Curs 7 Lit.

comparată
REALISMUL

Termenul de realism provine de la latinescul realis, care înseamnă real.

Mai târziu, a fost numit realism un curent filosofic care susţine că realitatea exterioară, lumea
înconjurătoare există în mod obiectiv şi care se opunea idealismului (curent care nega caracterul
obiectiv al realităţii).
Din punct de vedere istoric, termenul de realism defineşte un curent literar şi artistic.
Termenul de realism a circulat mai întâi în pictură, apoi in literatura.
Realismul a apărut pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în Franţa. Daca poezia este o specie
literară cultivată de marii romantici, scriitorii realişti plasează în prim-planul preocupărilor romanul.
Realismul preferă romanul-fluviu, desfăşurat pe planuri narative multiple, cu acţiune dezvoltată, amplă
şi personaje numeroase. In romanul realist sunt reconstituite cu minuţiozitate realităţile, detaliile unei
epoci istorice. Aşadar, principalele trăsături ale realismului ar fi:
- reprezentarea veridică a realităţii;
- obiectivitatea scriitorului;
- notarea exactă a cotidianului şi veridicitatea detaliilor;
- situarea pe o poziţie critică faţă de realitate;
- personaje tipice în împrejurări tipice;
- stil sobru, impersonal.
In Realismul obiectiv de tip balzacian naratorul este omniscient şi omniprezent, lasand
impresia că nu se amestecă cu nimic în destinul lor, dar le manevrează din umbră cu o mână nevăzută.
Personajele în realism nu mai sunt alcătuite pe o singură trăsătură dominantă, ci sunt descrise atent, cu
lux de detalii, de la aspectul fizic, până la creionarea acestora prin acţiuni, replici, gânduri, de la
descrierea hainelor, până la dezvăluirea mimicii.
Literatura noastră are o bogată tradiţie realistă. Realismul obiectiv de tip balzacian apare odată
cu Costache Negruzzi, a cărui operă reprezintă triumful realismului la noi.
 Un roman tipic balzacian este Moş Goriot. Conceput ca un adevărat ,,studiu”, romanul se
concentrează asupra societăţii pariziene în care banul e cel care dictează regulile. Acţiunea romanului
se desfăşoară pe mai multe planuri. În pensiunea doamnei Vauquer, este găzduită o lume pestriţă; se
redă astfel o imagine micşorată a lumii mahalalei pariziene. Acolo locuiesc mai multe personaje. Moş
Goriot se lipsise de întregul său avut pentru a-şi face fericite fiicele, dintre care una este măritată cu un
aristocrat şi alta cu un bancher. Cele două fiice ingrate îşi lasă tatăl să moară în mizerie, iar la
inmormantare sicriul e însoţit de două trăsuri goale cu blazoanele fiicelor sale.
Mos Goriot le apare celorlalţi ca o ruină umană, lipsită de voinţă şi orgoliu, însă isi ascunde
pasiunea paternă ce îi dă sens existenţei. Acesta împinge iubirea pentru fiicele sale până la sacrificiu, în
vreme ce ele simbolizează nerecunoştinţa până la ferocitate.