UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS, GALAȚI

GEOPOLITICĂ ȘI INTERFERENȚE SOCIALE ȘI

CULTURALE EST-EUROPENE

CONFLICTUL DIN CASAMANCE

Prof. Dr. Viorel Rotilă

Masterand: Andonie Mădălina-Georgiana

Anul de studiu: 2021-2022

1
 Conflictul din Casamance

I. Importanța temei:
Conflictul din Casamance, cel mai lung conflict intern din vestul Africii, continuă
să se desfășoare și astăzi în regiunea de sud a Senegalului, Casamance. Conflictul a
izbucnit în 1982, cand protestatarii Mișcării Forțelor Democratice din Casamance
(MFDC) au dat jos steagul Senegalului aflat pe clădirile publice din Ziguinchor (capitala
regională a Casamancei, pentru a-și exprima nemulțumirea față de guvern. Reacția
imediată a Dakarului, a dus la atacuri violente din ambele părți ale conflictului.
Interesant este faptul că acest conflict este unul dintre cele mai puțin cunoscute
conflicte interne africane. Cele mai multe victime ale conflictului au fost în anul 1992, iar
acest aspect îl clasează drept un conflict de nivel scăzut. Până în anul 2021 au fost
înregistrate în jur de 5000 de morți. În plus, zeci de mii de oameni au fost strămutați,
economia locală s-a prăbușit și teritorii considerabile au devenit nelocuibile, ocupate de
„guerillas” separatiste sau de mine plantate.
Acest conflict nesfârșit din Casamance rămâne latent sau „de intensitate scăzută”,
condamnând populația la un cadru în care nu este nici pace, nici război.
II. Scurtă prezentare a părților implicate în conflict:
Mișcarea forțelor democratice ale Casamancei (MFDC):
Rezistența armată a Mișcării Forțelor Democratice din Casamance (MFDC)
împotriva guvernului Senegalului este cea mai longevivă mișcare separatistă activă din
Africa. Din 1982, rebelii MFDC luptau pentru independența regiunii de sud-vest a
Senegalului, cunoscută sub numele de Casamance.
Civilii care trăiau și călătoreau în Casamance fuseseră ținte de oportunitate pentru
rebelii și bandiții care sprijină grupul. Vizitatorii străini ar trebui să cunoască granița
dintre Senegal și Gambia și să facă un efort concertat pentru a nu rătăci accidental în
Casamance.
Pe măsură ce MFDC s-a mutat de la o bază de sprijin la alta, a modificat pragmatic
tacticile și obiectivele. „Economia de război” din Casamance a creat stimulente care au
constituit un impediment major în procesul de pace.

2
 Activitățile ilicite ale MFDC includ cultivarea de marijuana și exploatarea
forestieră ilegală, buștenii și marijuana fiind exportate prin Gambia și spălarea banilor
din transportarea cocainei prin Guineea-Bissau către Europa.1
Guvernul Senegalului:
Prima constituție a Senegalului a fost promulgată în 1963 și revizuită până în
martie 1998. O nouă constituție, aprobată de alegători în ianuarie 2001 și modificată de
atunci, proclamă drepturile fundamentale ale omului; respectarea drepturilor individuale
și colective de proprietate; libertăți politice, sindicale și religioase; și un stat democratic
și laic.
Senegalul este o republică multipartidă. Constituția din 2001 prevede un regim
prezidențial puternic centralizat – șeful statului și guvernului este președintele, care este
ales prin vot universal direct și poate fi ales pentru două mandate de șapte ani. Miniștrii
sunt numiți de președinte. Senegalul are o legislatură unicamerală (Adunarea Națională),
cu majoritatea membrilor aleși în mod direct; membrii rămași sunt aleși indirect. Toți
legislatorii au mandate de cinci ani. Puterile judecătorești, executive și legislative sunt
separate.
Senegalul este împărțit în 14 regiuni, care la rândul lor sunt împărțite în
departamente și arondismente. Fiecare regiune este administrată de un guvernator al
cărui rol este coordonator și care este asistat de doi guvernatori adjuncți, unul care se
ocupă de administrație, iar celălalt de dezvoltare. Adunările regionale, ale căror
competențe au fost majorate în 1996, sunt compuse din consilieri generali responsabili de
fiscalitatea locală. În fiecare departament, prefectul reprezintă republica, la fel ca
miniștrii. Există și comune urbane autonome. Dakar este guvernată de un consiliu
municipal ales.
Puterea judecătorească în Senegal este exercitată de Consiliul Constituțional,
Consiliul de Stat, Curtea de Casație, Curtea de Conturi și și tribunalele. Senegalul are și o
Înalta Curte de Justiție, ai cărei membri sunt aleși de Adunarea Națională. Înalta Curte
judecă oficiali guvernamentali pentru infracțiuni comise în timpul îndeplinirii atribuțiilor
lor guvernamentale.2

1
https://www.globalsecurity.org/military/world/para/mfdc.htm, accesat pe 5.12.2021
2
https://www.britannica.com/place/Senegal/Government-and-society, accesat la 5.12.2021

3
 III. Cauzele conflictului din Casamance:
În 1960, Leopold Sédar Senghor, un Serere, a fost ales ca prim președinte al
Senegalului. El a început procesul de construire al națiunii și credea că limba franceză
este necesară pentru unificarea țării, deoarece, potrivit lui, limbile indigene din Senegal
și araba nu aveau logica și raționalitatea necesare pentru a transforma și moderniza țara.
După independență, cunoașterea limbii franceze a rămas, prin urmare, o condiție
prealabilă pentru angajarea în guvern. Pe de altă parte, succesorul președintelui
președintelui Senghor, Abdou Diouf, și el Serere după etnie, s-a dovedit a fi mai sensibil
la tradițiile istorice ale Senegalului. Potrivit acestuia, accentul pus pe tradiție a reflectat o
întoarcere la valorile autentice ale Senegalului și o continuitate asigurată între trecut și
prezent. Apoi a promovat limba wolof în detrimentul celorlalte limbi naționale
recunoscute oficial, care sunt Pulaar, Serer, Diola, Mandinka și Soninke3
Locuitorii regiunii Casamance s-au opus tuturor acestor politici de unificare a
poporului pentru că le considera discriminatorii față de propriile obiceiuri tradiționale
care resping orice conducere. Sub președintele Senghor, impunerea limbii franceze a
mers cu o cooptare a conducerii partidelor politice care ar reprezenta guvernul în
regiunile respective. Deși președintele Senghor a reușit să coopteze unele partide politice
din regiunea Casamance, deoarece acestea din urmă credeau că această mișcare va oferi
regiunii lor mai multe oportunități politice și economice, a existat rezistență din partea
elitei Casamance. Acest lucru s-a datorat organizării egalitariste a etniei Diola, în
comparație cu organizarea socială a celorlalte grupuri etnice din Senegal, care este
ierarhică prin natură. Drept urmare, oficialii senegalezi au numit persoane non-Diola în
administrația locală din Casamance, practică care va fi și o sursă de contestație. În mod
similar, folosirea și dominarea limbii wolof în detrimentul altor limbi locale a fost văzută
și de poporul Casamance ca un instrument de dominare a culturii wolof (wolofizare)
asupra propriei culturi locale. Mai mult, o altă problemă controversată a fost că
majoritatea eroilor istorici din regiunea Casamance nu erau cunoscuți sau venerați în
comparație cu omologii lor wolof. Poporul Casamance a refuzat această stare de fapt, pe

3
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for peace,
December 2010, p. 10

4
motiv că regiunea lor a fost ultimul bastion care a capitulat în fața francezilor în timpul
colonizării.4
O altă sursă de resentimente a fost dezvoltarea unui sentiment de marginalizare în
ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Cea mai nedreaptă și mai frustrantă problemă
pentru elitele educate din Casamance a fost așa-zisul colonialism intern, adică ocuparea
îndelungată de către autoritățile de la Dakar a posturilor administrative din regiune cu
funcționari publici care proveneau din alte grupuri etnice decât Diola, etnie majoritară
acolo. Înainte de izbucnirea conflictului din Casamance, primarii din regiunea Casamance
proveneau adesea din etnia wolof, care de cele mai multe ori, nu erau familiarizați cu
problemele comunităților locale și, prin urmare, nu erau acceptați de localnici.5
Guvernul senegalez a întreprins o serie de noi politici funciare care au înstrăinat și
mai mult Diola. Legea Domeniilor Naționale din 1964, finalizată prin reforma
administrației teritoriale din 1972 sunt politici printre altele. Datorită noii legi, s-a
înregistrat o creștere a cererii de teren în Casamance, de către localnici și cei din nord.
„Wolof” cumpărau adesea pământ de la oameni săraci Diola, plătind sub valoarea reală a
pământului, și au dezvoltat cultivarea de arahide, pe care locuitorii nativi din sudul
Senegalului o asociază în principal cu colonialismul. În cultura Diola, pământul este sacru
și moștenit din generație în generație. Diola, în special, au fost deposedați în mod repetat,
iar terenurile lor au fost alocate ca terenuri de așezare pentru migranți, terenuri pentru
construirea infrastructurii turistice și plantarea de livezi.6
Transportul a fost, de asemenea, parte a problemelor și a fost legat în principal de
poziția fără ieșire la mare a regiunii Casamance, cuprinsă între Gambia în nord și
Guineea-Bissau în sud. De ani de zile, autoritățile din Dakar au ignorat nevoia de a
îmbunătăți infrastructura de transport existentă a Casamancei și de a conecta regiunea
cu restul Senegalului. Cele mai multe drumuri din sudul țării erau în stare foarte proastă,
ceea ce facea călătoria în regiune să fie dificilă și consumatoare de timp.7

4
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for peace,
December 2010, p. 10-11
5
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for peace,
December 2010, p. 11
6
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for peace,
December 2010, p. 12
7
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for peace,
December 2010, p. 13

5
 Neglijarea regiunii Casamance de către Guvernul Senegalez a dus la înființarea
MFDC și la declanșarea acestui conflict, care încă nu s-a încheiat.
IV. Descrierea Conflictului:
La sfârșitul anilor ’70 o mișcare separatistă s-a dezvoltat pentru prima dată în
Casamance. Frustrările politice au crescut din cauza lipsei de creștere economică a
regiunii. Această mișcare inițială a reușit să unească Jola și alte grupuri etnice din regiune,
cum ar fi Fulani, Mandinka și Bainuk, și a condus la creșterea rezistenței populare
împotriva guvernului.
La 26 decembrie 1982, câteva sute de protestatari s-au adunat la Ziguinchor, în
ciuda arestării majorității liderilor demonstrației. La această demonstrație pașnică au
participat bărbați și femei de toate clasele, precum și Jola și alte grupuri etnice din
regiune. În timpul evenimentului, protestatarii au mărșăluit către biroul guvernatorului
regional și au înlocuit steagul Senegalezului cu un steag alb. Ca răspuns, guvernul
senegalez a vizat oamenii Jola.
MFDC a început să organizeze demonstrații, iar tensiunile au escaladat în cele din
urmă prin revolte masive în decembrie 1983. Pe 6 decembrie, trei jandarmi au fost uciși
în timp ce interveneau la o întâlnire a MFDC lângă Ziguinchor. Pe 18 decembrie 1983,
militanții cu arme au mărșăluit în Ziguinchor. Acest lucru a făcut ca MDFC să formeze o
aripă mai radicalizată, înarmată, care s-a angajat în luptă de gherilă împotriva armatei
senegaleze și a simbolurilor statului.
Guvernul senegalez a răspuns împărțind provincia Casamance în două regiuni mai
mici, probabil pentru a scinda și a slăbi mișcarea de independență. Acest lucru nu a făcut
decât să intensifice tensiunile, iar guvernul a început să-i închidă pe lideri MFDC precum
Augustin Diamacoune Senghor.
Descoperirea petrolului în regiune a încurajat MFDC să organizeze demonstrații
în masă pentru independența imediată în 1990, care au fost suprimate cu brutalitate de
armata senegaleză. Acest lucru a împins MFDC la rebeliune armată. Următoarele lupte
au fost vicioase, iar 30.000 de civili au fost strămuți până în 1994.
În 1992, MFDC s-a împărțit în două grupe principale, Frontul de Sud și Frontul de
Nord. În timp ce Frontul de Sud a fost dominat de Jola și a cerut independență deplină,
Frontul de Nord a inclus atât Jola, cât și membri ai tribului non-Jola și era gata să lucreze
cu guvernul pe baza unui acord eșuat din 1991.
6
 O altă încetare a focului în 1993 a dus la destrămarea grupărilor rebele dure din
MFDC. Aceștia au continuat să atace armata. În 1994, Yahya Jammeh a preluat puterea
în Gambia printr-o lovitură de stat. Jammeh avea să înceapă să ofere MFDC un sprijin
substanțial și chiar era cunoscut că recruta luptători MFDC în armata Gambiei, din
moment ce erau mai înclinați să fie loiali regimului lui Jammeh decât poporul Gambiei.
Armata senegaleză a trimis mii de soldați din provinciile nordice în Casamance în
1995, în încercarea de a zdrobi în cele din urmă revolta. Soldații din nord au maltratat
adesea populația locală și nu au făcut diferența între cei care îi susțineau pe rebeli și
loialiștii guvernului.
Rebelii și-au stabilit baze în Guineea-Bissau, fiind furnizate cu arme de către
comandantul militar Bissau-Guinean, Ansumane Mané. Presupusul sprijin al lui Mané
pentru separatiști a fost un factor care a dus la Războiul Civil din Guineea-Bissau care a
izbucnit în 1998. Când Senegal a decis să-și trimită armata în Guineea-Bissau pentru a
lupta pentru guvernul local împotriva forțelor lui Mané; acesta din urmă și MFDC au
format o alianță deplină. Cele două mișcări rebele au început să lupte cot la cot atât în
Senegal, cât și în Guineea-Bissau.
La 30 decembrie 2004 s-a ajuns la un acord intre MFDC și guvern, care a promis
că va asigura integrarea luptătorilor MFDC în forțele paramilitare ale țării, redresarea
economică a Casamancei și asigurarea întoarcei refugiaților. Cu toate acestea unele
facțiuni MFDC au dezertat când MFDC a semnat acordul și astfel nu au mai avut loc
negocieri.
Deși au urmat câțiva ani neutri, luptele au apărut din nou intre 2010-2011 și au
scăzut în urma alegerilor din aprilie 2012.
În octombrie 2010, un transport ilegal de arme din Iran a fost confiscat în Lagos,
Nigeria. Guvernul senegalez a bănuit că armele sunt destinate Casamancei și și-a
rechemat în această chestiune ambasadorul său la Teheran. Lupte au avut loc în
decembrie 2010, când aproximativ 100 de luptători MDFC au încercat să ocupe Bignona
la sud de granița cu Gambia ce aveau în posesie arme grele.
La 21 decembrie 2011, presa din Senegal a raportat că 12 soldați au fost uciși în
regiunea Casamance din Senegal în urma unui atac separatist rebel asupra unei baze
armate din apropierea orașului Bignona.

7
 Negocierile sub auspiciile comunității Saint Egidio au avut loc la Roma, iar pe data
de 14 decembrie 2012, Macky Sall (președintele Senegalului) a anunțat că regiunea
Casamance va fi un test pentru o politică de descentralizare.
Din aprilie 2012, pacea în Casamance a fost o prioritate pentru administrația
președintelui senegalez Macky Sall.
La 3 februarie 2013, patru persoane au fost ucise în timpul unui jaf de bancă comis
de MFDC în orașul Kafoutine; rebelii au furat un total de 8.400 de dolari.
În 2016, alegerile prezidențiale au dus la înfrângerea surprinzătoare a lui Yahya
Jammeh, care condusese Gambia în mod autocratic din 1994. El a refuzat să-și accepte
înfrângerea, ceea ce a dus la o criză constituțională. Comunitatea Economică a Statelor
din Africa de Vest a răspuns printr-o intervenție militară în 2017, în timpul căreia rebelii
MFDC au sprijinit forțele pro-Jammeh. Jammeh a fugit în cele din urmă, ceea ce a făcut
ca Adama Barrow să devină președintele Gambiei; era cunoscut ca fiind apropiat de
Macky Sall, ceea ce înseamnă că MFDC a pierdut un aliat străin important.
Membrii grupului au fost suspectați că s-au aflat în spatele unei ambuscade care a
dus la moartea a 13 persoane pe 6 ianuarie 2018, în apropierea orașului Ziguinchor.
La 26 ianuarie 2021, Forțele Armate din Senegal au început o ofensivă împotriva
facțiunilor MFDC din Sané și Diatta.
La Badjom, forțele guvernamentale au confiscat o cantitate semnificativă de
armament rebel, inclusiv mortare. Trupele senegaleze au confiscat și câteva hectare de
cultură de marijuana. Atât militarii, cât și rebelii au susținut că și-au provocat victime
unul altuia. În ciuda succesului ofensivei, armata senegaleză a recunoscut că mai multe
baze rebele au rămas active.8
V. Erorile de comunicare:
De mulți ani, locuitorii din Casamance trăiesc în neliniște, cu temeri de represalii
și corecții din partea autorităților sau a combatanților.
Până acum, martorii atrocităților de ambele părți preferă să nu fi văzut nimic, să
nu fi auzit nimic și să nu fi spus nimic. Ei nu ascultă conflictul și nu își exprimă
nemulțumirea. Anii grei din trecut și aceste serii de evenimente violente rămân latente,
în amintirile individuale și colective. În prezent, Senegal – un stat emergent și competitiv

8
https://en.wikipedia.org/wiki/Casamance_conflict, accesat la 7.12.2021

8
pe scena africană – nu are în vedere regretul sau reconcilierea, adevărul sau justiția. Cel
puțin nu încă. Deocamdată, problema nu se pune în dezbaterea publică.
La Conferința Europeană pentru Studii Africane ECAS desfășurată la Universitatea
din Paris în iulie 2015, un panel a fost chestionat despre pârghiile pentru pace în
Casamance. Toți vorbitorii au subliniat lipsa dezbaterii publice asupra problemelor păcii
și conflictelor din Senegal.9
Erorile de comincare care au dus la declanșarea conflictului din Casamance:
Conflictul din Casamnace este generat în special din cauza erorilor de organizare
ale statului Senegalez. După retragerea coloniștilor conducerea Senegalului s-a ocupat de
dezvoltarea țării însă, după cum am aflat anterior, primul Președinte al Senegalului
Leopold Sedar Senghor a înaintat o serie de schimbări, care nu aveau să țină cont și de
nevoile locuitorilor din Casamance. Ba mai mult, aceste schimbări ce se doreau realizate
pentru modernizarea statului ar fi dus la dispariția identității etniei Diola. O altă greșeală
care a dus la izbucnirea conflictului a fost nealocarea în mod egal a fondurilor pentru
modernizarea regiunilor.
Pe fondul acestor erori de organizare s-a născut grupul de rebeli MFDC, care va
lupta pentru drepturile locuitorilor zonei și care și-a imaginat obținerea independeței
regiunii.
Lipsa de comunicare dintre acest grup rebel și guvern, ce este prezentă incă de la
început a determinat scăpare de sub control a situației și transformarea conflictuluiț intr-
unul violent.
Deși au fost câteva încercări din partea guvernului de soluționare a situației, nu s-
a ajuns la nicio înțelegere. Acest lucru se datorează cel mai probail lipsei de disponibilitate
a guvernului pentru reluarea dialogului (fapt ce este vizibil în acțiunile pe care le-au
întreprins în ultima perioadă în Casamance) și mai ales dezinteresului de care dau dovadă
față de rezolvarea conflictului. Datorită acestui dezinteres al guvernului față de situația
regiunii a făcut ca acest conflict să nu fie incă soluționat, desi au trecut aproape 40 de ani
de când acesta a început, iar regiunea să fie incă descrisă de sintagma “nici pace, nici
război”.

9
https://reliefweb.int/report/senegal/casamance-neither-war-nor-peac7, accesat la 7.12.2021

9
 În lipsa unei dezbateri publice, Casamance rămâne izolată de restul Senegalului.
Această izolare nu este doar geografică. Neînțelegerea caracteristicilor sociale și culturale
ale Casamancei și gestionarea defectuoasă a acesteia în Senegal este responsabilă pentru
durata conflictului și probabil și pentru eșecul diferitelor inițiative de pace.
VI. Factorii externi:
Apropierea Gambiei și a Guineei-Bissau de Casamance face ca relația dintre aceste
țări și Casamance să fie de înțeles. Dar Gambia are o relație deosebit de unică cu întregul
Senegal. La scurt timp după independența Senegalezei față de Franța, Senegal și Gambia
au înființat Confederația Senegambia în 1981, reflectând legăturile culturale între cele
două țări, perturbate de istorie (Gambia-Senegal 1981). Uniunea a fost însă de scurtă
durată; din cauza provocărilor de integrare economică și politică. Relația Senegal-Gambia
s-a rupt după prăbușirea confederației, dar legătura culturală dintre diferitele comunități
din zonă nu a fost afectată. În timpul alegerilor din Gambia din 2001, de exemplu, mulți
Diola din Casamance care s-au refugiat în Gambia au fost înregistrați de susținătorii lui
Jammeh (președintele Gambiei) pentru a vota pentru el la alegerile viitoare.
Ocupând regiunea de nord a Casamance1, lângă granița Gambiei, cu aproximativ
o mie de luptători, Frontul Nord și-a modificat agenda și a cerut o mai mare autonomie a
regiunii, a fost, prin urmare, în relații bune cu guvernul senegalez. Pe de altă parte,
Frontul Sud, cu sediul în apropierea graniței Guineea-Bissaua cu aproximativ două mii
de luptători, și-a menținut deplina independență. Cooperarea dintre cele două fronturi a
fost limitată în cel mai bun caz și în cel mai rău caz inexistentă; „Fiecare facțiune a susținut
că este adevăratul MFDC și a încercat să o discrediteze pe cealaltă”.
Relația dintre Senegal și Guineea-Bissau s-a îmbunătățit recent; nu a fost
întotdeauna una pozitivă. În anii 1990, cele două țări au început o dispută de doisprezece
ani cu privire la granița lor maritimă. Deși Curtea de Arbitraj și Curtea Internațională de
Justiție au decis că zona în cauză aparține Senegalului, vecinii nu erau în cei mai buni
termeni. În diferite puncte, Guineea-Bissau a fost un adăpost și un post de trecere, în timp
ce oficialii guvernamentali și militari au furnizat arme mișcării. Au existat, de asemenea,
momente în care armata Guineea-Bissaua a asigurat acoperire pentru luptătorii MFDC în
timp ce aceștia se retrăgeau la granița Guineea-Bissaua pentru a se proteja împotriva
atacurilor senegaleze. Guvernul senegalez a văzut fără îndoială Guineea-Bissau ca un
susținător clar al mișcării rebele.
10
 În schimbul protecției Guineei-Bissau, MFDC a avut influență în războiul civil din
1998. Pe măsură ce fostul președinte Joao Vieira s-a gândit să-și reducă sprijinul MFDC,
aripa militară sub conducerea brigadierului Ansumane Mané a continuat să mențină
aprovizionarea cu arme și sprijinul financiar MFDC. Când Mané a decis să preia puterea
de la Vieira printr-o lovitură de stat în 1998, a avut sprijinul a 1.200 de luptători MFDC
împotriva armatei senegaleze care a venit în apărarea președintelui Vieiria. Până la
sfârșitul războiului civil din Bissau din anul următor, Frontul Sud avea în posesia sa
mortare de 82 mm, tunuri fără recul B-10 de 82 mm și mitraliere grele DSK-38 de 12,7
mm, capacitate militară pe care nu o avea anterior la războiul civil.
În ceea ce privește ceilalți actori internaționali, Națiunile Unite, prin diferitele
agenții și programe ale sale, cum ar fi Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), au oferit asistență refugiaților
care fug de conflict în țările vecine. De asemenea, a oferit diverse forme de asistență
pentru dezvoltare în educație, agricultură. Republica Franceză, ca stăpân colonial
proeminent al regiunii, a jucat un rol critic. Aceasta a jucat atât rol de mediere, cât și rol
de dezvoltare pentru formarea Forțelor Armate și de Securitate Senegaleze. Franța
găzduiește, de asemenea, MFDC în diaspora. Diaspora MFDC este, de asemenea, actor.
Acesta din urmă este purtătorul de cuvânt al MFDC în comunitatea internațională. Face
o activitate de „advocacy” și mediere pentru mișcarea rebelă. De asemenea, este
responsabilă pentru strângerea de fonduri și alte suporturi logistice pentru organizație. 10
VII. Diagnosticul conflictului:
Pentru a evidenția necesiatatea rezolvării conflictului trebuie să ne întrebăm:
1. „De ce este necesară soluționarea?”
Răspunsul este destul de simplu: cei care de fapt suferă din cauza conflictului sunt
însăși localnicii, care ori trăiesc în sărăcie, ori aleg să emigreze în țările învecinate, ori
cum este cazul tinerilor recurg la violență armată, sau la consumul de alcool sau canabis,
deoarece acestea din urmă sunt mai disponibile pentru ei, decât școlarizarea care este
limitată.

10
Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc Monograph No. 7, Training for
peace, December 2010, p. 20

11
 Ținând cont acest aspect social putem deduce importanța soluționării cât mai
rapide a conflictului, care din punctul meu de vedere poate fi rrezolvat în termeni pașnici,
dacă guvernul Senegalului s-ar implica nu doar în interesul său ci și al populației.
2. Cum ar putea afecta acest conflict țara în zilele noastre?
Ar trebui să ne întoarcem la originile conflictului pentru a învăța lecțiile:
- o criză economică și socială;
- reprimarea guvernamentală a protestului politic pașnic, referitor la limitele modelului
de stat național;
- ridicarea armelor de către MFDC.
Istoria ne este însă dovadă că până acum nimic din ce a încercat guvernul nu a dat
rezulatat, fapt ce ne duce cu gândul la dezinteresul față de populația întregii țări. Odată
ce conducerea va începe să conștientizeze cu adevărat necesiatatea rezolvării situației,
comunicarea ar putea da rezultate.
VIII. Managmentul comunicării:
Pentru Conflictul din Camance soluția ar fi negocierea, deoarece are ca finalitate
soluționarea conflictelor. Pentru soluționarea conflictului părțile implicate pot să aleagă
să poarte negocieri directe sau pot apela la intervenția unui terț/unor terți. Negocierea cu
ajutorul terților poate avea un caracter obiectiv, ei nefiind implicați direct în conflict si
deci neafectați. De asemenea implicarea terților ar fi avantajoasă din punctul de vedere al
relațiilor internaționale, care le-ar aduce avantaje. Cu toate că implicarea terților ar putea
face negocierea mai eficientă, acestea nu sunt familiare cu conflictual și deci cu nevoile
ficărei părți.
Așadar negocierea ar trebui să aibă loc între reprezentații guvernului si a MFDC.
IX. Zona comună de înțelegere:
În urma negocierilor cele două părți implicate în conflict ar trebui să ajungă la un
acord în ceea ce privește:
- Economia Casamancei;
- Întoarcerea refugiaților în locurile natale: Casamance este o importantă zonă
agricolă și poate contrinui la economia tării, iar oamenii înstrănați de casă s-ar putea
întoarce să își continue activitățile de altă data;
- Acordarea rebelilor MFDC roluri politice și militare, pentru implicarea lor în

12
conducerea regiunii;
- Formarea unor elite din etnia Dioda, care sunt familiarizate cu regiunea și care
cunosc nevoile locuitorilor;
- Promovarea turismului;
- Prioritizarea școlarizării;
- Industrializarea regiunii.
X. Planul de negociere:

13

Pregatirea negocierii:
-documentarea din punct de vedere
istoric a originii conflictuluiș
-stabilirea stategii de urmat.
Scopul: rezolvarea conflictului
din Casamance
Obiective:
- rezolvarea problemelor economice
ale regiunii;
- distribuirea egala a functiilor de
conducere intre elitele diferitelor
etnii;
Înlăturarea temerilor venite din
partea MFDC, pentru prevenirea
viitoarelor stări conflictuale.

Strategii de comunicare:
-stategia orientării spre
acomodare
(necesitate/satisfacție:
reprezentanții guvernului vor
Planul de negociere
căuta să satisfacă nevoile
tuturor.

Metoda de abordare:
Cooperarea: se vor găsi soluții
ținând cont de satisfacearea
intereselor tuturor.
Stabilirea echipelor de
negociatori:
-vor fi numiți reprezentanți din
Tehnici de negociere: fiecare parte a conflictului
-tehnica mandatului limitat: urmărește scăderea tinându-se cont de cunoștințele
aspirațiilor MFDC și sporește spiritul de cooperare: pe care le are fiecare despre
-tehnica actorului: exprimarea unor trăiri afective de evoluția conflictului.
mare intensitate pentru impresionarea MFDC.

14
 XI. Concluzii:
Indiferent de natura conflictului, sau de mărimea lui temporală și spațială
acestea trebuie soluționate în fază lor incipientă deoarece poate să se transforme intr-
unul care ar afecta întreaga populație a unui stat.
Conflictul din Casamance este important pentru întelegerea consecințelor
la care duce lipsa de comunicare în interiorul unui stat fie că este vorba de un stat mai
puțin pupular în rândul marilor puteri cum este Senegal, fie că este vorba de state
influiente precum sunt: Germania, Franța, China, Coreea de sud etc.
XII. Resurse bibliografice:
Literatură de specialitate:
- Aïssatou Fall, Understanding The Casamance Conflict: A Background, Kaiptc
Monograph No. 7, Training for peace, December 2010
Resurse digitale:
https://www.globalsecurity.org/military/world/para/mfdc.htm;
https://www.britannica.com/place/Senegal/Government-and-society;
https://en.wikipedia.org/wiki/Casamance_conflict;
https://reliefweb.int/report/senegal/casamance-neither-war-nor-peac7;
file:///C:/Users/Madalina/Downloads/355-Article%20Text-1671-1-10-20170707.pdf

15