WILLIAM SHKESPEARE – scurtă biografie

Motto: „Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia
raiului” – William Shakespeare

În 23 aprilie s-au împlinit 456 de ani de la naşterea celui mai mare scriitor de limbă
engleză, William Shakespeare, cel care este considerat cel mai mare dramaturg din
toate timpurile şi care a lăsat în urma sa o operă vastă plină de genialitate. El s-a
remarcat prin iscusinţa extraordinară de a descrie cele mai intime şi profunde aspecte
ale naturii umane, dar atât existenţa cât şi opera sa sunt marcate de numeroase
mistere şi dileme, unele chiar savuroase, care nu au fost elucidate pe deplin nici până
astăzi.

*****

William Shakespeare s-a născut, după toate probabilităţile, la 23 aprilie 1564 – data fiind
marcată de Ziua Sfântului George, la Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia, fiind al
treilea din cei opt copii ai familiei, fiul lui John Shakespeare, negustor de mănuşi şi membru
al consiliului municipal, şi al lui Mary Arden, fiica unui fermier prosper. Se ştie cu
certitudine că William a fost botezat la 26 aprilie 1564.

Stratford era atunci o aşezare liniştită, faimoasă pentru bâlciurile şi zarva târgurilor
săptămânale. Magazinele cizmarilor, ale croitorilor, tinichigiilor, măcelarilor, fierarilor,
rotarilor şi mănuşarilor – inclusiv al lui John Shakespeare – stăteau aliniate pe străduţele
înguste şi întortocheate.
William a primit educaţia primară la „King’s New School” din localitatea natală, o şcoală
liber privilegiată, planul de învăţământ asigurând o educaţie bazată mai ales pe gramatica
latină şi studiul limbilor clasice.

La vârsta de 18 ani, la 27 noiembrie 1582, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, care era cu opt
ani mai mare decât William, faptul că era însărcinată grăbind se pare ceremonia şi stârnind
astfel mânia Curţii consistoriale a Diocezei de Worcester. Cei doi au avut trei copii: Susanna
– botezată la 26 mai 1583, şi gemenii Hamnet şi Judith – botezaţi la 2 februarie 1585.
Hamnet avea însă să moară din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani.

În perioada 1585 – 1592, s-a stabilit la Londra, unde a fost scriitor, actor şi a deţinut o parte
din compania de jocuri „Oamenii Lordului Chamberlain” – „The Lord Chamberlain’s Men”,
devenită ulterior mai cunoscută ca „Oamenii Regelui” – „King’s Men”, o trupă adoptată de
regele James I, după moartea reginei Elisabeta I.

Se pare că activitatea sa desfăşurată la Londra i-a adus o bunăstare importantă, astfel că a

cumpărat o proprietate în cartierul londonez Blackfriars, iar în oraşul natal  deţinea cea de a
doua cea mai întinsă proprietate.

Cu toate acestea, există foarte puţine date despre Shakespeare, din această perioadă a vieţii,
istoricii care au studiat documentele vremii numind intervalul respectiv de timp – ca şi
perioada 1578 – 1582, de până la căsătorie – „anii pierduţi” ai lui Shakespeare.

Unele dintre motive ar putea fi acelea că Shakespeare ar fi dispărut din oraş pentru a evita
acuzarea sa în privinţa braconajului de cerb sau că, mai apoi, ar fi evitat judecata bisericii
pentru datoriile acumulate.

La începutul anului 1590 sunt scrise primele lucrări ale lui Shakespeare – „Richard al III-
lea” şi cele trei părţi din „Henry VI”, iar primii actori cu care a lucrat în această perioadă
sunt Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell şi John Heminges.

În anii 1593 şi 1594, teatrele au fost închise din cauza ciumei, iar Shakespeare a publicat
două poeme narative pe teme erotice, „Venus şi Adonis” şi „Violul Lucreţiei”, poeme
dedicate lui Henry Wriothesley.

În fapt, majoritatea operei lui Shakespeare a fost scrisă între anii 1585 şi 1613, fiind
reprezentată de 154 de sonete şi numeroase poezii, dar şi de cele mai importante tragedii şi
comedii din literatura universală, rodul abilităţii lui de a reliefa cele mai profunde aspecte
ale naturii umane. Din păcate, momentele scrierii pieselor de teatru ale lui nu se cunosc în
totalitate.

Deja, în anul 1592, era suficient de cunoscut pentru a stârni primele acuzaţii de plagiat, un
oarecare Robert Greene afirmând despre acesta că este nici mai mult nici mai puţin decât „o
cioară parvenită, împodobită cu penele noastre”.
În 1596 scrie tragica poveste a lui Hamlet, prinţul Danemarcei, inspirată, se pare, de
moartea prematură a unuia din gemenii săi, iar în 1599, două dintre proiectele timpurii ale
sonetelor 138 şi 144 au apărut în „The Passionate Pilgrim”, fiind publicate sub numele său
dar fără aprobarea autorului.

Doi ani mai târziu Shakespeare se mută în parohia Sf. Elena din Bishopgate, unde apare ca
actor în piesa „Every Man in his Humor”, a lui Ben Johnson.

După anul 1600 scrie mai ales tragedii, după Hamlet urmând „Regele Lear” şi „Macbeth”.

În perioada 1606-1607, Shakespeare a scris puţine piese de teatru şi nici una nu îi mai este
atribuită după 1613.

În anul 1609 îşi publică sonetele, marea majoritate poezii de dragoste, unele închinate
amantei sale – denumită „The Dark Lady”, iar altele închinate unui tânăr – denumit “frumos
stăpân”, în cele din urmă criticii săi interpretând nuanţări artistice ale orientării sale sexuale
variate.

În anul 1611, sau conform altor opinii în 1913, se retrage în localitatea natală, unde a murit
la 23 aprilie 1616, exact în ziua atribuită naşterii sale, pe piatra sa funerară scriind
„Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre şi blestemat fie cel ce-mi mişcă oasele”.

În anul 1623, doi dintre apropiaţii lui Shakespeare, de la King’s Men, John Hemings şi
Henry Condell, au publicat Ediţia princeps a pieselor lui Shakespeare, care cuprinde 36
texte, 18 din aceastea fiind tipărite pentru prima dată.

Însă de-a lungul timpului au existat speculaţii privind viaţa şi opera lui Shakespeare pe
lângă sexualitatea sa variată aflându-se aspecte privind fizicul său, credinţa sa religioasă, dar
mai ales paternitatea operei sale dramatice. Să le luăm pe rând.

În privinţa aspectului său fizic, nu există nici măcar o descriere scrisă a aspectului fizic al lui
Shakespeare, astfel că gravura „Droeshout”, pe care Ben Jonson ar fi avizat-o ca fiind foarte
asemănătoare cu chipul său real, şi monumentul Shakespeare din localitatea natală Stratford
sunt considerate cele mai bune „reproduceri” ale aspectului său fizic. Dar se pare că şi aici
există unele probleme: gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de gardă a ediţiei din
anul 1623, nu seamană cu cea realizată pentru ediţia din anul 1640, existând diferenţe mai
mult decât semnificative.

Un alt element aflat în dispută este „The Collar Theory” – existenţa gulerului lui
Shakespeare din prima gravură. Gulerul din imagine nu a existat în timpul vieţii lui
Shakespeare şi nici în vreun alt portret din acea vreme, având în plus şi o poziţie stranie,
mascând inexistenţa gâtului, dând şi o deranjantă disproporţie între cap şi bust, în opinia
unora acestea fiind elemente suficiente care să ne determine să credem că Shakespeare a
fost portretizat cu o mască pe faţă.
În ceea ce priveşte orientarea religioasă, cei care au studiat biografia sa afirmă că este
aproape sigur că familia sa era catolică, tocmai atunci când practica în această religie era
împotriva legii, ba mai mult, Mary Arden, mama marelui dramaturg provenea dintr-o
familie catolică. Pe de altă parte Shakespeare nu era chiar un practicant al religiei, explicaţia
fiind că acesta evita biserica de teama unor procese privind datoriile acumulate de familia
sa.

O largă dispută a fost stârnită la mai bine de 150 de ani de la moartea lui Shakespeare,
privind calitatea reală de autor măcar în privinţa unei părţi din opera sa. Deşi această dispută
nu a fost elucidată nici până în ziua de astăzi, printre posibilii autori reali ai unora din
craţiile sale au fost enumerate nume precum Edward de Vere, Francis Bacon, sau
Christopher Marlowe. Aceste discuţii au pornit şi de la multitudinea de versiuni ale operelor
sale importante. Unele variante au fost numite „versiuni rele”, conţinând texte adaptate,
parafrazate sau deformate, ori chiar reconstruite din memorie. De pildă, Hamlet, Troilus şi
Cresida şi Othello, conţin mai multe versiuni revizuite, bazate pe descoperirile unor notiţe
atribuite lui Shakespeare, în schimb, „Regele Lear”, publicat în ediţiile moderne, cuprinde
două variante – cea din 1608 şi cea din 1623, pe care criticii le declară „de neîmbinat fără
confuzii majore”.

Pe de altă parte, bucăţi din „Titus Andronicus” au fost încredinţate, în realitate, unor
pricepuţi copywriteri precum George Wilkins sau Thomas Middleton, iar culegerea The
London Prodigal de „William Shakespeare”, apărută în anul 1605, cuprinde piese ca
„Locrine”, „Thomas Lord Cromwell” şi „The Puritan”, care se pare că în zilele noastre nu
mai sunt recunoscute ca făcând parte din opera lui Shakespeare.

Alte piese puse în discuţie sunt „Henric al VIII-lea” – 1613, având ca posibili autori pe John
Fletcher, Sir Henry Neville sau George Peele, „Macbeth” – 1606, atribuită lui Thomas
Middleton, „Nevestele vesele din Windsor” – 1597, posibil semnată de Sir Henry Neville,
sau „Visul unei nopţi de vară” – 1595, care îi are ca posibili autori pe William Stanley şi
Earl of Derby.

Mai mult, cel puţin unele dintre sonete este posibil să nu fie opera lui Shakespeare, de pildă,
ediţia publicată în anul 1609 fiind probabil să aparţină editorului Thomas Thorpe, ale cărui
iniţiale apar în josul paginii.

Sunt şi cercetători ai operei lui Shakespeare care afirmă nici mai mult nici mai puţin că
acesta nici nu ar fi existat cu adevărat – ţinând cont atât de problemele legate de portretul
său cât şi de atribuirea unora din operele sale – , aceştia susţinând chiar că Shakespeare ar fi
fost de fapt un pseudonim sub care publicau diverşi autori ai epocii, în care exista oricum
tradiţia „creaţiei colective” şi publicării acesteia sub un alt nume literar ales.

Aici trebuie amintită şi opinia unui expert în opera şi personalitatea lui Shakespeare,  John
Hudson, care în cartea sa intitulată ”Femeia brună a lui Shakespeare”, afirmă că dramaturgul
englez a fost de fapt  o femeie evreică cu părul negru, care locuia la Londra, pe nume
Amelia Bassano. Conform celor scrise de Hudson, Amelia s-a născut în anul 1569 într-o
familie de evrei veneţieni, care erau muzicienii de curte ai Reginei Elisabeta I.

În orice caz, peiesele de teatru create de Shakespeare, transpuse în scenă în atâtea şi atâtea
versiuni, sunt jucate în întreaga lume, în diverse contexte culturale, politice, economice şi
religioase, fiind o dovadă a universalităţii şi actualităţii acestora.

Shakespeare este considerat şi dramaturgul cel mai bogat vocabular din lume, cercetătorii
estimând că acesta cuprinde exact 28.829 de cuvinte unice folosite în întreaga sa operă
literară.

Lucruri inedite legate de viața și creația lui William Shakespeare

„Cel mai apreciat dramaturg”, „cel mai tradus”, „cu cele mai multe interpretări pe scenă şi
ecranizări” – observăm că, dacă vrem să ne referim la opera lui William Shakespeare, este
inevitabilă folosirea superlativului. „Bardul din Avon” a avut o influenţă de necontestat
asupra literaturii şi mentalităţilor sociale şi chiar până astăzi, la 400 de ani de la moartea sa,
încă sunt folosite expresii aşa cum le-a creat el şi facem adesea referiri la situaţii de viaţă
similare cu cele din operele sale. O descriere sensibilă şi complexă a universului
Shakespeare este cea din poezia cu acelaşi nume a lui Marin Sorescu. Marele Will „a creat
lumea în şapte zile” spune poetul. „În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile
sufleteşti/În ziua a doua a făcut râurile, marile, oceanele/Şi celelalte sentimente… În ziua a
treia a strâns toţi oamenii/Şi i-a învăţat gusturile:/Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,/
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,/Până s-au terminat toate gusturile”. Însă despre
cel care ne-a învăţat „gustul” tragediei şi al comediei ştim însă destul de puţin și aceea
incert.

Iată 7 lucruri pe care poate nu le ştiaţi despre Shakespeare:

1. Este foarte posibil ca numele lui Shakespeare să fie şi până în ziua de astăzi scris şi
pronunţat total greşit. Din menţiunile păstrate în istorie există variante diferite ale
numelui dramaturgului englez, de la Shakspere la Shappere sau Shaxberd. Cert este
că Marele Will nu s-a prezentat niciodată sub numele de Shakespeare.
2. Deşi Shakespeare s-a bucurat de un renume care i-a adus şi facilităţi materiale în
timpul vieţii, el nu a fost totuşi venerat în epoca sa aşa cum este astăzi. Dramaturgul,
care a scris 37 de piese în aproximativ 24 de ani, a devenit faimos în timpul vieţii mai
ales datorită poemului erotic „Venus şi Adonis”.
3. Este binecunoscut portretul lui Shakespeare, aşa cum apare în general pe operele care
îi poartă numele. Însă dramaturgul englez chiar aşa arata? Acest lucru nu poate fi
ştiut cu certitudine, datorită faptului că nu a existat niciun portret al bardului din
Avon realizat în timpul vieţii sale. Chipul lui Shakespeare așa cum îl cunoaștem noi
astăzi a fost pictat de Martin Droeshout, care avea doar 15 ani atunci când
dramaturgul a încetat din viaţă.
4. Nimeni nu ştie ce a făcut Shakespeare între anii 1585 şi 1592, iar oamenii de ştiinţă
se referă la această perioadă numind-o „anii pierduţi”. Aceşti şapte ani urmează
 căsătoriei dramaturgului cu Anne Hathaway, o femeie cu 8 ani mai mare decât el şi
naşterii gemenilor săi. Istoricii speculează că în această perioadă scriitorul a studiat
dreptul, a călătorit prin Europa, s-a alăturat unei trupe de teatru (având grijă de caii
patronilor, într-o primă fază) sau a fost obligat să fugă de acasă după ce a fost acuzat
de braconaj. Sau poate a fost învăţător susţin alţi cercetători, bazându-se pe faptul că
Alexander Hoghton, un proprietar de pământuri catolic din Lancashire, a menţionat
în testamentul său o persoană numită William Shakeshafte.
5. De la marile scene teatrale ale lumii până la peliculele cinematografice, de la
Hollywood, Bollywood şi până la teatrele de păpuşi, Shakespeare este astăzi
dramaturgul cu cele mai multe piese jucate. A fost tradus în mai mult de 100 de limbi
şi interpretat în 24 de ţări numai în ultimul deceniu.
6. Locul de veci al dramaturgului englez din biserica „Holy Trinity” din Avon nu poartă
numele lui Shakespeare. Pe piatra fără nume este înscris însă un blestem: „Prieteni
buni, în numele Mântuitorului feriţi-vă/ Să săpaţi în pulberea ce-aici s-a ferecat/ Căci
binecuvântat vei fi, tu, om ce treci pe lângă pietre în tăcere/ Şi blestemat să fie omul
care mişcă fără minte-aceste oase ale mele”. Însă bardul din Avon nu s-a odihnit în
pace, pentru că şi mormântul său a fost ţinta unor speculaţii şi chiar pradă a
vânătorilor de comori. Mormântul a fost măsurat şi cercetat de oamenii de ştiinţă,
care au ajuns la concluzia că este prea mic pentru a adăposti trupul unui adult. Există
însă şi dovezi că, la un moment dat în istorie, locul de veci al lui Shakespeare a fost
profanat şi prădat.
7. Oare Shakespeare a scris într-adevăr piesele care îi poartă numele sau în spatele lui
se ascund operele altor scriitori? Cum a putut fiul unui negustor de mănuşi, probabil
analfabet, să scrie opere de un astfel de rafinament? Şi cum de a reuşit Shakespeare,
care în tinereţile sale nici măcar nu şi-a părăsit zona natală, să descrie oraşe europene,
atmosfera preţioasă de la curţile regale, din înalta societate şi să scrie opere de
inspiraţie istorică, pentru că nu absolvise nicio şcoală înaltă? La două secole şi
jumătate de la moartea Marelui Will, biografii au început să-şi pună toate aceste
întrebări, iar până la urmă au bănuit că Edward De Vere, Francis Bacon, Christopher
Marlowe şi Mary Sidney Herbert au scris unele dintre piesele semnate de
Shakespeare. Întrebarea pare însă de prisos pentru milioanele de oameni de pe toate
continentele, îndrăgostiţi de lumea creată de Shakespeare „în doar şapte zile”, după
cum spune Marin Sorescu.