Introducere

"Dicţionarul explicativ al limbii române", prin ediţia sa din 1975 defineşte etica, fiind: "ştiinţa care se
ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor
în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi".
Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: știința a comportamentului,
moravurilor; studiul teoretic al principiilor care guvernează problemele practice, iar morala este socotită:
totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca sã trãim într-un mod omenesc; ansamblul prescripțiilor
concrete adoptate de cãtre agenți individuali sau colectivi.
Deontologia (în sens restrâns) reprezintã ansamblul regulilor dupã care se ghideazã o organizație,
institu\ie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizațiilor profesionale care devin instanța de
elaborare, aplicare și supraveghere a aplicãrii acestor reguli (H. Isaac, 1996, vezi Mercier, 1999).
Se consideră că etica studiază relaţia între mijloacele utilizate într-o instituţie (organizaţie, asociaţie) şi
scopurile pe care şi le propune acea instituţie (organizaţie, asociaţie). Scopul demersurilor etice îl reprezintă
moralitatea.
O înţelegere a eticii este critică pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă reprezintă însăşi esenţa
unei societăţi civilizate. Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă ansamblul
nostru de a ne relaţiona faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă
de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţ[ de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte
persoane - toţi avem legături unii faţă de alţii - ci la calitatea acestor legături.
Afacerile sunt un mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără scrupule fiindcă
este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi lãcomia sau avariția, trec drept motivaţii cum nu se poate mai
frecvente pentru intrarea în lume afacerilor.
Aceasta nu înseamnă că nu a existat o tendinţă permanentă ca afacerile să fie guvernate de valori şi
norme morale, oricât ar părea de paradoxal, având în vedere tipul de motivaţii pomenite mai sus.
Managerii firmelor şi companiilor afirmă o valoare mijloc, respectiv profitul. La o analiză mai atentă,
avem de-a face şi cu alte valori care pot să fie scopuri: statutul de învingãtor, succesul, utilitatea, afirmarea. O
altă motivaţie utilizată de către manageri este formulată în termeni de datorie şi obligeție atât faţă de acţionari,
cât şi faţă de clienţi.
Este însă greu de presupus că proprietarii de acţiuni sunt pur şi simplu oameni lacomi de profit. Ei intră
într-o relaţie de datorie faţă de firmă, sunt mîndrii de felul în care merge, au o anumită responsabilitate civicã şi
un tip de devotament faţă de propria investiţie şi faţă de semnificaţia ei pentru comunitate.
Dincolo de motivaţiile egoiste, excesiv puse pe seama lumii afacerilor, ea vehiculează cu valori de tipul:
încurajarea, rãsplãtirea muncii și investiției bune, un serviciu social mai bun adus comunitã\ii.
Din exterior lumea afacerilor pare o junglă, este lumea lui "care pe care", o lume în care "câinii se
mănâncă între ei". Ca şi în politică, se vorbeşte despre oamenii de afaceri că sunt lipsiți de scrupule, calcă peste
cadavre. În acelaşi timp, afacerile nu sunt posibile fără cooperare, grijã reciproc împărtăşită, încredere
reciprocã, adeseori fără parteneriat şi fair-play. Aceste valori care ghidează comportamente se aplică între
firme, între aceste, clienţi şi acţionari, între manageri şi acţionari.
Competiția este vitală în funcţionarea oricărei economii capitaliste. Dar această competiţie nu trebuie să
aibă în mod necesar aspecte de junglă, să aibă forma unui război pentru profit, să fie nemiloasã (Solomon,
1996).
Necesitatea eticii în afaceri
Interesul pentru o oarecare morală în lumea afacerilor este veche. Ceea ce ştim, din perspectivă istorică,
este că acest interes a început în cea mai avansată societate comercială de acum mii de ani, în Sumer. Grecia
antică manifesta deopotrivă interes pentru teoria economică şi pentru valorile şi normele morale implicate în
schimburile economice. Aristotel făcea distincţia între oikonomos (gospodărire privată, în scopuri familiare) şi
chrematistike(schimburi economice a căror scop este profitul) (Politica, 8-11). Prima practică avea o încărcătură
etică, cea de-a doua avea o singură dimensiune: cea a profitului. Schimburile comerciale, activitatea
cămătărească au avut mereu aceeaşi grilă de interpretare: ocupaţii lipsite de dimensiune morală, cu utilitate pur
economică. Imaginea acestei separaţii a durat p`nă în secolul al XVIII-lea. Cicero vorbea totuşi despre
corectitudine în tranzac\ii ca dimensiune morală a afacerilor.
Oamenii de afaceri ai trecutului erau in genere stigmatizaţi ca lipsiți de respectabilitate, cu îndeletniciri
neonorabile. Justificarea creştină a unei astfel de percepţii era dată de relatarea din Noul Testament asupra
alungării negustorilor din Templu, precum şi de reluarea acestei idei în scrierile teologice. Să nu uităm că, în
acea vreme unica morală admisă în lumea europeană era cea creştină.
Recent, acest subiect a fost circumscris unor discuţii negative despre scandalurile şi dezastrele aduse mai
ales de lumea corporaţiilor, despre iresponsabilitate iar de curînd ele au fost reluate în diferite forme în
contextul globalizării şi existenţei corporaţiilor mondiale. Locul comun al acestor abordări legate de
amoralismul afacerilor este dat mereu de "numitorul comun al afacerilor: banul.
În ultimele două decenii, lumea afacerilor a devenit un subiect academic important şi interesant. Au
apărut studiile superioare în specialitate (şcolile de business), s-a încetăţenit şi legitimat ideea că, cel puţin
aspectele manageriale ale afacerilor sunt profesionale. Se studiază inclusiv din perspectivă etică, relaţiile între
acţionari (sau proprietarii), sindicate, manageri, clienţi, mediul afacerilor, comunitatea locală în care acestea se
desfăşoară. Etica afacerilor devine tot mai pregnant o componentă a eticii profesionale.