Canonul

Coerența textuală ține de orizontul de desfășurare al acestuia, crând astfel un sistem

de conexiuni intertextuale. Există trei forme de intertextualitate: comentarea, imitarea și
critica.

Textele canonice sînt comentate deoarece nu pot fi nici imitate și nici criticate.
Imitate sînt textele clasice, deoarece acestea devin clasice în momentul în care devin un model
pentru alte opere. Textele științifice și cele cu rol fondator sunt supuse criticii.

Canonul reprezintă acea formă a tradiției, absolut indispensabilă și care nu este supusă
schimbării de-a lungul timpului. Ne punem întrebarea dacă de-a lungul istoriei, prin canon s-a
înțeles trascrierea exactă a textelor (cuvânt cu cuvânt) , sau transcrierea literară a acestuia.
Canonul reprezintă „continuitatea coerenței rituale în mediul tradiției scrise”.
Reproductivitatea presupune recrearea modelului după reguli noi, în timpuri noi. Idealul este
de a traspune planul cu exactitate în lumea reală, prin excluderea abaterilor și întâmplărilor și
axarea pe puritate și armonie.