William Shakespeare

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez,
considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național
al Angliei și „Poet din Avon” (”Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” (”The Swan of
Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind
alcătită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte
multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate
mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena
teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetane, a cărui deviză era ”Totus
mundus agit histrionem”, reluată în „Cum vă place” sub forma metaforei lumii ca scenă de
teatru: ”All the world's a stage, And all the men and women merely players: They have their
exits and their entrances”. „Lumea întreagă este o scenă, iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei
intră și ies pe rând din ea”. Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt
redutabil dramaturg, Christopher Marlowe, ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din
senin. William Shakespeare a rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de
către regina Elisabeta. Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a
realizat scenariul filmului Shakespeare in love, propunînd o variantă destul de controversată, prin
care susține ideea că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său,
Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar
fi scris chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că „Lebăda de pe Avon” ar fi
provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie
aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată.
Date biografice:
William Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon. La vârsta de 18 ani, el s-a
căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut 3 copii: Susannah, și gemenii Hamnet și
Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și
proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită „Oamenii Lordului Chamberlain” (”The
Lord Chamberlain's Men”), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” (”King’s Men”). Se pare că el
s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale
vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit și au existat speculații considerabile despre
aspecte ca fizicul său, credințele religioase, paternitatea operei sale dramatice și nu numai.
Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de
început au fost în special comedii și drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de
maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al 16-lea. După aceea, înainte de
aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici Hamlet, Regele Lear și Macbeth,
considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a
scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.
Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de
diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat „Primul coloncifru”
("The First Folio"), o ediție adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară
de două din piesele de teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.
Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu a crescut la
înălțimile sale actuale înainte de secolul al 19-lea. Ideile romantice, în particular, întâmpină
genialitatea lui Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui Shakespeare cu o stimă pe care
George Bernard Shaw a numit-o „Idolatrizarea lui Shakespeare” . În secolul 20, munca lui a fost
în repetate rânduri recunoscută și redescoperită de noile abordări ale atrei spectacolului de teatru.
Piesele lui de teatru rămân cât se poate de populare astăzi și sunt permanent studiate, jucate și
reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.
Tinerețea:
William Shakespeare a fost fiul lui John Shakespeare, un negustor de mânuși de succes și un
membru al consiliului municipal, originar din Snitterfield si al lui Mary Arden, fiica unui prosper
fermier. El s-a născut în Stratford-upon-Avon și a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Ziua sa
de naștere adevărată rămâne neștiută, dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua Sfântului George
(St. George's Day). El a fost al treilea copil din opt și fiul care a supraviețuit cel mai mult. Cu
toate că nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, cei mai mulți biografi sunt de
acord că Shakespeare a fost probabil educat la Noua Școală King (King’s New School) în
Stratford, o școală liber privilegiată în 1553, cam la sfert de milă de casa sa. Învățământul liceal a
variat calitativ pe durata erei Elisabetane, dar planul de învățământ a fost dictat de lege în
întreaga Anglie și școala ar fi asigurat o educație intensă în gramatica latină și în studiul limbilor
clasice. La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway in vârstă de 26 de ani.
Curtea consistorială a Diocezei de Worcester (”Diocese of Worcester”) a emis certificatul de
căsătorie la 27 noiembrie 1582. Ceremonia pare să fi fost aranjată în multă pripă, dacă la șase
luni după căsătorie, Anne a dat naștere unei fete, Susannah, botezată pe 26 mai 1583. Gemenii,
băiatul Hamnet și fata Judith, s-au născut aproape doi ani mai târziu și au fost botezați la 2
februarie 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani și a fost îngropat la 11
august 1596. După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme istorice în documentele
vremii, până când este menționat că face parte din „lumea teatrală” a Londrei în 1592, iar
oamenii de știință se referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca „anii pierduți” ai lui
Shakespeare. Biografii, în încercarea de a ține seama de această perioadă, au adus la cunoștință
multe povești nesigure. Nicholas Rowe, primul biograf al lui Shakespeare, a povestit o legendă a
Stratford-ului în care Shakespeare dispare din oraș ca să scape de acuzarea braconajului de cerb.
O altă poveste din secolul al 18-lea îl are tot pe Shakespeare, care a început cariera teatrală având
grijă de caii patronilor de teatru din Londra. John Aubrey ne informează că Shakespeare a fost un
învățător provincial. Mulți oameni de știință ai secolului al 20-lea au sugerat că dramaturgul
poate a fost angajat ca învățător de Alexander Hoghton din Lancashire, un proprietar de
pământuri catolic care a numit un oarecare William Shakeshafte în testamentul său.
Londra și cariera teatrală:
Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile de
performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar după
1592. El a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de dramaturgul Robert
Greene.
Ultimii ani și moartea:
Rowe a fost primul biograf care nu a luat în considerare legenda că Shakespeare s-a retras la
Stratford cu puțini ani înainte să moară, dar retragerea de la toată munca a fost neobișnuită la
acel timp, iar Shakespeare a continuat sa viziteze Londra. În 1642, Rowe a fost chemat ca martor
la Curtea de Instanță privind acordul căsătoriei fiicei lui Mountjoy, Mary. După 1606-1607,
Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi mai este atribuită după 1613. Ultimele
trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg
pentru „Oamenii regelui”. Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susannah s-a căsătorit cu un
medic, John Hall, în 1607, iar Judith s-a căsătorit cu Thomas Quiney, un podgorean, cu două luni
înainte de moartea lui Shakespeare.
Opere:
Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași preocupări
și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din viața sa, a făcut
același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân controversate, în
timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea documentării
contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în
special Thomas Kyd și Christopher Marlowe. Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt
Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la începutul anului 1590, perioadă cu apetit
pentru drama istorică.
Performanțe:
Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au lucrat
pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.
Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase comedii. De
asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt considerate drept cele
mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii lui Shakespeare de a
depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede
că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de
teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie. Influența exercitată de Shakespeare asupra
vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se reflectă prin recunoașterea imediată a unor
citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor bazate pe fraze din Shakespeare și
numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale influenței sale contemporane sunt
includerea sa în primele 10 poziții într-un top al „Celor mai importanți 100 de britanici”, sondaj
sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele sale, cum ar fi BBC Television
Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor sale) și succesul filmului
”Shakespeare in Love” (1998) sau ”Anonymous” (2011), ficțiuni dedicate vieții scriitorului. De
asemenea, Tom Stoppard, un foarte cunoscut autor dramatic contemporan, a propus și o rescriere
în cheie postmodernă a lui Hamlet, „Rozencrantz și Guildestern sunt morți”. Toate piesele au
fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe cortina teatrului, era "Totus
mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa
„Cum vă place”, „Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori”. El s-a însurat cu Anne
Hathaway, cu opt ani mai în vârstă decât el, la 28 noiembrie 1582, la Stratford-upon-Avon,
martorii ceremoniei fiind Fulk Sandalls și John Richardson; căsătoria se pare că a fost grăbită de
faptul că mireasa era însărcinată. După căsătorie, se știu puține lucruri despre William
Shakespeare, până la apariția sa la Londra, pe scena literară. În 26 mai 1583, este botezată la
Stratford, Susannah, primul copil al lui Shakespeare. Acesta a fost urmat curând, la 2 februarie
1585, de botezul unui fiu, Hamnet, și al unei fiice, Judith. În 1592, era deja suficient de cunoscut
pentru a atrage atenția lui Robert Greene, care îl acuză de plagiat: „o cioară parvenită,
împodobită cu penele noastre”. În 1596 moare Hamnet și este înmormântat la 11 august 1596.
Din cauza asemănării numelor, unii bănuiesc că moartea sa a fost imboldul pentru crearea piesei
lui Shakespeare, Tragica poveste a lui Hamlet, prințul Danemarcei. În 1598, Shakespeare se
mutase în parohia Sf. Elena, în Bishopgate și apare în capul unei liste a actorilor la o piesă
(Every Man in his Humor) de Ben Johnson. Shakespeare devine actor, scriitor și apoi co-
proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele de Oamenii lordului Chamberlain –
compania și-a luat numele, ca și altele din acea perioadă, după numele sponsorului ei aristocrat.
A devenit destul de cunoscută pentru ca, după moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui
James I (1603), noul monarh să adopte trupa, care a fost cunoscută sub numele Oamenii regelui.
Diverse documente ale unor chestiuni legale și ale unor tranzacții dovedesc că Shakespeare
devenise o persoană importantă în anii petrecuți la Londra. Se descurcase destul de bine pentru a
putea cumpăra o proprietate în cartierul londonez Blackfriars și deținea cea de a doua casă, ca
mărime, în Stratford. În 1609 își publică sonetele, poezii de dragoste majoritatea (126) cărora -
piperate de insinuări homoerotice - sunt închinate unui tânăr („frumos stăpân”), și restul (28)
închinate amantei sale, o doamnă brună (the dark lady). Aluziile pe tema amorului masculin sunt
un ecou ale situațiilor ambigue și jocurilor de cuvinte din comediile sale, iar ele vor cauza un
anumit efort cenzorial din partea lui John Benson care, la douăzeci și patru de ani după moartea
lui Shakespeare, îi publica poemele în așa fel încât să ascundă aspectul lor homoerotic. O
admirabilă traducere în limba română a sonetelor aparține poetului Gheorghe Tomozei.
Shakespeare s-a retras prin 1611 și a murit în 1616, pe 23 aprilie, care este probabil motivul
tradiției de a plasa data nașterii în aceeași zi. A fost căsătorit cu Anne, până la moarte. Cele două
fiice, Susannah și Judith, i-au supraviețuit. Susannah s-a căsătorit cu dr. John Hall și, mai târziu a
fost subiectul unui proces. Pe piatra lui funerară stă scris: Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă)
aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele (în limba engleză modernă: ”Blest be the
man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones”).
William Shakespeare este personalitatea care, prin întreaga sa operă, prin moștenirea lăsată
posterității, a influențat cel mai mult umanitatea.
Ediția princeps:
În 1623, John Heminges și Henry Condell, doi dintre prietenii lui Shakespeare, de la ”King's
Men”, au publicat ”First Folio”, o ediție colectata cu piesele lui Shakespeare. Acesta conținea 36
texte, inclusiv 18 tipărite pentru prima dată. Multe dintre piese au apărut deja în cărți subțiri
realizate din foi de hârtie împăturite de două ori pentru a face patru foi. Nici o evidență nu
sugerează că Shakespeare a aprobat aceste ediții. Alfred Pollard a numit unele dintre ele
„versiuni rele”, din cauza textelor lor adaptate, parafrazate sau deformate, care prin unele locuri
au fost reconstruite din memorie. Unde diferite versiuni ale unei piese supraviețuiesc, fiecare este
diferită față de cealaltă. Diferențele pot rezulta din erori de copiere sau de imprimare, din note de
la actori sau membri ai publicului, sau din documentele proprii ale lui Shakespeare. În unele
cazuri, de exemplu, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, Shakespeare ar fi putut revizui textele
dintre edițiile folio. În cazul Regelui Lear, cu toate acestea, în timp ce cele mai multe completări
moderne le îmbină, versiunea folio din 1623 este atât de diferită de cea din 1608, încât
Shakespeare Oxford le imprimă pe amândouă, argumentând că acestea nu pot fi îmbinate fără
confuzie.
Poezii:
În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două
poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry
Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui Venus,
în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin. Influențat
de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă din pofta
necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în timpul vieții lui
Shakespeare. Al treilea poem narativ, Plângerile unui îndrăgostit, în care o femeie tânără se
plânge de seducția ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în prima ediție a sonetelor
în 1609. Mai mulți savanți au acceptat acum că Shakespeare a scris Plângerile unui îndrăgostit.
Criticii consideră că finele sale calități sunt umbrite de efecte de plumb. Phoenix-ul și țestoasa,
tipărită în Love's Martyr a lui Robert Chester în 1601, jelește moartea legendarului Phoenix și a
credincioasei țestoase. În 1599, două dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut
în The Passionate Pilgrim, publicată sub numele lui Shakespeare, dar fără permisiunea lui.
Sonete:
Publicate în 1609, sonetele au fost ultimele lucrări non-dramatice a lui Shakespeare imprimate.
Oamenii de știință nu sunt siguri când fiecare dintre cele 154 de sonete au fost compuse, dar
dovezile sugerează că Shakespeare a scris sonetele de-a lungul carierei sale pentru un public
privat. Puțini analiști cred că colecția publicată urmează secvențe destinate lui Shakespeare. El
pare să fi planificat două serii contrastante: unul despre pofta necontrolată pentru o femeie
căsătorită cu un aspect întunecat și una despre dragoste și conflict pentru un tânăr echitabil.
Rămâne neclar dacă acestea reprezintă persoane reale. Ediția din 1609 a fost dedicată domnului
W. H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de către editorul Thomas
Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că sonetele sunt ca o meditație
profundă cu privire la natura iubirii, pasiune sexuală, procreare, moarte și timp.
Speculații privind opera sau identitatea lui Shakespeare:
Identitatea sa:
După aproximativ 150 de ani la moartea lui Shakespeare, îndoielile au început să apăra cu privire
la calitatea de autor al operelor atribuite lui. Lista candidaților alternativi propuși ii include pe
Francis Bacon, Christopher Marlowe, Edward de Vere. Mai multe „teorii de grup” au fost de
asemenea propuse. Doar o mică parte dintre academicieni cred că există un motiv întrebând
atribuirea tradițională, dar interesat în subiect, în special teoria oxfordiană a calității de autor a
lui Shakespeare, continuă în secolul 21.
Religie:
Unii cercetători susțin că membri ai familiei lui Shakespeare au fost catolici, într-un moment
când practica catolică a fost împotrivă legii. Mama lui Shakespeare, Mary Arden, cu siguranță, a
provenit dintr-o familie catolică. Dovada cea mai puternică ar putea fi o declarație de credință
catolică, semnată de John Shakespeare, descoperită în 1757 în fosta sa casă din Henley Street.
Documentul este acum pierdut, însă, și oamenii de știință au opinii diferite privind autenticitatea
lui. În 1591, autoritățile au raportat că John a evitat biserica „de teamă de proces pentru datorii”,
o scuză catolică comună. În 1606, fiica lui William, Susannah, a fost enumerată printre cei care
nu au reușit să participe la comuniunea de Paști din Stratford. Oamenii de știință n-au izbutit să
găsească dovezi atât pentru, cât și împotriva catolicismului lui Shakespeare în scenele lui, dar
adevărul este imposibil de dovedit, oricum.
Orientarea sexuală:
Câteva detalii legate de orientarea sexuală a lui Shakespeare sunt cunoscute. La 18 ani, s-a
căsătorit cu Anne Hathaway, de 26 de ani, care era gravidă. Susannah, primul dintre cei trei
copii, s-a născut cu șase luni mai târziu, la 26 mai 1583. Cu toate acestea, peste secole, cititorii
au indicat sonetele lui Shakespeare ca dovadă a iubirii sale pentru un tânăr. Alții au citit aceleași
pasaje ca o expresie de prietenie intensă, mai degrabă decât dragoste sexuală. În același timp, 26
din așa-numitele sonete ”Dark Lady”, adresate unei femei căsătorite, sunt luate ca dovadă de
legături heterosexuale.
Portret:
Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a
comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout, pe care Ben Jonson a aprobat-o ca fiind
foarte asemănătoare cu chipul real și monumentul lui din Stratford furniza cele mai bune dovezi
legate de aspectul său.
Influența lui Shakespeare asupra scriitorilor români. Regizori români care i-au montat piesele:
Cum era și firesc, opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor
români. Traducerea operei sale a fost începută de Petre Carp, rivalul politic al lui Titu Maiorescu,
în vreme ce poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă Cărțile admirația pentru opera
sa, declarându-l prieten drag al sufletului meu. O bună parte din piesele neterminate scrise de el
poartă amprenta influenței sale. În epoca interbelică, Dragoș Protopopescu, Haig Acterian sau
Mihail Sebastian, care descrie în Jurnalul său procesul anevoios de traducere a sonetelor lui, vor
da un nou imbold receptării lui Shakespeare la noi. Printre scriitorii contemporani care au
recunoscut deschis influența operei sale se numără și dramaturgul Marin Sorescu, autorul piesei
„Vărul Shakespeare” și poetul Vasile Voiculescu, autorul unui volum de sonete intitulat,
„Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare”, dar și piesa lui Eugen Ionescu,
„Macbeth”. Dramele sale au fost montate de mari regizori de teatru români, începând cu 1870
până în zilele noastre, printre aceștia numărându-se și montările lui Liviu Ciulei, Alexandru
Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu sau Beatrice Bleonț.
Opera:
Opera sa include 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.