54.

Fizica cuantică şi astrologia

Totuşi astrologia a cunoscut înainte de empirism o perioadă fastă. Renaşterea  a
oferit o altfel de viziune asupra lumii prin întoarcerea la natură și la clasici. Dacă însă
privim lucrurile dintr-o altă perspectivă realizăm că nu cercetarea ştiinţifică a fost cea
care a dus la respingerea astrologiei, ci abandonarea paradigmei pe care aceasta s-a
fundamentat. Odată cu renaşterea astrologiei va fi justificată şi renaşterea paradigmei.
Mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă sunt de acord că o astfel de schimbare de paradigmă a
avut loc în secolul trecut. Dovezile sugerează că paradigma mecanicistă şi-a jucat rolul.
În mod ironic, aceasta a dus la creşterea ştiinţei în sine, dar a erodat treptat încrederea
în multe dintre teoriile care au fost preţuite şi acceptate ca modele şi care decurgeau din
ea. Totuşi aplicarea metodei empirice a condus la o cascadă de deschideri în aproape
fiecare domeniu al ştiinţei moderne.
 Fizica modernă revine la aceste idei vis-a-vis de ceea ce vedem în lumea
materială. Ni se spune că unda exterioară este baza vibraţională a energiei. Particula
materiala a devenit un model extins. Ce a fost gândit ca fiind un atom în lumea
materială este văzută astăzi ca un câmp de energie. Din nou conceptul arhaic de Minte
Universală modelează activ toate formele. O nouă înţelegere a principiilor formative ale
universului nu numai că ne-ar putea ajuta să înţelegem legile fizicii, organizarea
biologică sau cum lucrează mintea, ci ne-ar aduce mai multă linişte interioară. În
astrologie fiecare individ este considerat o expresie unică, un Întreg de principii
universale, modele şi energie care funcţionează în tipare cosmice. Zodiacul a fost
considerat de astrologii din vechime şi de către filosofi drept sufletul naturii, cel care dă
formă şi viaţă. Astrologia este limba principiilor universale arhetipale, o modalitate de a
percepe forma şi ordinea din viaţa fiecărui individ, un mod de a arăta simbolic că fiecare
persoană, în parte, este o entitate unică care funcţionează pe baza acestor principii.
Individul este forma unică care exprimă sintetic relaţia dintre factorii universali. În
termeni moderni, Universul este un proces continuu care funcţionează printr-o
infinitate de interconexiuni energetice. Câmpul energetic al oricărei persoane este legat
intim de câmpurile energetice ale celorlalţi, de câmpul energetic teluric dar mai ales
câmpul energetic cosmic.
Fizica nouă, așa cum susțin unii autori, ca Fritjof Capra (1976), considerat un Tao
al fizicii cuantice, este, de fapt, mult mai mult de acord cu tradiţiile spirituale, care
postulează un univers de constiinţă pură decât să relaţioneze în maniera tradiţionalist -
mecanicistă. În aceste noi modele, realitatea ultimă este descrisă ca fiind fără sudură,
întreagă, şi nu există nici o separare absolută între evenimente sau obiecte în spaţiu-
timp (Zukav, 1979; Davies, 1988). Teorema lui Bell, de exemplu, afirmă că acţiunea la
distanţă poate influenţa simultan toate punctele din spaţiu fără ajutorul unor forţe
aleatoare. În mod similar, teoria holonomică din fizica cuantică a lui David Bohm (1980)
susţine că fiecare parte a Universului este mărturia structurii şi a procesului de
ansamblu, adică, întregul este conţinut în fiecare parte. Această idee pur şi simplu
reafirmă, în termeni moderni, legea hermetică a similarităţii "ca mai sus, aşa şi jos."
Principiul Antropic tot din fizica modernă, postulează că anumite numere pure
numite constantele naturii – o analogie la formularea lui Platon, dacă vreţi -  sunt
special inventate pentru a facilita dezvoltarea inteligenţei conştiente care se regăseşte la
fiinţa umană; principiul revitalizează astfel vechea doctrină cea a legăturii de cauzalitate
teleologică (Barrow şi Tipler, 1986). Şi în biologia evoluţionistă există o avalanşă
veritabilă de dovezi care indică faptul că evoluţia nu este rezultatul unei mutaţii aleatorii
conservate prin selecţie naturală, ci mai degrabă este un proces de autoorganizare
ghidat de o inteligenţă imanentă (Denton, 1985; Thaxton, Bradley , & Olsen, 1984).
Toate aceste teorii şi multe altele duc la ceea ce David Roy Griffin (1988) a
numitreinventarea ştiinţei. O serie de filosofi afirmă că asistă la o revoluţie ştiinţifică în
prezent, revoluţie care implică o recuperare de adevăruri şi valori ale gândirii
premoderne (Harman, 1986; Smith, 1982; Tarnas, 1990). Biologul britanic, Rupert
Sheldrake (1991), vorbeşte despre detaliile acestor recuperări în noua sa
carte: Renaşterea naturii: Ecologizarea ştiinţei şi regăsirea lui Dumnezeu. Aceste teorii
urmăresc să înlocuiască  gândirea mecanicistă cu una organică, să pună în evidenţă
scopurile intrinseci din întreaga natură, prezenţa unui Întreg Divin în toate părţile,
legătura de cauzalitate în jos  şi istoria Universului ca una autocreativă, autoorganizată,
cosmic conştientă. Ce este mai interesant la aceste teorii este faptul că, implicit în noua
paradigmă, organicitatea despre care vorbeşte ştiinţa postmoderne este principiul pe
care se fundamentează astrologia.