1

C 6-24 MARTIE 2020

5.4.5 Influența temperaturii asupra rezistenței materialelor din
care se execută armăturile
Problema care se pune la armăturieste cunoașterea comportării la temperaturi ridicate sau scăzute a
acelor elemente care se află sub sarcină.

5.4.5.1 Materiale metalice la temperaturi ridicate

Comportarea materialelor metalice sub sarcini la temperaturi ridicate se apreciază prin următoarele
tipuri de încercări:

a) Încercări de scurtă durată;

b) Încercări de lungă durată (la fluaj sau la rezistența de durată);
c) Încercări de relaxare.

a) Încercări de scurtă durată. Se fac când fluajul poate fi neglijat. Cea mai raspândită este
încercarea la întindere la diferite temperaturi obținându-se rezistența de rupere la temperatura σ r, σ c
și caracteristicile de plasticitate ε.
b) Încercări de fluaj. Fluajul este o deformație plastică continuă și foarte lentă care apare sub
acțiunea unor sarcini constante acționând un timp suficient de îndelungat chiar pentru eforturi
unitare efective cu mult inferioare limitei de curgere și chiar limitei de proporționalitate. Este
importantă deoarece deformația duce la distrugerea armăturilorsau la deformații permanente
nepermis de mari.
c) Încercări de relaxare. Încerăari la rezistența de durată care se fac sub sarcină și temperatură
constantă asemanatoare încercărilor de fluaj însă pânăla ruperea epruvetei măsurându-se timpul
până la distrugere.
σ d- rezistența de durată este efortul unitar care la o temperatură constantă provoacă ruperea
epruvetei într-un interval de timp determinat.

5.4.5.2 Materiale metalice utilizate la temperaturi scăzute în

construcția de armături
Ca prim criteriu de alegere a acestor materialeeste cunoașterea proprietăților mecanice din cauza
comportării diferite a materialului la temperaturi scăzute în comparație cu temperaturile normale de
exploatare și mai ales a schimbării proprietăților de rezistență și tenacitate. Din punct de vedere al
costului se impun materiale feroase: fontele, oțelurile aliate și nealiate.
a) Fonta:
-Fragilitatea la rece trebuie evitată deoarece ea apare fără o avertizare prealabilă având consecințe
dezastruase.
-Fontele cu conținut mic de carbon și mediu aliate nu sunt rezistente la frig și coroziune. Pentru
temperaturile foarte scăzute ele sunt înlocuite cu fonte aliate. Elemente de aliere ale fontelor cu
rezistența marită sunt: Cr, Si, Cu, Ni, Mo.
-Porozitatea și rezistența la uzură reprezintă o altă condiție de apreciere a calității unei fonte.
 2
Concluzii:

-Fonta cenușie și fonta maleabilă nu trebuie utilizate pentru execuția corpurilor de armături care vin
în contact cu agenții frigorifici sau alte fluide inflamabile la temperaturi mai mari de 150⁰C sau
presiuni mai mari de 25 bar.
-Fonta cenușie nu se va folosi pentru piese ce lucrează la temperaturi mai mici de -100⁰C.
-Fonta modular nu se va folosi pentru corpuri de armătură care lucrează la presiuni mai mari de 70
bar sau temperaturi mai mici de -100 0C.temperatura peretelui armăturii nu are voie sa depășească
250 0C.
b) Oțeluri laminate și forjate. La temperaturi de sub 0 0C rezistența la rupere, limita de curgere,
duritatea și modulul de elasticitate cresc. Rezistența scade considerabil la temperaturi negative.
Fenomenul de fragilizare la rece pentru oțelurile de uz general se întalnește la temperaturi de sub
-10 0C.
c) Oțelurile turnate. Se deosebesc de celelalte oțeluri turnate prin conținutul mic de sulf, fosfor
și gaze dizolvate cât și prin structura microgranulară cu incluziuni nemetalice de formă granulară
obținute prin aplicarea unui tratament termic corespunzător.

5.4.6 Influența agresivității fluidelor asupra materialelor

Agresivitatea fluidelor se poate manifesta ca acțiune mecanică (eroziune și abraziune), chimică
(coroziune) și hidrodinamică (cavitație).

Eroziunea și abraziunea se manifestă atunci când fluidul are particule solide abrazive în suspensie,
când vitezele de curgere sunt mari, când traseul de curgere este complicat și cu muchii ascuțite.
Efectele acestora se manifestă prin distrugerea geometrică interioară a armăturii, subțierea pereților
în anumite zone, distrugerea inelelor de etanșare, distrugerea filetelor, degreadarea garniturilor etc.

Diminuarea efectelor negative ale eroziunii și abraziunii se realizează prin proiectarea și

dimensionarea corespunzătoare a armăturilor. Prin asta se ințelege:

1) Alegerea unei geometrii interioare care să evite pe cât posibil fenomenul de eroziune (traseu
simplu cu muchii rotunjite).
2) Alegerea unor materiale sau protecții corespunzătoare (utilizarea oțelurilor aliate cu Cr, Ni,
Mn).

Coroziunea se manifestă în cazul armăturilor prin subțierea pereților datorită pierderilor de metal
sub formă de oxizi de fier.

5.4.7 Comportarea oțelurilor sub sarcină în prezența hidrogenului

În urma funcționării îndelungate a armăturilor în contact cu medii conținând hidrogen sulfurat,
combinație de cianuri, acid fluorhidric pe suprafețele interioare de lucru au apărut umflături însoțite
de separări în straturi sau exfolieri,

Se apreciază că mecanismul pătrunderii H 2 în metal are la bază procesul coroziunii electrochimice.

Hidrogenul atomic separat pe porțiunile cu rol de catod difuzează în metal, se acumulează în
 3
defectele materialului și se recombină în molecule formând hidrogen gazos concomitent cu mărirea
volumului.

Deoarece hidrogenul molecular nu difuzează în metal se produce o acumulare progresivă și o

creștere continuă a presiunii. În acele umflături presiunea poate atinge 100-200 bar și ca urmare
metalul se fixează sau se separă în straturi (se exfoliază).

5.5. Încercarea armăturilor industriale

O armătură este considerată corespunzătoare din punct de vedere tehnic dacă răspunde concomitent
la 3 condiții:
-Are rezistență mecanică suficientă pentru a lucra în regimul pentru care a fost prelucrată;
-Nu permite scăpari ale fluidului vehiculat în exterior;
-Realizează scopul lor funcțional în condiții bune (închide, reglează, distribuie, etc.)

5.5.1 Încercarea la rezistența mecanică

Această înceracare se face în principal pentru constatarea principalelor defecte (pori, fisuri,
crăpături) în peretele corp-capac al armăturii și eliminarea lor. Încercarea se face cu apă a cărei
temperaturi nu depașește 100 0C pentru armăturile de uz general, cu petrol la temperatura mediului
ambiant pentru armăturile petroliere.

5.5.2 Încercarea de etanșeitate către exterior

Prin această încercare se urmărește ca mediul vehiculat prin armătură să nu scape în exterior prin
îmbinările existente (racordări de legătură la conductă, corp-capac, etanșare tijă, etc.).

5.5.3 Încercarea de funcționare

După ce armătura a corespuns primelor două condiții care sunt condiții de siguranță a exploatării ea
trebuie să demonstreze că poate să realizeze rolul funcțional pentru care a fost făcută. Această
încercare se face pentru a verifica modul de funcționare a părții module (trimului și rezultatele
hidraulice obținute).

Din domeniul armăturilor numai robinetele intră în discuție pentru încercarea de funcționare.Un
robinet are pentru piesele în mișcare (trimul) trei poziții de funcționare și anume: total închis, total
deschis și o poziție intermediară. La poziția total închis trebuie să etanșeze (total sau parțial), la
poziția total deschis este bine să etanșeze acolo unde se poate schimba garnitura tijei iar în poziție
intermediară trebuie să permită trecerea debitului calculat, pierderi locale cât mai mici.
 4

5.5.4 Incercări speciale ale armăturilor industriale

În acest subcapitol se prezintă câteva din încercările speciale care se efectuează asupra armăturilor,
încercări determinate de cerinţele speciale impuse de sistemele în care urmează a funcţiona unele
din armături.

5.5.4.1 Încercare armăturilor la temperatură ridicată

Această încercare este specifică armăturilor energetice ale căror temperaturi de lucru depăşesc 450
0
C. În principal, proba constă în vehicularea aburului la presiuni si temperaturi egale sau apropiate
cu cele de lucru, şi verificarea etanşeitaţii organelor de obturare sau a celorlalte elemente supuse
presiunii precum si verificarea funcţionării elementelor în mişcare, în timpul şi mai ales, după
atingerea regimului de temperatură prescris.

5.5.4.2 Încercarea armăturilor la temperatură scazută

Este o încercare impusă armăturilor prin care se vehiculează fluide care ating temperaturi de lucru
între -50 şi -196 0C, cunoscute sub denumirea de fluide criogenice.

Încercarea comportă obţinerea temperaturilor scăzute cu ajutorul unor agenţi de răcire.

5.5.4.3 Încercarea armăturilor la seism

De la început se face menţiunea că încercarea la seism a armăturilor industriale a apărut odata cu
necesitatea asigurării unei garanţii depline a produselor in condiţii de seismicitate în cazul
instalaţiilor nucleare sau a celor din industria navală.

Totodată, trebuie înţeles că nu în toate cazurile încercările la seism trebuie realizate în regim
dinamic. Pentru o mare parte din armăturile destinate instalaţiilor industriale, este suficientă o
încercare la seism statică.

Aşadar, din cele descrise mai sus se poate deduce uşor că există doua mari categorii de încercări
seismice la armături:

-încercarea statică;

-încercarea dinamică.

5.5.4.3 Încercarea armăturilor la solicitări ciclice

Este o încercare specifică a armăturilor care au în componenţa lor elemente sensibila la cicluri
repetate, cum ar fi: membrane din cauciuc, membrane metalice, burdufuri metalice, burdufuri
nemetalice.
 5
Scopul încercării este de a supune subansamble în care vin montate elementele respective la cicluri
repetate al căror număr se stabileşte de către beneficiar.

5.5.4.4 Încercarea armăturilor în regim dinamic

Este o încercare specifică armăturilor de reglare. Scopul încercării este de a verifica fidelitatea
reproducerii la ieşirea din armătură a semnalui de intrare.

Aplicând la intrare în servomotorul pneumatic sau in poziţionerul acestuia un semnal de tip treaptă
sau sinusoidal, se urmăreşte pe de o parte, timpul de întârziere cu care acesta ajunge la ieşire, iar pe
de altă parte, amplitudinea lui la ieşire, comparată cu aceea de la intrare.

5.6 Dispozitive de acţionare

Dispozitivele de acţionare cunoscute şi sub denumirea de servomotoare sau mecanisme de
acţionare, utilizae la armăturile industriale, câştigă din ce în ce mai mult teren, având în vedere pe
de o parte mărirea gradului de mecanizare şi automatizare a proceselor industriale, iar pe de altă
parte pentru a se permite acţionarea de la distanţă a armăturilor montate în locuri greu accesibile sau
care prezintă pericol de explozie, intoxicare etc.

5.6.1 Clasificarea dispozitivelor de acţionare

Se disting trei mari categorii de dispozitive de acţionare, în funcţie de cel mai important criteriu,
natura energiei de acţionare:

-dispozitive de acţionare electrice;

-dispozitive de acţionare pneumatice;

-dispozitive de acţionare hidraulice.

Dispozitivele de acţionare electrice.Se disting trei mari categoii:

a) Mecanisme de acţionare pentru armături de închidere cu motor trifazat, având

tensiunea de alimentare 380 V, cu 50 de Hz şi tensiunea de comandă de 220 V cu 50 de Hz;
b) Servomotoare electrice cu motor pas cu pas pentru acţionarea armăturilor de reglare;
c) Servomotoare electrice cu motor trifazat pentru acţionarea armăturilor de reglare;

Dispozitive de acţionare pneumatice. Se clasifică in două categorii:

a) Servomotoare pneumatice cu membrană;

b) Servomotoare pneumatice cu piston.

Dispozitive de acţionare hidraulice. Acestea sunt servomotoare care se folosesc mai rar la acţionarea
armăturilor si de aceea se va face numai o clasificare generală:
a) Servomotoare hidraulice rectilinii;
b) Servomotoare hidraulice circulare;
c) Servomotoare hidraulice rotative.