Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tinerețe[modificare | modificare sursă]
Casa lui John Shakespeare, se crede a fi locul nașterii lui Shakespeare, în Stratford-upon-Avon.
William Shakespeare a fost fiul lui John Shakespeare, un negustor de mănuși de succes și un
membru al consiliului municipal, originar din Snitterfield, și al lui Mary Arden, fiica unui prosper
fermier. El s-a născut în Stratford-upon-Avon și a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Ziua sa de
naștere adevărată rămâne neștiută, dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua Sfântului George (St.
George's Day). El a fost al treilea copil din opt și fiul care a supraviețuit cel mai mult.
Cu toate că nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, cei mai mulți biografi sunt de
acord că Shakespeare a fost probabil educat la Noua Școală King (King’s New School) din
Stratford, o școală liber privilegiată în 1553, cam la sfert de milă de casa sa. Învățământul liceal a
variat calitativ pe durata erei elisabetane, dar planul de învățământ a fost dictat de lege în
întreaga Anglie și școala ar fi asigurat o educație intensă în gramatica latină și în studiul limbilor
clasice.
La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway în vârstă de 26 de ani. Curtea
consistorială a Diocezei de Worcester („Diocese of Worcester”) a emis certificatul de căsătorie la
27 noiembrie 1582. Ceremonia pare să fi fost aranjată în multă pripă, dacă la șase luni după
căsătorie, Anne a dat naștere unei fete, Susanna, botezată pe 26 mai 1583. Gemenii, băiatul
Hamnet și fata Judith, s-au născut aproape doi ani mai târziu și au fost botezați la 2
februarie 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani și a fost îngropat la 11
august 1596.
După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme istorice în documentele vremii, până
când este menționat că face parte din "lumea teatrală" a Londrei în 1592, iar oamenii de știință se
referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca „anii pierduți” ai lui Shakespeare. Biografii, în
încercarea de a ține seama de această perioadă, au adus la cunoștință multe povești nesigure.
Nicholas Rowe, primul biograf al lui Shakespeare, a povestit o legendă a Stratford-ului în care
Shakespeare dispare din oraș ca să scape de acuzarea braconajului de cerb. O altă poveste din
secolul al 18-lea îl are tot pe Shakespeare, care a început cariera teatrală având grijă de caii
patronilor de teatru din Londra. John Aubrey ne informează că Shakespeare a fost un învățător
provincial. Mulți oameni de știință ai secolului al 20-lea au sugerat că dramaturgul poate a fost
angajat ca învățător de Alexander Hoghton din Lancashire, un proprietar de pământuri catolic
care a numit un oarecare „William Shakeshafte” în testamentul său.
Opere[modificare | modificare sursă]
Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași preocupări,
și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din cariera sa, a făcut
același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân controversate, în
timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea documentării
contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în
special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.
Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la
începutul anului 1590, perioadă cu apetit pentru drama istorică.
Performanțe[modificare | modificare sursă]
Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au lucrat
pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.
Teatrul Globe, Londra
Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase comedii. De
asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt considerate drept
cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii lui Shakespeare de a
depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede
că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de
teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie.
Influența exercitată de Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se
reflectă prin recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor
bazate pe fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale
influenței sale contemporane sunt includerea sa în primele 10 poziții într-un top al "Celor mai
importanți 100 de britanici", sondaj sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele
sale, cum ar fi BBC Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor
sale) și succesul filmului "Shakespeare in Love" (1998), o ficțiune dedicată vieții scriitorului,
bazată pe scenariul unui foarte cunoscut autor dramatic contemporan, Tom Stoppard, care a
propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, "Rozencrantz și Guildestern sunt morți".
Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe cortina
teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei
replici celebre din piesa "Cum vă place", "Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori".
Poezii[modificare | modificare sursă]
În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două
poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry
Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui Venus,
în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin. Influențat
de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă din pofta
necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în timpul vieții lui
Shakespeare. Al treilea poem narativ , Plângerile unui îndrăgostit, în care o femeie tânără se
plânge de seducerea ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în prima ediție a
sonetelor, cea din 1609. Mai mulți savanți au acceptat acum[Când?] că Shakespeare a
scris Plângerile unui îndrăgostit. Criticii consideră că anumite calități ale sale fine sunt umbrite
de efecte de plumb[necesită citare]. Phoenixul și țestoasa, tipărită în Loveas Martyr a lui Robert
Chester în 1601, jelește moartea legendarului Phoenix și a credincioasei țestoase. În 1599, două
dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în The Passionate Pilgrim, publicată
sub numele lui Shakespeare, dar fără permisiunea lui.
Sonete[modificare | modificare sursă]
Publicate în 1609, sonetele au fost ultimele lucrări non-dramatice ale lui Shakespeare imprimate.
Oamenii de știință nu sunt siguri când fiecare dintre cele 154 de sonete au fost compuse, dar
dovezile sugerează că Shakespeare a scris sonetele de-a lungul carierei sale pentru un public
privat. Puțini analiști cred că colecția publicată urmează secvențe destinate lui Shakespeare. El
pare să fi planificat două serii contrastante: unul despre pofta necontrolată pentru o femeie
căsătorită cu un aspect întunecat și una despre dragoste și conflict pentru un tânăr echitabil.
Rămâne neclar dacă acestea reprezintă persoane reale. Ediția din 1609 a fost dedicată domnului
W.H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de către editorul
Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că sonetele sunt ca o
meditație profundă cu privire la natura iubirii,pasiune sexuală, procreare, moarte, și timp.
Religie[modificare | modificare sursă]
Unii cercetători susțin că membri ai familiei lui Shakespeare au fost catolici, într-un moment când
practica catolică a fost împotrivă legii. Mama lui Shakespeare, Mary Arden, cu siguranță, a
provenit dintr-o familie catolică.Dovada cea mai puternică ar putea fi o declarație de credință
catolică, semnată de John Shakespeare, descoperită în 1757 în fosta sa casă din Henley Street.
Documentul este acum pierdut, însă, și oamenii de știință au opinii diferite privind autenticitatea
lui. În 1591, autoritățile au raportat că John a evitat biserica "de teamă de proces pentru datorii",
o scuză catolică comună. În 1606, fiica lui William, Susanna, a fost enumerată printre cei care nu
au reușit să participe la comuniunea de Paști din Stratford. Oamenii de știință n-au izbutit să
găsească dovezi atât pentru, cât și împotrivă catolicismului lui Shakespeare în scenele lui, dar
adevărul este imposibil de dovedit, oricum.
Portret[modificare | modificare sursă]
Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a
comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout, pe care Ben Jonson a aprobat-o ca fiind
foarte asemănătoare cu chipul real, și monumentul lui din Stratford furniza cele mai bune dovezi
legate de aspectul său.
Influența lui Shakespeare asupra scriitorilor români.
Regizori români care i-au montat piesele[20]
[modificare | modificare sursă]
Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor români. Traducerea
operei sale a fost începută de Petre Carp, rivalul politic al lui Titu Maiorescu, în vreme ce
poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă Cărțile admirația pentru opera sa,
declarându-l prieten drag al sufletului meu. O bună parte din piesele neterminate scrise de el
poartă amprenta influenței sale. În epoca interbelică Dragoș Protopopescu, Haig
Acterian sau Mihail Sebastian, care descrie în Jurnalul său procesul anevoios de traducere a
sonetelor lui, vor da un nou imbold receptării lui Shakespeare în România. Printre scriitorii
contemporani care au recunoscut deschis influența operei sale se numără și dramaturgul Marin
Sorescu, autorul piesei Vărul Shakespeare, și poetul Vasile Voiculescu, autorul unui volum de
sonete intitulat, Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare, dar și piesa lui Eugen
Ionescu, Macbett. Dramele sale au fost montate de mari regizori de teatru români, din perioada
1870 până în zilele noastre, printre aceștia numărându-se și montările unor regizori ca Liviu
Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau Beatrice
Bleonț.
Opera[modificare | modificare sursă]
Opera sa include 37 de piese de teatru terminate, una neterminată, între care 17 sunt comedii,
piese istorice, tragedii, sonete.
Comedii[modificare | modificare sursă]
Furtuna
Doi gentlemeni din Verona
Nevestele vesele din Windsor
Măsură pentru măsură
Comedia erorilor
Mult zgomot pentru nimic
Zadarnicele chinuri ale dragostei
Visul unei nopți de vară
Neguțătorul din Veneția
Cum vă place
Îmblânzirea scorpiei
Totul e bine când se termină cu bine
A douăsprezecea noapte
Poveste de iarnă
Pericle, Prinț al Tironului
Piese istorice[modificare | modificare sursă]
Regele Ioan
Richard al II-lea (piesă)
Henric al IV-lea
Henric al V-lea
Henric al VI-lea
Richard al III-lea
Henric al VIII-lea
Tragedii[modificare | modificare sursă]
Romeo și Julieta
Troilus și Cresida
Coriolan
Titus Andronicus
Timon din Atena
Iulius Caesar
Macbeth
Hamlet
Regele Lear
Othello (piesă)
Antoniu și Cleopatra
Piese pierdute[modificare | modificare sursă]
Love's Labour's Won
Cardenio
Richard al II-lea (prima parte)
Poeme[modificare | modificare sursă]
Sonetele lui Shakespeare
Venus și Adonis
The Rape of Lucrece
The Passionate Pilgrim
The Phoenix and the Turtle
A Lover's Complaint