Sunteți pe pagina 1din 1

49.

Shakespeare sensibil la astrologie


Interesul lui Dee pentru astrologie a durat pe tot parcursul vieții sale - în 1603
și 1604 el a întocmit horoscopul nepoților săi și a avea să noteze că averea fiului cel
mare va fi câștigată din mâinile unui prinț străin; evenimentele s-au dovedit întocmai
pentr că nepotul cel mare a ajuns medicul personal al țarului Mihail Feodorovici
Romanov . Dar, din păcate, reputația nefavorabilă din ultimii douăzeci de ani ai vieții
nu a compensat valoarea muncii sale pentru ceilalţi fapt care a contribuit, probabil, la
atmosfera de desuetudine care a înconjurat astrologia.
Se spune că Dee a fost prototipul pentru personajul Prospero din Furtuna lui şi
nu ar trebui să ne mire având în vederea mica lume care era Londra secolului al 16-
lea. Apoi, Shakespeare a fost la fel de interesat de astrologie ca orice alt elisabetan;
într-adevăr, cineva care voia să știe cât de cât despre lună şi planete, nu trebuia decât
să frecventeze un anumit cerc de cunoscători. Că Shakespeare a împărtășit acest
punct de vedere este o presupunere rezonabilă, dacă ne gândim la pericolul de a pune
în gura personajelor propriile opinii. Și, în sfârșit, în cazul în care există îndoieli,
Shakespeare dezvăluie cu părerile sale pe această temă, în Sonetul al XIV-lea. Este de
acord cu astrologia dacă aceasta este folosită în mod rațional și realist.
Alţii au fost mai creduli, printre care şi proprietăreasa lui Shakespeare,
doamna Mountjoy, care a fost cel puțin de două ori la un astrolog, mult inferior lui
John Dee, dar cu mai multă priză la oameni, Simon Forman ( 1552-1611).
Forman, la fel ca alţi astrologi din timpul său, a fost un om care s-a format
singur ca astrolog prin studiu şi care avea şi ceva cunoștințe de medicină, dar prin
activitatea sa, din păcate, nu a reuşit a reuşit decât să-şi atragă oprobiul Consiliului şi
Colegiului Regal al Medicilor pentru activitățile sale fără licență, ca un doctor
amator. Cu toate acestea, parțial şi din cauza curajul de a rămâne la Londra pentru a
trata bolnavii în timpul ciumei, şi-a construit o clientelă de încredere și a dus un trai
bun ca un medic-astrolog.
Jurnalele sale și studiile de caz, detaliate în AL Rowse of Simon Forman, 1974,
relevă o secțiune transversală a vieții din perioada elisabetană, de la clasele de
slujitori, deși există şi dintre cei săraci, care nu şi-au putut permite să achite taxele
şedinţei, la comercianții bogați, politicieni și nobili - printre ei numărându-se Frances
Howard, contesa de Essex și Somerset. Printre alte lucruri, jurnalele sale sunt o
înregistrare vorace a dragostei de viaţă, Forman pare să-şi fi sedus cea mai mare
parte a clientelei de sex feminin, cu toate că ușurința cu care acestea i-au căzut în
braţe este surprinzătoare pentru oricine care se uită la unicul porteret al astrologului
care a supravieţuit până în zilele noastre. Natura problemelor era şi ea variată -
comercianţii întrebau despre perspectivele de negoţ, în timp ce asigurătorii nave
întrebau despre pericolele posibile în care s-ar putea afla navele care vor pleca în
cursă; bărbaţii veneau să întrebe dacă aveau prieteni şi duşmani, femeile, dacă
dragostea lor este împărtăşită, dacă ar putea rămâne însărcinate, dacă se vor căsători
vreodată; au fost întrebări legate şi de animalele de companie dispărute sau despre
bunurile furate.

S-ar putea să vă placă și