AVANGARDISMUL

Avangardismul se manifesta, în perioada interbelică, sub forma unei radicalizari a

modernismului, un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militar avangardă,
care este „o mică trupă de şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care
se strecoară spre liniile inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide
drum armatei în înaintare” [Adrian Marino].
Avangarda artistică se coagulează în jurul ideii de ruptură totală de tradiţie şi a ideii de
cultivare a unor forme estetice noi. Aceasta a inclus următoarele orientări artistice:
fauvismul (fovismul), cubismul, futurismul, expresionismul, dadaismul,
constructivismul,suprarealismul, integralismul. Orientările avangardiste s-au manifestat în
literatură, arteleplastice, muzică, cinematografie, dar şi arhitectură.
În esenţă, trăsăturile avangardei sunt următoarele:
- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri formale
- proclamarea subiectivităţii absolute a artistului
- dinamismul
- libertate absolută de creaţie, care permite orice abatere, atât de la estetica tradiţională,
cât şi de la normele gramaticale şi de punctuaţie
- tehnica dicteului automat
- supremaţia visului în procesul de creaţie artistică
— Una dintre primele mişcări de avangardă este Futurismul (il futuro – viitorul), iniţiată de
poetul italian Filippo Tomasso Marinetti (1876-1944), în 1909, la Paris. Arta, literatura şi
pictura, înseamnă pentru futurişti: respingerea formelor tradiţionale de artă (distrugerea
muzeelor şi bibliotecilor), glorificarea curajului, e revoltei şi chiar a războiului, şi, în special,
cultul maşinismului, al vitezei. Mişcarea futuristă se va extinde şi în artele plastice, în
cinematografie, în modă chiar. În anul 1910 rusul Wassily Kandinsky pictează prima acuarelă
abstractă, în care îşi propune să nu se mai inspire în nici un fel din realitatea înconjurătoare, ci
să pună în prim-plan rigoarea intelectuală, regula geometrică. Î se vor alătura olandezii Piet
Mondrian, Theo Van Doesburg (atât poet, cât şi arhitect şi critic de artă).
— În 1910, la Berlin începe să se manifeste Expresionismul, mai întâi în literatură, mai apoi
în cinematografie şi în artele plastice. Adepţii acestei mişcări considerau că este necesar să
extragă din viaţă inspiraţia creatoare şi că opera de artă se naşte din transpunerea totală a
ideii personale în lucrare. Între iniţiatori se numără pictorii: Ernst Ludwig Kirchner, Emil
Nolde, Otto Müller, cărora li se vor adăuga Edvard Munch, James Ensor, Georges Rouault,
etc., iar în Rusia debutează poeţii: Osip Mandelştam, Anna Ahmatova, Vladimir Maiakovski.
— Dadaismul, un curent avangardist conceput de un grup de tineri boemi, refugiaţi în Elveţia
în timpul Primului Război Mondial, a fost iniţiat la Zürich (în Elveţia) în 1916, prin
contribuţia decisivă a poetului român Tristan Tzara (pe numele adevărat Samuel Rosenstock,
născut la Moineşti în 1896 şi mort la Paris în 1963). Denumirea orientării a fost stabilită prin
hazard, deoarece Tristan Tzara a găsit acest termen din limbajul colocvial francez, într-un
dicţionar Larousse. Iniţiatorii intenţionau să decorseteze (să elibereze) poezia de o serie de
rigori: sintactice, gramaticale, de punctuaţie. În general, au avut intenţia de a nega, de a
„demola” tot ce a însemnat literatură până atunci.
Este memorabil Manifestul lui Tristan Tzara – cel mai reprezentativ poet al orientării
avangardiste. El a conceput un text literar prin care incită la instituirea unei modalităţi
şocante de a scrie poezie:
„Luaţi un ziar.
Luaţi nişte foarfeci.
Alegeţi în ziar un articol care să aibă lungimea pe
care doriţi s-o daţi poeziei dumneavoastră
Decupaţi articolul.
Decupaţi şi fiecare cuvânt ce intră în articol
şi puneţi toate cuvintele într-o pungă.
Agitaţi uşor.
Scoateţi cuvintele, unul după altul, dispunându-le
in ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.”
Mişcarea dadaistă nu a durat mult, s-a autodizolvat. Scriitorii precum Tristan Tzara, Paul
Eluard, Louis Aragon, André Breton au aderat la suprarealism.
— Constructivismul, este o mişcare artistică influenţată de futurism, apărută în Rusia.
Direcţia
constructivismului este reprezentată de revista CONTIMPORANUL, care apare în 1922, sub
îndrumarea lui Ion Vinea şi Marcel Iancu. În această revistă se publică Manifestul activist
către tinerime, în 1924, redactat de Ion Vinea. În paginile revistei apar şi câteva poezii ale lui
Ion Barbu. Altă revistă constructivistă este PUNCT (1924), care va fuziona cu
CONTIMPORANUL în 1925. Constructivismul propune o nouă formulă estetică prin care se
încearcă armonizarea artei cu spiritul contemporan al tehnicii moderne.
— Suprarealismul (fr. surréalisme= supra+realitate), o altă orientare avangardistă, a fost iniţiat
de poetul francez, Guillaume Apollinaire, şi denumeşte o mişcare literar-artistică, promovată
apoi de poeţii Lautréamont şi Alfred Jarry. În artele plastice suprarealismul a fost reprezentat
de pictorul Salvador Dali. Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnică a surprizei prin
sabotarea (=împiedicarea) universului imagistic şi metaforic, „hazard obiectiv”, „delir
metodic”, exploatarea fenomenelor onirice, iar în pictură metoda „paranoia-critică” (a lui
Salvador Dali). În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismului.
În literatura română, suprarealismul a avut mai mulţi adepţi şi a fost cultivat cu succes de
către: Urmuz, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Geo Bogza (primul scriitor român, autor de reportaje
literare), Tristan Tzara, ulterior au aderat Gellu Naum şi Virgil Teodorescu. Direcţia
suprarealismului poate fi remarcată în 1928, în revistele: URMUZ, condusă de Geo Bogza şi
UNU, editată de Saşa Pană.
Termenul suprarealism presupune ceva ce transcende realitatea (visul), fiind influenţaţi de
psihanaliza lui Freud. Scriitorii au apelat la tehnica dicteului automat (procedeu care
presupune notarea necenzurată a oricăror gânduri ce ne trec prin minte în legătură cu
subiectul abordat, scrierea spontană, jocul absolut liber al imaginaţiei), dar şi la promovarea
visului, a stărilor halucinatorii, sondarea subconştientului, spiritismul, hipnoza. Poeziile
suprarealiste ilustrează atotputernicia visului şi puterea de creaţie a autorului.
Cele două direcţii, constructivismul şi suprarealismul, se unesc în Integralism sau Sintetism
(în denumirea lui Ilarie Voronca), ilustrat prin revista INTEGRAL, apărută în 1925 şi condusă
de Ilarie Voronca.
Alte reviste avangardiste: 75 H.P (1924, cu un singur număr), ALGE (1930), LICEU (1932),
VIAŢA IMEDIATĂ (1933, număr unic), etc.
Fără îndoială că scriitorii români care prin scrierile lor avangardiste au modernizat literatura
română rămân: Tristan Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Saşa Pană, Gellu
Naum, Ilarie Voronca.
(multumiri dnei prof. Barna Oana)
Avangarda literara romaneasca
se manifesta intre 1907/1908, de cand dateaza circulatia orala a textelor lui Urmuz, pana in
1947, odata cu lichidarea grupului suprarealist de la Bucuresti.
din antologia Avangarda in literatura romana a lui Ion Pop
Principii ale avangardei romanesti:
1. opozitia in raport cu trecutul cultural (simbolizat de Muzeu, Biblioteca);
2. refuzul conventiilor de orice fel, al autoritatii si al codurile de maniere sociale si estetice;
3. respingerea conceptelor de literatura si arta;
4. repudierea ierarhiilor constituite;
5. mefienta fata de recunoasterea oficiala a propriei valori; cultvarea ostentativa a
marginalitatii, a insuccesului;
6. aspiratia novatoare de sincronizare cu ritmul vremii si pulsul epocii;
7. promovarea gratuitatii unei imaginati eliberatoare, a bucuriei jocului;
8. considerarea traditiei drept echivalent al stagnarii (ca atare, devine tinta celor mai
vehemente atacuri);
9. manifestele avangardei romanesti misuna de sloganuri ale rupturii de trecut,
contrabalansate de exigentele radicale ale innoirii; contin ideea ca lumea trebuie
reinventata, ca rostul artistului e sa caute linia, cuvantul, culoarea pe care n-o gasesti
in dictionare.
Unul dintre celebrele manifeste ale avangardei romanesti ii apartine lui Ion Vinea, fiind
publicat in revista Contimporanul, la 24 mai 1924:
„Jos Arta
caci s-a prostituat!
Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta;
Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir rasuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;
Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;
Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzonate;
Politica, indeletnicirea cioclilor si a samsarilor;
Luna o fereastra de bordel la care bat intretinutii banalului si poposesc flamanzii din
furgoanele artei.
VREM
minunea cuvantului nou si plin de sine; expresia plastica stricta si rapida a aparatului Morse.
DECI
moarte romanului-epopee si a romanului psihologic;
anecdota si nuvela sentimentala, realismul, exotismul, romanescul sa ramana obiectul
reporterilor iscusiti
(Un bun reportaj cotidian inlocuieste azi orice lung roman de aventuri sau de analiza);
Vrem teatrul de pura emotivitate, teatrul ca existenta noua.
dezbarata de cliseele sterse ale vietii burgheze, de obsesia intelesurilor si a orientarilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatura și anecdota, expresie a formulelor
si a culorilor pure in raport cu ele insele
(Un aparat fotografic perfectionat inlocuieste pictura de pana acum si sensibilitatea artistilor
naturalisti)
Vrem starpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrala, pecete a marilor
epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) - si simplificarea procedeelor pana la
economia formelor primitive (toate artele populare, olaria si tesuturile romanesti etc).
Romania se construiește azi.
În ciuda partidelor buimacite, patrundem in marea faza activista industriala.
Orașele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul și stilul ce vor
decurge nu pot fi falsificate de bizantinism, ludovicism, copleșite de anacronisme. Sa starpim,
prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremura de lumina. Sa ne ucidem morții!”

Trasaturi tipologice ale avangardei literare romanesti:

a. spiritul negator
b. criza literaturii – cauza a dezvoltarii spiritului negator; vizeaza toate aspectele sub care
se manifersa literatura:
 formele institutionalizate
 continuturile exprimate
 motivele si temele literare valorizate in perioadele anterioare
 impartirea pe genuri si specii literare
c. spiritul ludic
d. destructurarea textului poetic – atinge toate nivelurile constitutive ale textului:
 prozodic (se recurge la versul alb, la abolirea structurii strofice)
 sintactic (este modificat statutul detinut de elementele de relatie)
 stilistico-retoric (sunt abolite diferentele dintre planul figurat si cel non-
figurat; discursul este centrat nu pe figuri de stil, ci pe imaginea ce
transgreseaza registrele retorice)
e. primatul existentei – exalta neincrederea in literatura, instituind opozitia intre cele doua;
refuza statutul creatorului de literatura;
modifica fizionomia operei literare – dezideratul ca literatura sa
urmeze cat mai fidel viata (captarea momentului, poezia
telegrafica, poezia-reportaj, poezia ca transcriere a starilor
onirice, halucinatorii, delirante etc).