterului social omului (Aristotel). Totodată, aparitia Statului este posibilă nu fară,atentia" şi ,participarea" lui Dumnezeu, deoarece,.nu este stăpânire decit de la dumnezeu. Pentru a preintâmpina posibilitatea utilizării acestei teze în vederea fundamentării intereselor feudalilor Toma d'Aquino constituie conceptia structuri puteri. Potrivit acestei concepti structura puteri se instituie in baza a trei elemente169: a) esenta puteri: relatiile "dominatie- subordonare", b) forma sau aparitia uteri: .nu este stápânire decât de la Dumnezeu" şi c) utilizarea puterii, reprezentând manifestarea reala a vieți social-politice: relatile politico-juridice. Sf. Toma afirmă, că omul, în vederea uzurpării puterii, este capabil să abuzeze în explicarea aparitiei puterii politice (al 2-lea element al structurii puterii) şi în explicarea utlizării puteri (al 3-lea element al structurii puterii). Scopul Statului, potrivit doctrinei tomiste, este binele comun170 oamenilor, permitând educarea unor adevărati creştini în persoana fiecărui cetătean. tatul, la fel precum şi in perioada initială a evolutiei Creştinismului, rămâne subordonat Biserici, căreia trebuie sa-i ofere sprijin în vederea realizării scopului ei. Statul nu mai reprezintă pentru Toma d'Aquino un rău, insăşi răul fiind doar negarea bineluil71. Statul trebuie să contribuie la asigurarea cerintelor de ordin material şi spiritual a Statul, care nu se subordonează Bisericii, are un caracter ilegal, pierzându-şi dreptul la existent Toma d'Aquino delimitează patru categorii ale dreptului (legi): a) Lex aeterna (Legea universalã) reprezintă ratiunea şi vointa divină. Legea universală reprezintà izvorul tuturor celorlaite categorii de legi; b) Lex divina (Legea reprezintă legea, instituită prin intermediul normelor Bibliei. Deoarece oamenii nu sunt în stare să cunoască Legea universală, fåră ajutorul lui Dumnezeu, c) Lex naturalis (Legea naturalã) reprezintă o proiectie a Legii universale in conştiinta umană, Cunoaşterea Legii naturale de către om işi găseşte temei în delimitarea,.bine- rău"; d) Lex humana (Legea umană, Legea pozitiva) reprezintă o constructie, edificată de om prin intermediul statului. Potrivit doctrinei tomiste omul trebuie să respecte dispozitile Legii umane chiar şi atunci, când acestea sunt in contradictie cu realizarea binelui comun, adică chiar şi atunci când sunt in contradictie cu scopul Statului. Autorul isi explică această idee prin necesitatea de mentinere a ordini juridice. Nicolo Machiavelli Nicolo Machiavelli a fost figura cea mai caracteristică a mişcării de regenerare şi independenţă,de liberă exprimare a faptelor politice şi a realităţilor vieţii colective în secolulal XVI-lea. Lucrările principale ale lui Machiavelli sunt "Principele" şi "Discursuri asupra primei decade alui Titus Livius". În aceste lucrări găsim conturate alementele concepţiei sale politice, aşa-zise machiavelice. În, "Principele", Machiavelli afirmă: Dorind să scriu ceva folositor pentru cine se pricepe,mi s-a părut mai potrivit să merg direct la adevărul real al lucrului decât la închipuirea lui (căci mulţi şi-au închipuit republici şi principate care nu s-au mai văzut, nici cunoscut în realitate), deoarece este atâtadeosebire între felul cum se trăieşte şi acela cum ar trebui să se traiască, încât acela care lasă ceea ce face pentru ceea ce ar trebui să se facă îşi pregăteşte mai degrabă ruina decât apărarea. De aceea, un om carear vrea să se arate pretutindeni bun merge la pierzanie printre atâţia alţii care nu-s buni" (cap. XV). Pentru Machiavelli omul este rău în esenţa lui: ingrat, schimbător, prefăcut, lacom de câştig,temător de primejdii, convingeri care îl determină desigur, să nu ţină socoteală de bine şi de rău în ceeace priveşte pe indivizi, atunci când este vorba de fixarea regulilor de conducere ale Principelui, a căruimisiune este numai menţinearea, consolidarea şi salvarea Statului, cel mai înalt obiectiv moral după el.Deasupra Statului nu există nimic, legea supremă este salvarea lui, iar Principele, ca personificare aStatului, trebuie să-i consacre toate preocupările sale, chiar moralitatea lui personală. Aşa dar, idealul moral cel mai înalt, morala superioară este existenţa Statului, binele şi siguranţa lui, în faţa cărora moralacurentă, individuală şi socială nu contează, n-au nicio valoare. De aceea, el recomandă Prinţului să fie mai degrabă cred decât milos, totdeauna temut decât iubit, să facă bine pe fiara, fiind leu şi vulpe totodată, să nu se ţină de cuvânt dacă e nevoie, să fie simulator şi disimulator căci arta de a guverna nu-inumai o artă de a face,ci şi de a te preface. Pentru menţinearea Statului, Principele "va fi deseori nevoisă lucreze contra bunei credinţe, contra iubirii, contra omeniei, contra religiei. Trebuie deci să aibă unsuflet dispus să se întoarcă după cum vânturile şi schimbările soartei şi, după cum am mai spus, dacă poate să nu se departeze de bine şi să ştie la nevoie să facă rău". În lucrarea sa " Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius", concepută ca o completare a"Principelui", se regăseşte aceeaşi concepţie generală politică, autorul socotind însă că republica este maiaptă decât monarhia de a conserva şi dezvolta Statul, mărturisind totodată mai multă încredere în popor,mai mult respect pentru dreptate, recunoscută ca unul din fundamentele Statului, pentru lege, care trebuie să fie egală pentru toţi – ca una din condiţiile necesare ale unui Stat liber, drept şi puternic.