Introducere

 Dreptul internaţional umanitar este cunoscut sub denumirea de dreptul războiului sau
dreptul conflictelor armate. Precizăm că problematica războiului, a modului de purtare a
conflictelor armate, a fost abordată încă din antichitate şi a continuat să se reflecte în
lucrările de specialitate ale diferiţilor jurişti (Hugo Grotius, Dreptul războiului şi păcii),
în documentele cu caracter internaţional (Declaraţia de la Petersburg din 1868, primul
document internaţional care stabileşte anumite limite de folosire a unor tipuri de arme),
Convenţiile de la Haga din 1899, respectiv 1907, Convenţiile de la Geneva din 1949.
 Astfel, este de importanță vitală să cunoaștem modul în care se poate reglementa un
război și modalitățile de încetare a ostilităților militare. Restabilirea păcii și modurile în
care aceasta se face de asemenea merită a fi discutate pentru a condiționa menținerea
acesteia.
Încetarea ostilităților
Încetarea ostilităţilor în cadrul conflictelor armate internaţionale are loc prin mai multe
forme cum sunt: capitularea, armistiţiul, debellatio şi încheierea tratatelor de pace.
 Capitulaţia este un act scris care antreneă predarea negociată a unei părţi la un conflict
armat internaţional.
Steagul alb este folosit de cele mai multe ori pentru a anunța dorința de capitulare. De
asemenea mai este folosit gestul ridicării mâinilor goale deasupra capului.
Capitularea poate fi condiționată, dacă partea care se predă este de acord să înceteze lupta
numai după ce partea victorioasă face anumite promisiuni. În cazul în care învingătorul nu face
nicio promisiune de tratament în afara celor prevăzute de dreptul internațional avem de-a face cu
o capitulare necondiționată. În mod normal, un beligerant nu va fi de acord să capituleze
necondiționat decât în condițiile în care este complet incapabil să mai continue ostilitățile.
Condițiile în care trebuie tratați prizonierii de război sunt stabilite de Convenția de la
Geneva.
Pot capitula și națiuni întregi, în încercarea de a pune capăt unui război. Capitularea are
loc prin semnarea unui armistițiu sau a unui tratat de pace.
 Armistiţiul reprezintă, în fapt, o suspendare temporară şi convenţională a ostilităţilor.
Supravegherea convenţiilor de armistiţiu poate fi încredinţată unor comisii mixte.
Obiectul armistiţiului este suspendarea operaţiunilor de război, totală sau parţială, pentru
o durată determinată sau indeterminată. Se încheie la nivelul comandei supreme a armatelor sau
de către reprezentanţii puterii politice. Ca efect al acordului de armistiţiu, statele beligerante îşi
conservă întreaga libertate de acţiune, cu excepţia actelor de violenţă de război.
Conform Dicționarului Explicativ Român, prin armistițiu înțelegem un acord între state
beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare.
 Acordul tacit reprezintă, de asemenea, o modalitate de încetare a ostilităţilor specifică
mai ales continentului Latino-American, în special războaielor dintre Spania şi fostele
sale colonii în 1824.
Astfel, conform Dicționarului Explicativ Român, tacit este acel acord, convenție,
înțelegere, care nu este exprimată formal, dar care este subînțeleasă și admisă ca atare.
 Debellatio reprezintă acea modalitate de încetare a ostilităţilor prin care statul învingător
reuşeşte să îşi substituie în întregime autoritatea asupra statului învins, ceea ce conduce la
dispariţia acestuia din urmă.
Exemplu de debellatio – sfîrșitul celui de-al III-lea Război Punic cu apărarea Cartaginei
de către Roma în sec 2 î. Hr. Un alt exemplu este cucerirea prusiana a Regatului Hanovrei în
1866.
Capitularea necondiționată a celui de-al treilea Reich la la sfârșitul primului război
mondial II-lea a fost, la momentul acceptată de majoritatea autorităților ca un caz de debellatio
ce s-a terminat cu destrămarea completă a Reich-ului german, creîndu-se două state germane în
locul său (Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană).

1
  Încheierea tratatelor de pace după încetarea ostilităţilor echivalează cu încetarea oficială
a stării de beligeranță sau conflict armat. Tratatele de pace au fost preferate mai ales în
perioada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. După cel de-al Doilea Război
Mondial, deşi au avut loc o mulţime de conflicte armate, părţile nu a ajuns decât rar şi
sub presiunea comunităţii internaţionale la încheierea de tratate de pace. Menţionăm în
acest sens încheierea acordului de pace de la Dayton dintre Bosnia şi Herţegovina,
Croaţia şi Serbia, în 1995, a cărui implementare a durat peste limitele stabilite
convenţional.

Astfel, un tratat de pace este un acord între două sau mai multe entități aflate în conflict, (de
obicei țări sau guverne), care pune capăt în mod oficial stării de război dintre cele două părți.
Tratatul de pace diferă de armistițiu, care este un acord pentru oprirea ostilităților, de capitulare,
în care o armată este de acord să depună armele, sau o încetare a focului, în care părțile cad de
acord să înceteze luptele temporar sau pe termen nelimitat.
Există o serie de prevederi care pot fi incluse într-un tratat, iar conțiunutul acestuia depinde în
mod normal de natura conflictului căruia trebuie să îi pună capăt. Unele dintre aceste prevederi
ar putea să fie:
 Modificarea sau confirmarea oficială a unor frontieră;
 Stabilirea de mijloace pentru rezolvarea unor viitoare dispute:
 Acces la anumite resurse naturale, facilități industriale sau portuare;
 Statutul refugiaților;
 Rezolvarea unor probleme financiare;
 Definireau unor practici interzise între părțile contractante;
 Validarea, anularea sau prelungirea unor tratate deja existente, etc.
Numărul mare de tratate și obligații internaționale ale statelor membre ale ONU sunt factori care
încearcă să controleze comportamentul în caz de război și să facă de neutilizat opțiunea
războiului total.

Tratatele sunt negociate sau ratificate pe teritoriul unor state neutre în conflictul căruia se
încearcă să i se pună capăt. Delegați din statele neutre pot participa la semnarea tratatului ca
martori, sau pot să devină la rândul lor semnatari ai tratatului de pace. În cazul unor conflicte
ample, care au implicat mai multe state, tratatul de pace capătă un caracter internațional. Un
asemnea conflict poate fi încheiat și prin semnarea unor serii de tratate de pace bilaterale.
În istoria modernă sunt cunoscute cazurile mai multor conflicte a căror rezolvare a fost foarte
dificilă. Asemenea conflicte au fost întrerupte pentru început printr-un acord de încetare a
focului, iar starea de pace a fost atinsă prin întreprinderea de către fiecare parte beligerantă a
unor pași dicreți, care a apropiat pozițiile celor implicați până în situația în care s-a putut semna
tratatul de pace.
În cazul războaielor civile, în special în cazul unor tentative eșuate de secesiune teritorială
luptele se duc de obicei până când una dintre părțile implicate în conflict este învinsă și silită să
capituleze (ca în cazul Războiului Civil American). Spre deosebire de aceasta, în cazul unei
secesiuni reușite, o declarație de independență este susținută în mod oficial de un tratat de pace.
După fondarea ONU la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, această organizație a
încercat să acționeze ca un forum pentru rezolvarea conflictelor internaționale și este de multe
ori negociatorul principal și garantul tratatului de pace.
Numărul mare de tratate și obligații internaționale ale statelor membre ale ONU sunt factori care
încearcă să controleze comportamentul în caz de război și să facă de neutilizat opțiunea
războiului total.
Restabilirea pacii
 Ce este pacea?

2
 Conceptul de pace are o dimensiune culturala importanta. In culturile orientale,
pacea se refera mai mult la pacea interioara, in timp ce in culturile vestice, pacea are loc in
exteriorul persoanei.
In India de exemplu, cuvantul pace este ‘shanti’ si inseamna o ordine perfecta a
mintii sau calm. Gandhi si-a bazat filozofia pe un concept numit Ahimsa, care in sens larg
inseamna a te abtine de la orice rau - lipsa violentei. Inseamna ca nu putem jigni pe nimeni, nu
putem adaposti ganduri care nu sunt caritabile, nici macar fata de dusmani. Cel care crede in
acest concept, nu are dusmani.
În dreptul internațional, noțiunea de pace e văzută mai mult ca fiind echivalentă cu cea de
securitate și bună înțelegere între state (Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu
există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. )
 Operaţiile de menţinere a păcii
 Operaţiile de pace pot fi definite ca acţiuni militare care se desfăşoară în sprijinul
eforturilor diplomatice, având drept scop stabilirea şi menţinerea păcii şi ajungerea la
soluţii politice pe termen lung ale conflictelor.
 Aceste operaţii de pace se pot desfăşura în paralel cu diferite acţiuni diplomatice necesare
pentru a asigura punerea în aplicare a unor acorduri bilaterale sau multilaterale şi
rezolvarea, în final, a conflictelor.
 Literatura de specialitate prezintă două tipuri de operaţii de pace: Operaţii de menţinere a
păcii şi Operaţii de impunere a păcii.
 Operaţiile de menţinere a păcii sunt definite ca fiind acele acţiuni militare ce se
desfăşoară cu acordul părţilor implicate în conflict ori dispută, în vederea  monitorizării
sau facilitării punerii în aplicare a unui acord  şi  sprijinirii eforturilor diplomatice
întreprinse în scopul ajungerii la o înţelegere politică de durată.
 Baza legală a desfăşurării operaţiilor de menţinere a păcii o reprezintă capitolul VI din
Carta O.N.U., care se referă soluţionarea paşnică a disputelor. În baza prevederilor
capitolului VI al Cartei O.N.U. sunt utilizate negocierile, medierea, arbitrajul între părţile
aflate în conflict şi mijloacele juridice ale dreptului internaţional. De asemenea, sunt
utilizate operaţiile de menţinere a păcii şi sunt stabilite misiunile de observatori O.N.U.
În ceea ce priveşte operaţiile de impunere a păcii acestea sunt definite ca fiind acţiuni de
utilizare a forţei militare sau de ameninţare cu utilizarea acesteia, având o autorizare din   partea  
unei   organizaţi internaţionale cu vocaţie de securitate pentru a asigura respectarea sau punerea
în aplicare a rezoluţiilor sancţiunilor stabilite de către acea organizaţie, în scopul menţinerii sau
restaurării păcii şi ordinii
• Baza legală a desfăşurării operaţiilor de impunere a păcii o reprezintă capitolului VII din
Carta O.N.U. ce se referă la ameninţările la adresa păcii, violării păcii şi la actele de
agresiune. În baza capitolului VII din cartă, Organizaţia Naţiunilor Unite are dreptul să
întreprindă acţiunile militare necesare pentru a menţine şi restaura pacea şi securitatea
internaţională. Tot  capitolul VII autorizează utilizarea forţelor armate puse la dispoziţia
O.N.U. de către statele membre şi utilizarea forţei pentru a asigura respectarea
rezoluţiilor O.N.U. de către statele refractare la acestea.

 Printre misiunile de menţinere a păcii putem enumera plasarea de observatori

O.N.U. în Sinai în 1982 şi misiunea de observatori O.N.U. din Cipru, misiunea de
impunere a păcii desfăşurată cu succes a UNITAF executată în Somalia în ultima parte a
anului 1992 prima parte a anului 1993, misiunea de impunere a păcii în Bosnia
Hertzegovina, stabilită de către Consiliul de Securitate al O.N.U. la  12 decembrie
1996 pentru a succede IFOR (Forţa de Implementare.
 Pe lângă cele două tipuri de operaţii de pace, cele de menţinere şi cele de impunere a
păcii, trebuie precizate şi: acţiunile de reconstrucţie a păcii. Reconstrucţia păcii
presupune acele măsuri luate după încheierea unui conflict, predominante fiind măsurile
economice şi diplomatice care au rolul de a repune în stare de funcţionare şi de a întări

3
 şi dezvolta infrastructura unei ţări şi instituţii guvernamentale astfel încât să se evite
reizbucnirea conflictului.
 O măsură complementară operaţiilor de pace o reprezintă diplomaţia preventivă. Aceasta
poate fi înţeleasă ca totalitatea măsurilor luate înaintea declanşării unei crize previzibile,
pentru a preveni sau limita violenţa. Există situaţii în care diplomaţia preventivă poate fi
sprijinită şi făcută mult mai credibilă prin acordarea de sprijin militar, ca de exemplu
deplasarea şi desfăşurarea de trupe în  scop preventiv.
 În ceea ce priveşte gradul de implicare al O.N.U.,operaţiile de pace sunt de două tipuri:
operaţii autorizate de către O.N. U. şi operaţii conduse nemijlocit de către acesta.
 Prin operaţii autorizate de către O.N.U. înţelegem acele acţiuni militare în care rolul
conducător revine unui stat, care unifică, organizează şi conduce efectiv intervenţia
militară a coaliţiei multinaţionale.
 Misiunile de pace nu sunt misiuni standard, fiecare operaţie   în   parte   având  
caracteristici   de   natură   politică, diplomatică, geografică, economică, culturală şi
militară proprii, le deosebesc unele faţă de celelalte.
 Trebuie luat în considerare faptul că misiunile de pace se execută pe baza unui mandat
sau a unei rezoluţii emise de către Consiliul de Securitate al O.N.U. sau pe baza
prevederilor unor tratate regionale, acorduri, ori alte înţelegeri.
 În general, mandatul include:  scopul operaţiei,  ţările care vor asigura contingentele
militare,  termenii ori condiţiile pe care statul pe teritoriul căruia, se vor desfăşura
acţiunile de pace  intenţionează să le impună forţelor ori misiunii de pace,  descrierea
clară a drepturilor şi imunităţilor acordate forţelor deplasate pentru operaţii de pace
desfăşurate sub jurisdicţia respectivei organizaţii internaţionale,  starea finală şi situaţia
strategică la finalul operaţiei.
 Operaţiunile de menţinere a păcii includ mai multe generaţii de forţe multinaţionale de
menţinere a păcii.
 O primă astfel de generaţie de forţe pot fi considerate “misiunile de observatori”. Fiind
compuse în general din militari, misiunile de observatori nu acţionează ca unităţi militare
ci prin indivizi neînarmaţi; ofiţerii observatori ai acordurilor de pace au drept obiectiv
constatarea respectării acestora fără a interveni direct atunci când constată violări din
partea părţilor la conflict. Acesta este motivul pentru care uneori nu sunt socotite ca fiind
“forţe” de menţinere a păcii deoarece nu utilizează mijloace armate în îndeplinirea
misiunilor lor       Misiunile observatorilor pot avea fie un termen precizat în timp fie  pot
fi autorizate să acţioneze într-o perioadă nelimitată urmând ca încheierea misiunii să se
facă printr-o nouă decizie a organului de abilitare.
 Principalele sarcini ale observatorilor sunt: urmărirea încetării focului între foştii
beligeranţi care au căzut de acord să înceteze ostilităţile; trasarea liniilor de demarcaţie;
controlarea respectării acordurilor privind retragerea sau manevra forţelor şi mijloacelor
de luptă; asigurarea interzicerii livrărilor ilicite de armament; raportarea pe cale ierarhică
a încălcărilor comise; anchetarea eventualelor incidente; intermedierea negocierilor locale
de mică importanţă; supravegherea schimbului de prizonieri şi a predării rămăşiţelor
părinteşti ale celor decedaţi etc.
 O altă  generaţie de forţe multinaţionale de menţinere a păcii sunt “forţele de urgenţă”
alcătuite  din subunităţi, unităţi şi mari unităţi militare dotate cu armament individual
uşor pe care-1 pot folosi doar în caz de legitimă apărare. Aceste forţe au următoarele
misiuni principale: ocuparea unei zone-tampon de protecţie între foştii beligeranţi în
scopul asigurării respectării termenilor armistiţiului, separării forţelor şi îngheţării
nivelului de înarmare; menţinerea şi, eventual, restabilirea păcii  şi ordinii  constituţionale
supravegherea retragerii beligeranţilor, asistarea umanitară a populaţiei civile victimă a
conflictului; deminarea unor zone etc. Forţele de urgenţă au în alcătuire unităţi militare
combatante şi formaţiuni logistice, de transmisiuni, geniu, aviaţie de transport etc. aflate
sub comandamentul unui stat major al organizaţiei internaţionale. În general mandatul de

4
 funcţionare este pe 3 luni, el putând să fie reînnoit la 6 luni, 12 luni sau chiar mai mult.
De asemenea în compunerea sa se poate regăsi şi o componentă poliţienească sau civilă
pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate.
 O ultimă generaţie o reprezintă acele forţe diferenţiate de cele de dinainte prin faptul că
sunt dotate cu mijloace militare complexe mergând până la tancuri, artilerie grea, aviaţie
de bombardament; natura ofensivă a acestor armamente nu dezminte însă caracterul
defensiv al forţei deoarece mijloacele armate respective nu vor fi folosite decât în sensul
asigurării îndeplinirii mandatului încredinţat sau pentru protecţia personalului propriu ori
a populaţiei   civile.
Concluzie

 Dreptul umanitar are o importanță deosebită în relațiile internaționale, fiindcă el este

ansamblul de reguli care din considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele
unui conflict armat. Dreptul internaţional umanitar protejează acele persoane care nu
participă sau care nu mai participă la ostilităţi şi restricţionează mijloacele şi metodele de
război.
 Astfel, un rol deosebit îl are încetarea ostilităților, ceea ce este un prin pas în asigurarea
unei stări de pace și securitate.
 Restabilirea păcii și menținerea acesteia este un momet important. Acest lucru este un
scop existent în fiecare constituție de stat și un interes național al fiecărui stat.