Sunteți pe pagina 1din 3

Simionovici Maria – Loredana, AMG III

Importanța îngrijirilor la domiciliu acordate persoanelor vârstnice

Puse multă vreme sub semnul unor activități lipsite de importanță, păstrate într-un con
de umbră, deși importanța lor era vitală, îngrijirile la domiciliu au reușit să-și dobândească în
zilele noastre locul binemeritat. Tot mai mulți oameni conștientizează avantajele pe care le
prezintă acest tip de asistență medicală: economie de timp şi bani, garanția că beneficiază de
personal medical specializat, profesionist, empatic, atent şi punctual, pentru care sănătatea
acestora este cel mai înalt scop.
Aceste servicii sunt efectuate la domiciliu pentru recuperarea pacienților cu
invaliditate, boli cronice sau terminale, care necesită tratament sau asistență medicală pentru
activitățile esențiale ale vieții cotidiene.
În general îngrijirea la domiciliu este recomandată atunci când pacientul preferă să
rămână la domiciliu, dar necesită îngrijire care nu poate fi asigurată ușor sau în mod eficace
de către familie şi prieteni.
Din ce în ce mai multe persoane vârstnice, preferând să trăiască independent vieţii
neinstituționalizate, primesc servicii de îngrijire la domiciliu, atunci când capacitățile lor
fizice diminuă. Adulții tineri care sunt invalizi sau în convalescență după afecțiuni acute aleg
îngrijirea la domiciliu ori de câte ori este posibil.
Adulții şi copii diagnosticați cu boli terminale, adesea sunt îngrijiți acasă, beneficiind de
compasiune şi menținându-li-se demnitatea la sfârșitul vieții. Alți pacienți sunt capabili să stea
la domiciliu încă de la început, primind îngrijiri eficace şi sigure în confortul propriei case.
Cererile pentru îngrijiri la domiciliu au crescut brusc, acum aceste îngrijiri medicale s-au
muta t din spital înapoi la domiciliu.
Vârstnicii – beneficiarii principali ai îngrijirilor la domiciliu – trăiesc mai mult cu
afecțiuni cronice, dizabilități şi demență. Tendința actuală este ca vârstnicii să primească
îngrijire la domiciliu în schimbul plasării în instituții de îngrijire cronice sau pe termen lung.
Datorită fenomenului îmbătrânirii populației, se realizează creșterea constantă și rapidă a
populației vârstnice, consecințele socio-economice ale acestui fenomen afectând și țara
noastră.
Crescând numărul persoanelor vârstnice, crește și nevoia persoanelor vârstnice de
asistență socială și de asemenea crește și numărul celor care solicită îngrijiri la domiciliu, iar
la noi în țară, având în vedere capacitatea limitată de oferire a acestor tipuri de servicii de
îngrijiri la domiciliu, cresc și cererile de internare în căminele rezidențiale pentru bătrâni.
Serviciile de îngrijiri la domiciliu sunt serviciile care permit persoanelor suferinde de
incapacitate totală sau parțială să trăiască pe cât de independent posibil în propriul lor cămin
și au scopul de a preveni, a întârzia și înlocui ,,îngrijirile active” (în mediul spitalicesc) sau
îngrijirile de lungă durată (în instituțiile de ocrotire).
Cercetările gerontologilor americani făcute de-a lungul a peste un sfert de secol, l-au
condus pe Stanley J. Brody la următoarele două concluzii referitoare la îngrijirea vârstnicului:
a) situațiile bătrâneții care necesită sprijin sunt cronice și dictează necesitatea unor servicii
continue și susținute; aceste servicii sunt medicale și sociale;
b) întreținătorii principali ai vârstnicului dependent, sunt membrii familiei, iar dacă familia
solicită asistență și suport înseamnă că resursele familiale sunt limitate. Această a doua
concluzie se sprijină pe următoarele fapte:
-legăturile dintre generații sunt puternice și viabile, fapt demonstrat de proporția mare a
vârstnicilor care trăiesc aproape de cel puțin un copil adult și își vizitează des copiii;
-membrii familiei dau, ca neprofesioniști, cea mai mare parte a îngrijirilor vârstnicilor
-datorită unor studii realizate în Statele Unite ale Americii s-a demonstrat că persoanele
vârstnice sunt îngrijite mai bine de fiice decât de fii;
-s-a constatat de asemenea că instituționalizarea unei persoane vârstnice dependente a fost
ultima soluție la care a recurs familia atunci când toate celelalte eforturi au eșuat.
            Serviciile de îngrijire la domiciliu acordă suport și asistență pe de o parte persoanei
vârstnice dependente pentru a o ajuta să-și continue viața în propria casa, într-un mod cât mai
independent posibil, iar pe de altă parte, acordă suport și asistență familiei acestei persoane, ca
principal susținător al vârstnicului dependent.
Modificările morfo- și psiho-fiziologice, care caracterizează procesul de îmbătrânire
conduc direct sau prin consecințele lor la modificări adânci ale relațiilor sociale ale
individului vârstnic, atât în relațiile intra-familiale cât și în relațiile lui sociale generale.
Avantajele îngrijirii la domiciliu sunt importante:
 Îngrijirea la domiciliu permite familiilor să rămână unite prevenind ruptura și permițând
persoanei în vârstă dependente să rămână la domiciliu şi să primească îngrijirea necesară;
 Vârstnicii preferă să primească îngrijire într-un mediu familial, confortabil și nu într-o
instituție de protecție;
 Îngrijitorul la domiciliu oferă vârstnicului avantajele unei “vieți de calitate” opuse celei din
instituții, ceea ce duce la rezultate pozitive încetinind ritmul de degradare psiho-somatică a
persoanei în vârstă;
 Reducerea numărului de zile de spitalizare a persoanelor vârstnice dependente;
 Evitarea instituționalizării în Centrele de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice
dependente, ceea ce duce la micșorarea costurilor plătite de comunitatea locală pentru
întreținerea lor în aceste instituții;
 Implicarea autorităților locale pentru creșterea calității vieții vârstnicilor;
 Conștientizarea din partea populației din comunitatea locală cu privire la importanța evitării
instituționalizării persoanelor în vârstă dependente prin îngrijirea la domiciliu.

S-ar putea să vă placă și