TEMA 1

Care este în opinia voastră diferenţa dintre inovare şi creativitate?

Argumentaţi răspunsul.

Inovarea reprezintă succesiunea activităţilor prin care se încearcă transformarea

unor idei în produse şi servicii puse la dispoziţia consumatorului. Creativitatea
personalului este un factor decisiv în procesul de inovare deoarece poate constitui sursa
cea mai importantă a ideilor pentru noile produse şi tehnologii necesare firmei. Totuşi,
creativitatea nu este suficientă deoarece ideile, oricât de bune ar fi, trebuie transformate
în produse şi servicii. Organizarea activităţilor de inovare dintr-o firmă trebuie să
înceapă cu stabilirea surselor potenţiale de idei şi cu modalităţile de a le putea folosi
pentru dezvoltarea firmei.

Definirea creativităţii este dificil de realizat deoarece pentru unii reprezintă o

însuşire genetică de care beneficiază doar un număr finit de persoane. Se consideră că
nu
există metode de stimulare, dezvoltare a creativităţii. Sunt specialişti care susţin
contrariul bazându-se pe studii care au dovedit că la naştere toţi avem aproximativ
acelaşi
nivel al creativităţii. Putem considera creativitatea ca şi o abilitate umană, dar şi o
atitudine pe care o are angajatul în procesul de creare. Deosebirea esenţială între
creativitate şi inovare este ca prin creativitate se generează idei iar prin inovare are loc
transformarea ideilor în produse şi servicii destinate pieţei.
Creativitatea personalului este esenţială în evoluţia procesului de inovare din
firmă, dar nu este suficientă. Deseori, sursele de idei sunt exterioare firmei, ideile vin din
afară, iar experienţa arată că majoritatea firmelor creative nu au fost cele care au realizat
inovaţii, ca urmare a punerii în practică a propriilor idei sau a cercetărilor propri

Argumentare:

Dar ce este procesul de inovare ? El este o succesiune de activităţi care încearcă

să transforme una sau mai multe idei în produse sau servicii destinate pieţei, adică în
bani. Este evident că nu toate ideile se pot transforma în produse pe care piaţa să le
accepte, deci să plătească pentru ele. Din acest motiv, pentru a avea un portofoliu de idei
suficient de bogat, pentru a avea de unde să alegem, trebuie să dispunem de mai multe
surse de idei şi de un mecanism de selectare a lor, înainte de a putea spera că se vor găsi
câteva care, ulterior, se vor putea transforma în bani. Acesta constituie de fapt începutul
oricărui efort de inovare care, pentru a fi reuşit, trebuie să mai parcurgă încă un drum
lung şi anevoios.
Succint, procesul de inovare este compus din următoarele etape: (1) colectarea ideilor, (2)
ordonarea, depozitarea şi clasificarea lor, (3) combinarea şi selectarea lor, (4) obţinerea
finanţării pentru materializarea ideii selectate, (5) realizarea şi testarea prototipului, (6)
corectarea prototipului, (7) promovarea pe piaţă a noului produs, (8) lansarea în fabricaţie
şi vânzarea lui, (9) evaluarea încasărilor în raport cu cheltuielile făcute pentru produsul
inovativ şi, în fine, (10) corectarea erorilor şi reluarea ciclului de inovare.
Din complexitatea evidentă a procesului de inovare, care poate fi privit ca o investiţie de
risc a firmei pe termen lung, rezultă limpede necesitatea unui efort susţinut de
management, destinat special inovării.

Organizarea activităţilor de inovare dintr-o firmă trebuie să  înceapă cu stabilirea surselor
potenţiale de idei şi cu modalităţile de a le putea folosi pentru dezvoltarea firmei.
Creativitatea personalului este esenţială în evoluţia procesului de inovare din firmă, dar
nu este suficientă. Deseori, sursele de idei sunt exterioare firmei, ideile vin din afară, iar
experienţa arată că majoritatea firmelor creative nu au fost cele care au realizat inovaţii,
ca urmare a punerii în practică a propriilor idei sau a cercetărilor proprii. De cele mai
multe ori, firme mici, foarte flexibile, fără să facă investiţii deosebite în cercetare, au
beneficiat de pe urma cercetărilor realizate de marile firme, cu bugete mari în cercetare şi
cu un avans remarcabil în domeniu, dar care nu au ştiut să-şi fructifice propriul efort
creativ. De aici rezultă că o firmă pentru a fi inovativă, creativitatea personalului ei
reprezintă un factor necesar, dar nu şi suficient. Aceasta s-ar putea să fie explicaţia
pentru care inventatorii români, dispunând de mijloace modeste, sunt foarte prolifici la
creativitate şi primesc o mulţime de premii la târgurile internaţionale de inventică, dar
rămân în continuare săraci, deoarece ei nici nu ştiu că banii se pot face numai prin
inovare şi, cu mare dificultate, prin vânzarea de idei. De fapt, nici nu putem spune că au
fost instruiţi în acest sens. Şcoala românescă de inventică este foarte dezvoltată, dar nu în
aceiaşi măsură şi cea de inovare. Poate ar fi interesant dacă s-ar cunoaşte tehnicile
folosite de marile firme, care profită de pe urma târgurilor de inventică pe care, de cele
mai multe ori, le iniţiază, susţin şi le finanţează şi ar fi prezentate tinerilor noştri studenţi
sub formă unui curs de inovare în ultimul an de pregătire.
            Iată, deci, că există o deosebire esenţială între creativitate şi inovare: prima
aduce idei, pe când cea de a doua le transformă în valori materiale. Prima noţiune
reprezintă un proces strict mental, cu mecanisme de declanşare încă puţin cunoscute, pe
când cel de al doilea este o afacere ca oricare alta, care comportă riscuri şi are nevoie de
bani pentru a fi demarată şi susţinută. Din acest motiv, procesul de inovare reprezentând
o investiţie în viitor, pe termen lung, trebuie condus ca orice altă activitate conştientă care
aduce un folos societăţii. Prin urmare, pentru asta este nevoie de manageri specializaţi în
acest domeniu, adică, de manageri de inovare.