Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cu toate acestea, istoria neamului nostru trebuie caracterizată și prin prisma vieții cotidiene.
Aceasta vine să completeze imaginea de ansamblu a societății omenești dintr-o anumită
perioadă de timp. Habitatul, alimentația, familia, vestimentația, locuința, atitudinea față de
boală și moarte, obiceiurile și calcularea timpului în perioada medievală reușesc să
evidențieze principalele caracteristici ale societății feudale românești.
Viața românilor din acea perioadă nu era una tocmai ușoară, tocmai de aceea moartea era
văzută de către omul medieval ca o mântuire. Iolanda Țighiliu caracteriza mentalitatea
omului de rând în ceea ce privește „lumea de dincolo”, astfel:
În mentalitatea vremii, imaginea despre Rai este destul de vagă. De altfel, referirile la el
sunt rare. Acolo este veșnicia... Scena Judecății de Apoi este nelipsită din iconografia
bisericilor noastre. Dar ceea ce preocupă mai mult este IADUL. Ideea apare frecvent,
aproape obsedant, la Neagoe Basarab, primul care detaliază acest aspect cu obstinație.
Preluând imaginea terifiantă din Sfânta Scriptură, iadul este pușcăria sau temnița cea
veșnică.
Este locul cel mai adânc și înfricoșător, unde păcătoșii sunt chinuiți de muncile cele mai
teribile „de la tartorul cel rece și gheena focului cea nestinsă, și de întunericul cel osebit, și
viermii cei neadormiți, și scrâșnirea dinților, și de alte munci multe, rele, cumplite și
amare. Pentru cei care se chinuiesc acolo plângându-și durerile nu există îndurare pentru
că am ales de bună voie, în viață fiind, calea cea întunecată a Satanei, lepădându-se de
voia voastră în tartarul cel rece și în vaete cele neîncetate, unde iaște scrâșnirea dinților,
iar glasul și cântările îngerilor miei le-ați părăsit”.
Minunile credinței
Pentru cei care nu s-au depărtat de credință, prezența divină se făcea simțită prin minuni,
viziuni sau visuri. Așa s-a întâmplat cu vedenia pe care a avut-o Neagoe Basarab când a
adus moaștele Sf. Nifon la Mănăstirea Dealu, pentru ca prin slujbe să obțină iertare pentru
Radu Vodă. Așezând sicriul sfântului deasupra celui al domnului blestemat, din sicriu izvorî
apă curată ce spăla trupul lui Radu Vodă aflat în descompunere, „groaznic și întunecat, plin
de puroi și de putoare”.
Mentalitatea omului medieval era fundamentată pe SOARTĂ. De-a lungul vieții, omul s-a
confruntat și cu momente bune, dar și cu momente rele, acestea fiind încercări de la
Dumnezeu. Soarta era aceea care „decidea” dacă omul suferea de vreo maladie sau nu.
Viața omului era concentrată în jurul lui Dumnezeu cel Atotputernic; binele și răul -
concepute sub forma pedepsei - reprezentau voința divină, Dumnezeu fiind considerat
Judecătorul absolut...
În secolele XV-XVII, cei care se îndeletniceau cu alungarea suferințelor celor bolnavi erau
chirurgii sau bărbierii, vracii, gearahii (la turci), țirulicii (la polonezi) care practicau mica
medicină, știind să opereze hernia, piatra la bășică și cataracta; deasupra lor se aflau doctorii
în medicină. Medicina populară (etnoiatria), la care oamenii veacurilor XIV-XVII au apelat
pentru a-și vindeca bolile sufletului și ale trupului, cuprindea un ansamblu de cunoștințe și
practici empirice, îmbinate cu elemente magicoreligioase, ritualuri și ceremoniale.
Conform unor credințe - de origine traco-getică -, pentru ca trupul să fie sănătos, trebuie mai
întâi, ca sufletul să fie sănătos. De aceea sufletul trebuia să fie tămăduit în primul rând, iar
vindecarea lui să se realizeze cu ajutorul descântecelor. Pe lângă asemenea practici,
vindecarea survenea și în urma unor „leacuri băbești”, bine administrate:
BALEGA DE PORC (se tămăduiau rănile provenite din lovituri, trânteli sau căzături de pe
cai) – balega este aplicată deasupra rănii sau umflăturii, drept cataplasmă, iar bolnavul
trebuia să bea zeama stoarsă din această balegă;
Medicul lui Neagoe Basarab a fost raguzanul Ieronim Girolamo Matievici, acesta fiind
trimis la Veneția pentru a aduce medicamente și instrumente medicale. La un an după
moartea lui Rafael Sanzio se stingea din viață și Neagoe Basarab, răpus de tuberculoză, fără
a-și putea găsi leacul nici în doctoriile vindecătoare și nici în ajutorul vracilor din cetatea
lagunelor.
Calamitățile au avut și ele un rol nefast pentru societatea românească a secolului al XVI-lea.
Răcirea bruscă a vremii, în această perioadă cu ierni geroase, urmate de veri cu ploi din
abundență - a avut o influență negativă privind lucrările agricole. Perioada domniei lui
Neagoe Basarab nu a coincis cu invazia lăcustelor, iar domnitorul nu s-a confruntat nici cu
războaie, cutremure sau cu foametea. Cu toate acestea, viața de zi cu zi prezenta anumite
particularități care nu au scăpat contemporanilor de atunci, iar anumite practici s-au transmis
până în secolul XXI.
Neagoe Basarab și familia sa, în tabloul votiv de la Mănăstirea Curtea de Argeș
Educația și educarea copiilor a fost una dintre preocupările de bază ale femeilor din Țara
Românească au în secolul al XVI-lea. N. Iorga considera că „Despina lui Neagoe Basarab a
dat o creștere bună și băieților și fetelor.” La aceasta a venit să completeze educația
„coconilor” domnești, un adevărat manual de pedagogie, Învățăturile lui Neagoe Basarab
către fiul său Theodosie.
Nu același lucru se poate spune și despre o parte din populația Țării Românești din acea
vreme: tâlharii, criminalii, cei care aplicau forța și maltratarea față de propriii copii și
neveste și în special „femeile ușoare” – toți fiind descriși de călătorii străini în operele lor.
Acestora li s-au adăugat „incestuoșii” – cei care încălcau normele morale și sanitare având
„relații nepotrivite” cu persoane de același sex, ei fiind aspru criticați de Neagoe Basarab
prin intermediul „Învățăturilor” sale:
„Iar dacă va fi intrat în inima ta urgisirea și iubirea de frați, tu-ți ado aminte că pentru
aceasta vei fi dat în mâinile diavolului, pizmașii săi și va fugi de la tine și aceia”.
Cu toate acestea, societatea medievală a evoluat, Țara Românească și-a păstrat mai departe
statutul pe care i l-a oferit istoria, iar Neagoe Basarab, cel care și-a condus țara după
principii europene, renascentiste, a rămas omul epocii sale.