Sunteți pe pagina 1din 4

Medicatie - https://www.youtube.com/watch?

v=d5uSukPzn10

TRATAMENTE PENTRU TULBURĂRILE DE SPECTRU


AUTIST
Nu există medicamente care pot vindeca tulburările de spectru autist (TSA) sau care
pot trata simptomele principale. Cu toate acestea, există medicamente și terapii care
ajută persoanele cu TSA să funcționeze mai bine, de exemplu, să își țină sub control
nivelul ridicat de energie, incapacitatea de a se concentra, depresia sau convulsiile.

Medicamentele ar putea să aibă efecte diferite la copii. Este important să lucrezi cu un


profesionist din domeniul sănătății care are experiență în lucrul cu micuții cu TSA.
Părinții și specialiștii trebuie să monitorizeze cu atenție progresul copilului și reacțiile
sale, în timp ce acesta urmează un tratament, pentru a observa eventuale efecte
negative.

Este important de știut că un copil cu TSA se poate îmbolnăvi și se poate răni la fel ca
orice alt copil tipic. Vizitele regulate la medic și examenele stomatologice ar trebui să fie
parte din planul de tratament. De multe ori este dificil de spus dacă modul în care se
comportă un copil are o legătură cu autismul sau dacă este cauzat de o condiție
medicală de sănătate separată. De exemplu, dacă un copil dă din cap, ar putea fi un
semn de TSA sau ar putea fi un semn că pe micuț îl doare capul.

 Intervenții timpurii

Cercetările arată că intervențiile timpurii pot îmbunătăți dezvoltarea copilului și îl pot


ajuta, de la naștere și până la vârsta de 36 de luni, să își învețe abilități importante.
Asemenea intervenții includ terapia pentru a-l ajuta pe micuț să vorbească, meargă și
să interacționeze cu cei din jur. De aceea, este important să vorbești cu medicul
copilului imediat cum începi să suspectezi că micuțul ar putea avea TSA sau orice altă
problemă de dezvoltare.

Tipuri de tratament

Există mai multe tipuri de tratament disponibile. Putem vorbi despre trainingul auditiv,
terapia cu vitamine, comunicare facilitată, terapia prin muzică, terapia ocupațională,
terapia fizică și integrarea senzorială.

Aceste tipuri diferite de tratament pot fi împărțite în următoarele categorii:


– Abordarea comportamentală și comunicațională

– Abordarea din punct de vedere al dietei

– Medicația

– Medicina complementară și alternativă.

Abordarea comportamentală și comunicațională

Abordarea comportamentală și comunicațională oferă o structură, o direcție și un mod


de organizare pentru tratamentul copiilor cu TSA, în care se poate implica și familia.

Analiza Aplicată a Comportamentului (ABA)

Un tratament cu rezultate remarcabile în cazul copiilor cu autism este ABA. A început


să fie folosită la nivel internațional și încurajează comportamentele pozitiva,
descurajând, în același timp, comportamentele negative pentru a îmbunătăți un set
variat de abilități. Progresul copilului este urmărit și măsurat.

Există mai multe tipuri de ABA. Iată câteva exemple:

Discrete Trial Training – Este un stil de predare care folosește o serie de probe pentru a
învăța copilul fiecare pas al comportamentului său. Lecțiile sunt împărțite în cele mai
simple părți și reîntărirea pozitivă este folosită ca recompensă pentru a corecta
răspunsurile și comportamentele corecte. Răspunsurile incorecte sunt ignorate.

Intervenția Comportamentală Timpurie Intensivă – Acest tip de ABA se aplică micuților


cu TSA de o vârstă timpurie, chiar mai devreme de trei ani.

Tratamentul de răspuns pivot (PRT) – Are scopul de a crește motivația copilului de a


învăța, de a-și monitoriza propriul comportament și de a iniția comunicarea cu cei din
jur.

Verbal Behavior Intervention (VBI) – Este un tip de ABA care se concentrează pe


asimilarea tehnicilor verbale.

Alte terapii folosite pentru a completa tratamentul unui copil cu TSA includ:
– Abordarea bazată pe relații și diferențe de dezvoltare și individuale (Floortime) – Se
concentrează pe dezvoltarea emoțională și relațională și pe modul în care copilul
interacționeaza cu imaginile, sunetele și mirosurile.

– TEACCH (Tratamentul și educarea copiilor cu autism sau cu probleme de


comunicare) – Folosește indicii vizuale pentru a-i stimula pe copii. De exemplu,
cartonașele cu imagini îl pot ajuta pe copil să învețe să se îmbrace, împărțind informația
în pași mici.

– Terapia ocupațională – Îl învață pe copil să aibă tehnicile de care are nevoie pentru a
trăi o viață cât se poate de independență. Aceste tehnici includ procesul de îmbrăcare,
de spălare și de relaționare cu alte persoane.

– Terapia senzorială integrativă – Ajută copilul să facă față informațiilor senzoriale,


precum sunete și mirosuri.

– Terapia logopedică – Ajută la îmbunătățirea capacității de comunicare a copilului.

– Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme (PECS) – Folosește simboluri


în imagini pentru a-l învăța pe copil să aibă tehnici de comunicare.

Abordarea din punct de vedere al dietei

Unele tratamente care au la bază dieta au fost concepute de câțiva teraputi, însă nu au
suportul științific necesar pentru a putea fi recomandate la nivel internațional. Un
tratament neaprobat poate ajuta un copil, însă ar putea să-i facă rău altuia.

Este vorba, în principal, de schimbări în alimentația copilului, precum eliminarea


anumitor mâncăruri și folosirea de suplimente de vitamine și minerale. Aceste
tratamente au la bază ideea că alergiile alimentare sau lipsa de vitaminte și minerale
cauzează simptomele autismului.

Dacă te gândești să-i schimbi dieta copilului, discută întâi cu un medic sau cu un
nutriționist.

 Medicamentele

Nu există medicamente care pot vindeca TSA-ul și nici care să-i trateze simptomele
principale. Există însă medicamente care pot ajuta la ameliorarea unor simptome
secundare, precum nivelul ridicat de energie, incapacitatea de concentrare, depresia și
convulsiile.

Tratamente complementare și alternative

În căutarea unor tratamente pentru a ameliora simptomele de TSA ale copiilor, unii
părinți încearcă să folosească tratamente care nu sunt recomandate de medicii pediatri.
Acestea pot include diete speciale, terapia cu agenți chelatori (un tratament care
îndepărtează metalele grele din corp), tratamente cu substanțe biologice sau
tratamente pe bază de presiune.

Aceste tipuri de tratamente sunt extrem de controversate. Cercetările arată că unul din
trei părinți de copii cu TSA a încercat deja un tratament complementar sau alternativ și
că până la 10% din părinți ar putea folosi un tratament periculos.

Înainte de a lua o asemenea decizie pentru copil, este recomandat să te documentezi și


să discuți cu medicul pediatru.

Susa: cdc.gov

S-ar putea să vă placă și