WILLIAM SHAKESPEARE – creația dramaturgică

Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase

comedii. De asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt
considerate drept cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită
priceperii lui Shakespeare de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și
profunde aspecte ale naturii umane. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și
1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de teatru atribuite lui nu se cunosc cu
precizie.
Influența exercitată de Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din
întreaga lume se reflectă prin recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui
Shakespeare, titlurile operelor bazate pe fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări
ale pieselor sale. Alte semne ale influenței sale contemporane sunt includerea sa în
primele 10 poziții într-un top al "Celor mai importanți 100 de britanici", sondaj
sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele sale, cum ar fi BBC
Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor sale) și
succesul filmului "Shakespeare in Love" (1998), o ficțiune dedicată vieții scriitorului,
bazată pe scenariul unui foarte cunoscut autor dramatic contemporan, Tom Stoppard, care
a propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, "Rozencrantz și Guildestern
sunt morți".
Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe
cortina teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba
latină a unei replici celebre din piesa "Cum vă place", "Lumea este o scenă și oamenii
sunt doar actori".
Este cel mai citat scriitor si i se datoreaza si multe dintre expresiile folosite astazi in
limbajul uzual al limbii engleze precum : Fight fire with fire, Come what may, Green
eyed monster, Fair play/Foul Play, Love is blind, A piece of work, The world is my
oyster, Break the ice, Vanish into thin air, Naked truth, Makes your hair stand on end,
Heart of gold , Catch a cold, etc.
Profesia de baza a lui Shakespeare era cea de actor. El apare in documente din anii
1592, 1598 si 1603 ca fiind actor. Se stie ca a jucat si intr-o piesa a lui Ben Jonson
precum si in propriile piese, dar avand in vedere ca era un om foarte ocupat (scria,
administra un teatru si facea naveta intre Londra si Stratdford pentru a petrece timp cu
familia) se presupune ca nu isi alegea roluri complexe. Exista dovezi ca a jucat rolul
fantomei in Hamlet si pe al lui Adam in Cum va place.
El a jucat in fata reginei Elisabeta I si apoi in fata regelui James I, care era un mare
admirator si sustinator al operelor sale.
Femeile nu aveau voie sa joace in piese de teatru in vremea lui Shakespeare, asa ca
in toate piesele sale rolurile femeilor erau jucate de baieti sau tineri. Asta inseamna ca in
piesa Cum va place, cel care o interpreta pe Rosalinda era un baiat care juca rolul unei
femei care se dadea drept barbat.
în 1592, ca făcând parte din "lumea teatrală" a Londrei, unde a început o carieră de
succes ca actor, scriitor şi, mai târziu, co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub
numele ''The Lord Chamberlain's Men'' (Oamenii Lordului Şambelan). După moartea
reginei Elisabeta I şi încoronarea lui James I (1603), noul monarh a adoptat trupa, care a
devenit cunoscută sub numele ''The King's Men'' (Oamenii Regelui). Diverse documente
ale vremii dovedesc că Shakespeare devenise o persoană destul de importantă în această
perioadă, descurcându-se suficient de bine pentru a putea cumpăra o proprietate în
Londra şi o a doua casă în Stratford.
În 1599, trupa ''Oamenii Lordului Şambelan'' şi-a construit propriul teatru, ''The
Globe'', unul dintre cele mai mari de la acea vreme. Veniturile realizate din reprezentaţiile
teatrului au constituit principala sursă de venit a dramaturgului. Majoritatea pieselor lui
Shakespeare au fost montate pe scena Teatrului Globe, a cărui deviză era "Totus mundus
agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa
"Cum vă place": "Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii".
 William Shakespeare şi-a început activitatea dramatică din primii ani de muncă în
teatru. Pentru început, a prelucrat piesele altor autori, dându-le o structură nouă şi o
profunzime de gândire. Apoi, a trecut la creaţia originală. Activitatea sa de dramaturg s-a
desfăşurat de-a lungul a 22 de ani, totalizând 38 de piese, 154 de sonete, două poeme
narative şi multe poezii. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 şi 1613, deşi
nu există date exacte privind cronologia pieselor de teatru. Unele dintre acestea sunt
considerate cele mai strălucite opere scrise vreodată în literatura universală, Shakespeare
surprinzând, în lucrările sale, cele mai intime şi profunde aspecte ale naturii umane. O
caracteristică a stilului lui Shakespeare constă în inventarea a mii de cuvinte, deseori
combinând cuvinte de origine latină, franceză şi engleză.

Opera
Creația dramaturgică include 37 de piese de teatru terminate, una neterminată, între
care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.
E greu de stabilit criterii de valoare pentru piesele lui. Dar pot fi înșiruite tematic
sau cronologic. Titus Andronicus, scrisă în 1589-1592, are ca temă centrală răzbunarea
sângeroasă determinată de uciderea sau violarea unor rude. Tragedia păstrează ecouri din
creația filosofului stoic Seneca. Tot la începutul carierei, Shakespeare abordează
comedia: Cei doi tineri din Verona (aventurile a două cupluri, Iulia/ Proteu, Silvia/
Valentin), Comedia erorilor, unde doi bărbați, stăpân și servitor, își caută fratele geamăn,
Zadarnicele chinuri ale dragostei, un adevărat imn închinat femeilor, Îmblânzirea
scorpiei – toate dovedesc cunoașterea perfectă a psihologiei femeilor.
Istoria îi oferă dramaturgului un câmp inepuizabil de inspirație și un personaj din
Hamlet se amuză cu posibilitățile de exprimare: tragedie, comedie, dramă istorică,
pastorală, comedie pastorală, pastorală istorică, tragedie istorică, pastorală istorico-
tragicomică. Genul se regăsește în Henric al VI-lea și Richard al III-lea.
O piesă de succes permanent, de patru secole, rămâne Visul unei nopți de vară, unde
dragostea e mereu prezentă, bărbatul fiind tot timpul factorul determinant. Negustorul din
Veneția are un titlu înșelător, căci eroina adevărată e Porția, venețiana aflată în centrul
intrigii piesei. Mult zgomot pentru nimic e o pledoarie inteligentă pentru egalitatea socială
a sexelor. Cum vă place și A douăsprezecea noapte reiau o temă dragă dramaturgului:
relația între îndrăgostiți, inteligența fetei și nerozia băiatului. Nevestele vesele din
Windsor rămâne o mărturie de interes constant pentru înfățișarea femeilor. Ele sunt „bune
la inimă, fidele și caste, stăpâne pe ele”, chiar dacă au limbă ascuțită. Procedeul dramatic
folosit e contrastul cu firea lui Falstaf, țap ispășitor și obiect al bârfei femeilor „bune la
inimă”.
Piesele lui de început au fost în majoritate comedii: ''Visul unei nopţi de vară'' (A
Midsummer Night's Dream), ''Neguţătorul din Veneţia'' (Merchant of Venice), ''Mult
zgomot pentru nimic'' (Much Ado About Nothing), ''Cum vă place'' (As You Like It), ''A
douăsprezecea noapte'' (Twelfth Night) şi drame istorice: ''Richard al II-lea'', ''Richard al
III-lea'', primele trei părţi din ''Henry al VI-lea'' şi ''Henry al V-lea'', care prezintă
consecinţele destructive ale unor conducători slabi sau corupţi, notează site-ul
www.biography.com. Alte piese scrise probabil înainte de 1600 includ: ''Titus
Andronicus'', ''Comedia erorilor'' (The Comedy of Errors), ''Îmblânzirea scorpiei'' (The
Taming of the Shrew), ''Doi tineri din Verona'' (The Two Gentlemen of Verona) şi
tragedia ''Romeo şi Julieta''. Piesele din prima perioadă de creaţie au fost influenţate de
scrierile altor dramaturgi elisabetani, în special Thomas Kyd şi Christopher Marlowe.
După 1600, a scris îndeosebi tragedii: ''Hamlet'', ''Regele Lear'', ''Othello'' şi
''Macbeth'', considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză.
Personajele sale reprezintă tipologii umane universale. Din cauza asemănării numelui
fiului său, Hamnet, care a murit în 1596, cu cel al personajului Hamlet, unii critici literari
bănuiesc că moartea acestuia a reprezentat sursa de inspiraţie pentru crearea tragicei
poveşti a prinţului Danemarcei, ''Hamlet'', piesă în care Shakespeare prezintă trădarea,
incestul şi decăderea morală.
În ultima perioadă, William Shakespeare a scris o serie de tragicomedii, printre
care: ''Cymbeline'', ''Poveste de iarnă'' (The Winter's Tale) şi ''Furtuna'' (The Tempest).
Deşi sunt prezentate pe un ton mult mai grav decât cel al comediilor, acestea nu au un
final tragic, încheindu-se prin reconciliere şi iertare.
În 1609, şi-a publicat sonetele, majoritatea fiind poezii de dragoste, prezentate în
două serii contrastante: unele sunt închinate unui tânăr, iar celelalte unei doamne. Criticii
le consideră o meditaţie profundă la natura iubirii, la pasiune, procreare, moarte şi timp.
Nu se ştie sigur când au fost scrise sonetele, dar se pare că autorul le-ar fi scris de-a
lungul carierei, pentru un public privat.
Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate încă din timpul vieţii. În 1623,
doi dintre colegii săi de teatru au publicat ediţia princeps a pieselor lui Shakespeare, ''The
First Folio'', care le include pe toate, în afară de două dintre piesele de teatru, acestea
fiind abia ulterior recunoscute ca aparţinând dramaturgului.
Shakespeare a fost un poet şi un dramaturg respectat la vremea lui, dar reputaţia lui
a ajuns la prestigiul de care se bucură astăzi abia în secolul al XIX-lea. A început să fie
apreciat în perioada romantismului, respectiv la sfârşitul secolului al XVIII-Iea şi
începutul secolului al XIX-lea şi, mai mult, în perioada victoriană (1837-1901). Piesele
sale sunt permanent studiate, jucate şi reinterpretate în diverse contexte culturale şi
politice în întreaga lume. Este deseori considerat poetul naţional al Angliei şi numit
''Poetul din Avon'' (''Bard of Avon'') sau "Lebăda de pe Avon" ("The Swan of Avon").
Shakespeare este o figură emblematică a dramaturgiei universale, piesele sale de teatru
fiind jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg. Lucrările sale au supravieţuit peste
veacuri, unele dintre ele fiind considerate cele mai strălucitoare opere scrise vreodată,
fapt care se datorează măiestriei cu care dramaturgul a reuşit să surprindă cele mai
profunde aspecte ale naturii umane.
Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influenţă şi asupra scriitorilor români.
De asemenea, dramele sale au fost montate de mari regizori români, printre care Liviu
Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau
Beatrice Bleonț-Rancea.
 Opera lui Shakespeare a apărut în repertoriul teatrului românesc la începutul
secolului al XIX-lea şi a reprezentat, pentru fruntaşii mişcării paşoptiste, o culme a
creaţiei romantice în forma ei cea mai reprezentativă. Receptarea operei marelui
dramaturg a adăugat un plus de prestigiu culturii noastre la nivel european. ''Hamlet'',
tradus în 1855, de P. Economu, în proză (''Hamlet, Principele Danemarcei'', dramă în
cinci acte şi opt părţi), a fost interpretat pentru prima oară pe scena Teatrului cel Mare din
Bucureşti, în anul 1861.

Comedii
Furtuna
Doi gentlemeni din Verona
Nevestele vesele din Windsor
Măsură pentru măsură
Comedia erorilor
Mult zgomot pentru nimic
Zadarnicele chinuri ale dragostei
Visul unei nopți de vară
Neguțătorul din Veneția
Cum vă place
Îmblânzirea scorpiei
Totul e bine când se termină cu bine
A douăsprezecea noapte
Poveste de iarnă
Pericle, Prinț al Tironului

Piese istorice
Regele Ioan
Richard al II-lea (piesă)
Henric al IV-lea
Henric al V-lea
Henric al VI-lea
Richard al III-lea
Henric al VIII-lea

Tragedii
Romeo și Julieta
Troilus și Cresida
Coriolan
Titus Andronicus
Timon din Atena
Iulius Caesar
Macbeth
Hamlet
Regele Lear
Othello
Antoniu și Cleopatra