Groza Sorina Cristina

P.I.P.P. - ANUL II

‘
Lirica lui George Bacovia

Lirica bacoviana a sedus critica literara inca de la inceput si, in ciuda aparentei monotonii,
aproape nimeni nu l-a acuzat pe poet de manierism. Pe rand, criticii au vorbit despre Bacovia
poet simbolist sau expresionist, despre Bacovia sentimental sau antisentimental, despre o lirica a
rupturii (intre volumele Plumb si Stante burgheze) sau una a continuitatii. S-a ajuns pana la a se
afirma ca poetul joaca un rol, ca-si construieste o masca in spatele careia se ascunde ironic si
detasat de o lume degradata, infinit de lucid insa, iar poezia lui este o continua explorare.
Ansamblul operei bacoviene degaja o atmosfera specifica, de pustiu in lume. Exista, intr-
adevar, o atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi
putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre
cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne (…). Si in aceasta atmosfera de
plumb, o stare sufleteasca identica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufeteasca
prin obsesia mortii si a neantului, un vag sentimentalism banal, in tonul caterincilor, si
macabru, in tonul papuselor de ceara ce se topesc…(E. Lovinescu – Istoria literaturii
contemporane, vol.2, p. 404). Obiectele care creeaza atmosfera sunt putine, corelate cu ideea de
gol si inventariate cu insistenta: sicrie, coroane de plumb, copaci, abatoare, camere, clavire, etc.
Aceasta atmosfera este specific simbolista prin evocarea parcurilor deprimante, a targului
provincial, prin starea de spleen, de nevroza, prin eros isterizat sau presimtirea bolii si a
degradarii fizice. Ion Negoitescu va afirma si el ca poezia bacoviana apartine expresiilor celor
mai specifice ale simbolismului.
Temele si motivele intalnite in opera bacoviana sunt cele dintai care o incadreaza in curentul
simbolist. Motivul singuratatii este printre cele mai exploatate de Bacovia: Stam singur in
cavou… si era vant…, Stam singur langa mort… si era frig... (Plumb); Sunt singur, si ma duce-
un gand/ Spre locuintele lacustre (Lacustra), Sunt solitarul pustiilor piete (Palind); Si ninge-n
miezul noptii glacial…/ Si tu iar tremuri, suflet singuratec (Singur), etc. Acesta este esential in

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)

definirea relatiei om-univers si simbolizeaza izolarea. Prin intermediul sau poetul mediteaza
asupra conditiei umane, aflata in situatia unei imposibile comunicari cu universul din afara.
Un alt motiv important din lirica bacoviana este plumbul. In poezia Plumb, acest cuvant este
repetat in mod obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, fiind asezat chiar in rima (Dormeau adanc
sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestmant/ Stam singur in cavou si era vant/
Siscartaiau coroanele de pumb. (…) Dormea intors amorul meu de plumb (…) Si-i atarnau
aripile de plumb). Luand drept coordonate greutatea, culoarea si sonoritatea, plumbul poate
simboliza fie apasare sufleteasca, fie monotonie si plictis, fie o cadere grea, fara ecou.Greutatea
plumbului aduce caderea, prabusirea in abisul temporal sau in moarte (Asculta cum greu, din
adancuri/ Pamantul la dansul ne cheama – Melancolie), astfel, plumbul pare a fi, in plan
poetic, substantivizarea verbului ,,a cadea” (Adriana Iliescu – Poezia simbolista romanesaca).
Ploaia care acompaniaza toamna in poeziile bacoviene este perceputa atat vizual (Da, ploua,
Cum n-am mai vazut – Ploua, Ploua…si peste targ, duse de vant/ Grabite trec frunze liberate –
Note de toamna), cat si auditiv (I-auzi cum mai ploua/ Ce melancolie/ Singur, singur, singur –
Rar, De-atatea nopti aud plouand – Lacustra, Da, ploua... si suna umil - Ploua), sau ca o
desfasurare monotona si obsedanta (Ploua, ploua, ploua/ Vreme de betie – Rar). Ploaia
simbolizeaza, la randul ei, dezagregarea materiei, facand ca totul sa se prabuseasca: Si simt cum
de atata ploaie/ pilotii grei se prabusesc (Lacustra).
Orasul tentacular (targul provincial) este un alt motiv simbolist intalnit si in opera lui George
Bacovia. In poezia Amurg, el este conotat ca spatiu citational: trec corbii – ah, ,,corbii”/
Poetului Tradem/ Si curg pe-nnoptat/ Pe-un targ inghetat. Tehnica citatului, a colajului, a
referintei intertextuale apare in poezia bacoviana ca procedeu regizoral. Prin comparatie targul
din poezia bacoviana este echivalent fie cu un cimitir (Afara ninge prapadind/ Iubita canta la
clavir/ Si targul sta intunecat/ De parca ninge-n cimitir – Nevroza), fie cu un salon (Orasul, cu-
ncetul, pare un salon – Noapte), fie cu un cavou (Pe cand, de argint/ In amurg de argint/ S-
aprinde crai-nou// Pe zari argintii/ In vastul cavou… - ), sau cu o crasma (E-o noapte uda, grea,
te-neci afara/ Prin ceata- obosite, rosii, fara zare/ Ard, afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma
umeda, murdara - Sonet ). Tot prin comparatie orasul este echivalent cu azilul, in poezia
Aiurea, in care se intalnesc conotatiile de loc malefic, blestemat (Si stam impietrit… si de
veacuri/ Cetatea parea blestemata - Panorama) si morbid, alienant (Orasul luminat electric/

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)

Dadea fiori de nebunie - Fanfara). Astfel, targul bacovian este mai mult decat un loc fatidic din
universul sau poetic, este unicul loc spiritual care poate fi si salon si crasma si cimitir si cavou.
In afara de oras, in textele bacoviene mai apar si alte locuri fatidice. Unul dintre acestea este
stada, legata de o situatie bacoviana specifica, ratacirea. Este un loc al singuratatii, al nebuniei si
al nedreptatii sociale. Singuratatea este motivul cel mai des intalnit in opera lui Bacovia, insa cel
mai bine este subliniata pe strazile goale (Strazile-s desarte/ Singur, singur, singur… - Rar). In
lista temelor poetice, dupa strada goala se intalneste cea a parcurilor inghetate. In poezia Decor,
parcul este descris ca solitar si secular, si definit ca Decor de doliu, funerar…. Este decor pentru
amintirile pe care le provoaca (In parc regretele plang iar…, In parc fantomele apar…, si,
totodata, profetie a mortii prin glasul pasarilor cobitoare (Cu pene albe, pene negre/ O pasare cu
glas amar/ Strabate parcul secular/ Cu pene albe, pene negre). Poezia Amurg accentueaza
trasatura fatidica a parcului, ca loc marcat prin culorile cu conotatii simbolice clare care se
imprima pe fondul neutru al albului sau al transparentei. Imaginea vizuala a parcului bacovian
este completata de cea auditiva a muzicii de famfara si a cantecului imaginar al tomanei: Auzi,
cum muzica rasuna clar/ In parcul falnic, antic si solemn, - / Din instrumente jalnica, de lemn /
La geamuri, toamna canta funerar (Vals de toamna). Parcul si strada nu sunt marcate de
prezenta feminina, ele fiind locuri ale intalnirilor ratate: Melancolia m-a prins pe strada. / / E o
vibrare de violete; / /Trece si Ea; / As vrea, / Dar nu pot s-o salut/ Oh, si cum a trecut, / Intr-o
vibrare de violete (Nervi de primavara). Odaia goala urmeaza parcurilor inghetate. Aceasta,
prin culoare (negru), prin umezeala si prin frig, simbolizeaza mormantul: Si-s umezi peretii/ Si-
un frig ma cuprinde/ Cu cei din morminte/ Un gand ma deprinde (Moina). Odaia iubitei este
insa singurul loc bacovian conotat benefic, aici intalnindu-se o atmosfera de intimitate si
intelegere intre el si ea. Un alt loc fatidic din lirica bacoviana este cafeneaua. In cafenea omul
este predispus divagarii, fiind un loc al visarilor, al poeziei, consacrat de Simbolism, / Curentul
decadent. Cu ea se incheie ansamblul locurilor bacoviene, care fac din oras un adevarat univers
poetic.
Printre motivele bacoviene care se incadreaza in curentul simbolist este si cel al golului, care
poate fi atat gol spatial echivalent cu pustiul camerei, al orasului cu piete luminate de agonice,
cat si gol temporal care sugereaza haosul.

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)

 Culorile maladive fac parte, la randul lor, din categoria temelor si motivelor simboliste din
opera lui Bacovia. O prima culoare care simbolizeaza boala, agonia este galbenul frunzelor
toamnei, care insoteste negrul funerar (O femeie in doliu pe strada/ O frunza galbena tremura
dupa ea; Si galbeni trec bolnavi/ Copii de la scoala). Negrul este cel mai intens exploatat in
poezia cu acelasi nume, sugerand ca totul s-a redus la scrum, la cenusa: Vibrau sacntei de vis…
noian de negru/ Carbonizat amorul fumega/ Parfum de pene arse si ploua/ Negru, numai noian
de negru…O alta culoare folosita este rosul, fiind de cele mai multe ori corelat cu sangele: Si-
nsangerat, amurgul/ Patrunde-ncet prin geamuri; Pe dealurile-albastre/ De sange urca luna/ De
sange pare lacul/ Mai ros ca-ntotdeauna (Amurg).
Pe langa argumentele tematice care permit incadrarea operei bacoviene in curentul simbolist
mai exista si argumente stilistice - folosirea sinesteziei (O picatura parfumata cu vibrari de
violet; Ploua roua de culori/ Venus plina de fiori/ Pare-o vie violeta); aparitia unor simboluri
obsedante, care circula de la o poezie la alta (plumbul, corbii, ploaia, sicriul, amurgul), acuitatea
senzoriala in descrierea unor imagini care reprezinta, de fapt, o stare interioara - dar si argumente
intertextuale – citarea unor poeti simbolisti (Edgar Poe, Verlaine, Tradem, Boudelaire si
Rollinat) sau referiri la poezia decadenta (Tu citesti nazalizand/ O poema decadenta, cadaveric
parfumata/ Monotona – Poema in oglinda). Bacovia cofera diverse acceptiuni in opera sa
termenului decadent: alcoolism (Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa/ Ori ca Verlaine, topit de
bautura – Sonet); funebru (Trec corbii… ah, corbii/ Poetului Tradem – Amurg); sarcasm tragic
(Dar in lugubrul salii pufneau in ras sarcastic/ Si Poe, si Boudelaire, si Rollinat - Finis).
Cu toate acestea, au existat totusi critici literari care au incercat sa demonstreze ca opera lui
Bacovia se indeparteaza de simbolism, putand fi identificate elemente expresioniste. In lucrarea
sa Despre poezie, Nicolae Manolescu arata ca lirica bacoviana se indeparteaza de simbolism prin
faptul ca, in locul muzicii, poetul cultiva sunete dizarmonice, ajungand pana la tipatul specific
expresionist: Poezia simbolista era una a armoniei muzicale, caracterizata de o simtire discreta
si evaziva (…). La Bacovia insa, ,,scartaielile” ating urechea ca sunete ,,infioratoare” si
frunzele cazatoare produc pe retina imagini ,,sinistre”. Instinctul melodiosului, care conduce
mana tuturor modernistilor, este absent in poeziile lui Bacovia, a carui arta pare sa invedereze
(…) o ureche in stare sa accepte disonanta, zgomotosul, dezordinea sonora. El afirma ca
pastelurile bacoviene descriu de fapt peisaje mentale. Spre exemplu, in poezia Decor, se poate

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)

observa ca poetul nu descrie peisajul, ci il organizeaza in functie de doua trasaturi opuse, albul si
negrul. Alternanta (sau opozitia) intre alb si negru (Copaci albi, copaci negri) formeaza o
imagine a mortii, tema consatnta a acestui univers poetic. Intr-o alta lucrare a sa, Teme, Nicolae
Manolescu sustine ca spre deosebire de culorile simboliste care se grefau pe sunete si mirosuri,
intr-un sistem de corespondente menite a arata intelectualitatea unui lirism interesat de esente,
la Bacovia culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la
expresionisti (…). Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet culoare sau
cinetica), prin marirea expresivitatii uneori pana dincolo de limita suportabila. El e modren
fiindca socheaza: ochii, urechea, imaginatia, arta.
Definind lirica bacoviana ca expresie a unui sfarsit continuu, Ion Caraion demonstreaza ca nu
exista nici o inovatie sau ruptura in opera scriitorului. Este propusa o lectura mai putin muzicala,
si mai mult analitica, mergand la intelesul constitutiv pentru a inlatura unele prejudecati (obsesia
sinistrului la Bacovia, nihilismul intelectual). Acesta realizeaza si un studiu al lexicului bacovian,
din care reiese ca trasatura principala severitatea limbajului. El obserava ca majoritatea
orientarilor, cheilor, temelor lui Bacovia sunt scrise pe anumiti piloni: rasul si plansul, starea
planului inclinat, neintrerupta agitatie, obsesia mortii, frica de viata, abulia, vesnicul du-te-
vino, ponderea senzatiilor sonore si optice, caseta cu tremure, vibratii, tresariri, dardaieli si
alarme, incarcatul deviz al buletinelor meteorologice, statismul, impietrirea, dar si turuiala in
vid, sarcasmul, asteptarea si neasteptarea, renuntul, in sfarsit artele si indeosebi muzica. Se
observa preponderenta verbelor (o cincime din dictionarul cuvintelor de care s-a folosit Bacovia,
e formata din verbe), care, la inceputul poeziilor sunt la prezent sugerand o actiune ce debuteaza
in forta, tonica. Verbul bacovian cel mai frecvent utilizat este ,,a fi”, mai numeric decat ,,a
plange” si decat ,,a avea”. El afirma totodata ca Bacovia este poetul negatiilor de felurite nuante,
autorul in literatura noastra al intaiului nu ideistic si structural, opera sa comparandu-se si
comportandu-se ca un repros inextingibil adresat lumii.
Daca la inceput opera bacoviana intriga, pe masura ce inaitezi in lectura, poeziile sporesc
ambiguitatea…
BIBLIOGRAFIE:
 Iliescu Adriana ( 1985 ) – Poezia simbolista romanesaca, Ed. Minerva,
 Manolescu Nicolae ( 2011 ) - Teme, Editura Polirom

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)

  Manolescu Nicolae ( ( 2002 ) - Despre poezie, Editura Aula, Brasov
 Lovinescu Eugen ( 1998 )– Istoria literaturii contemporane, vol.2,Editura
Litera, Chisinau
 Bacovia George ( 2001)- Poezii, Editura Universal Dalsi,

(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404)