Huni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hunii au fost un popor nomad de origine turcică,

probabil și uralică. Alte surse istorice și științifice le Huni
atribuie origini mongolice cu proveniențe milenare din
estul actualului stat Kazahstan, având legături de sânge
cu triburile tătărești. Adesea însă au fost confundați cu
alanii, care au fost incluși în confederațiile tribale hune
(din care au făcut parte și câteva popoare germanice,
între care gepizii). Se presupune că zona primară de
locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune
de triburi altaice, a fost China sau teritoriile nordice
vecine. Această populație pare să fi fost identică cu
triburile menționate între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. de
izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi Guvernare
au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul Capitala
mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Economie
Mao-tun (Mao-dun, Motun; pe turcește Mete han), care PIB (PPC)
a domnit după anul 209 î.Hr.[1] PIB (nominal)
Coduri și identificatori
În jurul anului 370, sub hanul Balamir (Balamber) Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
încetează invaziile asiatice, trec Volga, distrug p?title=Huni&action=edit&section=0)
formațiunea statală a alanilor și se stabilesc temporar pe
teritoriile de la Volga Inferioară. În 375, hunii distrug
formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377
înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric.

Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la

zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz și la
Dunărea de Jos. Însă și-au extins, treptat, sfera de invazie spre vest,
dincolo de Munții Carpați, până în Câmpia Panoniei.

Câțiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduși de Uldin reapar la Pătrunderea hunilor în Europa
Dunărea de Jos, traversează fluviul și se implică de partea romanilor
în luptele cu goții lui Gainas, stabiliți în anul 376, cu
asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula
Balcanică. Hunii sunt din nou evocați în anul 402, pe Oder și
Vistula, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407
trec prin foc și sabie regiuni din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare

(408-450), Imperiul Roman de Est devine ținta favorită a
atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Invazia hunilor în Italia
Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată și ocupată
fortificația Castra Martis. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412
pacea cu hanul Karaton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ținuturi importante din Tracia.

În anul 424, în timpul hanului Rua (Ruga, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în Pannonia, în
apropierea Dunării dupa mai multe lupte purtate cu triburile bastinase de daci iazigi si anarti . Dominația
asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Flavius Aetius probabil în anul 434.
Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între
părți, în anul 435 pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia. Ecoul marii înfrângeri provocată de huni
burgunzilor în anul 437 s-a perpetuat posterității în celebrul Cântec al Nibelungilor. Începând din 441 și,
mai ales, după 445-446, conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de Attila în detrimentul fratelui
său, hanul Bleda (Buda).

Cuprins
Referințe
Bibliografie
Vezi și
Legături externe

Referințe
1. ^ Nicola Di Cosmo, Ancient China and Its Enemies, Cambridge, 2002

Bibliografie
István Bóna, « Les Huns, le grand empire barbare d’Europe IVe-Ve siècles », Éditions
Errance, 2002
Bóna István, A hunok és nagykirályaik, Budapest, 1993
Németh Gyula (szerk.), Attila és hunjai, Budapest, 1940 (reprint: Budapest 1986)
M. Alram, "Alchon und Nēzak. Zur Geschichte der iranischen Hunnen in Mittelasien", in La
Persia e l’Asia Centrale da Alessandro Magno al X secolo, (Atti dei Conveigni Lincei, 127),
Roma, 1996, pp. 519–554.
P. Daffinà, "Chih-chih Shan-Yü", Rivista degli Studi Orientali, 1969, XLIV-3, pp. 199–232.
P. Daffinà, "Stato presente e prospettive della quetione unnica", in S. Blason Scarel (ed.)
Attila. Flagellum dei?, Roma, 1994, pp. 5–17.
K. Enoki, « Sogdiana and the Hsiungnu », Central Asiatic Journal, 1, 1955, pp. 43–62.
M. Erdy, "An Overview of the Xiongnu Type Cauldron Finds of Eurasia in Three Media, with
Historical Observations", in B. Genito (dir.), Archaeology of the steppes, Napoli, 1994,
pp. 379–438
R. Göbl, Dokumente zur Geschichte der iranischen Hunnen in Baktrien und Indien, 4 vol.,
Wiesbaden, 1967.
P. Golden, An Introduction to the History of the Turkic Peoples, (Turcologica, 9), Wiesbaden,
1992.
F. Grenet, "Les 'Huns' dans les documents sogdiens du mont Mugh (avec un appendice par
N. Sims Williams)", Études Irano-aryennes offertes à Gilbert Lazard, (Cahier de Studia
Iranica, 7), 1989, pp. 165–184.
 W. B. Henning, "The Date of the Sogdian Ancient Letters", Bulletin of the School of Oriental
and African Studies, XII3/4, 1948, pp. 601–615.
E. de La Vaissière, Histoire des marchands sogdiens, (Mémoires de l’IHEC, 32), Paris,
2004.
E. de La Vaissière, Huns et Xiongnu, Central Asiatic Journal, 2005.
O. Maenchen-Helfen, "Pseudo-Huns", Central Asiatic Journal, 1, 1955 pp. 101–6.
O. Maenchen-Helfen, "Archaistic Names of the Hiung-nu", Central Asiatic Journal, 6, 1961,
pp. 249–261.
O. Maenchen-Helfen, The World of the Huns. Studies in Their History and Culture, Berkeley,
1973.
Ying-Shih Yü, "The Hsiung-nu", in D. Sinor (ed.), Cambridge History of Early Inner Asia,
Cambridge, 1990, pp. 118–149.

Vezi și
Nomazi
Popoare turcice
Limba turcă
Turci
Uiguri
Bulgari (Protobulgari)
Ciuvași
Xiongnu
Avari
Maghiari
Cavalerie

Legături externe
Hunii – Nomazii care au umilit Roma (https://www.descopera.ro/cultura/4532519-hunii-noma
zii-care-au-umilit-roma), 12 iunie 2009, Nicu Parlog, Descoperă

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Huni&oldid=14179962

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 mai 2021, ora 11:42.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.