Monedă romană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Moneda romană este, dintre toate monedele antice,

cea care a cunoscut cea mai îndelungată și mai mare
expansiune geografică, devenind, pentru mai multe
secole, moneda comună a lumii occidentale și
mediteraneene. După începuturi fruste bazate pe
bronz, imitând greutatea și metoda de batere a
monedelor grecești, ea s-a constituit, la sfârșitul
secolului al III-lea î.Hr., într-un sistem monetar fondat
pe bimetalismul[1] argint și bronz. La începutul
Imperiului, sub Augustus se adaugă moneda de aur, Arta portretului, una dintre caracteristicile fabricării
creându-se un sistem cu trei metale, care rămâne stabil monedelor romane din epoca clasică (sesterțiu emis
sub Traian, la Roma, în anul 105, oricalc; avers: IMP
timp de aproape două secole și jumătate. Criza militară
CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS V
și economică din secolul al III-lea, precum și spirala
P P Capul lui Traian laureat, spre dreapta, drapat
inflaționistă care o însoțește, văd prăbușirea
ușor; revers: S[enatus] P[opulus]Q[ue] R[omanus]
monedelor de argint și de bronz. În secolul al IV-lea,
OPTIMO PRINCIPI; Traian, în armură, călare pe un cal
reforma lui Dioclețian, care încearcă să revalorizeze în galop, spre dreapta, calcă în piciore un războinic
monedele de argint și de bronz, nu va reuși să oprească dac, cu suliță, căzut la pământ. În exergă: S[enatus]
inflația, însă Constantin I reușește să creeze un sistem C[onsulte])
monetar dominat pe solidus, stabilizat la 4,5 grame de
aur și fără paritate fixă față de celelalte monede care se
devalorizau. Solidus-ul cunoaște, în continuare, o excepțională stabilitate în Imperiul Roman de Răsărit, iar
din secolul al VI-lea, prin succesoarea sa nomisma, până în secolul al XI-lea.

Cuprins
Descoperiri monetare romane și numismatica
Moneda în Republica Romană
Originile fabricării monedelor romane
Sfârșitul Republicii Romane
Moneda în Imperiul Roman antic
Sistemul monetar în Epoca lui Augustus
Prețuri în secolul I
Perioada tulburărilor politice
Exemple de venituri și de prețuri în secolul al III-lea
Fabricarea monedelor în Imperiul Târziu
Reforma sistemului monetar sub Domițian
Succesul solidus-ului
Mărci monetare
Abrevieri latine
 Cifre
Mărci de atelier
Etimologie monetară
Note
Bibliografie
Legături externe
Vezi și

Descoperiri monetare romane și numismatica

Monedele romane sunt unul dintre martorii vieții economice antice cel mai bine cunoscut, în cvasitotalitatea
manifestărilor sale.[2]

Studiul fabricării monedelor romane datează de multe secole. Fiind obiecte a căror difuzare a fost abundentă
și care sunt imputrescibile, monedele romane sunt descoperite în mod întâmplător de mult timp. Începând cu
secolul al XVIII-lea, colecționarii erudiți au constituit cabinete de medalii, numite așa de la denumirea care
li se dădea monedelor antice, în care ei își acumulau și clasau achizițiile. La rândul lor, muzeele naționale își
formează și ele colecțiile. Fuzionarea diverselor inventare ale acestor colecții a permis stabilirea unor
cataloage numismatice, din ce în ce mai complete, care repertoriază monedele după tipul și după motivul lor.
O ilustrare a acestui proces ne este oferită, la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Henry Cohen, autor al
unui celebru catalog[3], care cuprindea mai multe zeci de mii de monede imperiale romane: în prefața
lucrării, el își descrie studiul dedicat cataloagelor muzeelor din Torino, din Danemarca, de la Viena, ale
colecțiilor Muzeului Britanic și cele ale Cabinetului de Medalii al Franței[4]. Acest cabinet a fost îmbogățit
prin dispozițiile testamentare ale unor colecționari amatori, precum a fost contele de Caylus, care a urmărit
cu pasiune primele descoperiri arheologice de la Herculaneum și de la Pompeii, la începutul secolului al
XVIII-lea.[5]

Descoperirile din cursul secolului al XX-lea, cu tezaure monetare, uneori spectaculoase, cum a fost cea din
1929, cu tezaurul de la Marcianopolis[6] (un lot de peste 80.000 de monede de argint a fost descoperit la
Devnea, în Bulgaria), și lucrările britanice[7], au completat lucrările lui Cohen și au dus la crearea celebrului
catalog în zece volume, Roman Imperial Coinage, încheiat în anul 1994.[8]

A doua jumătate a secolului al XX-lea vede diversificându-se cercetările numismatice: multiplicarea

șantierelor arheologice, folosirea detectoarelor de metale[9] în timpul săpăturilor oficiale și, din nefericire, și
clandestine, îmbogățesc masa descoperirilor. Studiul se lărgește cu domenii uneori neglijate, precum sunt
numeroasele și diversele emisiuni monetare locale ori fabricarea monedelor din cupru.[10] Informatica oferă
puternice mijloace de inventariere, în timp ce tehnicile spectrografice permit o analiză fină a aliajelor.[11]

Moneda în Republica Romană

Originile fabricării monedelor romane

Articole principale: As (monedă) și Gâștele Capitoliului.

Spre anul 400 î.Hr., romanii au înlocuit trocul[13] bazat pe capete de vite sau folosirea monedelor grecești
printr-un sistem monetar relativ arhaic. Era vorba, la început, de « blocuri » de bronz sau de aramă numite
aes rude sau aes infectum[14], apoi, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. de lingouri[15] de bronz care
reprezentau, pe una dintre fețe echivalentul lor în capete de vite.

Sub Republica Romană, în anul 290 î.Hr., apare prima oficină de

fabricare a monedelor, pe Capitoliul din Roma, în Templul Iunonei
Moneta[16] (În latină Iunona Moneta: literal, în română, „Iunona care
sfătuiește[17], care avertizează”), de unde derivă, de altfel, cuvântul
monedă. Responsabili pentru confecționarea monedelor erau trei Aes grave (cca. 240 - 225 î.Hr.);
magistrați, numiți Tresviri monetales. De-a lungul timpului, atelierul avers: Ianus, revers: prora unei
din Roma își va schimba locația, în numeroase rânduri.[18] galere; bronz, 259,53 g, Roma

Spre anul 280 î.Hr., erau emise discuri de bronz sau de aramă denumite
aes grave[19] (în latină grave: „greu”), care cântăreau o livră romană
(cca 324 g) și valorau 1 as. Dubla față a lui Ianus este reprezentată pe
avers (fața monedei). Submultipli normalizați au fost emiși pentru
folosirea curentă, semis (1/2), triens (1/3), quadrans (1/4), sextans
(1/6), uncia (1/12), jumătate de uncie (1/24).
Uncia de bronz bătută între 215
Uncia era un submultiplu al asului și valora a douăsprezecea parte din î.Hr. și 212 î.Hr.; avers: Roma și o
acesta. Era din bronz și avea greutatea teoretică de circa 27 de grame. globulă; revers: proră, ROMA și
Valoarea unciei era dată de câte o globulă aflată atât pe aversul cât și pe globulă.
reversul monedei.

Greutatea unui as fiind fixată în funcție de valoarea sa, aceasta s-a

diminuat în timpul Primului Război Punic (264 – 241), când a ajuns la
290 – 280 de grame, scădere datorată marilor cheltuieli ale Romei
pentru constituirea flotei sale. Spre anul 225 î.Hr., apare, pe reversul
discului aes grave, o proră drept omagiu adus puternicei flote militare
romane constituite câteva decenii mai devreme. Titus Carisius[12], 46 î.Hr.,
Denarius (3,72 g). Avers:
Cu trecerea de la turnarea la baterea monedelor cu ciocanul, asul a MONETA, capul Iunonei Moneta,
devenit o monedă fiduciară, a cărei valoare nu mai era legată de spre dreapta; revers: T CARISIVS,
conținutul de metal, de valoarea sa intrinsecă. coiful lui Vulcanus deasupra
nicovalei, clește și ciocan, de-o
În timpul celui de-Al Doilea Război Punic (218 – 201), care a impus parte și de alta, iar toate,
Romei cheltuieli considerabile, as-ul s-a prăbușit încât a devenit un disc încununate cu lauri.
de bronz de vreo 20 de grame. Are multipli, dintre care cei mai utilizați
vor fi sesterțiul, care valora 2 as ½, (apoi 4 as), dupondius, care valora 2
as, precum și submultipli, semis (1/2 as) și quadrans (1/4 as). Toate monedele erau din bronz. În acest
moment, argintul apare, cu adevărat, în sistemul monetar roman, prin denar.

Sfârșitul Republicii Romane

Articole principale: Denar și Sesterț.

Sistemul monetar este reformat și se sprijină de acum înainte pe denar (monedă din argint). În 211 î.Hr.,
denarul apare și valorează 10 as de 53 de grame de bronz fiecare. (Adjectivul din latină dēnārius: „de
zece”).[20] Denarul cântărea 4,5 grame de argint, iar 530 g de bronz sunt echivalente cu 4,5 g de argint, în
anul 211 î.Hr. Avem deci un raport de 1/120.

Spre anul 170 î.Hr., denarul este devalorizat, iar greutatea sa este adusă la 3,96 g de argint (raportul dintre
argint și bronz este atunci de 1/70).
 Sesterțul devine, în cursul celui de-al doilea secol înainte de Hristos,
unitatea de cont uzuală, înlocuind as-ul libral, cheltuielile, veniturile
și averile se evaluează în sesterți. De exemplu, senatorius census,
adică averea minimă necesară pentru a fi senator, era de 800.000 de
sesterți.[21] Abrevierea denumirii sesterțului, HS, este o amintire a
parității sale inițiale față de as (doi as și jumătate, adică IIS, mai
Sesterț din argint, emis după 211 precis, IIS, curând transcris prin HS).
î.Hr., avers: Roma cu cască, cu
Echivalențe între monede romane
marca IIS; revers: Dioscurii călare;
ROMA, în exergă Denarius Quinarius Sestertius As Metal
Denarius (simbol X) 1 2 4 10
Quinarius (simbol V sau Q) 1/2 1 2 5
Sestertius (simbol IIS / HS) 1/4 1/2 1 2,5
As (simbol I) 1/10 1/5 2/5 1

În sfârșit, pe la anul 140 î.Hr., valoarea relativă a denarului de argint, în raport cu bronzul este reestimată[22]:

denarul valorează de acum înainte 16 as de bronz, adică un raport de 1/110.

sesterțiul trece la 4 as, dar își păstrează marca de HS.

Moneda în Imperiul Roman antic

Sistemul monetar în Epoca lui Augustus

Articol principal: Aureus.

Începând cu Augustus, sistemul intră într-o

perioadă de stabilitate care va dura două
secole. Aureus-ul, monedă din aur, cu
valoarea 25 de denari de argint, este emis
în mod regulat, începând cu Iulius Caesar.

Termenul aureus provine din sintagma

Denar emis sub Commodus, în
180; avers: cap laureat spre
dreapta
latină nummus aureus[23],„monedă de aur”,
„ban de aur”[24], prin schimbarea Aureus bătut sub
categoriei morfologice a adjectivului Augustus (circa anul 30
aureus, în substantiv. î.Hr.), avers: cap
nelaureat, spre stânga
Împărații se îngrijesc în mod deosebit de
portretele lor gravate pe aversele monedelor și care servesc de
propagandă. Sesterțiul din alamă, care valora un sfert de denar, este, cu
diametrul său de 33 cm, moneda regină a epocii.

Aversul («fața monedei») reprezintă, de cele mai multe ori, efigia împăratului care domnește în epoca de
emisiune a monedei. Reversul («spatele monedei») constituie ocazia de a face propagandă: imaginile și
textele celebrează victorii și cuceriri ale împăraților, reprezintă zeități, alegorii simbolizând calități asociate
împăratului, monumente, provincii personificate, animale. Pot fi numărate uneori mai multe sute de
reversuri diferite pentru un singur împărat, printre care unele sunt de o importanță istorică deosebită.
Împărătesele și copiii familiei imperiale sunt reprezentați, uneori.

Sistemul monetar se prezenta astfel:

 Denar Sesterț As Monedă Metal Greutate

25 100 400 Aureus aur ≈ 7,20 g sub Nero

Quinarius de
12½ 50 200 aur
aur
Cistofor /
3 12 48 argint = 4 drahme grecești
Cistiphoră*
1 4 16 Denar argint ≈ 3,40 g sub Nero
Quinarius de
1/ 2 2 8 argint
argint
1/ 4 1 4 Sesterț alamă ≈ 27 g sub Nero
1/ 8 1/ 2 2 Dupondius alamă ≈ 13 g sub Nero
1/ 16 1/ 4 1 As cupru ≈ 11 g sub Nero
1/ 32 1/ 8 1/ 2 Semis cupru
1/ 64 1/ 16 1/ 4 Quadrans cupru

* Cistiphoros / Cistofor de argint era în circulație în Asia Mică. Valora 3 denari romani sau 4 drahme
grecești; pe monedă, era gravată caseta cu odoarele lui Bacchus.[20][25]

Prețuri în secolul I

Este cunoscut că în primul secol d.Hr., cu un as se putea cumpăra o jumătate de kilogram de pâine sau un
galon de vin ieftin.

Perioada tulburărilor politice

De-a lungul timpului, devalorizarea este din ce în ce mai rapidă. Sub Septimius Severus, titlul denarului
trece de la 70% la 50% argint. Spre anul 250, Caracalla, care are nevoie de bani pentru a-și putea plăti
soldații cărora le-a mărit solda, instituie o nouă monedă, un dublu denar, cunoscut, în rândul istoricilor, sub
denumirea de antoninianus, dar care nu cântărea decât un denar și jumătate, cu un titlu de 50% argint.
Această monedă, al cărei nume folosit în epocă rămâne necunoscut, se recunoaște după coroana împăratului
făcută din raze (coroană radială), iar pe monedele care reprezentau împărătese, faptul că bustul este așezat
pe o semilună.

Noua monedă este abandonată sau puțin emisă de unii împărați, dar va reveni mereu, cu o valoare intrinsecă
din ce în ce mai slăbită, în timp ce denarul dispărea puțin câte puțin, o monedă slabă înlocuia una bună. Cu
anarhia militară din secolul al III-lea, multiplicarea atelierelor monetare și instabilitatea politică, sistemul
monetar este în suferință. Monedele se depreciază în mod constant, conținutul de metale prețioase fiind din
ce în ce mai scăzut.

În 258, sub domnia lui Publius Licinius Valerianus, antoninianul nu mai avea decât un titlu de circa 20%
argint, iar guvernarea a început să trateze monedele cu un „procedeu de îmbogățire în argint a suprafeței”,
pentru îmbunătățirea aspectului lor și pentru a le face să pară de o calitate mai înaltă decât erau în realitate.
Sub domnia lui Claudius Gothicus, antoninianul nu va mai conține decât 3 sau 4 % argint, iar atunci,
aspectul său va fi mai apropiat de cel al unei monede de bronz decât de cel al unei monede de argint
sunătoare și grea. Sesterțul, care valora 1/8 dintr-un antoninian, aproape că nu mai este emis.

Exemple de venituri și de prețuri în secolul al III-lea

În secolul al III-lea, un legionar (soldat încadrat într-o legiune) primea 10 - 15 antoninieni pe zi.

Câteva exemple de prețuri:

Un sclav sănătos: 800 - 1200 de antoninieni;

Un cal: 250 de antoninieni;
Un măgar: 145 de antoninieni;
O sabie simplă de Roma: 60 de antoninieni;
O pereche de încălțăminte: 12 antoninieni;
O franzelă: 1 antoninianus;
Un inel de aur: 122 de antoninieni;
O lampă cu ulei de măsline: 1 antoninianus;
O barcă mică de pescuit: 186 de antoninieni.

Fabricarea monedelor în Imperiul Târziu

Reforma sistemului monetar sub Domițian

În timpul domniei lui Domițian, situația politică și militară se stabilizează, în timp ce inflația galopantă
persistă. La sfârșitul anului 294, Domițian promovează o nouă reformă monetară, diminuează aureus-ul lui
Aurelian, care trece de la 1/50 la 1/60 dintr-o livră de aur, și creează noi monede: argenteus sau denarul de
argint cu greutatea de 1/96 dintr-o livră romană, de aceeași calitate cu vechiul denar emis sub Nero, precum
și trei monede de bronz, dintre care un bronz mare având un slab procentaj de argint, follis-ul sau nummus-
ul. Unitatea de cont rămâne denarul curent, în pofida deprecierii sale.

Tablou al principalelor monede emise sub Dioclețian, în anul 300. Paritățile respective la
această dată ne sunt cunoscute de pe un papirus egiptean.[26][27]

Livră de
Aureus Denar Monedă Metal Greutate
aur
1 60 60 000 Libra aurea aur ≈ 327 g
1/60 1 1000 Aureus aur ≈ 5,45 g
Denarius
1/1500 1/25 40 argint 3,4 g
argenteus
Nummus sau bronz
1/12000 1/200 5 ≈ 9,7 g
Follis argintat
neo
1/30000 1/500 2 bilon 2,9 g
antoninianus
1/60 000 '1/1 000 1 Denarius bronz 1,3 à 1,5 g
 communis

Aceste parități sunt foarte curând puse în cauză, printr-o inflație galopantă. După vreo zece ani, Constantin I
a recreat un nou sistem, în care solidus-ul din aur înlocuiește vechiul aureus care nu va mai fi emis decât
pentru ocazii deosebite și în cantități foarte mici.

Succesul solidus-ului
Articol principal: Solidus.

Constantin I, pe la anul 311, operează o devalorizare a monedei de aur,

Monedă de 1 1/2 solidi sub
Constantin I, 6,83 g de aur; avers:
Capul lui Constantin I, spre
dreapta, poartă drept diademă
trei benzi de perle, ochii ridicați la
cer; revers: circular, inscripția
GLORIA CONSTANTINI AVG; în
centru, spre dreapta, în picioare,
Constantin ține transversal o
lance, în mâna dreaptă, un trofeu
peste umărul stâng, iar doi captivi
la picioarele lui; jos, în exergă,
inscripția SMTS[28];327, monetăria
de la Thessalonica
aureus-ul, creând o nouă monedă, solidus-ul, bătut cu greutatea de 1/72
din livra romană din aur pur (adică în jur de 4,5 g), față de 1/60 din
livra romană, cât cântărea precedenta monedă, aureus-ul. Denumirea
monedei, solidus (latină solidus: română „solid, stabil”), provine din
schimbarea categoriei morfologice a adjectivului solidus, în
substantiv.[17] Această denumire constituia un adevărat program politic
față de devalorizările monetare repetate din generațiile precedente.
Constantin I a reușit să mențină stabilitatea acestei monede și să o emită
în cantități considerabile, mulțumită confiscărilor importantelor stocuri
de aur tezaurizate, de secole, în templele păgâne.
Față de scăderea constantă a altor monede din argint și din bronz, cea a
follis-ului, de exemplu, care își pierde rapid conținutul de argint,
solidus-ul devine moneda refugiu, pentru plățile importante (donații ale
împăratului către soldați, plăți de impozite, tributuri vărsate popoarelor
barbare, etc.).
Au fost creați submultipli ai solidus-ului: semissis, adică o jumătate de
solidus, tremissis sau triens, adică o treime de solidus.

Stabilitatea solidus-ului de 4,5 g de aur s-a păstrat în timpul evoluției Imperiului Roman în Imperiul
Bizantin, unde a luat numele de nomisma. Nu a cunoscut o devalorizare până în secolul al XI-lea, sub
Comneni, având, prin urmare, o stabilitate de șapte secole.

După căderea Imperiului Roman de Apus, solidus-ul a continuat să circule câtva timp la franci, iar numele
său s-a menținut și a devenit, în limba franceză, prin evoluție fonetică, sol, iar apoi sou.[17]

Articol principal: Sou.

Vizigoții au emis monede vizigote, imitând solidus-ul și tremissis.

Mărci monetare
Articol principal: Atelier monetar roman.

Abrevieri latine

Pe monedele romane apar abrevieri. De notat că "V" latin se transcrie fonetic [u]. Iată câteva abrevieri
folosite:

AVG: AVGVSTVS, AVGVSTA = împărat, împărăteasă, augustus, augustă

 AVGG: AVGVSTORVM = împărați
C, CAE, CAES: CAESAR = împărat, cezar
CENS: CENSOR = Cenzor
COS: CONSVL = consul
D: DIVVS, DIVA = divinizat(ă)
DAC: DACICVS = victorios în Dacia
DN: DOMINVS NOSTER = Domnul Nostru
F: FILIVS = fiu
FEL: FELICISSIMVS = cel mai fericit Un quadrans emis sub Domițian; avers: un rinocer
spre stânga; revers: IMP[perator] DOMIT[ianus]
FELIX: roditor, fericit, aducător de noroc, de
AVG[ustus] GERM[anicus]; în centru, S[enatus]
bun augur, încântător
C[onsultum].
FIL: FILIA = fiică
FORTISS(IMVS) = cel mai puternic
GERM: GERMANICVS = victorios în Germania
IMP: IMPERATOR = general victorios, imperator
INVICTVS = de neînvins
MAXIMVS = cel mai mare
NEP: NEPOS = nepot (la început, nepot de bunic, de bunică, iar mai târziu, și nepot de unchi,
de mătușă)
OPTIMVS = cel mai bun, foarte bun, excelent
PM: PONTIFEX MAXIMVS = mare pontif
PP: PATER PATRIAE = Părintele Patriei[29]
SC: SENATVS CONSVLTVM = prin decret al Senatului
TRP: TRIBVNICIA POTESTATE = putere de tribun, reînnoită în fiecare an

Un exemplu îl aflăm pe moneda din dreapta, emisă sub Domițian: IMP DOMIT AVG GERM S C
(IMPerator DOMITianus AVGustus GERManicus Senatus Consultum, adică, „General victorios
Domitianus împărat, victorios în Germania, [monedă emisă] prin decret al Senatului”)

Alt exemplu: TI CLAVD CAESAR AVG P M TR P VI IMP XI (Tiberius Claudius Caesar Augustus,
Mare Pontif, pentru a șasea oară întărit cu puterea de tribun, salutat victorios pentru a unsprezecea oară).

Cifre

Cifrele romane apar pe monedele imperiale în indicațiile de titulatură purtată în mai multe rânduri, ca titlul
de imperator (exemplu: IMP XII), de putere tribuniciară (exemplu: TR PP II) sau de consul (exemplu: COS
II). Printre aceste notații, formele aditive IIII și VIIII sunt cele folosite în mod curent (Vezi, de exemplu,
reversul sesterțului de alături, cu indicația COS IIII și nu COS IV, privitor la al patrulea consulat al lui
Antoninus Pius). Aceasta este notația originară a cifrelor romane, formele sustractive, de tipul IV, IX, sunt
mai recente și nu sunt folosite pe monedele romane[31].

Cifre apar și în secolul al IV-lea, pe reversurile monedelor bătute pentru aniversarea domniei. Și acolo se
găsesc notații aditive pentru cifre: o monedă emisă la 30 de ani de domnie a lui Constanțiu al II-lea poartă
inscripția VOT XXX MULTIS XXXX[32].
 Sesterț emis sub Antoninus Pius,
în anul 159; avers: ANTONINVS
AVG PIVS P P TR P XXII, cap laureat
spre dreapta; revers: TEMPLVM
DIV AVG REST S-C, COS IIII , în
exergă, statuile Divului Augustus
& Divei Julia Augusta (Livia)
șezând față în față, în templul
octostil[30]; de remarcat indicația
COS IIII aflată în exergă.

Cifrele utilizate în titulaturi și aniversări, pe aversul și reversul monedelor romane, precum și

pe monumente:
I II III IIII V VI VII VIII VIIII X XI XII XIII XIIII XV XVI XVII XVIII XVIIII XX
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Mărci de atelier

Începând cu secolul al III-lea, atelierele monetare romane se multiplică, iar monedele poartă marca de
origine a atelierului de emisiune.

În general, fiecare atelier marca reversul pieselor din producția sa cu abrevierea denumirii sale. Dacă erau
mai multe oficine în atelier, acestea erau precizate printr-o literă de clasament, latină sau grecească,
precedând sau urmând marca atelierului, de exemplu A.L., B.L., C.L., D.L. pentru patru oficine din
Lugdunum / Lyon, sau seria P, S, T, Q (abrevierile cuvintelor Prima, Secunda, Tertia, Quarta) pentru alte
ateliere. Litera clasamentului putea să se găsească și în câmpul reversului, în dreapta sau în stânga, însoțită
uneori de un simbol oarecare, cum ar fi o coroană de lauri, o ramură, o stea.[33]

În articolul Atelier monetar roman, există un tabel care cuprinde o listă a atelierelor monetare romane,
perioada lor de funcționare, precum și mărcile de atelier.

CONOB provine din abrevierea și din sudarea a două cuvinte: CON[stantinopolis], marcă a
atelierului monetar din Constantinopole și OB[ryzvm][34], care certifică faptul că aurul din care
a fost bătută moneda era rafinat, pur. Această inscripție apare în exergă și doar pe monedele
solidus.
Articol principal: CONOB.

Etimologie monetară
De la cuvintele din latină pecus, pecoris: în română „cireadă, turmă de animale” și pecus,
pecudis: în română „animal, vită”, avem, în română, cuvântul pecuniar: Am văzut că spre anul
400 î.Hr., romanii au înlocuit trocul bazat pe capete de vite printr-un sistem monetar relativ
arhaic, « blocuri » de bronz denumite aes rude, apoi, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., prin
lingouri de bronz care reprezentau, pe una dintre fețe, echivalentul lor în capete de vite. De
aici, în limba latină avem cuvintele pecuniaris: „pecuniar”, „în bani”, și pecuniarius: „de
 bani”.[20] Iar de aici, avem împrumutat în română, prin intermediar francez, pécuniaire, ori
direct din latina cultă, cuvântul pecuniar.[35]
La începutul emiterii lor, monedele romane erau bătute în Templul Iunonei Moneta, aflat pe
Capitoliu. De aici a ajuns, până la noi, prin intermediul limbilor franceză și italiană, cuvântul
monedă, cu varianta, mai puțin folosită și considerată incorectă, monetă[36]. Însă termeni
derivați ai acestei forme, monetă, precum sunt substantivul monetar, cu cele două senuri,
„persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul monetar / monetară, din sintagmele sistem
monetar / emisiune monetară, substantivul monetărie, verbele a monetiza / a demonetiza sunt
considerate corecte.[36]
Unitățile monetare din Azerbaidjan și din Turkmenistan se numesc manat azer, respectiv
manat turkmen. Acest cuvânt, „manat”, comun limbilor azeră și turkmenă era denumirea rublei
sovietice în cele două limbi. Cuvântul azer și turkmen manat este împrumutat din rusă
монета, pronunțat: [man’eta], cu semnificația: „monedă măruntă, mărunțiș”[37]. Acest cuvânt
rusesc, монета, este, la rândul său, împrumutat din latină moneta, eventual, prin intermediarul
din italiană moneta.
Potrivit etimologiei alese de Aristotel (în Politica), termenul grecesc o nomos, „lege”, ar fi dat,
„nomisma”, ceea ce presupune pentru el că moneda are mai întâi o valoare legală, definită de
autoritatea civică, și o incidență politică; termenul nomisma (pe care îl putem traduce
aproximativ prin „legalizat”) a devenit în forma latinizată numisma (și chiar numus / nummus),
care a dat cuvântul numismatică.
Denarul este la originea denumirii dinarului arab, care, inițial, era o monedă de aur având
greutatea unui denar. Dinarul a devenit monedă oficială în mai multe state arabe din
Maghreb[38], din Orientul Mijlociu[39], precum și din spațiul ex-iugoslav. Astfel, dinarul iugoslav
a fost moneda oficială a Iugoslaviei, din 1920 până în 1992, dinarul sârb este moneda oficială
a Republicii Serbia, iar dinarul croat a fost moneda oficială a Croației, între 1991 și 1994).
Macedonia de Nord are monedă oficială denarul macedonean.
Moneda grecească δραχμή / drahmè: „drahmă”, al cărui sens era „conținutul unui pumn”, avea
greutatea de 4,2 grame. Această denumire s-a transmis în cuvântul arab dirham, care este
denumirea unei monede de argint.
Solidus-ul a continuat să circule câtva timp, după căderea Imperiului Roman de Apus, la
franci, iar numele său s-a menținut și a devenit, în limba franceză, prin evoluție fonetică, solt,
sol, iar apoi sou[17], termen folosit până în zilele noastre.
Termenii românești soldă, sold și soldat, sunt împrumuturi din franceză: solde, soldat (iar
acestea prin intermediar italian, soldo, „monedă”, soldato, care provine din cuvântul soldare, „a
plăti o soldă”), fie direct din italiană: soldo, soldato, ori din germană Soldat. Toate aceste
cuvinte au o origine comună: denumirea monedei romane de aur, solidus.[17][35]
Articole principale: Solidus, Sou și Soldă.
În Italia zilelor noastre, cuvântul din italiană soldi semnifică „bani”, echivalent cu termenul din
engleză money, precum și cu termenul francez argent.
Cuvântul din latină follis s-a transmis, până în zilele noatre, în denumirea unor monede din
unele țări arabe: din latinescul follis s-a transmis denumirea monedei de bronz fals, emisă în
califatele Omeiazilor și Abbasizilor, începând de la sfârșitul secolului al VII-lea, inițial prin
imitarea monedelor bizantine. De aici, s-a ajuns la cuvântul din arabă fils, la plural: fulûs,
denumirea unor monede arabe.

Note
Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar
1. ^ Bimetalism este un sistem monetar bazat universal al limbii române
pe valoarea a două metale-etalon. Vd. Ioan
Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica
 2. ^ Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son
empire, des origines aux invasions
barbares, p. 167.
3. ^ Henry Cohen, Description historiques des
monnaies frappées sous l’Empire romain
4. ^ Cabinetul de Medalii al Franței, în
franceză Cabinet des médailles de France,
cunoscut și sub numele de Le département
des monnaies, médailles et antiques este o
diviziune a Bibliotecii Naționale a Franței, în
franceză Bibliothèque nationale de France,
prescurtat: BnF. Este situat în al doilea
arrondisment al Parisului, rue de Richelieu.
5. ^ Henry Cohen, Monnaies, tome I, préface,
p. XI.
6. ^ Marcianopolis (în greacă Μαρκιανούπολις)
era un vechi oraș roman, în Tracia. Se afla
pe teritoriul actualului oraș Devnea, din
Bulgaria.
7. ^ Depeyrot 1987, p. 6.
8. ^ Harold Mattingly, Edward A. Sydenham
u.a.: Roman Imperial Coinage, London
1923–1994
9. ^ N.B. Amintim faptul că folosirea
detectoarelor de metale fără autorizarea
administrativă prealabilă este prohibită! Vd.
Art. 5, din Ordonanța Guvernului nr.
43/2000, cu modificările ulterioare aduse de
Legea nr. 462/12 noiembrie 2003 și Legea
nr. 258/23 iunie 2006.
10. ^ Depeyrot 2006, p. 122.
11. ^ Depeyrot 1987, p. 114.
12. ^ Carisia a fost o familie romană în a doua
jumătate a secolului I î.Hr. Unul din membrii
acestei familii, Titus Carisius, era unul dintre
cei trei magistrați desemnați să
supravegheze emiterea monedelor, Tresviri
monetales.
13. ^ Trocul este o formă primitivă a schimbului
de mărfuri, în care un produs se schimbă
direct pe alt produs (fără mijlocirea banilor).
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil,
Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul
dicționar universal al limbii române
Articol principal: Troc.
14. ^ Aes rude sau aes infectum era o bucată
de metal (de aramă) brut, neprelucrat, și
care era folosit ca mijloc de schimb. Vd. G.
Guțu, Dicționar latin - român, p. 51.
15. ^ 1. Lingoul este un bloc obținut prin
turnarea unui metal sau a unui aliaj într-o
lingotieră, destinat prelucrării ulterioare
(laminare, forjare etc.); 2. Lingoul este un
bloc de metal monetar pur, cu formă și
greutate stabilite de uzanțele internaționale.
Vd. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil,
Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul
dicționar universal al limbii române
16. ^ Templul Iunonei Moneta a fost distrus în
timpul uriașului incendiu pus la cale de
Nero, în anul 64.
17. ^ a b c d e Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri
Mitterand, Nouveau dictionnaire
étymologique et historique par...
18. ^ Depeyrot, 2006, pp. 15-16.
19. ^ Aes grave era o veche monedă de aramă
cu greutatea de o livră romană, valorând un
as. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p.
51.
20. ^ a b c G. Guțu, Dicționar latin - român.
21. ^ G. Guțiu, Dicționar latin - român.
22. ^ Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son
empire, des origines aux invasions
barbares, p. 75.
23. ^ La plural, nummi aurei
24. ^ G. Guțu, Dicționar latin - român
25. ^ Dicționar de numismatică (http://hartacom
orii.blogspot.com/2010/12/dictionar-de-numi
smatica-pentru.html)
26. ^ Paul Petit, Histoire générale de l’Empire
romain, p. 549.
27. ^ Roger Remondon, La crise de l’Empire
romain, p. 131.
28. ^ S[acra] M[oneta] T[hes]s[alonicae], adică:
„Moneda sfântă de la Thessalonica”; cu alte
cuvinte, „monedă de neatins (în
integralitatea ei)”, în alți termeni, era
interzisă ciuntirea monedei.
29. ^ Pater Patriae este un titlu de onoare
acordat oamenilor politici cu merite
deosebite. Primul care l-a primit a fost
Cicero.
30. ^ Termenul octostil desemnează un templu
grec având opt coloane în fațadă.
31. ^ Mireille Cébeillac-Gervasoni, Maria Letizia
Caldelli, Fausto Zevi, Épigraphie latine
Annexe 3 Onomastique et titulature des
empereurs, pp. 38-61.
32. ^ Monnaie d'argent de Constance II C337 -
Henry Cohen, Description historique des
monnaies frappées sous l'Empire Romain,
Paris, 1892, Spre lucrare online (http://www.i
numis.com/rome/books/cohen/index-fr.html)
33. ^ Depeyrot, 2006, p. 162.
34. ^ Plinius 33, 3: Auri experimento ignis est, ut
simili colore rubeat quo ignis: atque ipsum
obryzum vocant.
35. ^ a b Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil,
Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul
dicționar universal al limbii române.
36. ^ a b Academia Română, Dicționarul
ortografic, ortoepic și morfologic al limbii
române, București, 2005 (DOOM2)
37. ^ Academia Republicii Populare Romîne.
Institutul de Lingvistică, Dicționar rus -
romîn, Editura Științifică, București, 1964.
38. ^ În Algeria, Libia, Tunisia.
39. ^ În Bahrein, Iordania, Irak, Kuweit.

Bibliografie
Cu litere aldine, sunt marcate siglele unor lucrări.

Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares,
Hachette, collection HU, 2003, ISBN 2-01-145542-1
Andrew Burnett, (traduction de Georges Depeyrot), La Numismatique romaine, de la
République au Haut-Empire, Paris, Errance, 1991, ISBN 978-2-903442-69-9
Georges Depeyrot, Le Bas Empire romain, économie et numismatique (284-491), Édition
Errance, 1987, 140 p. ISBN 2-903442-40-1
Georges Depeyrot, La monnaie romaine : 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., Éditions Errance,
2006, 212 p. ISBN 2-87772-330-5
Hubert Zehnacker, Moneta. Recherches Sur l'Organisation et l'Art des Émissions Monétaires
de la République Romaine 2vo, École de Rome, 1973, 1214 pages, (ISBN 2-7283-0459-9)
Henry Cohen, Description historiques des monnaies frappées sous l’Empire romain, Paris,
1882, (există mai multe tiraje și ediții), 8 vol. Există și o versiune on-line. (http://www.virtualcoh
en.com/) (catalog)
Mireille Cébeillac-Gervasoni, Maria Letizia Caldelli, Fausto Zevi, Épigraphie latine Annexe 3
Onomastique et titulature des empereurs, Armand Colin, 2006, pp. 38–61 ISBN 2-200-21774-
9
BMC = Coins of the Roman Empire in the British Museum (catalog)
RIC = The Roman Imperial Coinage (catalog)
Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Seuil, 1974, p. 549. ISBN 2-02-002677-5
Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, PUF, collection Nouvelle Clio – l’histoire et ses
problèmes, Paris, 1964, 2e édition 1970, p. 131.
Kevin Greene, Archaeology of the Roman Economy, Berkeley, California: University of
California Press, 1986.
Christopher Howgego, Ancient History from Coins, London: Routledge, 1995.
A. H. M. Jones, The Roman Economy: Studies in Ancient Economic and Administrative
History, Oxford: Basil Blackwell, 1974.
Melville Jones, John R., A Dictionary of Ancient Roman Coins, London, Spink 2003
Theodor Mommsen, Histoire de la monnaie romaine, traduction par Le duc de Blacas, Tome I.
Link spre lucrare (on-line) (http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k313537)
Richard Reece, Roman Coins, London, Benn, 1970.
E. Togo Salmon, Roman Coins and Public Life under the Empire, Ann Arbor, Michigan: The
University of Michigan Press, 1999.
Rasiel Suarez, The Encyclopedia of Roman Imperial Coins, Dirty Old Books, 2005.
C. H. V. Sutherland, Roman Coins, New York: G. P. (Also published by Barrie and Jenkins in
London in 1974 with ISBN 0 214 66808 8)
David Van Meter, The Handbook of Roman Imperial Coins, Laurion Press, 1990.
Babelon = Description historique et chronologique de monnaies de la république romaine par
Ernest Babelon. Paris 1885-86
Bastien = Pierre BASTIEN, Le Monnayage de l'atelier de Lyon (catalog)
Dioclétien et ses corégents avant la réforme monétaire, Wetteren, Édition numismatique
romaine, 1972
De la réouverture de l’atelier par Aurélien à la mort de Carin (fin 274 – mi-285), Wetteren,
Édition numismatique romaine, 1976
De la réforme monétaire de Dioclétien à la fermeture temporaire de l’atelier en 316 (294 –
316), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1980
De la réouverture de l’atelier en 318 à la mort de Constantin (318 – 337), Wetteren, Édition
numismatique romaine, 1982
De la mort de Constantin à la mort de Julien (337 – 363), Wetteren, Édition numismatique
romaine, 1985
Du règne de Jovien à la mort de Jovien (363 – 413), Wetteren, Édition numismatique
romaine, 1987.
BASTIEN 1983 = Pierre BASTIEN, Le Monnayage de Magnence (350 – 353), Wetteren,
Édition numismatique romaine, 1983 (catalog)
Crawford sau RRC = Roman Republican Coinage, Michel H. CRAWFORD, Cambridge,
(prima ediție, 1974), 1991 (catalog)
Cunetio = E. BESLY, R. BLAND, The Cunetio Treasure. Roman Coinage of the Third Century
AD, London, 1983 (catalog)
LRBC = Late Roman Bronze Coinage, mai multe tiraje. (catalog)
I. The Bronze coinage of the house of Constantine, AD 324 – 346, P.V. HILL, J.P. C. KENT
II. Bronze roman imperial coinage of the later empire, AD 346 – 498, R.A.G. CARSON, J.P.
C. KENT
RPC = Roman Provincial Coinage (catalog)
I. From the death of Caesar to the death of Vitellius (44 BC – AD 69), Andrew BURNET,
Michel AMANDRY, Père Pau RIPOLLES. Paris, Londres, 1992
II. From Vespasian to Domitian. AD 69-96, Andrew Burnett, Michel Amandry, Ian
Carradice, Paris, Londres, 1999
VII De Gordien I à Gordien III, 238-244 ap. J.-C., T.1, Les provinces d'Asie, Marguerite
Spoerri Butcher, 2006
 Ordonanța Guvernului nr. 43/2000, privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor
situri arheologice ca zone de interes național Spre textul Ordonanței, on-line (http://www.legest
art.ro/Ordonanta-43-2000-protectia-patrimoniului-arheologic-declararea-unor-situri-arheologice
-zone-interes-national-(MjE3Mjcz).htm)
Legea nr. 462, din 12 noiembrie 2003, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000,
privind protecția patrimoniului arheologic... Spre textul Legii, on-line (http://www.legestart.ro/Le
gea-462-2003-modificarea-completarea-Ordonantei-Guvernului-43-2000-protectia-patrimoniul
ui-arheologic-declararea-unor-situri-arheologice-zone-interes-national-(MTc1NzA-).htm)
Legea nr. 258, din 23 iunie 2006, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000
privind protecția patrimoniului arheologic... Spre textul Legii, on-line (http://www.clr.ro/Rep_dil_
2002/..%5Crep_htm%5CL258_2006.htm)
Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique
par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-
X
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal
al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN
978-973-675-307-7
G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
Aristotel, Politica.
Plinius 33, 3.
DOOM2 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul
ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), Editura Univers Enciclopedic,
București, 2005. ISBN 973-637-087-x
Dicționar de numismatică (http://hartacomorii.blogspot.com/2010/12/dictionar-de-numismatica-
pentru.html)
Romanian coins, Dicționar numismatic (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică, Dicționar rus - romîn, Redactor
responsabil Gh. Bolocan, Editura Științifică, București, 1964.

Legături externe
fr Présentation du denier romain, cet unique ancêtre de l'euro (În română: Prezentarea
denarului roman, acest unic strămoș al monedei euro) (http://numisfrance.free.fr/)
fr Articles d'information sur les monnaies et la numismatique (http://www.sacra-moneta.com)
fr Site sur les monnaies romaines et la numismatique (http://www.monnaie-romaine.be)
fr Iconographie monétaire, articles, catalogue, liens, forum (În română: „Iconografie
monetară, articole, catalog, link-uri, forum”) (http://www.fredericweber.com/cotations_index.ht
m)
fr Henry Cohen, Description historique des monnaies frappées sous l'Empire Romain -
seconde édition, Paris, 1880-1892 (http://www.inumis.com/rome/books/cohen/index.html)
it en Expoziție numismatică on line : "This round gold is but the image of the rounder globe
(H. Melville)". (În română: „Acest aur rotund nu e decât imaginea globului mai rotund” (H.
Melville), Claudia Perassi: „Fascinația aurului în monedele antice”) (http://monetaoro.unicatt.it)
fr Numismatique en général (romaine, grecque, française, euro et étrangère) (http://gdpassi
ons.skyrock.com/1.html)
en Digital Library Numis (DLN) (https://sites.google.com/site/digitallibrarynumis/subjects/04-ro
man-coins/general-texts-1) (Cărți și articole despre monedele romane)
en Site consacrat numismaticii romane, conținând 2 cataloage ilustre (Crawford și RIC) (htt
p://davy.potdevin.free.fr/)
 ro Bogdan Cacuci, Prețurile și veniturile în Roma antică (http://www.antica.home.ro/articole%
20files/Preturile%20si%20veniturile%20in%20Roma%20antica.html)
en Puterea de cumpărare a vechilor monede (http://dougsmith.ancients.info/worth.html)
ro Roman coins, Legende și abrevieri pe monedele romane republicane și imperiale (http://w
ww.romancoins.ro/Articole/monetarii.htm)

Vezi și
Roma Antică
Numismatică
Atelier monetar roman

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Monedă_romană&oldid=13191748

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 decembrie 2019, ora 20:25.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.