8.

Astrologia megalitică, lumea musulmană şi Noua

Americă
Sunt încă destul de multe necunoscute legate de funcția monumentelor megalitice
găsite în întreaga lume. Aceasta este pe atât de incertă pe cât este construcţia lor de
reală. Ceea ce știm, din observațiile contemporane, este faptul că cele mai multe dintre
aceste situ-ri au fost folosite pentru observații astronomice.Teoria plasează funcția lor în
cadrul ritualului agricol.
Şi este asociată cu mișcările Soarelui, a Lunii, planetele și stelelor, studii care nu s-
au limitat doar la Asia și bazinul mediteranean. Peste tot în lume s-au descoperit
însemnăti cu caracter astrologic. În Europa acest lucru este atestat de multe construcţii
megalitice răspândite pe întreg continentul, monumente studiate de cercetători, care
după o muncă de ani de zile, au ajuns la o concluzie simplă şi anume că una din funcțiile
principale ale acestora a fost de a calcula mișcărea anuală a corpurilor cerești.
De departe cel mai cunoscut rămâne, ansamblul megalitic de la Stonehenge, din
Anglia şi care este, probabil, şi cel mai impresionant. S-a concluzionat că Stonehenge
pune în valoare o metodă sofisticată de calcul pentru un calendar de mare precizie.
Poziționare vârfurilor ascuţite ale pietrelor, de exemplu, indică cu o precizie
astronomică solstițiile și eclipsele. După cartografiere s-a ridicat nivelmentul
ansamblului care apoi a fost supus analizei pe calculator, iar rezultatul de dezvăluit o
gamă largă de aliniamente, poziţionate de asemenea manieră încât concluzia a fost una
singură - ne aflăm în faţa unui complex calculator megalitic. Datarea cu carbon
estimează că acesta a fost construit, aproximativ, în 2500 î.Hr. Într-adevăr, este o
realizare remarcabilă și derutantă pentru o civilizație din epoca bronzului.
La fel de impresionantă, în exactitatea ei astronomică, este piatra de la Newgrange,
din Irlanda sau ceasul de andezit de la Sarmisegetuza. Gândite pentru perioade lungi de
timp pentru a fi doar simple morminte sau temple, structurile au dovedit că au o
vechime mai mare de 5000 ani î.Hr. ceea ce a dus la concluzia că ne aflăm în faţa unor
observatoare astronomice antice din care s-a studiat sute de ani, solstițiul de iarnă. La
Newgrange, cu puţin înainte de ora 9 a.m. în fiecare zi de 21 decembrie, cea mai scurtă zi
a anului, soarele de dimineață ajunge în dreptul unui mic portal, aproximativ 8 inch =
20,48 cm, și atinge din interiorul acestuia o movilă impresionantă, dovadă că acești
oameni au fost nu doar arhitecți calificați, ci şi excelenţi astronomi.
Musulmanii au fost şi ei atraşi, normal, astrologie. (Coranul pare să fi încurajat
aceste studii, cu diferite referințe astrologice - de exemplu, pasajul "El este Cel care
are stabilit pentru tine stelele ca să te ghideze în mijlocul întunericului de
pământ și mare." Astrologii musulmani au întocmit horoscoape individuale și au scris
tratate de astrologie natală şi mundană, cele mai cunoscute fiind ale lui Masha'allah și
Abu al'Balkhi Ma'shar. Interesul principal a fost simbolismul cosmologic în astrologie
pentru că aceasta oferea un mijloc prin care omul putea descoperi locul său în cosmos și
astfel să devină conștienți de realitatea existentă în jurul său.
Nici în persană şi nici în arabă însă, prin intermediul cărora lucrările grecilor au
ajuns iar în Europa, nu se făcea o distincţie clară între termenii de astrologie si
astronomie, atunci când textele clasice se referă la munajjimun să spunem şi care
aproape întotdeauna înseamnă atât. Astronomia islamică este derivată din surse
grecești, indiene şi persane - de la Dorotheus din Sidon, Claudius Ptolemeu, Antiochos
din Atena, la Vettius Valens și Teukros, la care s-au adăugat lucrările sasanide, care au
fost, de cele mai multe ori, traduceri ale textelor grecești și indiene în limba pahlavi,
limba principală a Persiei între secolele 3 – 7 a.Hr.  Evident, astrologia islamică s-a
dezvoltat relativ târziu.
Foarte mult timp s-a presupus că astrologia nu era cunoscută în America până la
descoperirea lui Columb. Istoricii însă au descoperit în scrierile episcopul de Chiapas
care, timp de 40 de ani, a notat minuţios cum s-a desfăşurat cucerirea Lumii Noi şi a
cercetat atent viaţa şi obiceiurile aşa-numiţilor indieni, scria în 1698 că anumite
neamuri Quiche, un trib antic peruvian, cred că nașterea omului este
reglementată de cursul stelelor și planetelor, ei respecta timpul de zi și
lună, la care un copil se naște, și anticipează viața și destinul acestuia.
Tot episcopul de Chiapas a scris în raportarile sale zilnice că spaniolii au adus
tehnicile de astrologie în America de Sud care cu siguranţă nu au fost folosite în Mexic
înainte de Columb, chiar dacă nativii se bazau pe un sistem administrativ de invidiat,
spre deosebire de Europa. Astronomia toltecă, de exemplu, împărțea lumea în cinci
direcții - nord, sud, est, vest și centru; primele patru erau conduse de Taur, Leul, Vultur
şi de Om.  Acestea coincid oarecum cu semnele fixe din zodiacul occidental: Taur, Leu,
Scorpion şi Vărsător, mult mai târziu asociat cu simbolurile celor patru apostoli - Luca
(Taur), Marcu (Le), Ioan (Vultur, vechiul simbol al Scorpionului) și Matei (Omul sau
Vărsătorul).