SAID ABU ABED

Evaluează utilizând abordarea ABCDE (cale aeriană, ventilaţie, circulaţie, neurologic, expuneri la factori
de mediu).

1. EVALUAREA PRIMARĂ

După asigurarea zonei, locului incidentului, după asigurarea siguranţei voastre, pasul următor este
evaluarea iniţială a victimei. Evaluarea iniţială, primară, reprezintă evaluarea funcţiilor vitale şi a
leziunilor care pun viaţa în pericol. Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări globale a stării
victimei pentru a se determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune.

Formati-va o impresie generala asupra pacientului;

Asumati-va responsabilitatea;
Eliberati si evaluati caile aeriene ( A );
Evaluati respiratia ( B );
Evaluati circulatia (incluzând hemoragiile masive) ( C );
Determinati acuza principala a pacientului
Comunicati permanent cu echipa medicala
Asadar pasii sunt:

Siguranţa salvatorului.
Stabilirea nivelului de conştientă → cel mai simplu realizat conform Scalei Glasgow (Glasgow Comă Score
sau GCS):
Deschiderea ochilor
spontan ……………………………………………………… 4 puncte
la cerere …………………………………………………….. 3 puncte
la durere……………………………………………………… 2 puncte
nu deschide…………………………………………………. 1 punct
Cel mai bun răspuns motor
la ordin………………………………………………………. 6 puncte
localizează stimulii dureroşi…………………………. 5 puncte
retrage la durere………………………………………….. 4 puncte
flexie la durere…………………………………………… 3 puncte
extensie la durere………………………………………… 2 puncte
nici un răspuns……………………………………………. 1 punct
Cel mai bun răspuns verbal
orientat ………………………………………………………. 5 puncte
confuz ……………………………………………………….. 4 puncte
cuvinte fără sens …………………………………………. 3 puncte
zgomote …………………………………………………….. 2 puncte
nici un răspuns …………………………………………….. 1 punct
Apoi evalurea primara implica pasii ABC (airway = asigurarea cailor respiratorii prin hiperxtensie sau
subluxatia mandibulei, breathing = verificarea respiratiei si circulation = efectuarea compresiilor
toracice).

Evaluarea primara se executa la locul gasirii pacientului.

GCS detaliat:

Pentru deschiderea ochilor:

1 = absenţa, chiar la presiune supraorbitală;
2 = la durere ( la presiune sternală, supraorbita lă sau la nivelul membrelor);
3 = răspuns nespecific la auzul cuvinte lor (nu neapărat la comandă verbală;
4 = spontană, ceea ce nu înseamnă obligatoriu prezenţa conştienţei („awareness”) ci doar a stării de
veghe („arousal”).

Pentru răspunsul motor:

1 = absent la orice durere ;
2 = adducţia umărului şi rotaţia internă a umărului ş i antebraţului ;
3 = răspuns de retragere sau postură hemiplegică ;
4 = retragerea braţului la stimulul dureros, abducţia umărului ;
5 = acţiunea braţului de încercare a îndepărtării presiunii toracice sau supraorbitale;
6 = urmarea comenzilor simple.

Pentru răspunsul verbal:

1 = făra răspuns;
2 = sunete ce nu formează cuvinte ;
3 = cuvinte inteligibile, dar incoerente ;
4 = conversaţie confuză (răspunsuri sau încercări de răspunsuri la cuvintele recepţionate, dar
răspunsurile sunt greşite, neclare, iar pacientul dezorientat) ;
5 = conversaţie fluentă, pacient orientat (ştie cine, unde, când; an, anotimp, lună).

EVALUAREA PRIMARĂ A PACIENTULUI TRAUMATIZAT

În cazul pacienţilor traumatizaţi foarte important este să ştim exact ce trebuie şi ce nu trebuie să facem.
Orice greşeala comisă poate agrava starea bolnavului punându-i viaţa în pericol.

Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi consta în asigurarea tratamentului precoce
şi corect pentru că acest lucru poate îmbunătăţii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci
principiul fundamental care trebuie să conducă comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt similare cu cele întâlnite la pacienţii fără traumatisme.

Evaluarea zonei şi siguranţă salvatorului rămân în atenţia noastră.

Să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor.

Îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile şi / sau
agravarea situaţiei.
Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru a se determina
gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune. Primul pas este evaluarea primară a
accidentatului ce are ca obiectiv stabilirea nivelului de conştientă urmat de evaluarea funcţiilor vitale
prin aceleaşi secvenţe de ABC:

A – eliberarea cailor aeriene – în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxaţia mandibulei;

B – verificarea respiraţiei prin: simt – văd – aud;

C- asigurarea circulatiei sanguine.

Dacă este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare excepţie fiind situaţia în care se constată
existenţa unei hemoragii masive, situaţie când se realizeaza hemostaza apoi se vor începe manevrele de
resuscitare.

2. EVALUAREA SECUNDARĂ

Odată verificate şi asigurate funcţiile vitale se efectuează o evaluare secundară, care constă dintr-o
evaluare mai detailata, din cap până în vârful picioarelor, căutându-se alte posibile leziuni.

Pentru a realiza o examinare amănunţită se dezbraca complet pacientul având totuşi grijă să-l protejăm
de hipotermie.

Evaluarea secundară urmează verificarea următoarelor puncte:

Secventa D – Examen neurologic de bază:

Marimea si reactivitatea pupilelor

Este important sa examinati fiecare ochi pentru a observa semne de leziune craniana sau atac vascular
cerebral sau o supradoza de droguri. Uitati-va daca pupilele sunt egale si reactive.

av

1,2,3,4 – Pupile normale, anizocorice, miotice si midriatice

Urmatoarele semne nu sunt normale:

Pupile inegale – pupilele inegale pot indica un atac vascular cerebral sau o leziune la nivelul creierului.
Un numar foarte mic de oameni au pupilele inegale in mod normal, dar de cele mai multe ori pupilele
inegale sunt un semn important de diagnostic.

Pupile miotice – pupilele miotice sunt deseori prezente la o persoana consumatoare de droguri. Acestea
sunt un semn si pentru boli ale sistemului nervos central.
Pupile midriatice – pupilele midriatice indica o stare relaxata sau inconstienta. Pupilele se dilata la 30-60
de secunde de la instalarea stopului cardiac. Leziunile cerebrale si unele medicamente, cum sunt
barbituricele, pot cauza midriaza.

Pentru a stabili statusul neurologic in cazul pacientilor netraumatizati se foloseste scala AVPU (o alta
metoda pentru descrierea nivelului ce constienta, alaturi de Scala GCS):

A (Alert ) → pacient alert, constient;

V → pacientul raspunde numai la stimulii verbali;

P → pacientul raspunde numai la stimulii durerori;

U → pacient neresponsiv la nici un stimul.

Constatarea semnelor şi simptomelor:

Semne → ceva ce ne putem da seama singuri, din exterior, o modificare evidentă.

Simptom → tulburare subiectivă percepută de bolnav (durere, greaţă palpitaţii).

Cunoasterea starii sanatatii pacientului inaintea incidentului poate ajuta personalul medical sa acorde
tratamentul adecvat si sa evite masurile care pot pune in pericol pacinetul. Deci, trebuie sa obtineti cât
mai multe informatii legate de istoricul medical al pacientului, adica anamneza.

Intrebarile pe care le puteti pune:

Ce vârsta aveti?
Stiti sa aveti vreo boala? (boala cardiaca, diabet)
Sunteti sub tratament?
Sunteti alergic la ceva?
Daca pacientul este inconstient, un membru al familiei, un prieten sa un coleg ar putea raspunde la
aceste intrebari. Informatiile importante se gasesc adesea pe bratari sau medalioane medicale.

Istoricul bolii ar trebui sa fie complet si sa includa toti factorii care pot afecta starea prezenta a
pacientului.

Secventa E

Pentru a face un istoric rapid si eficient, in cazul pacientului fără leziuni post-traumatice, se va folosi
formula SAMPLE:

S – semn, simptom (care este principala acuza a pacientului?)

A – alergii (daca se stie alergic?)

M – medicamente (ce medicamente utilizeaza curent?)

P – probleme medicale (ce diagnostice medicale i-au fost precizate anterior?)

L – ultima masa (când a mâncat ultima data?)

E – evenimente asociate (ce alte evenimente care pot influenta starea de sanatate s-au petrecut in
ultimul timp?)

Evaluarea secundara a pacientului este urmata de catre urmatoarele actiuni:

Masurarea frecventei respiratiilor

Se face timp de un minut având mâna asezata pe toracele pacientului, se numara expansiunile toracice
fara ca pacientul sa constientizeze acest lucru. Cresterea frecventei caracterizeaza polipneea (sau
tahipneea) iar scaderea acesteia bradipneea.

Respiratia poate fi rapida si superficiala (caracteristica in soc) sau rara (caracteristica atacului vascular
cerebral sau supradozei de droguri). Respiratia mai poate fi descrisa ca fiind profunda, suieratoare
(wheezing), gâfâita, ca un sforait, zgomotoasa sau dificila. Dificultatea in respiratie se numeste dispnee.
Daca pacientul nu respira, se spune ca este apneic, si este o conditie care trebuie remarcata la evaluarea
primara.

Când verificati frecventa respiratiei sau calitatea acesteia, pastrati mâna sau fata dumneavoastra
aproape de fata pacientului pentru a simti respiratiile acestuia. Urmariti si miscarile toracice ale
acestuia. Când numarati respiratiile la un pacient constient, incercati sa nu ii spuneti ce faceti. Daca
pacientul stie ca ii numarati respiratiile, acesta va incerca sa si le controleze.

Pulsul

Al doilea semn vital este pulsul, care indica viteza si forta contractiei cardiace. Cu fiecare contractie se
impinge in aorta un val de sânge, care izbeste sângele existent in vas si se propaga ca o unda, dând
pulsul. Pulsul poate fi simtit oriunde unde artera trece peste un plan osos. Desi sunt multe astfel de
locuri in corp, cel mai des se masoara pulsul la artera radiala (incheietura mâinii), carotida (la gât),
brahiala (la brat) si tibial posterior (la glezna).

Cel mai des pulsul se masoara la artera radiala, care este localizata la incheietura mâinii, unde artera
trece peste unul din oasele antebratului, radiusul. Artera carotida este situata la nivelul gâtului, iar
pulsul se masoara de o parte sau de cealalta, sub barbie pulsul la artera brahiala se masoara pe fata
interna a bratului, la jumatatea distantei dintre umar si cot. Artera tibiala este situata pe fata interna a
gleznei, sub maleola

La pacientul constient in functie de informatia pe care dorim sa o obtinem pulsul se poate masura la
diferite localizari ale arterelor. La sugari pulsul se masoara la artera brahiala. Se masoara pulsul la artera
tibiala pentru a evalua circulatia la nivelul piciorului. Pentru a evalua pulsul pacientului trebuie sa
determinati trei factori: frecventa, ritmicitatea si calitatea acestuia.
Pentru a determina frecventa pulsului (numarul de batai pe minut), cautati pulsul pacientului cu
degetele dumneavoastra, numarati bataile timp de un minut. La adult valoarea normala este de 60-80
batai pe minut, desi la o persoana cu o conditie fizica buna (un sportiv), valoarea normala poate fi mai
mica (40-60 batai pe minut). La copii pulsul este mai rapid (80-100 batai pe minut).

Va trebui sa determinati si ritmul si sa descrieti calitatea pulsului. Observati daca pulsul este regulat sau
neregulat. Pulsul poate fi bine batut, plin. Astfel poate fi dupa un efort fizic. Un puls slab si depresibil
(dispare la o compresie mai puternica) se numeste filiform. Pulsul este prezent, dar este greu de simtit.

Timpul de reumplere capilara

Timpul de reumplere capilara reprezinta capacitatea sistemului circulator de a reumple capilarele dupa
ce acestea au fost golite. Timpul de reumplere capilara se evalueaza la nivelul unghiilor pacientului.
Pentru a efectua acest test presati patul unghial al pacientului intre degetul mare si indexul d-voastra.

12
Tegumentele si temperatura

Tegumentele pacientului trebuie evaluate in functie de culoare si umiditate.

Culoare → Termen → Semn

Rosie → Eritem → Febra sau Arsura solara

Alba → Palid → Soc

Albastra → Cianotic → Obstructia cailor aeriene

Galbena → Icteric → Boli ale ficatului

Temperatura normala a corpului este de 37ºC. Temperatura se masoara cu ajutorul termometrului, dar
se poate estima punând palma pe fruntea pacientului. Temperatura pacientului se evalueaza prin
comparatie cu temperatura dumneavoastra, ca fiind fierbinte sau rece.

EVALUAREA SECUNDARA A PACIENTULUI TRAUMATIZAT

Pacientul traumatizat se evaluează într-o ordine strictă, din cap până în picioare, respectând segmentele
corpului ţinând cont de riscul hipotermiei

Examinarea din „cap până în picioare” → poate fi efectuată indiferent dacă pacientul este conştient sau
inconştient. Urmăriţi reacţiile din timpul examinării la un pacient conştient. Puteţi întreba pacientul ce
simte. Nu puneţi multe întrebări în timpul examinării.

Dezbrăcarea completă a pacientului pentru a permite examinarea amănunţită a acestuia – acest lucru
poate presupune tăierea hainelor dacă mişcările sunt dureroase pentru pacient.

Se vor folosi surse de căldură (radiatoare, pături) pentru a proteja pacientul de hipotermie.
Se reevaluează semnele vitale – se va măsura temperatura dacă aceasta nu s-a efectuat în prealabil.

Evaluarea leziunilor capului, gâtului:

răni, contuzii, hemoragii;

se examinează urechea, nasul, gura, scaplul,urechile;
leziuni oculare → se examineaza reactia pupilara si miscarile oculare;
se verifica gatul → deviatia de trahee, coloana cervicala (deformari, crepitatii).
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloană cervicală.

La nivelul capului putem constata „ ochiul de raton „b(echimoza peri-orbitala) sau semnul lui Battle”,
scurgeri de lichid cefalorahidian din urechi, TCC şi TCF sub diferite forme.

Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:

la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de două leziuni din care cel puţin unul pune
viaţa în pericol);
la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului;
la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului;
la orice pacient conştient, care acuza dureri la nivelul gâtului;
la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului pacientului;
la orice pacient care prezintă un status mental alterat.
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului
radiografic.

Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim
gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucată, din două bucăţi.

Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de două persoane. Un salvator se
aşează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă va aşeza capul în ax,

69 70

cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este să se îndepărteze toate hainele din jurul
gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioară a gâtului fără a-l mai
mişca.

Evaluarea leziunilor la nivelul toracelui:

evaluarea durerii şi/sau a dificultăţii respiraţiei;

contuzii, hemoragii;
leziuni osoase.
emfizem subcutanat → apare atunci când aerul ajunge în ţesuturile de sub piele. Acest lucru apare de
obicei la nivelul toracelui sau gâtului. Poate arăta ca o umflătură netedă a pielii. La palpare apare o
senzaţie de trosnitură datorită aerului care este împins în ţesuturi.
La acest nivel putem găsi numeroase leziuni traumatice: volet costal (minimum dubla fractură a cel puţin
două coaste învecinate), plaga suflanta (pneumotorax), plăgi, contuzii.

71 73
Evaluarea leziunilor la nivelul abdomenului şi bazinului:

a se evalua dacă există durere abdominală;

răni, hemoragii;
leziuni osoase (fracturile sunt foarte grave, ele afectează organele genitale interne, vase mari, rectul).
Se inspectează şi palpează abdomenul urmărind:

echimoze;
plăgi;
deformări;
zone sensibile;
abdomen de lemn.
La acest nivel putem identifica drept leziuni: evisceraţia, plăgi (tăiate, împuşcate), diferite contuzii şi
escoriaţii, abdomen de „lemn” ca si semn al unei hemoragii interne. In caz de evisceratie (intestine ce
comunica printr-o plaga cu exteriorul), se va proceda la acoperirea lor cu un pansament umed steril, fara
a se tenta reintroducerea lor in cavitatea abdominala. Trebuiesc avute în vedere leziunile interne. Orice
durere la acest nivel pune alt probleme care nu se pot vedea de către examinator.

Bazinul se examinează pentru a observa echimoze, hemoragie sau tumefiere. Daca pacientul nu acuza
durere, apăsaţi uşor pe crestele iliace, oasele bazinului, observând dacă acestea prezintă sau nu
mobilitate.

Dacă pacientul acuza durere sau sensibilitate sau dacă aţi observat o mişcare anormală, o leziune severă
poate fi prezentă la acest nivel.

Examinarea extremităţilor:

Efectuaţi o examinare sistematică a extremităţilor pentru a determina dacă există leziuni la acest nivel.
Examinarea consta din cinci paşi:
Observaţi dacă există leziuni vizibile. Căutaţi hemoragii sau deformitati;
Examinaţi dacă există sensibilitate la nivelul mâinilor, palpând uşor. Priviţi fata pacientului şi ascultaţi
dacă sunt semne de durere;
Rugaţi pacientul să mişte mâna sau piciorul. Verificaţi dacă mişcarea este normală. Întrebaţi dacă există
durere la mişcare;
Verificaţi sensibilitatea la nivelul extremităţilor prin atingere uşoară. Întrebaţi pacientul dacă simte
atingerea;
Evaluaţi circulaţia la nivelul extremităţilor prin verificarea pulsului şi a timpului de reumplere capilară.
Se vor căuta semne de factură, hemoragii.

Examinarea spatelui:
Se efectuează în doi timpi. Se fixează capul şi gâtul pacientului. Un salvator va fi poziţionat la capul
pacientului şi va fixa capul. Alţi doi salvatori vor fi poziţionaţi lângă pacient, unul la nivelul toracelui, iar
celălalt la nivelul bazinului. La comanda primulului salvator pacientul va fi întors pe o parte, păstrând
capul în ax. Salvatorul care este poziţionat la toracele pacientului va palpa cu o mâna fiecare vertebra,
coastele, scapula, zona lombară, căutând plăgi, hemoragii, echimoze, fracturi.

Pacientul este aşezat din nou pe spate şi folosind aceesi metoda va fi întors pe cealaltă parte pentru a
putea examina şi restul spatelui.

Concomitent cu examinarea spatelui, pacientul poate fi aşezat pe bord sau pe targă metalică pentru a
evita o mobilizare ulterioară a acestuia.

Dacă există corpi străini inclavaţi în diferite regiuni ale corpului, care se afla încă în plagă, se lăsa acolo,
va fi imobilizat în poziţia găsită şi se transporta de urgenţă la spital.

Suspicionam fractura de bază de craniu :

Ochi de raton → vânătaie în jurul ochiului;

Semnul lui Battle → vânătaie în spatele urechii;
Scurgeri de lichid cefalorahidian (culoare gălbuie).
În general, pacienţii pot fi împărţiţi în două mari categorii: cei care au suferit un traumatism şi cei care
suferă de o boală. Traumatismul este un termen folosit pentru a descrie o leziune a pacientului, produsă
mecanic, termic sau chimic în mod brusc. Leziunea poate fi majoră sau minoră. Unele incidente care pot
cauza un traumatism sunt: căderea de la înălţime, accidentele rutiere şi leziuni legate de activitatea
sportivă, etc.

Manevre efectuate în timpul examinării

Hemostază şi pansament;
Imobilizarea fracturilor;
Corpurile penetrante adânci nu se extrag decât în sala de operaţie (extragerea prematură poate provoca
exsangvinare, dacă corpul penetrant tamponează un vas sangvin important).