UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE SI TEOLOGIE

ȘTIINȚE AUXILIARE ALE

ISTORIEI.
ISTORIA ȘI DREPTUL

Realizat de: Mihai Valentina

Galati
2020
 Aurelian Sacedoțeanu ,autor al unui manual de arhivistică, cu preocupări în domeniul diplomaticii sau
cronogieiei a clasificat dreptul ca o știință auxiliară majoră datorită faptului că oferă istoricului concluzii
bine conturate. Acesta considera că era nevoie de informații despre legile după care un loc a fost guvernat.
Astfel dreptul ca știință auxiliară majoră se folosește de instrumente propria de investigare și analiză care să
permită elaborarea unor concluzii.1
”Dreptul este ştiinţa care studiază regulile şi normele prin care este organizată o societate şi instituţiile
acesteia. Ca disciplină auxiliară istoriei, dreptul serveşte la stabilirea valorii documentelor şi a instituţiilor
emitente, folosindu-se astfel, de diplomatică. De asemenea, studiază obiceiurile şi practicile juridice ale
diverselor comunităţi umane. Istoria oferă şi ea dreptului informaţii şi concluzii cu privire la evoluţia
instituţiilor juridice şi la reconstituirea izvoarelor dreptului contemporan.”2
Societatea feudală românească a fost împărțită în clase, rolul conducător revenind stapânilor de moșii,
feudalilor, respectiv boierilor. Dacă unii dintre aceștia reușiseră să se ridice acestei stări chiar înaintea
formării statelor feudale românești În procesul de destrămare a obștilor, alții reprezentau boierii ridicați de și
în preajma domniei. Unii dintre cei ridicați au fost chiar din sânul obștilor, au fost de origine străină, dar
important a fost faptul că la constituirea Țării Românești și Moldovei ei erau condiderați români.3
Boierimea a repezentat clasa exploatatoare, ce și-a întemeiat starea materială și implicit puterea pe munca
țăranimii aservite, totodată acesata a reprezentat și clasa conducătoare de peste o jumătate de mileniu,
membrii ei având în același timp un rol pozitiv sau negativ. Majoritea clasei în jocurile de putere au căutat să
își apere propriile interese de dominație.4
Pâna la reforma lui Constantin Mavrocordat, boierimea din Principatele române n-a avut o situatie
codificată5. Ea a fost supusă unui proces continuu de modificare a structurii și compoziției ei. ”Dealtminteri,
de câte ori nu s-a prefăcut această clasă din veacul al XV-lea încoace ! - exclama Mihai Berza sesizând acest
proces - Boierimea lui Mihai Viteazul nu mai e aceeași din vremea lui Mircea cel Batrân, iar aceea a lui
Vasile Lupu nu descinde, în cea mai mare parte, decât ca clasă socială, din acea a lui Ștefan cel Mare".67
Patru mari boieri consilieri olteni au împarțit în 1723 într-un edificator raport pe boieri în trei clase. În
prima clasă erau boierii ”de obârșire superioară din neam vechi și întotdeauna în dregătoriile mai de frunte”,
ca și cei de cea mai înaltă condiție" lipsiți de slujbe ; în cea de-a doua erau ”boiernașii, adică boierii de
treapta a doua" dintre acestia ”unii sunt de origine veche, însă în slujbe secundare", alții de aceeași origine
dar neavând dregătorii, alții care au fost ”primiți de curând în starea boierilor, pentru că stăpânesc bunuri,
rumâni și țigani robi", în sfirșit tot boiernașilor aparțin cei care ”acum se află în slujba împărătească" ; în cea
de-a treia clasă erau cei ce nu puteau fi incluși nici între țărani și nici între boierii propriu ziși, adică cei care
odinioară, în vremea domnilor, contribuiau aparte și nu erau ținuti să suporte cu țăranii nici una din celelalte
sarcini ale provinciei"8.9
În perioada fanariotă boierii și-au văzut puterea restrânsă, mai ales că ei nu mai aveau un rol în alegerea
domnilor. În cursul întregii perioade fanariote s-au înmulțit atât dregătoriile cât și numărul beneficiarilor
acelorași dregătorii. Alexandru Ipsilanti a procedat la o revizuire a reformei lui Mavrocordat ținând seama și
de procesul îmnulțirii dregătoriilor și a împărțit clasa I-a în alte trei clase: clasa I-a de la mare ban la mare

1
Florentina Nițu, ”Științe auxiliare-geografie și demografie istorică, numismatică și arheologie”, Ministerul Educației și Cercetării,
2005, p.6.
2
Ibidem, p.33.
3
”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p.1.
4
Ibidem, p.1.
5
Ilie Minea, ”Reforma lui Constantin Vodă Mavrocordat”, Iași, 1927, p. 82. Observațiile pe care le făcea Gheorghe Platon
referitoare la stadiul incipient al studillor de istorie socială privind în special perioada de destrămare a feudalismulul și de
ascensiune capitalistă sunt întru totul justificate, ca și opinia sa privind tendințele simplificatoare (Gh. Platon, Considerații privind
situația numerică și structura boierimii din Moldova în preajma revoluției din 1848, în Populație și societate, vol. 2, Cluj-Napoca
(1977), p. 352-354).
6
Mihai Berza, Genealogia disciplind auxiliard a istoriei, In Hrisovul", IV (1944), p. 95-96.
7
”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p.2.
8
Serban Papacostea, ”Oltenia sub stăpânirea austriacă. 1718 1739” . Bucuresti, 1971, p.145.
9
”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p.4.
agă, clasa a II-a de la mare clucer la mare comis și clasa a III-a de la mare serdar la mare clucer de arie
boierilor mai mici și boiernașior fiindu-le rezervate înca două : clasa a IV-a si a V-a10.11
”În cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea și mai ales în cea dintâi a secolului al XIX-lea,
se asista la înmulțirea rândurilor boierimii de diferite trepte, atât prin adăugarea rudelor și însoțitorilor greci
ai domnilor fanarioți, cât mai ales prin continua cuprindere și ascensiune a autohtonilor. Relevanta este
cresterea rândurilor neamurilor și mazâlilor, categoriile inferioare ale stării boieresti tangente țărănimii
libere, reprezentanții cărora au fost caracterizați pe drept cuvânt de Constantin C. Giurescu ca fiind
”ambițioși și energici" și ea furnizând mai apoi cadrele burgheziei 12”.13
Locul boierimii, clasa monopolizantă a puterii politice și în largă măsură și economice va fi luat de
moșierime, în parte recrutată din rândurile celei dintâi, dar în bună, parte și din cele ale burgheziei. Această
mutație își are însa firesc rădacinile în procesele cărora le-a fost supusă clasa boierească îndeosebi în
perioada de destrămare a feudalismului.14

Bibliografie:
10
I. C. Filitti, ”Clusa conducătoare în Principatele Române până la desființarea rangurilor și privilegiilor în 1858”, Bucuresti, 1940,
p. 3.
11
”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p.5.
12
Constantin C. Giurescu, ”Contribuțiuni la studiul originilor și dezvoltării burgheziei române până la 1848, Bucuresti, 1972, p.
217.
13
”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p.17.
14
Ibidem, p.17.
 ”Revista de istorie”, Tomul 34 , Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981
Florentina Nițu, ”Științe auxiliare-geografie și demografie istorică, numismatică și arheologie ”, Ministerul Educației și
Cercetării, 2005