3.

STRATEGIA DE POLITICĂ MONETARĂ A BĂNCII NAŢIONALE A

ROMÂNIEI

3.1 ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAŢIEI O NOUĂ STRATEGIE A BNR

Mulţi dintre noi înţelegem prin inflaţie, creşterea preţurilor. De fapt scumpirea
bunurilor şi produselor existente pe piaţă este doar un efect al inflaţiei care este un fenomen
mult mai complex. Una din cele mai folosite definiţii ce încearcă explicarea inflaţiei este
aceea care spune că inflaţia apare atunci când banii aflaţi în circulaţie sunt în exces faţă de
necesarul cerut de derularea în bune condiţii a tuturor tranzacţiilor din economie.1
Există patru teorii privitoare la cauzele inflaţiei: inflaţia prin bani, inflaţia prin costuri,
inflaţia prin cerere şi o teorie care încearcă să le cuprindă pe toate celelalte trei, privind
inflaţia ca pe un fenomen structural complex.
Teoria inflaţiei prin bani afirmă că, pentru o viteză de circulaţie a banilor constantă,
orice creştere a cantităţii de bani superioară sporirii producţiei reale va conduce la o majorare
a preţurilor în ansamblu. Printre economiştii care au susţinut această teorie îi putem menţiona
pe John Locke, Irving Fisher, Alfred Marshall şi mai ales pe Milton Friedman şi pe cei din
curentul monetarist.
Teoria inflaţiei prin cerere are la bază premisa că emisiunea monetară, oricare ar fi
mărimea ei, nu va fi inflaţionistă, adică nu va conduce la creşterea preţurilor decât în măsura
în care ansamblul capacităţilor de producţie nu va putea satisface cererea. Ca urmare,
sprijinindu-se pe această teorie, economiştii identifică mai multe cauze de apariţie a inflaţiei:
insuficienţa capacităţii de producţie, scăderea economisirii, intrarea de venituri suplimentare,
sporirea cheltuielilor neproductive, deficit bugetar. Reprezentanţii acestui curent sunt John
Maynard Keynes şi adepţii săi.
În cazul teoriei inflaţiei prin costuri, originea fenomenului trebuie căutată în procesul
de formare al cererii şi ofertei, naşterea inflaţiei datorându-se în acest caz creşterii remunerării
factorilor de producţie într-o proporţie superioară sporirii productivităţii lor. Cauzele inflaţiei,
în consecinţă, sunt creşterea mai rapidă a salariilor decât productivitatea, epuizarea materiilor
prime, presiunea fiscală, devalorizarea monedei naţionale, costul datoriei publice, creşterea
cheltuielilor pentru protecţia socială.

1
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 9
 În sfârşit, a patra teorie, ce încearcă integrarea celorlalte trei, ia în calcul pentru
explicarea inflaţiei şi rolul sindicatelor, globalizarea negocierilor în materie de venituri,
legislaţia socială, concentrarea producţiei anumitor bunuri în mâinile câtorva firme sau
inegalitatea condiţiilor de producţie.2
În mod curent inflaţia este concepută ca o creştere continuă şi durabilă a nivelului
general al preţurilor – definiţie valabilă în economiile de piaţă unde preţurile sunt flexibile şi
se ajustează în funcţie de cerere şi ofertă.
Inflaţia ridicată frânează creşterea economică, hiperinflaţia induce recesiunea iar un
nivel moderat al inflaţiei, în general, antrenează efecte pozitive 3. Altfel spus dacă o inflaţie de
1-3% (sau cum mai este numită de specialişti “inflaţie târâtoare” sau “creeping inflation”)
nu creează probleme, stimulând chiar activitatea economică, nu acelaşi lucru se poate afirma
despre alte valori ale inflaţiei, ce impun luarea unor măsuri de corecţie. Dacă o inflaţie
deschisă (open inflation) caracterizată printr-o creştere anuală a preţurilor de 5-10% este
percepută în statele cu economii dezvoltate ca fiind alarmantă, o inflaţie de peste 15% numită
şi inflaţie galopantă, este considerată extrem de dăunătoare, datorită puternicelor
dezechilibre macroeconomice pe care le provoacă în economie.4
Aşadar, inflaţia este un lucru rău (nu şi cea în limitele 1-3%), care afectează economia
atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Pe termen scurt, erodează puterea de cumpărare a
monedei şi prin aceasta îi afectează în mod deosebit pe cei mai vulnerabili cetăţeni –
pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe. Pe termen lung, inflaţia descurajează investiţiile şi
inhibă creşterea economică. O vreme, analiştii economici au crezut că inflaţia are şi o parte
bună, în sensul că ar fi posibil să „cumpărăm” o ocupare mai bună a forţei de muncă cu preţul
unei inflaţii ceva mai ridicate. În timp, nici această aserţiune nu s-a dovedit adevărată, pentru
că efectul pozitiv asupra şomajului este de scurtă durată, precumpănitor pe termen lung fiind
efectul descurajării economisirii şi a investiţiilor, ca urmare a incertitudinilor atrase de o
inflaţie ridicată.
Cele de mai sus arată că lupta împotriva inflaţiei reprezintă o condiţie sine qua non
pentru o creştere economică sustenabilă şi pentru bunăstarea cetăţenilor. În cele mai multe din
ţările dezvoltate ale lumii funcţia de gardian al stabilităţii preţurilor a fost atribuită băncii

2
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 10
3
Dardac, N., Barbu, T., - Monedă, Bănci şi Politici Monetare, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
2005, pag. 74
4
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 17
centrale. Alte funcţiuni care îi reveneau – precum asigurarea echilibrului balanţei de plăţi sau
stimularea creşterii economice – au devenit secundare în raport cu asigurarea stabilităţii
preţurilor, iar altele – ca de exemplu asigurarea ocupării forţei de muncă sau dezvoltarea unor
ramuri ale economiei ca parte a politicii economice a autorităţilor publice din ţara respectivă –
au fost considerate inadecvate şi chiar în contradicţie cu obiectivul fundamental.
O dată stabilită prioritatea luptei împotriva inflaţiei şi instituţia însărcinată cu aceasta,
s-a pus problema instrumentelor şi pârghiilor prin care banca centrală poate contribui în mod
semnificativ la stabilitatea preţurilor în economie. Aici, atât experienţa ţărilor lumii, cât şi
literatura de specialitate descriu o paletă largă de politici utilizate de diverse ţări, în diverse
împrejurări economice şi politice. Fără îndoială, nu există o reţetă unică şi cu atât mai puţin o
reţetă infailibilă. În nici o împrejurare şi în nici o ţară politica monetară, singură, nu poate
asigura îndeplinirea obiectivului privind stabilitatea preţurilor, atingerea acestuia fiind
influenţată – uneori hotărâtor – de alte componente ale mix-ului de politici promovate de
autorităţi, printre care cele mai importante sunt politica fiscală şi politica veniturilor5.
Pentru ţinerea în frâu a inflaţiei, BNR a adoptat în ultimul deceniu o strategie de tip
monetary targeting. Tentativele de folosire a cursului de schimb ca ancoră antiinflaţionistă au
eşuat, în timp ce rata dobânzii nu a fost luată în considerare în acest scop, condiţiile monetare
şi extra-monetare fiind adverse acestei soluţii. Strategia monetară practicată de BNR a condus
la un proces de dezinflaţie graduală. Astfel rata inflaţiei a scăzut de la niveluri anuale extrem
de ridicate, apropiate de pragul hiperinflaţiei (culminând cu 295,5 la sută în 1993,
decembrie/decembrie), până la nivelul relativ moderat atins în 2001 (30,3 la sută). Această
performanţă este însă mult inferioară rezultatelor obţinute de celelalte ţări din Europa Centrală
şi de Est, ale căror rate anuale ale inflaţiei tind să se încadreze în mod durabil în zona cu o
singură cifră. Totodată, trebuie menţionat faptul că procesul dezinflaţionist din România nu a
avut continuitate, fiind întrerupt de episoade de reizbucnire a inflaţiei (151,4 la sută în 1997 şi
54,8 la sută în 1999)6.
Pe parcursul ultimelor decenii, au existat trei strategii standard de politică monetară
care s-au bucurat de succes în ceea ce priveşte furnizarea unei ancore nominale eficiente,
respectiv ţintirea agregatelor monetare, ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei. Dintre
acestea, numai ultimele două sunt utilizate în prezent de noile state membre ale Uniunii

5
Isărescu, M., - “Spre o nouă strategie de politică monetară: Ţintirea directă a inflaţiei.” Disertaţie cu ocazia
decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, Craiova, 17 octombrie 2003, pag. 5-6
6
Popa, C. şi colectiv, - “Ţintirea directă a inflaţiei: o nouă strategie de politică monetară – Cazul
României”.Caiete de studii nr. 10/2002, pag 14
Europene din Europa Centrală şi de Est. Ţintirea agregatelor monetare a pierdut susţinerea pe
care o avea în aceste ţări, situaţie întâlnită în trecut şi în majoritatea ţărilor dezvoltate, în urma
dezintegrării relaţiei dintre agregatele monetare şi inflaţie; această evoluţie este legată în
special de remonetizarea accelerată, care s-a manifestat după ce inflaţia a coborât la niveluri
moderate, sectorul bancar a fost privatizat, iar fluxurile de capital liberalizate. Totuşi B.C.E. ia
în considerare în mod explicit ritmul masei monetare în procesul de formare a politicii sale
monetare prin promovarea unei strategii cu doi piloni:
 evaluarea determinanţilor preţurilor pe termen mediu scurt şi mediu, cu un accent deosebit
asupra activităţii din economia şi asupra condiţiilor financiare din economie (analiză
economică);
 valorificarea pe termen lung a legăturii dintre bani şi preţuri (analiză monetară).
În acest context, ţintirea inflaţiei nu împiedică banca centrală să acorde atenţie
agregatelor monetare în măsura în care acestea conţin informaţii utile procesului de
prognozare a inflaţiei.7
Ţara noastră şi-a propus să treacă în 2005 la ţintirea directă a inflaţiei, care este privită
drept o etapă superioară în stăpânirea fenomenului inflaţionist şi parte integrantă a procesului
de convergenţă economică cu ţările Uniunii Europene, în vederea aderării la acest club select.
Totodată ţintirea directă a inflaţiei devine o cale adecvată prin care banca centrală poate
contribui la efortul de reducere a acesteia către nivelurile din ţările Uniunii Europene şi o
strategie utilă pentru realizarea reglajelor fine, după ce „fracturile” majore din procesul
restructurării au fost vindecate.8
Astfel, în luna august 2005, Banca Naţională a României a adoptat noua strategie de
politică monetară - ţintirea directă a inflaţiei. Ţinta se exprimă prin Indicele Preţurilor de
Consum, care este un concept transparent, accesibil publicului larg şi este calculat de o
instituţie diferită de banca centrală, Institutul Naţional de Statistică. Un rol esenţial în
funcţionarea acestui regim revine ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la nivelul obiectivului de
inflaţie anunţat de banca centrală şi, prin urmare, unei comunicări eficiente cu publicul.9

7
Isărescu, M., - “Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergentă. Cazul României”. Discurs susţinut de
academicianul Mugur Isărescu cu ocazia primirii sale ca membru corespondent al Academiei Regale de Ştiinţe
Economice şi Financiare din Barcelona, 21 februarie 2008, pag. 13
8
Isărescu, M., - “Spre o nouă strategie de politică monetară: Ţintirea directă a inflaţiei.” Disertaţie cu ocazia
decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, Craiova, 17 octombrie 2003, pag. 6-7
9
www.bnr.ro - Ţintirea directă a inflaţiei
3.2 EXPRIMAREA INFLAŢIEI PRIN INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM.
AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

Pentru comunicarea eficientă cu publicul, au fost definiţi termenii de bază care

intervin în definirea noii strategii de politică monetară, prezentaţi în Anexa nr. 2.
Măsurarea inflaţiei se face lunar sau anual prin indici care reflectă creşterea preţurilor.
Există trei metode principale de măsurare a ratei inflaţiei. Cea mai cunoscută este cea a
“indicelui preţurilor consumatorilor” sau cum mai este numită a “indicelui preţurilor de
consum” (IPC), folosită de foarte multe ţări pentru măsurarea inflaţiei. În Germania acest
indice poartă numele de “indicele costului vieţii”, iar în Marea Britanie de “indicele preţurilor
cu amănuntul”.
Calculul acestuia nu cuprinde evoluţia preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor din
economie, ci se limitează la evoluţia preţurilor anumitor bunuri şi servicii reunite într-un aşa
numit coş de bunuri şi servicii. Acest coş, reprezentând bunuri şi servicii cu o anumită
pondere în consumul total al unei gospodării este obţinut prin sondaj, pe baza unor eşantioane
reprezentative, construite diferit de la o ţară la alta şi care se modifică în timp.
De exemplu, pentru anul 2007, în România, la calcularea indicelui preţurilor
consumatorilor se utilizează un eşantion de bunuri şi servicii pentru care se înregistrează
preţurile şi care cuprinde 3 grupe mari de mărfuri (alimentare, nealimentare şi servicii)
împărţite în 215 posturi de gheltuieli (54 alimentare, 112 nealimentare şi 49 de servicii).
Ponderea mărfurilor alimentare, nealimentare şi a serviciilor nu este constantă (vezi fig. 3.2).
Ea se modifică în timp la începutul fiecărui an calendaristic, fiind obţinută în urma unei
cercetări speciale numită “Ancheta Bugetelor de Familie” (ABF), realizate în urmă cu doi ani
faţă de momentul pentru care se calculează indicele (t-2). Astfel pentru anul 2007, pentru
calculul IPC se utilizează ponderile rezultate din structura cheltuielilor medii efectuate de o
gospodărie în anul 2005.
Indicele preţurilor de consum este un indice de tip Lespeyres (evaluează modificarea
preţurilor folosind o coşniţă constantă de bunuri din perioada de bază, pornind de la ipoteza că
ponderile mărfurilor consumate în prezent sunt egale cu cele din perioada cu care se
realizează comparaţia), indicele preţurilor de consum prezintă toate avantajele şi
dezavantajele oferite de acest tip de indice.10
Dintre dezavantajele oferite de IPC, amintim:
10
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 10-13
 nu măsoară modificările de preţ ale bunurilor care nu se consumau în perioada de bază (de
comparaţie), dar care se consumă în prezent;
 nu ţine seama de fenomenul de substituire (unele produse care se scumpesc ar putea fi mai
puţin cerute în prezent, fiind înlocuite cu altele care în trecut erau mai puţin cerute, dar care,
pentru că în acest moment sunt mai ieftine, devin din ce în ce mai căutate;
 fiind o metodă selectivă (foloseşte eşantioane) nu înregistrează creşterile de preţ ale
bunurilor şi serviciilor care au rămas în afara coşului (eşantionului) de bunuri şi servicii.
La capitolul avantaje oferite de acest tip de indice menţionăm:
 costurile mai mici pe care le implică obţinerea sa;
 posibilitatea comparării directe;
 calculat de Institutul Naţional de Statistică;
 accesibil publicului larg.
În România, indicele preţurilor de consum are o importanţă mare datorită faptului că
multe contracte de muncă, pensiile şi preţurile administrate de stat sunt indexate ţinându-se
cont de evoluţia acestuia. Deasemenea IPC este important şi datorită faptului că este luat în
considerare la calcularea unor ţinte de politică economică, dar şi în cadrul comparaţiilor
internaţionale.
Pe baza indicilor preţurilor de consum se pot calcula câteva tipuri de rate ale inflaţiei:
 rata lunară a inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună, comparativ
cu luna precedentă şi se calculează prin scăderea din indicele preţurilor de consum a cifrei
100. Analog, se poate obţine rata trimestrială a inflaţiei şi rata inflaţiei la finalul anului (sau al
unei perioade de timp);
 rata medie lunară a inflaţiei reprezintă media creşterilor lunare ale preţurilor şi se
calculează ca medie geometrică a produsului indicilor lunari ai inflaţiei, cu baza în lanţ
(numitorul unuia este reprezentat de numărătorul indicelui precedent în timp);
 rata anuală a inflaţiei exprimă creşterea medie a preţurilor de consum înregistrate într-un
an, comparativ cu anul precedent şi se calculează ca raport între indicele mediu al preţurilor
dintr-un an şi indicele mediu al preţurilor din anul precedent, fiecare din cei doi indici
calculându-se la rândul lor ca medii aritmetice simple ale celor 12 indici lunari ai preţurilor
din fiecare an, cu aceeaşi bază.11

11
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 14
 inflaţia de bază CORE, este o măsură ce reflectă sursele persistente ale presiunilor
inflaţioniste. Se pot calcula două tipuri de indicatori pentru inflaţia de bază: CORE1 şi
CORE2; De asemenea, BNR a mai stabilit un indice – CORE2 ajustat.
Nu trebuie uitat a fi menţionat indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC sau
HICP12). Acesta este indicele preţurilor de consum a cărui metodologie de calcul a fost
armonizată între ţările din Uniunea Europeană. Pe baza acestui indice se determină rata
inflaţiei în zona euro, respectiv obiectivul de inflaţie al Băncii Centrale Europene.

3.3 ANALIZA COMPARATIVĂ ÎNTRE INDICELE ARMONIZAT AL

PREŢURILOR DE CONSUM ŞI INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM ÎN
CAZUL ROMÂNIEI

Aderarea României la Uniunea Europeană implică o creştere a importanţei acordate

indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), întrucât criteriul de convergenţă nominală
privind inflaţia ce trebuie îndeplinit pentru intrarea în zona euro este exprimat în termeni de
IAPC, iar Banca Centrală Europeană defineşte stabilitatea preţurilor ca fiind dată de o creştere
anuală a IAPC sub 2 la sută, dar apropiată de acest nivel. Aşadar în ţările dezvoltate inflaţia
ţintă tinde să fie 2 la sută13. Un nivel mai mic nu este rezonabil deoarece:
 preţurile au o tendinţă naturală de a creşte (la o inflaţie anuală de 2 la sută, preţurile se
dublează la fiecare 35 de ani);
 nivelul trebuie să fie suficient de înalt pentru a oferi protecţie împotriva deflaţiei.
Astfel, este necesar să prezentăm o analiză succintă a acestui concept şi a diferenţelor
faţă de definiţia naţională (IPC). IAPC măsoară modificările survenite în nivelul preţurilor şi
tarifelor aferente bunurilor şi serviciilor care fac obiectul comerţului cu amănuntul pe
teritoriul României, coeficienţii de ponderare fiind derivaţi din structura cheltuielilor realizate
în acest scop de consumatorii români şi străini. Prin urmare, indicele armonizat se bazează pe
principiul „intern” al conceptului de consum, luând în calcul consumul tuturor gospodăriilor
de pe teritoriul economic al ţării, indiferent de venit, naţionalitate, statut rezidenţial sau social,
cu excepţia ambasadelor străine aflate în România. Concret, definiţia acestui indice impune
nu numai luarea în considerare a consumului rezidenţilor, ci şi a cheltuielilor efectuate de
vizitatorii străini în România.

12
Harmonised Index of Consumer Prices - HICP
13
Isărescu, M., - “Rolul politicii monetare în mix-ul de politici macroeconomice”. Disertaţie susţinută cu ocazia
decernării titlului de Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, 8 noiembrie 2007, pag. 11
 Din punct de vedere conceptual, aceasta este o diferenţă majoră faţă de IPC, care
utilizează principiul „naţional” al consumului, respectiv urmăreşte cheltuielile de consum ale
rezidenţilor indiferent dacă sunt efectuate în interiorul sau în afara graniţelor ţării. Includerea
acestora din urmă se bazează pe datele oferite de balanţa de plăţi şi se referă, practic, la
consumul de servicii turistice şi de transport din străinătate (limitele sistemului informaţional
nu permit decelarea cheltuielilor externe de altă natură).
Ca regulă generală, IAPC acoperă numai consumul monetar al populaţiei, consecinţele
practice ale utilizării acestui concept fiind:
 excluderea taxelor către stat care nu reprezintă contravaloarea unor bunuri sau servicii;
 excluderea plăţilor de dobânzi şi comisioane aferente creditelor (se consideră că acestea
constituie mai curând costuri de finanţare, decât cheltuială de consum);
 înregistrarea acelui nivel al preţurilor plătite efectiv de consumator (de exemplu, se
include taxa pe valoarea adăugată şi se iau în considerare preţurile reduse din timpul
sezonului de solduri).
În principiu, acelaşi concept guvernează şi IPC naţional, în condiţiile în care se exclud:
consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investiţii şi acumulare, dobânzile
plătite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele etc., precum şi cheltuielile aferente
plăţii muncii pentru producţia agricolă a gospodăriilor individuale.
O altă diferenţă între metodologia IAPC şi definiţia naţională constă în utilizarea de
către IAPC a conceptului de „cheltuieli nete de rambursări” în cazul medicamentelor (se
deduc sumele compensate) şi al primelor de asigurare (se deduc despăgubirile).
Mod de calcul. În ceea ce priveşte modul de calcul, atât IAPC, cât şi IPC sunt indici
Laspèyres cu bază fixă, diferenţe existând totuşi la nivelul sistemelor de ponderare. Pe de o
parte, acestea rezultă din disjuncţia intern/naţional descrisă anterior, iar pe de altă parte din
agregarea diferită la nivelul grupelor şi subgrupelor.
Astfel, IAPC utilizează clasificarea COICOP (Clasificarea Consumului Individual pe
Destinaţii) – convenită de CEE/Eurostat/OECD pentru a asigura comparabilitatea indicilor la
nivel european –, care cuprinde 12 diviziuni detaliate în 39 de grupe şi 93 de clase de mărfuri
şi servicii.
De precizat faptul că ponderile folosite nu reprezintă media unui „coş european”, ci
sunt specifice României, fiind astfel respectat principiul asigurării reprezentativităţii
cheltuielilor pentru fiecare economie în parte.
În cazul IPC, nomenclatorul utilizat este structurat pe 3 nivele de agregare (grupe,
posturi şi sortimente) şi anume:
 grupa mărfurilor alimentare, care cuprinde 54 de posturi şi 360 de sortimente;
 grupa mărfurilor nealimentare (112 posturi şi 947 de sortimente) şi
 grupa serviciilor (56 de posturi şi 423 de sortimente).
În ambele cazuri, sistemele de ponderare utilizate în anul t se bazează în principal pe
rezultatele Anchetei bugetelor de familie realizate în anul t-2 şi se actualizează în fiecare an.
Pentru calculul IAPC, acestea sunt completate cu informaţiile referitoare la consumul
turiştilor străini în România furnizate de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în
Turism. Aşa cum s-a precizat anterior, datele suplimentare cu privire la cheltuielile cetăţenilor
români în exteriorul ţării necesare la calculul IPC sunt obţinute din balanţa de plăţi (balanţa
serviciilor).
Referitor la disponibilitatea datelor privind IAPC, acestea sunt calculate de către
Institutul Naţional de Statistică şi transmise Oficiului de Statistică al Comunităţilor Europene
(Eurostat) conform metodologiei agreate de acesta încă din 2001; datele pentru perioadele
precedente sunt estimate pe baza IPC naţional. Singura diferenţă este aceea că IAPC include
cheltuielile de asigurare pentru mijloace de transport. Pentru celelalte categorii de asigurări
(locuinţă, sănătate etc.) ponderile sunt încă nule.
În concluzie, între definiţia naţională a IPC şi IAPC există o serie de diferenţe la nivel
conceptual, însă influenţa acestora asupra rezultatului final este marginală – sub 0,1 puncte
procentuale la nivelul ratelor anuale în perioada 2002-2006, după cum rezultă din Tabelul 3.1.
Motivaţia acestui fapt constă în ponderea nesemnificativă deţinută de cheltuielile turiştilor
străini în România şi respectiv ale cetăţenilor români în străinătate, un element explicativ fiind
probabil insuficienţa informaţiilor statistice referitoare la cele două componente.

Tab. 3.1 - Rata anuală a inflaţiei calculată prin IAPC şi IPC,

Procente
DATA IAPC IPC
Decembrie 2002 17,81 17,84
Decembrie 2003 14,15 14,14
Decembrie 2004 9,27 9,26
Decembrie 2005 8,73 8,64
Decembrie 2006 4,90 4,87
Sursa: Eurostat, Institutul Naţional de Statistică
 Fig. 3.1 – Rata inflaţiei calculată prin IAPC şi IPC

25
17.81
17.84
20

14.15
14.14
PROCENTE

15

9.27
9.26

8.73
8.64
10

4.87
4.9
5

0
2002 2003 2004 2005 2006

IAPC IPC

(Adaptare după Eurostat - Institutul Naţional de Statistică)

Statutul celor doi indici nu se modifică esenţial după aderarea la Uniunea Europeană
decât, probabil, în sensul utilizării în mai mare măsură a IAPC în analizele economice, în
special pentru compararea performanţelor privind inflaţia cu celelalte state membre. Scopul
IAPC nu este acela de a se substitui definiţiei naţionale, ci doar de a conferi comparabilitate la
nivel european.14
Actualizarea componenţei şi structurii coşului de consum utilizat în calculul IPC
conform definiţiei naţionale şi respectiv IAPC se poate face la intervale diferite. Un avantaj al
actualizării periodice a coşului şi a ponderilor, îl reprezintă faptul că indicele reflectă astfel
tendinţele actuale ale consumului. De aceea, anual este necesară o rectualizare a ponderilor
IAPC.15 Astfel în ţara noastră coeficienţii de ponderare pentru mărfuri alimentare,
nealimentare şi servicii, au fost actualizaţi în perioada 2005 – 2008, după cum reiese din
tabelul 3.2.
Tab. 3.2 – Coeficienţi de ponderare utilizaţi în calculul IPC, în perioada 2005 - 2008
2005 2006 2007 2008
Mărfuri alimentare 4168 4071 3892 3750
Mărfuri nealimentare 4182 4225 4354 4470
Servicii 1650 1704 1754 1780

14
www.bnr.ro - Publicaţii, studii şi lucrări – Analiza comparativă între indicele armonizat şi cel naţional al
preţurilor de consum în cazul României
15
BCE - Comparaţie între IAPC şi IPC conform definiţiei naţionale: principalele diferenţe conceptuale, pag. 2
 Sursa: Institutul Naţional de Statistică16

6000
5000 4354 4470
4168 4182 4071 4225 3892 3750
4000
3000
1650 1704 1754 1780
2000
1000
0
2005 2006 2007 2008

Marfuri alimentare Marfuri nealimentare Servicii

Fig. 3.2 - Comparaţie coeficienţi ponderare pentru calculul IPC, în perioada 2005 – 2008
(Prelucrare date Institutul Naţional de Statistică)

3.4 EVOLUŢIA RATEI INFLAŢIEI ÎN PERIOADA 2005 – 2008 ŞI PERSPECTIVELE

ACESTEIA

Strategia de ţintire directă a inflaţiei se caracterizează prin adoptarea publică a unei

ţinte cantitative de inflaţie pentru unul sau mai multe orizonturi de timp şi asumarea explicită
a stabilităţii preţurilor ca obiectiv primordial al politicii monetare.
Comunicarea ţintei este echivalentă cu a încredinţa băncii centrale un mandat pentru
utilizarea în acest scop a instrumentelor de politică monetară, atât pieţele, cât şi mediile
politice fiind conştiente că obiectivele pe termen scurt (creşterea economică, reducerea
şomajului) nu vor prevala în faţa celui privind inflaţia. Pe de altă parte, asumarea publică a
ţintei de inflaţie întăreşte capacitatea băncii centrale de a rezista eventualelor presiuni politice
privind promovarea unei politici monetare expansioniste.17
3.4.1 Evoluţia inflaţiei în 2005

Anul 2005 se distinge în perioada postrevoluţie – 1989, prin multitudinea provocărilor

cu care s-a confruntat Banca Naţională a României în formularea şi implementarea politicii
monetare.

16
www.insse.ro/ - Comunicate de presă privind indicele preţurilor de consum nr. 8/11.02.2005, 9/10.02.2006,
32/12.02.2007şi 34/12.02.2008
17
Niţulescu, G., - Ghidul financiar bancar al României. Realizat sub patronajul Băncii Naţionale a României,
Ediţia a III-a/2008, Editura House of Guides, 2007, pag. 21
 În cadrul negocierilor cu Comisia Europeană privind Capitolul 4 „Libera circulaţie a
capitalurilor”, România s-a angajat să liberalizeze cel mai important tip de tranzacţie −
accesul nerezidenţilor la conturi de depozit în lei deschise la băncile rezidente − la începutul
anului 2004. Ulterior, având în vedere diferenţialul de dobândă semnificativ (generat de o
inflaţie încă înaltă în România), autorităţile române au obţinut amânarea cu circa un an, până
în aprilie 2005, a acestei etape de liberalizare. Datorită caracterului constrângător al
angajamentului, banca centrală a demarat, începând cu a doua jumătate a anului 2004, un
proces de reducere accelerată a dobânzilor la lei, pentru a preveni intrări masive de capital
speculativ ulterioare momentului liberalizării. Concret, în semestrul II al anului 2004 rata
dobânzii de politică monetară a fost redusă treptat de la 21,25 la sută la 17 la sută, iar în
primele luni ale anului 2005, de la 17 la sută la 12,5 la sută. Pentru ca această relaxare a
politicii de dobândă să nu conducă la o reinflamare a inflaţiei, BNR a permis o apreciere
semnificativă în termeni nominali a cursului de schimb, indusă de sporirea intrărilor de
capital, limitându-şi treptat intervenţiile pe piaţa valutară; începând cu trimestrul IV 2005
banca centrală nu a mai intervenit pe această piaţă. În condiţiile în care nu s-a observat o
temperare a intrărilor de capital, care au ajuns la peste 1,2 miliarde euro în luna august, BNR
a fost nevoită să continue politica de descurajare a influxurilor speculative, reducând dobânda
de politică monetară până la 7,5 la sută în septembrie.18
Principalele provocări cu care s-a confruntat politica monetară în cursul anului 2005
au fost:
 Liberalizarea contului de capital. A fost necesară acomodarea continuării dezinflaţiei cu
limitele impuse utilizării politicii de dobânzi de parcurgerea unor noi etape din calendarul de
liberalizare a contului de capital. Nu numai rata dobânzii de politică monetară a fost redusă de
la 17 la sută în decembrie 2004 la 7,5 la sută în septembrie 2005, ci şi ratele dobânzilor la
facilităţile permanente au fost coborâte în două etape (în aprilie şi septembrie), până la 14 la
sută la facilitatea de credit şi la 1 la sută la facilitatea de depozit. Întrucât BNR a acceptat în să
unele perioade să nu sterilizeze complet lichiditatea excedentară, invitând băncile comerciale
utilizeze facilitatea de depozit, rata medie efectivă de sterilizare a fost temporar inferioară
ratei de politică monetară, situându-se la circa 4-5 la sută.
În acest context, rolul de principală pârghie în lupta împotriva inflaţiei în ansamblul
condiţiilor monetare a revenit cursului de schimb (care a atins la sfârşitul lunii august 3,5111
RON/EUR, în scădere de la 3,9663 RON/EUR la sfârşitul anului 2004), alături de măsurile de

18
BNR - Raport anual asupra inflaţiei 2005, pag. 12-13
natură administrativă şi prudenţială adoptate în vederea temperării creşterii creditului în
valută.
 Adoptarea strategiei de ţintire directă a inflaţiei. A doua provocare majoră pentru
politica monetară a constituit-o trecerea, începând cu luna august, la regimul de ţintire directă
a inflaţiei. Ţintele multianuale de inflaţie sunt stabilite de comun acord cu Guvernul, iar
reprezentanţii BNR îşi asumă urmărirea, în primul rând, a inflaţiei, lăsând altor politici sarcina
corectării celorlalte dezechilibre macroeconomice. Desigur, creşte şi riscul de pierdere a
credibilităţii atunci când ţinta de inflaţie este ratată. Dar dacă − aşa cum s-a întâmplat în 2005
− depăşirea este marginală, iar cauzele ei sunt anticipate şi explicate publicului, acest risc
poate fi minimizat. Totodată, politica monetară s-a confruntat cu continuarea tendinţei de
creştere a intermedierii financiare, dar cu modificarea structurii creditului neguvernamental în
favoarea componentei în lei, ceea ce ar determina îmbunătăţirea mecanismului de transmisie a
impulsurilor politicii monetare. Astfel, rezervele minime obligatorii la depozitele în valută
şi-au mărit aria de cuprindere, în timp ce rata rezervelor minime obligatorii aferente
depozitelor în lei a fost redusă marginal, de la 18 la 16 la sută.
 Denominarea monedei naţionale. Pregătită îndelung (actul normativ de reglementare a
apărut încă din 2004 − Legea nr. 348), denominarea monedei naţionale a fost un proces
necesar, deoarece:
 a dat un semnal de încheiere a unui ciclu inflaţionist;
 a simplificat mult înregistrările contabile şi informatice;
 a urmărit obişnuirea publicului cu mărimi monetare compatibile cu cele din
zona euro, în perspectiva aderării în viitor a României la aceasta;
 a contribuit la ameliorarea imaginii externe, în condiţiile în care, dintre ţările
europene, numai România şi Turcia nu îşi încheiaseră procesul de reformă monetară;
 s-a bazat pe o analiză cost-beneficiu din care reieşea că păstrarea vechilor
cupiuri ar fi fost mai costisitoare decât emiterea unor cupiuri noi.19
 Intrarea în funcţiune a Sistemului Electronic de Plăţi (SEP). În anul 2005 au intrat în
funcţiune, eşalonat, cele trei componente ale sistemului electronic de plăţi:
 sistemul pentru plăţi de mare valoare (ReGIS) la 8 aprilie;
 cel pentru plăţi de mică valoare (SENT) la 13 mai; şi
 sistemul pentru titlurile de stat (SaFIR) la 3 octombrie.
Principalele câştiguri obţinute prin implementarea acestor componente constau în:

19
BNR - Raport anual asupra inflaţiei 2005, pag. 15
 reducerea semnificativă a timpilor de tranzacţionare şi decontare;
 scăderea substanţială a costurilor pentru bănci şi beneficiari; de exemplu, la subsistemele
ReGIS şi SENT a avut loc o reducere cu circa 65 la sută a comisioanelor în perioada martie
2005-martie 2006;
 asigurarea condiţiilor pentru conectarea SEP la sistemul european TARGET, după
aderarea României la UE.20
Măsurile adoptate de Banca Naţională a României în 2005
O importanţă deosebită a avut continuarea liberalizării contului de capital, prin
permiterea accesului nerezidenţilor la conturi de depozit în lei deschise la instituţii financiare
rezidente, începând cu aprilie 2005, decizie care a influenţat major conduita politicii monetare
pe parcursul întregului an. De asemenea, tot în contextul respectării angajamentelor asumate
în cadrul negocierilor privind Capitolul 4 „Libera circulaţie a capitalurilor”, au fost ridicate,
începând cu luna iulie 2005, restricţiile impuse deschiderii de conturi curente şi de depozit de
către rezidenţi la bănci din străinătate. Prin urmare, singurele operaţiuni de natura contului de
capital supuse în continuare autorizării băncii centrale sunt cele cu instrumente de piaţă
monetară, efectuate de nerezidenţi pe teritoriul României (eliminarea restricţiilor asociate
fiind stabilită pentru septembrie 2006).
O altă contribuţie a BNR la procesul de integrare europeană a constituit-o elaborarea
secţiunilor aferente cadrului macroeconomic, politicii monetare şi de curs de schimb şi
sectorului bancar din cadrul documentelor strategice:
 Programul Economic de Preaderare (PEP), ediţia 2005;
 Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND);
 Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea
Europeană.
Strategia de ţintire directă a inflaţiei are ca obiectiv principal asigurarea şi menţinerea
stabilităţii nivelului agregat al preţurilor prin utilizarea tuturor instrumentelor de politică
monetară aflate la dispoziţia băncii centrale. În acest sens în 2005 BNR:
 asigură creşterea ca importanţă a rolului ratei dobânzii de politică monetară;
 adoptă măsuri pentru temperarea creditului în valută ca urmare a expansiunii creditelor în
valută;
 urmăreşte gestionarea cererii agregate prin controlul lichidităţii;
 asigură consolidarea pieţei financiare în lei, inclusiv pe termen mediu şi lung.

20
BNR - Raport anual asupra inflaţiei 2005, pag. 15
 Pentru anul 2005 BNR şi-a fixat ca ţintă pentru rata inflaţiei 7,5 procente +/-1. (Anexa
nr. 3)
Potrivit datelor lunare referitoare la IPC21, furnizate de Institutul Naţional de Statistică,
evoluţia ratei inflaţiei anuale şi lunare, este sintetizată în tabelul 3.3:
Tab. 3.3 - Evoluţia ratei inflaţiei în anul 2005

LUNA 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
RI
ANUALĂ 8,9 8,9 8,7 10 10 9,7 9,3 8,9 8,5 8,1 8,7 8,6
LUNARĂ 0,8 0,6 0,3 1,8 0,3 0,3 1,0 0,1 0,6 0,9 1,2 0,5
Sursa: Calcule conform datelor IPC ale Institutului Naţional de Statistică

12
11 10 10 9.7
8.9 8.9 9.3 8.9
10 8.7 8.5 8.7 8.6
8.1
9
8
PROCENTE

7
6
5
4
3 1.8
0.8 1 0.9 1.2
2 0.6 0.3 0.3 0.3 0.6 0.5
1 0.1
0
IANUARIE

FEBRUARIE

APRILIE

IULIE

DECEMBRIE
IUNIE

SEPTEMBRIE

NOIEMBRIE
AUGUST
MAI

OCTOMBRIE
MARTIE

RI ANUALA
RI LUNARA
INTERVAL 6,5
TINTA 7,5
Fig. 3.3 - INTERVAL
Evoluţia 8,5inflaţiei
ratei anuale şi lunare în anul 2005
(Prelucrare date INS)
În cadrul anului de analiză a inflaţiei, se constată o evoluţie a ratei anuale neuniformă,
trendul descendent al acesteia, de la un nivel de 10 la sută în mai, până la o valoare minimă de
8,1 la sută în octombrie, fiind inversat în luna noiembrie de corecţia aplicată preţului naţional
de referinţă la energiei termice, + 20 la sută. De remarcat este faptul că influenţa acestei
măsuri a fost amplificată de amânarea momentului de implementare din iulie în noiembrie,
efectul de bază astfel generat contribuind atât la scăderea ratei anuale a inflaţiei în luna
octombrie, cât şi la saltul de 0,6 puncte procentuale înregistrat în noiembrie. Creşterea
presiunii exercitate de preţurile administrate nu a fost însă asociată numai ajustării menţionate
anterior, fiind alimentată pe parcursul întregului trimestru IV de tendinţa de majorare a

21
Indicele preţurilor de consum ian-dec 2005
cotaţiilor leu-euro conturată încă din septembrie, cu efect direct asupra tarifelor aferente
serviciilor de telefonie fixă.
Un impact nefavorabil asupra nivelului general al preţurilor au continuat să aibă
produsele cu preţuri volatile, dinamica anuală înregistrată de această grupă plasându-se
constant cu 4-5 puncte procentuale deasupra mediei. Evoluţia a fost imprimată exclusiv de
accelerarea de ritm observată la nivelul preţurilor produselor agroalimentare (legume, fructe,
ouă), sub acţiunea unor factori conjuncturali care au determinat atât restrângerea ofertei, cât şi
mutaţii în structura cererii (condiţiile meteorologice nefavorabile, gripa aviară). În absenţa
acestor şocuri, rata anuală a inflaţiei s-ar fi putut situa cu aproximativ 0,8 puncte procentuale
sub nivelul efectiv înregistrat. O influenţă diametral opusă a înregistrat grupa combustibililor,
atenuarea tensiunilor pe piaţa internaţională a petrolului creând condiţii pentru scăderi ale
preţurilor şi pe piaţa internă.22
În concluzie, procesul dezinflaţionist a continuat în anul 2005, rata anuală a inflaţiei
coborând în luna decembrie la 8,6 la sută, cu 0,7 puncte procentuale sub nivelul atins în 2004;
procesul a fost mult mai evident în cazul indicatorului calculat ca medie anuală (-2,9 puncte
procentuale, până la 9 la sută), care s-a plasat pentru prima oară în ultimii 15 ani pe un palier
exprimat printr-o singură cifră.23 Elementele de susţinere a acestei evoluţii au oferit:
 conduita prudentă a politicii monetare unde ansamblul condiiţiilor monetare s-a menţinut
restrictiv, cu precădere prin aprecierea nominală a monedei naţionale în raport cu euro (cu 6 la
sută, decembrie/decembrie) şi prin măsurile de natură administrativă şi prudenţială adoptate în
vederea diminuării creşterii creditului în valută;
 conduita fiscală restrictivă adoptată în cea mai mare parte a anului;
 dezvoltarea unui mediu puternic concurenţial în sectorul de retail.
Cu toate acestea, sub acţiunea conjugată a şocurilor de natura ofertei şi a persistenţei
excesului de cerere, rezultatul obţinut la sfârşitul anului a depăşit marginal intervalul de +/-1
puncte procentuale care încadra ţinta de 7,5 la sută. Pe partea ofertei, la încetinirea vitezei de
dezinflaţie au contribuit:
 corecţiile preţurilor administrate, a căror variaţie anuală a urcat la 14,2 la sută, nivel
sensibil superior atât mediei preţurilor de consum, cât şi celui din anul anterior. Principala
influenţă a revenit ajustărilor operate asupra preţurilor energiei electrice, termice şi gazelor
naturale, impuse de necesitatea acoperirii costurilor de producţie, de angajamentul asumat faţă

22

BNR - Raport asupra inflaţiei. Februarie 2006, pag. 10-11

23
BNR - Raport anual asupra inflaţiei 2005, pag. 10
de Comisia Europeană de a alinia treptat preţul de producţie intern al gazelor naturale la cel
de import, dar şi de escaladarea preţurilor externe ale produselor energetice;
 devansarea calendarului de majorare a accizelor la nivelul minim existent în UE;
 creşterea semnificativă a preţurilor volatile (+13,7 la sută), generată în cazul produselor
alimentare din această categorie (legume, fructe, ouă) de deficitul de ofertă asociat anului
agricol nesatisfăcător şi de perturbările induse spre sfârşitul anului de extinderea focarelor de
gripă aviară, iar în cazul combustibililor de saltul abrupt al preţului internaţional al petrolului;
 insuficienta restructurare a economiei, determinantă pentru capacitatea limitată a ofertei
interne de a se adapta la profilul cererii.
Concomitent, cererea de consum a populaţiei a continuat să dezvolte presiuni
inflaţioniste, extinderea resurselor financiare mobilizate în acest scop creând condiţii
favorabile dinamizării achiziţiilor de bunuri şi servicii peste nivelul din anul 2004.

3.4.2 Evoluţia inflaţiei în 2006

BNR a acţionat în 2006 în direcţia întăririi politicii monetare prin utilizarea tuturor
instrumentelor aflate la dispoziţia sa. Prelungirea trendului de înăsprire a condiţiilor monetare
în sens larg s-a realizat în special prin intermediul cadrului operaţional al politicii monetare
specific strategiei de ţintire directă a inflaţiei, dar şi prin menţinerea în vigoare şi, respectiv,
prin consolidarea mix-ului de măsuri de natură prudenţială şi administrativă adoptate de BNR
în 2005, cele din urmă fiind menite să consolideze funcţionalitatea şi eficacitatea canalului
creditului şi implicit a canalului ratei dobânzii, dar şi să asigure menţinerea stabilităţii
financiare. În acelaşi timp, BNR a continuat să aplice consecvent politica de nonintervenţie pe
piaţa valutară adoptată în octombrie 2005 – evidenţă clară a subordonării tot mai ferme a
politicii monetare obiectivului de asigurare a sustenabilităţii dezinflaţiei.
Prin maniera sa de implementare, politica monetară a contribuit semnificativ nu doar
la obţinerea unei performanţe în procesul dezinflaţiei mai bune decât cea prevăzută de ţinta de
inflaţie stabilită pentru decembrie 2006, dar şi la ameliorarea substanţială a perspectivelor
inflaţiei şi la sporirea considerabilă a probabilităţii atingerii ţintei de inflaţie şi la finalul
orizontului temporar vizat de politica şi acţiunile BNR. Astfel, scăderea cu 3,7 puncte
procentuale a ratei anuale a inflaţiei de-a lungul anului 2006, până la nivelul de 4,87 la sută în
decembrie, a fost consistent susţinută de decelerarea componentei de bază a inflaţiei (ajustată
cu influenţa taxelor indirecte), care, pe lângă impactul favorabil exercitat, inclusiv prin
intermediul anticipaţiilor inflaţioniste, de creşterea restrictivităţii politicii monetare a reflectat
şi influenţa pozitivă a menţinerii în cea mai mare parte a anului a austerităţii politicii fiscale,
precum şi a intensificării concurenţei pe piaţa cu amănuntul. La accelerarea dezinflaţiei şi-au
adus o contribuţie substanţială deflaţia consemnată de preţurile volatile, aprecierea consistentă
acumulată de leu în raport cu principalele monede, precum şi reducerea dinamicii anuale a
preţurilor administrate.

Măsurile adoptate de Banca Naţională a României în 2006

Urmărind să asigure înscrierea ratei inflaţiei pe traiectoria programată, BNR a
continuat pe parcursul anului 2006 procesul de întărire a politicii monetare pe care l-a iniţiat
spre finalul anului anterior. În primul semestru, Consiliul de administraţie al BNR a majorat
în două rânduri rata dobânzii de politică monetară24:
 aceasta a fost crescută cu 1 punct procentual pe data de 8 februarie 2006 (până la 8,5 la
sută) şi
 respectiv cu 0,25 puncte procentuale pe data de 27 iunie 2006 (până la 8,75 la sută).
Totodată, banca centrală a sporit restrictivitatea mecanismului rezervelor minime obligatorii;
astfel:
 în februarie Consiliul de administraţie al BNR a decis efectuarea unei noi majorări (cu 5
puncte procentuale) a ratei rezervelor minime obligatorii aferente pasivelor în valută ale
băncilor (de la 35 la 40 la sută);
 în iunie autoritatea monetară a recurs, pentru prima dată în ultimii şase ani şi jumătate, la
o creştere (cu 4 puncte procentuale) a ratei rezervelor minime obligatorii aferente pasivelor în
lei (de la 16 la 20 la sută).
Deciziile de creştere a restrictivităţii politicii monetare din prima parte a anului au fost
motivate în principal de riscul deteriorării traiectoriei dezinflaţiei, sub impactul creşterii
amplitudinii şi a duratei proiectate a excedentului de cerere. Datele statistice apărute în acest
interval şi în perioada următoare au confirmat aşteptările de accelerare a creşterii economice
(rata anuală de creştere a PIB majorându-se la 6,9 la sută în trimestrul I şi la 7,8 la sută în
trimestrul II 2006), principala contribuţie la amplificarea excedentului de cerere având-o
consumul populaţiei.

24
BNR - Raport anual asupra inflaţiei 2006, pag. 25, 33
 BNR a continuat să sporească progresiv rolul operaţiunilor de piaţă (atragerea de
depozite pe scadenţa de o lună şi emiterea de certificate de depozit) în absorbirea excedentului
de lichiditate de pe piaţa monetară.
La această evoluţie a contribuit şi consolidarea treptată a rolului deţinut de principalul
instrument de politică monetară al BNR – depozitele pe termen de o lună în cadrul setului
instrumentelor de absorbţie monetară. Atragerea de depozite s-a efectuat exclusiv prin
organizarea de licitaţii de volum, rata fixă de dobândă ataşată acestor plasamente fiind rata
dobânzii de politică monetară. Pentru a creşte predictibilitatea operaţiunilor de gestionare a
condiţiilor lichidităţii şi implicit pentru a spori eficacitatea controlului monetar, BNR a
standardizat frecvenţa licitaţiilor de depozite, acestea fiind derulate începând din a doua parte
a lunii februarie o dată pe săptămână.
Controlul exercitat de banca centrală asupra lichidităţii a fost însă relaxat uşor în
decembrie, ca reacţie la accelerarea puternică a aprecierii leului produsă pe fondul apropierii
momentului aderării României la Uniunea Europeană. Pentru a descuraja intrările de capital
potenţial volatil şi implicit pentru a contracara riscul aprecierii potenţial nesustenabile a
leului, banca centrală a redus gradual amplitudinea absorbţiei monetare realizate prin
intermediul operaţiunilor de piaţă.
Pentru anul 2006 BNR şi-a fixat ca ţintă pentru rata inflaţiei 5 procente +/-1.(Anexa
nr. 3)
Potrivit datelor lunare referitoare la IPC25, furnizate de Institutul Naţional de Statistică,
evoluţia ratei inflaţiei anuale şi lunare, este sintetizată în tabelul 3.4.

Tab. 3.4 - Evoluţia ratei inflaţiei în anul 2006

LUNA 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
RI
ANUALĂ 8,89 8,49 8,41 6,92 7,26 7,11 6,21 6,02 5,48 4,8 4,67 4,87
LUNARĂ 1,03 0,24 0,21 0,42 0,6 0,15 0,11 -0,07 0,05 0,21 1,09 0,74

25
www.insse.ro - Indicele preţurilor de consum ian-dec 2006
 Sursa: Calcule conform datelor IPC ale Institutului Naţional de Statistică

10 8.89
8.49 8.41
9
8 7.26 7.11
6.92
7 6.21 6.02
5.48
6 4.8 4.67 4.87
PROCENTE

5
4
3
2 1.03 1.09
0.6 0.74
1 0.24 0.21 0.42 0.15 0.11 -0.07 0.05 0.21
0
-1
IANUARIE

FEBRUARIE

APRILIE

DECEMBRIE
IULIE

SEPTEMBRIE

NOIEMBRIE
IUNIE

AUGUST
MAI

OCTOMBRIE
MARTIE

RI ANUALA
RI LUNARA
INTERVAL 4
TINTA 5
INTERVAL 6
Fig. 3.4 - Evoluţia ratei inflaţiei anuale şi lunare în anul 2006
(Prelucrare date INS)
Din fig. 3.4 se poate constata o rată de creştere a preţurilor de consum la sfârşitul
trimestrului I la 8,41 la sută, cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul lunii decembrie 2005. În
trimestrul II deflaţia a continuat chiar într-un ritm mai accelerat decât previzionase BNR, la
finele acestui trimestru rata anuală de creştere a preţurilor de consum situându-se la 7,11 la
sută, adică cu 1,30 puncte procentuale sub valoarea consemnată la finele trimestrului I.
Trimestrul II a înregistrat o reducere consistentă a ritmului anual de creştere a preţurilor de
consum, însă amplitudinea evoluţiei reflectă nu doar un progres pe linia dezinflaţiei, ci şi
incidenţa efectului de bază asociat:
 creşterii puternice a preţului gazelor naturale în urma schimbării regimului de tarifare în
aprilie 2005;
 modificării calendarului de creştere a accizelor pentru produse din tutun şi carburanţi în
sensul devansării momentului de aplicare, din iulie 2005 în aprilie şi al majorării peste nivelul
stabilit iniţial.
 Astfel, după decelerarea pregnantă din luna aprilie, de la 8,41 la sută în martie, la 6,92
la sută, care a plasat temporar rata anuală a inflaţiei în interiorul benzii-ţintă, indicatorul a
revenit la niveluri superioare acesteia; la dispariţia efectului de bază menţionat s-a adăugat
impactul exercitat de introducerea unui nou impozit indirect asupra băuturilor alcoolice şi
produselor din tutun (“taxa pe viciu”).
Chiar dacă influenţa pozitivă a grupei “energie” a fost parţial anulată de presiunile
conturate la nivelul altor componente (servicii de telefonie, transport feroviar, apă, canal,
salubritate), în special în ultima parte a trimestrului II, produsele cu preţuri administrate (-2,81
puncte procentuale faţă de sfârşitul trimestrului I) au generat principala contribuţie la atenuare
a variaţiei anuale a preţurilor de consum.
Un element de susţinere a procesului dezinflaţionist a oferit în trim. II şi evoluţia
preţurilor volatile, ritmul anual al acestora coborând în luna iunie cu 3 puncte procentuale sub
valoarea lunii martie; nivelurile au rămas net superioare mediei, cu 4-6 puncte procentuale,
continuând să reflecte tensiunile manifestate anterior pe segmentul produselor sezoniere.
Din perspectiva evoluţiilor curente, determinantă a fost dezinflaţia consemnată de
produsele alimentare cu preţuri volatile, subgrupa combustibililor resimţind şocul indus de
atingerea la începutul lunii mai a unor noi maxime istorice ale preţului petrolului pe piaţa
externă.26
Pe parcursul trimestrului III, procesul dezinflaţionist a continuat într-un ritm
accelerat,astfel rata inflaţiei s-a situat în luna septembrie la 5,48 la sută, cu 1,63 puncte
procentuale sub nivelul înregistrat la finele trim. II. Rata inflaţiei a înregistrat în această
perioadă o reducere substanţială, aceasta evoluând în intervalul-ţintă pe întreg parcursul
acestui trimestru, după ce în lunile mai şi iunie se situase la niveluri superioare acestuia. În
luna septembrie s-a consemnat plasarea pentru prima oară a ratei anuale a inflaţiei în
jumătatea inferioară a intervalului-ţintă.
Principalul element de susţinere a dezinflaţiei a fost oferit de evoluţia preţurilor
volatile, al căror ritm anual a cunoscut o diminuare importantă (7,93 puncte procentuală, până
la 3,07 la sută). Trimestrul III 2006 este primul de la adoptarea ţintirii directe a inflaţiei la
sfârşitul căruia ritmul anual al preţurilor volatile se situează sub cel mediu. La această evoluţie
au contribuit în special scăderile de preţuri consemnate la produsele vegetale (cu 17,48 la sută
în intervalul iulie-septembrie), pe fondul unui an agricol bun. O influenţă pozitivă au exercitat

26
BNR - Raport asupra inflaţiei. August 2006, pag. 10-11
şi nivelurile moderate ale creşterilor lunare pe segmentul combustibililor (între 0,4 şi 0,7 la
sută), favorizate de declinul cotaţiilor pe piaţa internaţională a petrolului.
Preţurile administrate, care au avut contribuţia principală la accelerarea dezinflaţiei în
trimestrul II 2006, au înregistrat în trimestrul III o reducere mai lentă a variaţiei anuale (-0,64
puncte procentuale, septembrie/iunie 2006), creşterile de tarife aplicate abonamentelor
Romtelecom (cu 8,56 la sută începând cu jumătatea lunii august) anulând în mare parte
influenţele pozitive induse de grupele energie, transport urban şi feroviar, apă, canal,
salubritate.27 (Anexa nr. 4)
În trimestrul IV, a continuat procesul dezinflaţiei, în luna decembrie înregistrându-se o
rată anuală a inflaţiei de 4,87 la sută, uşor sub ţinta de 5 la sută stabilită de către BNR şi cu
0,61 puncte procentuale sub nivelul inflaţiei consemnate în luna septembrie, 5,48 puncte
procentuale. În acest trimestru inflaţia a evoluat permanent în jumătatea inferioară a
intervalului-ţintă, la finele perioadei rata inflaţiei situîndu-se cu 0,1 puncte procentuale sub
ţinta asumată de BNR în august 2005 – momentul adoptării strategiei de ţintire directă a
inflaţiei.
Principalul element de susţinere a dezinflaţiei în trimestrul IV 2006 a fost furnizat de
evoluţia preţurilor volatile, al căror ritm anual şi-a păstrat traiectoria descendentă (până la
–2,5 la sută în luna în luna decembrie). Tendinţa a fost imprimată, în principal, de scăderile
înregistrate în termeni anuali de preţurile legumelor şi fructelor (-6,5 la sută în decembrie, ca
urmare a supraofertei din anul 2006). La acesta s-au adăugat reducerile consecutive operate
asupra preţului combustibililor în intervalul octombrie-decembrie 2006, relaxarea pieţei
internaţionale a petrolului permiţând ajustări lunare mult mai consistente decât cele practicate
în perioada similară a anului anterior.28
În pofida performanţei înregistrate în planul dezinflaţiei în anul 2006, variaţia
preţurilor interne de consum se plasează în continuare la niveluri superioare mediei Uniunii
Europene. Diferenţa dintre cei doi indici armonizaţi fiind în luna decembrie de 2,8 puncte
procentuale, aceeaşi concluzie se obţine utilizând în comparaţie indicele preţurilor de consum
calculat conform definiţiei naţionale, diferenţele între valoarea acestuia din urmă şi cea
rezultată prin aplicarea conceptului european fiind de regulă minore (Fig. 3.1).
Realizând comparaţia întermenii criteriului corespunzător de convergenţă nominală, şi
anume faţă de media ratei inflaţiei din cele mai performante trei state membre ale UE,

27
BNR - Raport asupra inflaţiei. Noiembrie 2006, pag. 9-10
28
BNR - Raport asupra inflaţiei. Februarie 2007, pag. 11-12
decalajul se lărgeşte la 3,77 puncte procentuale, mult peste marja celor 1,5 puncte procentuale
stipulate în Tratatul de la Maastricht.29

3.4.3 Evoluţia inflaţiei în 2007

În anul 2007, rata anuală a inflaţiei şi-a continuat trendul descendent până în luna iulie,
după care a continuat cu un trend temporar ascendent pe care s-a înscris la mijlocul anului,
atingând în luna decembrie nivelul de 6,57 la sută. Majorarea ritmului anual de creştere a
preţurilor de consum faţă de finele anului 2006 s-a datorat cu precădere şocurilor exogene de
natura ofertei, aflate în afara sferei de influenţă a politicii monetare, produse pe plan intern şi
pe pieţele externe în semestrul II. Magnitudinea şocurilor, precum şi manifestarea simultană a
acestora au plasat rata anuală a inflaţiei deasupra limitei superioare a intervalului de variaţie
ce încadrează punctul central al ţintei anuale de inflaţie (de 4 la sută), într-un context regional,
marcat de evoluţii similare ale inflaţiei. Principalul determinant al reaccelerării în acest
interval a inflaţiei l-a constituit creşterea amplă a preţurilor unor produse agroalimentare
datorată atât scăderii producţiei agricole interne sub impactul secetei, cât şi majorării
preţurilor produselor agroalimentare pe pieţele externe. Acestei influenţe i s-au alăturat
efectul deprecierii substanţiale acumulate de moneda naţională în raport cu valoarea puternic
supraapreciată pe care a atins-o la mijlocul anului, precum şi cel al creşterii consistente a
preţurilor combustibililor în trimestrul IV. Acţiunea inflaţionistă a factorilor exogeni de natura
ofertei a fost potenţată de persistenţa excesului de cerere agregată, alimentat în principal de
continuarea creşterii alerte a veniturilor populaţiei şi de expansiunea puternică a cheltuielilor
bugetare în ultima parte a anului.

Măsuri adoptate de BNR în anul 2007

Continuarea accelerării creşterii preţurilor de consum, precum şi înrăutăţirea
substanţială a perspectivei inflaţiei pe termen scurt şi mediu, în principal ca efect al acţiunii
factorilor de natura ofertei, dar şi al persistenţei presiunilor ridicate ale cererii au determinat
Consiliul de administraţie al BNR să reiniţieze trendul crescător al ratei dobânzii de politică
monetară. Nivelul acesteia a fost majorat în octombrie 2007 şi ianuarie 2008 cu câte 0,5
puncte procentuale, atingând astfel valoarea de 8,0 la sută. Reacţia fermă a băncii centrale a
mai avut ca justificare amplificarea riscurilor inflaţioniste, în special a celor induse de
perspectiva continuării creşterii alerte a salariilor insuficient susţinută de sporuri de

29
BNR - Raport asupra inflaţiei. Februarie 2007, pag. 13
productivitate şi de riscul majorării cheltuielilor bugetare în perioada electorală, precum şi de
potenţiala înrăutăţire a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici şi ale populaţiei în
ipoteza prelungirii abaterii ratei anuale a inflaţiei de la ţintă de-a lungul mai multor trimestre.
Pentru a potenţa impactul deciziilor referitoare la rata dobânzii, banca centrală a continuat să
exercite un control ferm al lichidităţii pe piaţa monetară internă, implementarea acestuia
necesitând eforturi suplimentare din partea BNR, în condiţiile în care spre sfârşitul anului
Trezoreria a efectuat injecţii masive de lichiditate.
Având în vedere dinamica ridicată a creditului acordat sectorului privat şi perspectiva
persistenţei acesteia, Consiliul de administraţie al BNR a menţinut ratele rezervelor minime
obligatorii la nivelul de 20 la sută pentru pasivele constituite în moneda naţională şi, respectiv,
la 40 la sută pentru pasivele denominate în valută.
Spre sfârşitul anului rata inflaţiei s-a plasat peste limita superioară a intervalului de
variaţie din jurul ţintei, ca efect al majorării accentuate a preţurilor produselor alimentare şi a
tarifelor la serviciile indexate la cursul de schimb al leului (începând din luna septembrie,
6,06 şi până la sfârşitul anului 2007 de 6,57).
Pentru anul 2007 BNR şi-a fixat ca ţintă pentru rata inflaţiei 4 procente +/-1. (Anexa
nr. 3)
Potrivit datelor lunare referitoare la IPC30, furnizate de Institutul Naţional de Statistică,
evoluţia ratei inflaţiei anuale şi lunare, este sintetizată în tabelul 3.5:

Tab. 3.5 - Evoluţia ratei inflaţiei în anul 2007

LUNA 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
RI
ANUALĂ 4,01 3,81 3,66 3,77 3,81 3,8 3,99 4,96 6,06 6,84 6,67 6,57
LUNARĂ 0,2 0,04 0,07 0,52 0,64 0,14 0,29 0,86 1,08 0,97 0,93 0,64

Sursa: Calcule conform datelor IPC ale Institutului Naţional de Statistică

30
Indicele preţurilor de consum ian-dec 2007
 9
8
6.84 6.67
6.57
7 6.06
6 4.96
PROCENTE

5 4.01 3.81 3.99

3.66 3.77 3.81 3.8
4
3
2 1.08 0.97 0.93
0.64 0.86 0.64
0.52
1 0.2 0.04 0.07 0.14 0.29
0
-1

SEPTEMBRIE
FEBRUARIE

DECEMBRIE
IANUARIE

NOIEMBRIE
APRILIE

IUNIE

IULIE

AUGUST

OCTOMBRIE
MARTIE

MAI

RI ANUALA RI LUNARA INTERVAL 5 TINTA 4 INTERVAL 3

Fig. 3.5 - Evoluţia ratei inflaţiei anuale şi lunare în anul 2007

(Prelucrare date INS)
Procesul dezinflaţionist s-a accelerat în trimestrul I 2007, rata anuală de creştere a
preţurilor de consum ajungând în luna martie la 3,66 la sută, nivel plasat cu 1,21 puncte
procentuale sub cel înregistrat în decembrie 2006. Mai mult, indicatorul a evoluat în jumătatea
inferioară a intervalului de variaţie de +/-1 punct procentual în jurul ţintei interpolate,
apropiindu-se la finele trimestrului I de limita acestuia.
Principala contribuţie la diminuarea ratei anuale a inflaţiei pe parcursul trimestrului I
2007 a revenit dezinflaţiei înregistrate de produsele cu preţuri administrate, ritmul de creştere
al acestora diminuându-se de la 10,2 la sută în decembrie 2006 la 6,87 la sută în martie 2007
(vezi anexa 4). Factorii de influenţă includ:
 scăderea preţului gazelor naturale în luna ianuarie (-3,49 la sută), rezultat conjugat al
eliminării impozitului pentru gazele naturale din producţia internă, al diminuării preţului de
import, al evoluţiei favorabile a cursului de schimb RON/USD şi al aplicării noilor tarife de
distribuţie pentru anul 2007;
 aprecierea monedei naţionale faţă de euro, cu efect benefic asupra preţului
medicamentelor şi serviciilor de telefonie fixă (-2,66 la sută şi, respectiv, -1,24 la sută, valori
cumulate pentru primele trei luni ale anului).
Un impact favorabil au exercitat de asemenea, reducerile de preţuri operate în lunile
ianuarie-februarie de către marii producători şi distribuitori de combustibili (-1,89 la sută),
care au condus la înregistrarea unui ritm anual negativ la sfârşitul trimestrului I. Comparaţia
în termeni anuali relevă scăderi de preţ şi la nivelul celorlalte produse cu preţuri volatile (cu
7,2 la sută), însă în acest caz determinante nu au fost evoluţiile curente, ci efectul de bază
generat de recolta slabă a unor sortimente de legume din anul 2005 (care a afectat oferta din
prima parte a anului 2006).
În ceea ce priveşte inflaţia de bază, traictoria descendentă a fost susţinută atât de
mărfurile alimentare cât şi nealimentare. În primul caz, s-a resimţit puternicul efect de bază
indus de tensiunile existente pe piaţa mondială a zahărului la începutul anului 2006 dar şi
aparenta temperare a consumului, sugerată de scăderea cu 6 la sută a volumului vânzărilor de
alimente în intervalul ianuarie-februarie 2007, comparativ cu creşteri de 20 la sută pe
parcursul anului anterior. O posibilă explicaţie constă în schimbarea opţiunii de alocare a
veniturilor, în sensul orientării mai pronunţate către achiziţii durabile şi investiţii rezidenţiale.
În privinţa mărfurilor nealimentare, o contribuţie la atenuarea inflaţiei de bază
(vizibilă mai ales la nivelul produselor electronice şi electrocasnice) poate fi atribuită şi
reducerilor de preţuri asociate eliminării taxelor vamale, ulterior integrării României în piaţa
comunitară. O evoluţie de sens contrar au înregistrat serviciile cu preţuri libere, în principal ca
urmare a majorării tarifelor poliţelor de asigurare odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Referitor la procesul de convergenţă a preţurilor de consum din România către media
Uniunii Europene, diferenţa dintre cei doi indici armonizaţi a scăzut sensibil faţă de finele
anului 2006 (de la 2,7 la 1,4 puncte procentuale în martie 2007). Aceeaşi evoluţie a fost
observată şi în cazul comparaţiei în termenii criteriului de convergenţă nominală, decalajul
dintre IAPC din România şi media ratei inflaţiei din cele mai performante trei state ale
Uniunii Europene scăzând de la 3,8 puncte procentuale în decembrie 2006, la 2,7 puncte
procentuale în martie 2007.31
În trimestrul II 2007, rata anuală a inflaţiei a continuat să evolueze în intervalul de
variaţie +/-1 punct procentual în jurul ţintei, chiar dacă valoarea atinsă în luna iunie (3,8 la
sută) a fost uşor superioară celei consemnate la sfârşitul primului trimestru (cu 0,14 puncte
procentuale). Modificarea de tendinţă a fost imprimată de preţurile administrate şi de cele
volatile, în timp ce procesul dezinfalţionist a continuat la nivelul inflaţiei de bază .
Principala contribuţie la majorarea ratei anuale a inflaţiei pe parcursul trimestrului II
2007 a revenit produselor cu preţuri volatile, presiunile manifestate pe acest segment fiind
generate de efectele condiţiilor climaterice nefavorabile asupra producţiei interne de legume şi
fructe şi de tensionarea pieţei internaţionale a petrolului. În acest context dinamica anuală
31
BNR - Raport asupra inflaţiei. Mai 2007
aferentă grupei a urcat cu 3,6 puncte procentuale, valoarea încă negativă consemnată în luna
iunie (- 0,3 la sută) datorându-se exclusiv scăderilor pronunţate de preţuri din anul anterior.
În acelaşi sens au acţionat preţurile administrate, ritmul anual de creştere de la finele
trimestrului analizat (8,7 la sută) situându-se cu 1,8 puncte procentuale peste nivelul din
martie. Factorii determinanţi au fost multipli, mai importanţi fiind majorarea de 4,2 a chiriilor
stabilite de administraţia locală şi ajustarea cu 4,16 la sută a preţului energiei electrice în luna
aprilie.
Evoluţia inflaţiei de bază a păstrat caracteristicile observate în trimestrele anterioare,
adică în scădere de la 2,82 la sută în martie, la 2,65 la sută în iunie, cu tendinţă de încetinire a
vitezei de decelerare, explicabilă în condiţiile persistenţei excedentului de cerere şi a
dinamicii pozitive a costului unitar cu forţa de muncă în industrie. Trendul descendent al ratei
anuale a CORE2 ajustat s-a datorat deopotrivă mărfurilor nealimentare şi serviciilor cu preţuri
libere, fiind susţinut în continuare de accentuarea aprecierii monedei naţionale, de climatul
concurenţial din sectorul comercial şi de extinderea reducerilor de preţuri asociate eliminării
taxelor vamale ulterior integrării României în piaţa comunitară. În privinţa celei mai
importante componente a CORE2 ajustat - mărfurile alimentare (cu excepţia celor cu preţuri
volatile) – dinamica anuală s-a menţinut la nivel inferior mediei.
Din perspectiva criteriului de convergenţă nominală referitor la inflaţie, după scăderea
pronunţată manifestată în trimestrul anterior, decalajul dintre variaţia IAPC din România şi
media ratei inflaţiei din cele mai performante trei state membre ale Uniunii Europene s-a
menţinut la un nivel similar celui din luna martie 2007 (2,6 puncte procentuale în iunie).
Extinzând sfera de comparaţie la UE-27, diferenţa dintre cei doi indici armonizaţi s-a majorat
în perioada analizată de la 1,4 puncte procentuale la 1,8 puncte procentuale.32
În trimestrul III 2007, rata inflaţiei a depăşit limita superioară a intervalului de variaţie
de +/- 1 punct procentual în jurul ţintei interpolate, nivelul atins la sfârşitul perioadei (6,06 la
sută) fiind cu 2,26 puncte procentuale mai ridicat decât cel consemnat în iunie 2007 şi cu 2,07
puncte procentuale mai mare decât cifra de la sfârşitul lunii iulie. Spre deosebire de trimestrul
anterior, când presiunile au fost vizibile doar la nivelul preţurilor volatile, în trim. III deficitul
de ofertă de produse agroalimentare, la care s-a adăugat corecţia tendinţei anterioare de
apreciere rapidă a monedei naţionale, au exercitat un impact nefavorabil şi asupra traiectoriei
inflaţiei de bază.
Accelerarea observată în acest trimestru la nivelul ratei anuale a inflaţiei a fost
generată în proporţie de aproape 70 la sută de preţurile volatile, dinamica anuală atinsă de
32
BNR - Raport asupra inflaţiei. August 2007
aceasta în septembrie 2007 fiind mult superioară valorii înregistrate la mijlocul anului.
Factorii determinanţi includ pe de o parte, tensiunile induse de secetă pe piaţa legumelor şi
fructelor – nu numai intern ci şi în plan regional – iar pe de altă parte, efectul de bază
considerabil asociat recoltei abundente din anul anterior. O influenţă favorabilă a exercitat
decelerarea cu 1,9 puncte procentuale a ratei anuale de creştere a preţului combustibililor , în
condiţiile în care tendinţa recentă de majorare a preţului petrolului pe pieţele internaţionale
(medie de 77,2 dolari SUA/baril, comparativ cu 71 dolari SUA/ baril în iunie) nu a produs
încă mişcări semnificative pe piaţa internă.
În sensul întreruperii procesului dezinflaţionist au acţionat de asemenea deprecierea
monedei naţionale în intervalul august – septembrie şi majorarea substanţială a câştigurilor
salariale, care a condus la alimenntarea în continuare a excesului de cerere.
Din perspectiva criteriului de convergenţă nominală referitor la inflaţie, decalajul
dintre variaţia IAPC din România şi media ratei inflaţiei din cele mai performante trei state
membre ale UE, s-a menţinut la un nivel similar celui din luna iunie 2007.33
Pe parcursul trimestrului IV 2007, rata anuală a inflaţiei şi-a accentuat deviaţia faţă de
traiectoria descendentă corespunzătoare ţintei de 4 la sută +/- 1 punct procentual, ajungând la
sfârşitul anului la 6,57 la sută (superior cu 0,51 puncte procentuale celui consemnat în luna
septembrie). Similar trimestrului anterior, deficitul de ofertă pe segmentul produselor
agroalimentare şi tendinţa de depreciere a monedei naţionale au fost principalii determinanţi
ai acestei evoluţii, la care s-a adăugat influenţa nefavorabilă a creşterii preţurilor
combustibililor. Transmiterea acestor şocuri din partea ofertei în preţurile de consum a fost
favorizată de persistenţa cererii, susţinută de expansiunea puternică a cheltuielilor bugetare.
Contrar tendinţelor predominante în cazul majorităţii grupelor de bunuri şi servicii,
preţurile administrate şi-au diminuat contribuţia la rata inflaţiei, îndeosebi datorită unui efect
de bază favorabil, determinat de stabilitatea preţului energiei electrice şi de ajustările de mai
mică amploare aplicate energiei termice, gazelor naturale, serviciilor de apă, canal şi
salubritate. Acest efect a contrabalansat impactul deprecierii monedei naţionale faţă de euro
asupra tarifelor serviciilor de telefonie fixă, astfel încât rata anuală de creştere a preţurilor
administrate a coborât în decembrie 2007 la 5 la sută (mai puţin cu 2,3 puncte procentuale
comparativ cu finele trimestrului III 2007).
La nivelul inflaţiei CORE2, traiectoria ascendentă observată în trimestrul anterior a
continuat, şocul negativ de ofertă asociat producţiei agricole, dublat de majorările
semnificative de preţuri ale principalelor materii prime pe pieţele internaţionale de profil,
33
BNR - Raport asupra inflaţiei. Noiembrie 2007
fiind resimţit nu doar la nivelul produselor cu preţuri volatile, ci şi al unor mărfuri incluse în
calculul inflaţiei de bază (produse lactate, produse de morărit şi panificaţie, ulei). În cazul
producătorilor de ulei, o explicaţie suplimentară pentru scumpirea cu circa 44 la sută aplicată
în cursul anului 2007 rezidă din intenţia acestora de a recupera o parte din pierderile suferite
în anii anteriori, în condiţiile în care îngustarea cotelor deţinute pe piaţa externă a condus la
supraofertă internă şi, în consecinţă, la reduceri consecutive de preţuri.
Deşi mai puţin evidente decât în cazul bunurilor alimentare, semnale nefavorabile pot
fi decelate şi în cazul mărfurilor nealimentare incluse în CORE2, la majoritatea subgrupelor
observându-se intensificări de ritm faţă de trimestrul anterior.
Dincolo de şocurile de natura ofertei – deficitul de produse agroalimentare, dar şi de
majorarea câştigurilor salariale într-un ritm mai rapid decât ce al productivităţii muncii -, la
modificarea intervenită în comportamentul preţurilor mărfurilor (alimentare şi nealimentare) a
contribuit substanţial climatul permisiv creat de excesul de cerere, alimentat de continuarea
creşterii alerte a veniturilor populaţiei şi de expansiunea puternică a cheltuielilor bugetare. Un
efect de atenuare a presiunilor asupra preţurilor l-a avut extinderea promoţiilor în perioada
premergătoare sărbătorilor de iarnă, pe fondul intensificării concurenţei între marii operatori
comerciali, şi dinamica de mai mică amploare a tarifelor utilităţilor.
Aceiaşi factori de temperare au permis continuarea dezinflaţiei al nivelul serviciilor
libere, singura excepţie notabilă fiind telefonia mobilă, ale cărei preţuri depind în mod direct
de mişcările cursului de schimb şi care de altfel a imprimat întregii grupe o evoluţie
ascendentă a dinamicii anuale, contribuind astfel la accelerarea inflaţiei de bază.
Deşi şocurile de natura ofertei şi turbulenţele pe pieţele financiare au avut
repercursiuni asupra stabilităţii preţurilor pe plan internaţional, România a fost mai afectată
decât alte ţări din Europa. Astfel din perspectiva criteriului de convergenţă nominală
referitoare la inflaţie, decalajul dintre IAPC din România şi media ratei inflaţiei din cele mai
performante trei state membre UE, s-a lărgit cu 0,3 puncte procentuale în cursul trimestrului
IV 2007, până la 3,6 puncte procentuale în decembrie 2007. În cazul unora dintre noile state
membre ale UE, cum ar fi Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, au consemnat accelerări de
ritm anual al IAPC superioare cu până la 1,4 puncte procentuale celei observate în ţara
noastră.34
Pe piaţa mondială, preţurile materiilor prime agricole s-au plasat pe un trend constant
ascendent începând cu anul 2001 şi au consemnat o intensificare importantă de ritm în anul

34
BNR - Raport asupra inflaţiei. Februarie 2008
2007. Potrivit BCE35, aceste evoluţii au fost determinate în principal de factori de natuura
ofertei: preţuri ridicate la energie şi implicit îngrăşăminte, nivel în scădere al stocurilor şi
recolte afectate de condiţii meteorologice nefavorabile. Presiuni importante există însă şi din
partea cererii, fiind determinate de două categorii de factori:
 modificarea coomportamentului de consum observată la nivelul unor ţări emergente, prin
orientarea către produse alimentare cu valoare adăugată mare (lactate şi preparate din
carne), ceea ce a condus indirect la un consum mai mare de furaje;
 utilizarea pe scară tot mai largă a unor materii prime agricole pentru producţia de
biocombustibili (în principal etanol), realizată în baza unor programe guvernamentale şi
cu acordarea unor facilităţi, care a avut ca rezultat orientarea producătorilor agricoli spre
astfel de plante (porumb), în dauna altor categorii.
Pe fondul producţiei scăzute de cereale obţinute în anul 2007, preţul grâului
tranzacţionat pe principalele burse internaţionale a atins în perioada iulie-octombrie 2007
maxime istorice. Pe bursele europene, acesta a ajuns la 280 euro/tonă (comparativ cu un preţ
de intervenţie – preţ minim garantat pe care agricultorii din statele membre îl pot obţine
pentru producţia comercializată pe piaţa internă – stabilit la nivelul ţărilor UE de 101,3
euro/tonă), iar preţul porumbului a urcat în luna septembrie 2007 la 246,7 euro/tonă
(comparativ cu 141,3 euro/tonă la finele anului 2006). În aceste condiţii, furnizorii tradiţionali
de grâu, inclusiv România (ex. Serbia, Ucraina), au decis sistarea sau limitarea livrărilor
pentru a tempera creşterea preţurilor pe piaţa internă, iar Comisia Europeană a dispus
eliminarea taxelor vamale la importurile de grâu realizate din ţări terţe până la 30 iunie 2008.
Aceleaşi tendinţe se pot observa în cazul petrolului. Preţul petrolului a atins noi
recorduri în luna octombrie 2007, media corespunzătoare ţiţeiului urcând la 82,9 dolari
SUA/baril, comparativ cu 70,8 dolari SUA/baril în luna august 2007.36
În primul trimestru al anului 2008 rata anuală a inflaţiei a continuat să evolueze mult
în afara intervalului de variaţie de +/-1 punct procentual corespunzător ţintei de inflaţie de 3,8
la sută stabilite pentru acest an. Nivelul de 8,63 la sută atins în luna martie a fost rezultanta
combinaţiei dintre accentuarea presiunilor din partea şocurilor interne şi externe de natura
ofertei, deprecierea monedei naţionale, persistenţa excesului de cerere alimentat de majorarea
veniturilor populaţiei.

35
BCE - Buletin lunar septembrie 2007
36
BNR - Raport asupra inflaţiei. Noiembrie 2007
 La accelerarea ratei anuale a inflaţiei pe parcursul trimestrului I 2008 (2,8 puncte
procentuale faţă de sfârşitul anului 2007) au contribuit atât preţurile administrate cât şi
preţurile bunurilor şi serviciilor componente ale inflaţiei CORE2.
Se constată, pentru al doilea trimestru consecutiv, o dinamică anuală a preţurilor
volatile în creştere cu 4,7 puncte procentuale faţă de decembrie 2007, de 17,3 la sută. Aceasta
a fost impulsionată de atingerea unor noi maxime istorice la preţul ţiţeiului pe pieţele
internaţionale, care s-au reflectat în majorări succesive ale preţului intern al carburanţilor
(variaţie medie lunară de 1,4 la sută). În plus, rata anuală de creştere a preţurilor volatile ale
produselor alimentare s-a menţinut deosebit de ridicată. La aceasta se adaugă deprecierea
leului în raport cu euro, în condiţiile în care oferta este dominată de importurile în sezonul
rece.
Presiunile inflaţioniste în creştere s-au reflectat în majorarea decalajului artei medii
anuale a IAPC faţă de media UE-27, la 3,2 puncte procentuale în martie 2008 comparativ cu
2,5 puncte procentuale la sfârşitul anului 2007. De asemenea ecartul faţă de media ratei
inflaţiei din cele mai performante trei state membre ale UE s-a lărgit la 4,2 puncte
procentuale, cu 0,6 puncte procentuale peste cel din decembrie 2007.37
Depăşirea ţintelor de inflaţie în România are ca principală cauză inflaţia produselor
alimentare, aşa cum se poate constata şi pe plan mondial, în ţări care au adoptat ca strategie de
politică monetară ţintirea inflaţiei, tabel 3.638.

Tab. 3.6 - Creşterea preţurilor alimentelor – cauză majoră a depăşirii obiectivelor de inflaţie
pe plan mondial (decembrie 2007) cazul unor ţări care au adoptat strategia de ţintire a inflaţiei
Depăşirea limitei
Ţinta Inflaţia Inflaţia superioare a
de inflaţie totală produselor intervalului din jurul
alimentare ţintei (pp)
America Latină
Brazilia 4,5(+/-2,0) 4,5 10,8
Chile 3,0(+/-1,0) 7,8 15,2 +3,8
Columbia 3,5-4,5 5,7 8,5 +1,2
Mexic 3,0(+/-1,0) 3,8 6,0
Asia

37
BNR - Raport asupra inflaţiei. Mai 2008
38
Isărescu, M. - Prezentare la Conferinţa de presă “Ţintirea inflaţiei. Raport trimestrial asupra inflaţiei –
februarie 2008”, Bucureşti, 7 februarie 2008, pag. 12
Indonezia 5,0-7,0 6,6 11,3
Europa Centrală şi de
Est
Cehia 3,0(+/-1,0) 5,4 11,2 +1,4
Polonia 2,5(+/-1,0) 4,0 7,9 +0,5
Slovacia sub 2,0 3,4 7,7 +1,4
Turcia 4,0(+/-2,0) 8,4 12,0 +2,4
Ungaria 3,0 7,4 13,1 +4,4
România 4,0(+/-2,0) 6,6 9,1 +1,6
ZONA EURO sub 2,0 3,1 4,8 +1,1
Adaptare după Banca Naţională a României

3.4.4 Perspectivele evoluţiei ratei inflaţiei în perioada 2008 – 2009

În urma evaluării riscurilor şi incertitudinilor privind evoluţia pe termen mediu a

inflaţiei, în special a factorilor în afara sferei de influenţă a băncii centrale, Consiliul de
administraţie al BNR a stabilit, în consultare cu Guvernul, ţinta de inflaţie pentru anul 2008 la
nivelul de 3,8 la sută +/- 1 punct procentual.39 (Anexa nr.3)
În concordanţă cu calendarul prevăzut pentru adoptarea euro cât şi de riscurile şi
incertitudinile privind evoluţia pe termen mediu a inflaţiei şi în special a factorilor în afara
sferei de influenţă a băncii centrale, Consiliul de administraţie al BNR a stabilit, pentru anul
2009, ţinta de inflaţie la nivelul de 3,5 la sută +/- 1 punct procentual.40 (Anexa nr.3)
Ţintele stabilite pentru 2008 şi 2009 asumate şi de Guvern, răspund necesităţii
continuării dezinflaţiei şi atingerii unui nivel al inflaţiei sustenabil pe termen mediu, în
condiţiile atingerii unor nivele compatibile cu îndeplinirea criteriilor de convergenţă stabilite
prin Tratatul de la Maastricht, a continuării procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană
- proces care necesită însă eforturi economice şi financiare susţinute sprijinite de un ansamblu
de politici macroeconomice adecvate. În acest fel se demonstrează şi consecvenţa în
respectarea obiectivelor pe termen mediu ale politicii monetare stabilite în Programul
Economic de Preaderare din 2005, tabel 3.741.
Tab. 3.7 – Obiectivele politicii monetare
OBIECTIV CONDIŢIA PENTRU PERIOADA

39
BNR - Raport asupra inflaţiei. August 2006, pag. 8
40
BNR - Raport asupra inflaţiei. August 2007, pag. 8
41
Isărescu, M., - Prezentare la “Ediţia 2005 a Programului Economic de Preaderare” – Obiective pe termen
mediu ale politicii monetare şi cursului de schimb, 20 iulie, Bucureşti, pag. 13-14

Consolidarea inflaţiei scăzute
Formarea pieţei interne de
capitaluri pe termen lung
Participarea la ERM II
Adoptarea euro
CALIFICARE
1,5 puncte procentuale peste cei mai 2007 - 2009
performanţi 3 membri UE
Rata dobânzii pe termen lung să nu 2007 - 2009
depăşească cu mai mult de 2 puncte
procentuale media dobânzilor celor
mai performanţi 3 membri UE
Participare minim 2 ani 2010-2012
2012-2014
Sursa: Banca Naţională a României

Pentru a asigura sustenabilitatea pe termen mediu şi lung a creşterii economice, se

pune mare accent pe continuarea implementării ferme a unui “mix” echilibrat de politici
economice, aşa numitei “diviziuni a muncii” între aceste politici:
 creşterea economică trebuie adresată prin măsuri structurale vizând: politica fiscală,
bugetară, piaţa muncii, comerţul etc;
 stabilitatea preţurilor este responsabilitatea politicii monetare;
 stabilitatea externă trebuie să fie în sarcina politicii fiscale, care împreună cu politica
veniturilor trebuie să ajute competitivitatea externă.42
În România, politica monetară a suplinit în anii 2005, 2006 şi 2007 insuficienta tărie a
politicilor fiscale şi de venituri, iar costul se vede în prezent: un deficit de cont curent
îngrijorător şi în continuă creştere43. De aceea pentru perioada următoare se impune
regândirea mix-ului de politici economice:
 continuarea reformelor structurale astfel încât să se stimuleze creşterea productivităţii şi a
competitivităţii externe a produselor româneşti;
 restrictivitate ridicată a politicii monetare;
 o politică fiscală mai restrictivă decât cea proiectată;
 o politică a veniturilor care să nu mai adauge presiuni pe partea cererii.44

42
Isărescu, M., - “Rolul politicii monetare în mix-ul de politici macroeconomice”. Disertaţie susţinută cu ocazia
decernării titlului de Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara,Timişoara, 8 noiembrie 2007, pag. 22
43
Isărescu, M., - “Rolul politicii monetare în mix-ul de politici macroeconomice”. Disertaţie susţinută cu ocazia
decernării titlului de Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara,Timişoara, 8 noiembrie 2007, pag. 23
44
Isărescu, M., - “Rolul politicii monetare în mix-ul de politici macroeconomice”. Disertaţie susţinută cu ocazia
decernării titlului de Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara,Timişoara, 8 noiembrie 2007, pag. 65