TEMA 2

Care este în opinia voastră cea mai importanta etapă a procesului de

realizare a produselor noi? Argumentaţi răspunsul.

Etapele procesului de creare a noilor produse

Paşii specifici de urmat în cadrul procesului de creare a produselor noi pot varia în
funcţie de specificul fiecărei companii. În decursul timpului s-a constatat că marea
majoritate a proceselor de creare a noilor produse sunt alcătuite dintr-un număr de
etape cuprins între patru şi doisprezece.
În cartea sa „Managementul marketingului” Philip Kotler propune următoarele opt
etape ale procesului de elaborare a ofertelor noi de piaţă (Kotler, 2003):

1. Generarea ideilor;
2. Filtrarea (trierea) ideilor;
3. Realizarea şi testarea conceptului;
4. Elaborarea strategiei de marketing;
5. Analiza economică;
6. Realizarea produsului;
7. Testarea de piaţă;
8. Comercializarea.

Procesul de creare a produselor noi este împărţit în trei părţi. Primele două
etape şi anume generarea ideilor precum şi filtrarea ideilor alcătuiesc prima parte
intitulată „Gestionarea procesului de realizare: ideile”. Această primă parte începe
prin căutarea ideilor de produse noi, continuând cu filtrarea acestor idei. A doua parte
intitulată „Gestionarea procesului de realizare: de la concept la strategie”, cuprinde
următoarele trei etape şi începe prin realizarea şi testarea conceptului, continuă cu
elaborarea strategiei de marketing necesară şi se încheie cu analiza economică a
afacerii. În cea de-a treia parte „Gestionarea procesului de creare a unui produs: de la
realizare la comercializare” are loc realizarea produsului, supunerea acestuia unui test
de piaţă, urmând apoi comercializarea noului produs realizat.

În cultura tehnică românescă, prin inovare se înţelege o îmbunătăţire tehnică aplicată

unui produs. Fără îndoială, acest lucru este corect, dar în etapa actuală, pentru a putea
face faţă competiţiei acerbe de pe piaţă şi tendinţelor de globalizare, evidente în toate
domeniile, nu mai este suficient. Epoca inovării prin îmbunătăţiri minore ale
produselor, numită inovare pas cu pas, a apus. Fără a-i nega importanţa acestui mod
de a inova, în prezent, inovarea priveşte în special către schimbările importante ale
produselor, serviciilor, dar şi ale proceselor care conduc la apariţia de noi bunuri, cu
calităţi superioare, în condiţiile înăspririi criteriilor de evaluare ale acestora. Acum,
după cum deja se cunoaşte, este  depăşit criteriul de calitate a produsului, fiind
înlocuit prin calitatea proceselor de realizare a produselor. Este vorba de conceptul de
management al calităţii totale, bine cunoscut managerilor noştri din perioada ultimei
decade. Şi, probabil, în mod asemănător inovarea produselor va fi înlocuită de
inovarea proceselor care contribuie la realizarea noilor produse. Acest concept va
trebui asimilat de managerii români pentru a se putea menţine în viitor pe pieţele din
ce în ce mai globalizate.
Aici este vorba de un complex de procese, considerate până în prezent ca fiind de sine
stătătoare, cu propriile lor legi de desfăşurare, care de acum înainte trebuie coordonate
între ele la un înalt nivel calitativ. Acestea, într-o derulare aproximativă, ar trebui să
fie: studierea nevoilor clienţilor, a tehnologiilor în dezvoltare, a produselor sau
serviciilor care pot satisface nevoile clienţilor, cercetarea posibilităţilor de realizare
tehnică a produselor, evaluarea costurilor de producţie şi de lansare pe piaţă, analiza
posibilităţilor de obţinere a finanţării, găsirea furnizorilor, stabilirea parteneriatelor
potenţiale, lansarea prototipurilor, evaluarea impactului pe piaţă, lansarea în fabricaţie
şi promovarea produsului, asigurarea lanţului de distribuţie şi service şi, în final,
pregătirea variantelor de înlocuire în viitor a produsului inovativ.

Cea mai grea etapă în realizarea unui produs inovativ, este cea în care se reuşeşte
găsirea acelui produs, serviciu sau idee care să satisfacă o nevoie pe care clientul
încă nu o are, adică, căreia încă nu i-a simţit nevoia, dar care se manifestă prin
problemele cu care acesta se confruntă. De fapt, marile realizări tehnice ale ultimilor
ani, cu excepţia inovării masive în organizarea distribuită a producţiei pe care o aduce
în zilele noastre globalizarea, sunt legate de nevoi pe care generaţia dinaintea noastră,
cu câteva zeci de ani în urmă, nu le avea. Nevoile au fost inventate, iar omenirea le-a
asimilat cu o viteză mult mai mare decât şi-ar fi închipuit însăşi creatorii lor, deoarece
s-au adresat nu numai unor nevoi de bază, de pe scara binecunoscută a lui Maslow, ci
unora superioare. Credem că este deajuns să menţionăm numai evoluţia explozivă a
produselor şi serviciilor din domeniul informaticii şi al comunicaţiilor, pentru a
înţelege cum a acţionat în ultimii ani  acest proces economic şi social complex.
O cale de inovare totdeauna deschisă este cea din domeniul administrativ, care cere o
muncă, deseori de rutină, cu mare repetabilitate, dar care este rareori obiectul unei
analize atente sau al inovării. Inovarea proceselor administrative a fost aproape
complet neglijată, iar introducerea calculatoarelor în administraţie nu a adus şi
rezultatele aşteptate. Spre exemplu, fiecare dintre noi poate constata că la poştă, după
introducerea calculatoarelor, s-a dublat sau, chiar, s-a triplat timpul de servire a unui
client. Introducerea calculatorului s-a crezut că va rezolva problemele asigurării
serviciilor poştale de calitate, dar nu s-a întâmplat aşa. Evident, s-a neglijat inovarea
întregului proces de servire, privit ca o entitate, om-maşină împreună cu nevoia
clientului de la ghişeu, obţinându-se astfel rezultate discutabile. Acelaşi lucru îl
întâlnim în domeniul aprovizionării unde o legislaţie, copiată după prevederile UE,
care se doreşte a proteja de corupţie banul public, face sistemul de achiziţii publice
deosebit de greoi şi mare consumator de timp. Ca să nu mai vorbim de costurile
implicate de aplicarea acestor prevederi şi de timpul irosit de către toţi participanţii la
acest sistem. Dacă putem spune aşa, partea bună a lucrurilor, este că în acest
mecanism sunt obligate să intre numai autorităţile publice locale, care beneficiază de
bani publici. Dar oare putem uita că în acest uriaş mecanism, care, chiar dacă
beneficiază de un sistem electronic evoluat, numit SEAP (Sistem electronic de
achiziţii publice), furnizorii, cei mai mulţi participanţi, reprezintă o mulţime de firme
particulare, care trebuie să i-se supună ?
De aici se desprinde nevoia imperioasă de a inova în toate domniile de activitate care,
într-un fel sau altul, pot îmbunătăţi lanţul de procese tehnice, economice, financiare şi
sociale al oricărei economii.