Managementul comunică rii

în clasa de elevi

Bariere în comunicare şi aspecte privind

eficienta comunicării

În comunicare, existenţa barierelor poate să fie pusă în evidentă din multiple

unghiuri, pornind de la intersectia fecundă a diversităţii de aspecte pe care le
atinge acest fenomen atât de prezent în viaţa fiecăruia dintre noi. Astfel,
înainte de toate, barierele în comunicare pot să aibă la bază anumite "mituri"
privind comunicarea :

- Primul mit este acela al înţelegerii comunicării; oamenii îşi spun adesea:
"Doar am comunicat pe parcursul întregii mele vieţi, normal că înţeleg
comunicarea! ". Chiar dacă este adevărat că procesul comunicării face parte
din istoria individuală a fiecăruia dintre noi, asta nu înseamnă neapărat că
modul in care am comunicat până acum a fost unul eficient;

- Al doilea astfel de mit specifică faptul că toate problemele fiinţei umane

sunt in fapt probleme de comunicare. Această perspectivă porneşte de la
confuzia lărgirii ariei comunicării la toate procesele sociale : intr-adevăr,
actul comunicării este implicat in toate dimensiunile activităţii noastre, dar
dacă o comunicare ineficientă este responsabilă de un anumit insucces, ea
nu este singura responsabilă;

- Un al treilea mit presupune că, dacă utilizează tehnici de comunicare

eficiente, comunicatorii au in mod automat o bună comunicare. Chiar dacă
este corectă premisa că cineva devine un comunicator mai bun învăţând
tehnici de comunicare, mai sunt şi alte elemente implicate (aşa cum se
relevă, spre exemplu, in modelul lui David Berlo asupra comunicării), cum ar
fi atitudinea pozitivă in comunicare;
 - O activitate pe care o vom trata la rezolvările ineficiente ale conflictului
este aceea de proiectie; ea se rezumă astfel : "Nu eu sunt cel care nu-l
inţelege pe partenerul meu de comunicare, el nu mă intelege pe mine ! ".
Trebuie să pornim de la premisa că toate persoanele cuprinse in procesul
comunicării sunt reciproc responsabile pentru modul in care s-a produs
comunicarea (eficient sau ineficient) ;

- Un alt mit este acela că o bună comunicare realizează o perfectă intelegere

la toţi participantii. Este evident că o înţelegere perfectă este imposibilă, dar
o astfel de perceptie poate duce la definirea unei bariere in comunicare.

Comunicarea reprezintă un sistem deschis, influenţat de extrem de multi

factori; de aceea, atunci când ne referim la conceptul de "barieră" în cadrul
procesului de comunicare, lucrurile nu sunt tocmai simple. În primul rând,
dificultatea constă în necesitatea unei viziuni procesuale şi, mai ales,
progresive asupra acestor elemente, de altfel componente importante ale
procesului de comunicare ca atare, aşa cum vom vedea mai departe. Iată de
ce vom vorbi despre bariere care ţin de sistem (în sensul că le identificăm
uşor fie la nivelul agenţilor comunicaţionali - receptor, emiţător -, fie, spre
exemplu, în contextul comunicării la nivelul canalului de comunicare) şi
despre bariere ce ţin de proces (care sunt mai degrabă rezultatul
interacţiunii din interiorul comunicării).

În prima categorie, identificăm aspecte, comune atât receptorului, cât şi

emiţătorului ; spre exemplu, deficienţele de transmisie şi de recepţionare a
informaţiei, conceptualizarea mesajului în funcţie de situaţie şi de scop,
alegerea mijloacelor de comunicare, statutul social al comunicatorilor,
limbajul şi normele grupului sunt dimensiuni complementare ale unor astfel
de bariere. Ele se pot datora unor factori fizici permanenţi sau situaţionali (în
prima categorie se află anumite deficienţe înnăscute ale comunicatorilor, în
cea de-a doua, spre exemplu, o acustică defectuoasă a sălii unde are loc
activitatea didactică sau deficienţe temporare - un profesor poate să fie, de
pildă, răguşit), dar şi unor factori socioculturali (spre exemplu, cineva care
nu-şi structurează adecvat discursul pentru a-l adapta unui anumit
receptor) ; desigur că şi la nivelul canalului de comunicare întâlnim astfel de
deficiente (zgomote, anumite interferenţe care - aşa cum vom vedea atunci
când vom vorbi despre ascultarea interactivă - pot perturba serios
comunicarea). De altfel, cele spuse mai sus sunt întâlnite frecvent în
literatura de specialitate şi de aceea nu vom insista mai mult asupra lor. În
ceea ce priveşte a doua categorie de factori, aceştia sunt mai greu de
surprins în . ipostaza de bariere în comunicare : unii autori vorbesc despre
surse ale comunicării ineficiente, alţii - despre repere ale comunicării
eficiente (implicit, polaritatea acestor repere o reprezintă barierele de
comunicare) etc.

Avem patru niveluri importante de comunicare în clasă:

- în primul rând, este vorba despre mesajul adus în atenţie în acelaşi timp de
către comunicarea verbală şi cea nonverbală; este limpede că, atunci când
cele două nu sunt consonante, avem de-a face cu o serioasă scădere a
eficienţei comunicării, tradusă direct într-una sau mai multe asemenea
bariere ;

- o a doua arie este reprezentată de intenţiile manifeste şi intentiile ascunse

ale partenerilor comunicaţionali ;

- un al treilea nivel este reprezentat de latura acţional-emoţională a

activităţilor de comunicare ; orice comunicare cuprinde şi o dimensiune
afectivă - cu cât aceasta creşte, cu atât controlul asupra efectelor
comunicării scade ;

- cea de-a patra arie se referă la funcţiile de susţinere a sarcinilor de grup .

Hybels şi Weaver iau în consideraţie zgomotul ca interferenţă care face

mesajul să nu fie înţeles sau bine interpretat. Cei doi autori efectuează o
distincţie între:

- zgomotele externe, care reprezintă elemente ce ne parvin din mediu şi fac

mesajul greu de înţeles (spre exemplu, dacă un grup de persoane discută cu
voce joasă în timp ce dumneavoastră ascultaţi o persoană care ţine o
conferinţă, acest lucru vă poate prejudicia calitatea, dar şi cantitatea
ascultării);

- zgomotele interne, cele care apar în mintea emiţătorului, dar şi a

receptorului atunci când aceştia se gândesc sau simt altceva decât
elementele care se transmit direct în cadrul comunicării (spre exemplu,
cineva care nu aude ceea ce spune profesorul, deoarece se gândeşte la
persoana de care este îndrăgostit). Este interesant de observat că, uneori,
zgomotul intern poate fi un factor favorizant al procesului de comunicare,
atunci când apare la emiţător sub forma feedback-ului intern.

Altman, Valenzi şi Hodgetts au stabilit următoarele bariere majore în

eficienţa comunicării:
-blocajele emoţionale (spre exemplu, defensivitatea pe care un elev/student
timid o are la un examen oral);

-repertoriile comunicaţionale diferite;

- incapacitatea emiţătorului de a se exprima adecvat;

-caracteristicile personale ale unuia sau altuia dintre comunicatori.

Wilcox, Ault şi Agee, referindu-se la mesaj ca element central al comunicării,

spun că receptorul poate, spre exemplu, "să-I amplifice pe acesta, să-I
interpreteze în mod greşit sau să-I ignore.

Barierele care se desprind direct dintr-o astfel de perspectivă pot include,

spre exemplu, următoarele elemente :

-fonduri experienţiale (background) divergente ale participanţilor;

-diferenţe educaţionale ;

-diferenţe de interes privitoare la mesaj ;

-diferenţe privind nivelul de inteligenţă;

-lipsa respectului reciproc ;

-diferenţă de vârstă, sex, rasă sau clasă socială;

-diferente in stăpânirea limbajului;

-lipsa abilitătilor de comunicare la emiţător ;

-lipsa abilitătilor de ascultător/receptor ;

- închidere în ceea ce priveşte fondul informational.

William Haney accentuează că o barieră serioasă privind comunicarea este

cea numită ratarea înţelesului, care se obiectiveazâ în interiorul a două
forme :

- prima formă se realizează atunci când două persoane utilizează cuvinte

diferite, dar le dau acestora acelaşi înţeles ;

- cea de-a doua formă, mai des întâlnită, apare atunci când două persoane
utilizează aceleaşi cuvinte, dar le dau acestora înţelesuri diferite ;
Baron şi Byrne identifică mai multe aşa-numite "scurtături" mentale, capabile
să producă bariere în comunicare, dintre care le vom aminti:

- Disponibilitatea euristică (bazată pe ceea ce ne vine în minte prima dată

când avem de-a face cu o idee sau un fenomen necunoscut) dezvoltă
tendinta de a aprecia un eveniment pe baza primelor impresii create de
acesta, impresii care, de multe ori, devin inconsistente la o gândire mai
profundă ;

- Efectul falsului consens se fundamentează pe premisa că şi alţii gândesc ca

noi, pe faptul că oamenii doresc să creadă că alţii sunt de acord cu ei,
deoarece aceasta le confirmă corectitudinea judecăţilor şi acţiunilor lor;

- Efectul însufleţirii este unul extrem de uzual în activitatea didactică, în

sens primar el putând să ofere un suport important eficienţei instruirii;

- Teoria perseverenţei (când concluziile depăşesc evidenţa);

- reprezentativitatea euristică (judecarea unui fenomen prin similitudine cu

alte cazuri cunoscute) se bazează pe faptul că, în general, facem apel la
ceea ce cunoaştem, încercând să integrăm un fenomen nou într-o categorie
pe care o posedăm deja; acest efect poate crea, prin generalizare,
stereotipurile.

Stereotipurile reprezintă şi ele o barieră de comunicare, una importantă de

altfel în procesul educaţional ; le vom defini drept o reacţie la faptul că este
dificil şi, de altfel, neproductiv să tratăm fiecare fenomen pe care-l întâlnim
drept ceva cu totul nou, tendinta firească fiind de a-l încadra într-o categorie
mai largă, în functie de anumite caracteristici pe care le are.

Referindu-ne la totalitatea barierelor care apar în comunicare se identifică

cinci astfel de bariere :

-bariere în trimiterea mesajului;

-bariere în receptarea acestuia;

-bariere ale întelegerii;

-bariere ale acceptării;

-bariere ale acţiunii.

Sunt patru probleme principale care au o incidenţă directă asupra barierelor

ce apar în procesul comunicării:
1) problema încrederii sau a lipsei de încredere ;

2) problema dezvoltării interdependenţei persoanelor; scopuri comune şi

acorduri în ceea ce priveşte înţelesul realizării acestora;

3) problema distribuirii corecte şi echitabile a recompenselor pentru ca

persoanele să fie motivate să contribuie major la îndeplinirea obiectivelor
respectivului grup;

4) problema înţelegerii şi acordului tuturor membrilor privitor la structura

grupului ca atare.

Distorsiunea se referă la faptul că mesajul suferă o alterare, cuprinzând

diferenţe de repertoriu între emiţător şi receptor, imprecizia limbajului,
interpretarea eronată în receptarea mesajului, necesitatea condensării
informapilor datorată scopurilor transmiterii, distanţa socială sau barierele de
status dintre emiţător şi receptor.

Omisiunea apare atunci când emiţătorul filtrează intenponat mesajul sau

când nu este capabil să cuprindă întregul mesaj, iar atunci când îl va
transmite, o va face utilizând informaţii incomplete. Este vorba aici tot de un
tip de filtrare diferenţa fiind că se axează pe emiţător, şi nu pe receptor. Spre
exemplu, un elev omite să ne spună, atunci când ne relatează că nu s-a
implicat în activitatea de grup pentru că n-a înţeles sarcina, că, în timpul în
care profesorul explica ceea ce aveau de făcut cursanţii, vorbea cu un coleg.

Supraîncărcarea se referă la faptul că, de multe ori, receptorul trebuie să

facă faţă unei abundenţe informaţionale extreme ; acest lucru poate conduce
la dezvoltarea unui refuz faţă de activităţile care sunt prevăzuLe de materia
respectivă, la confluzionarea cursanţilor şi la epuizarea fizică şi motivaţională
a acestora.

Un alt factor major în caracterizarea eficienţei comunicării îl reprezintă

sincronizarea. Într-adevăr, atunci când - spre exemplu - vom cere
elevilor/studenţilor să desfăşoare o activitate de brainstorming, fără ca
aceasta să fie în mod real pregătită (elevii să se fi obişnuit cu metoda
respectivă, să posede informaţii despre ceea ce vor urma să discute), este
probabil ca succesul activităţii ca atare să fie relativ. Astfel, găsirea timpului
potrivit pentru fiecare etapă presupusă de activitatea pe care dorim să o
desfăşurăm va conduce la diminuarea unei asemenea bariere în
comunicarea profesor-cursant.

Exerciţiu:
1. La barierele comunicaţionale putem cere cursanţilor (împărţiţi pe grupuri
de discuţie) să identifice cinci astfel de bariere. După ce au fost evidenţiate,
cursanţii vor trebui să alcătuiască un continuum de la ineficienţa comunicării
spre eficienţă şi să încerce să transforme bariera într-un element pozitiv.

Competenţa de comunicare în clasa de elevi

Prin competenţa se inţelege, de obicei, capacitatea cuiva de a soluţiona

corespunzător o problemă, de lua decizii potrivite, de a îndeplini o misiune
sau de a practica o profesie in bune condiţii si cu rezultatele recunoscute ca
fiind valoroase.

Competenţa de comunicare poate fi definită prin atingerea nivelului de

performanţă care asigură emiterea si receptarea mesajului in condiţii
optime. Ea se bazeaza pe existenţa unor aptitudini specifice, pe o anumită
disponibilitate biopsihică primară, dar mai ales se formează prin exerciţii
experienţă, printr-un efort susţinut. In consecinţă, perfecţionarea
competenţei de comunicare este esenţială în cadrul procesului instructiv-
educativ, atât pentru formatori/profesori, cât şi pentru cei formaţi/educaţi.

Abilităţi de transmitere a mesajului:

-să capteze atenţia elevului;

-să comunice cunostinţe şi să formeze convingeri;

-să implice elevul în sarcinile de învăţare;

- să comunice clar elevului expectanţele privind modul de comportare in

clasă;

- să ofere feedback;

- să comunice elevului comportamentele pe care ar trebui să le schimbe.

Componente ale transmiterii eficiente a mesajului de către profesor:

1. Atenţia- trebuie concentrată asupra grupului sau persoanei cu care

intenţionezi să comunici.

2. Vigoarea-mesajul trebuie transmis cu implicare şi pasiune.

3. Cuvintele-profesorul structurează mesajul verbal astfel încât să sublinieze
ideile care trebuie notate de către elev.

4. Semnalele vocale (paralimbajul)- accentual, intonaţia, ritmul, intensitatea

trebuie să exprime emoţiile, sublinierile, înţelesurile şi nuanţele mesajului
verbal transmis.

5. Tcerea- pauzele în transmiterea informaţiei de către professor sunt

necesare pentru a exprima o expectanţă sau pentru a lăsa timp elevilor să
gândească, să întrebe, să răspundă.

6. Semnalele vizuale- contact vizual, indicarea prin privire, “acoperirea”

clasei cu privirea.

7. Limbajul trupului- postura si gesturile trebuie să fie in concordanţă cu

mesajul verbal şi paraverbal transmis şi să evidenţieze implicarea şi atenţia
profesorului faţă de întreaga clasă.

8. Mişcarea- profesorul poate să se apropie mai mult sau mai puţin de elev în
funcţie de ce vrea să transmită (verificarea execuţiei unei teme).

Prezentăm următoarele atitudini cerute de ascultarea eficientă a

interlocutorului:

~să vrei cu adevărat să auzi ceea ce are de spus celălalt;

~să vrei sincer să-l ajuţi pe celălalt;

~ să respecţi opiniile, sentimentele, valorile celuilalt, chiar dacă ele vin în

contradicţie cu ale tale;

~să realizezi că trăirile , pot fi schimbate şi să nu fii derutat atunci când

copiii exprimă stări puternice de supărare sau tristeţe;

~să ai încredere în capacitatea oamenilor (deci şi ale elevilor) de a- şi rezolva

problemele;

~ să crezi în importanţa pe care o are ascultarea pentru ajutarea celuilalt;

~ să dispui de cele trei atitudini esenţiale pentru o relaţionare pozitivă şi de

ajutor: autenticitate, respect, empatie.

Acultarea pasivă are scopul de a favoriza deschiderea elevilor care au

problem în comunicarea sentimentelor şi ideilor . Este indicată la începutul
comunicării, pâna elevul începe să se deschidă, dar apoi trebuie împletită cu
celelalte metode de ascultare, pentru a se evita plictiseala celui care ascultă
sau pentru a-l încuraja pe elev să continue.

Există câteva reguli ale cominicării pasive:

-toată atenţia este acordată persoanei ascultate;

-nu se va spune nimic care ar putea bloca comunicarea;

-ascultătorul utilizează tehnica “deschizătorului de uşă” şi îi adreseză

invitaţia de vorbi despre ceea ce îl frământă: “Pari îngrijorat, ai vrea să
vorbeşti despre asta?”. Urmeaz ă apoi tăcere pentru a-i lăsa timp
interlocutorului să se deschidă;

-receptorul arată atenţie faţă de ceea ce i se spune (prin limbajul trupului);

-receptorului oferă interlocutorului feedback-uri şi utilizează încurajări prin

limbajul trupului.

Ascultarea activă presupune angajarea receptorului în explorarea şi

clarificarea ideilor şi sentimentelor interlocutorului . Această angajare se
realizează prin:

-încurajări minimale şi utilizarea întrebărilor deschise: “Poţi să-mi spui mai

multe despre…?”, “Și după aceea…?”, “Cum s-au întâmplat lucrurile?”;

-parafrazare: redă punctele-cheie ale mesajului verbal transmis şi permite

focalizarea pe gândurile şi sentimentele elevului; trebuie să fie scurtă şi la
obiect (un fel de rezumat privind cheia mesajului şi nu a tot ce s-a spus);
presupune o reformulare şi nu o repetare, interpretare sau evaluare a ceea
ce s-a spus. Parafrazarea este o modalitate de a răspunde la conţinuturile
cognitive exprimate de elev şi are ca efect schimbarea modelului de
comportament verbal al elevului. Ex. Elevul spune: “Numai pe mine mă
vedeţi atunci când nu particip la lecţie”. Profesorul răspunde parafrazând: “
Vrei să spui că nu am mai făcut niciodată observaţii şi altor colegi de-ai tăi?”,
Elevul: “Nu, nu am vrut să spun asta, dar cred că pe mine mă vedeţi mai
des..”.

-reflectarea sentimentelor elevului: este o modalitate de a răspunde la

conţinuturile afective exprimate de elev prin limbajul nonverbal sau verbal.

-reflectarea înţelesurilor: este o modalitate de a clarifica ideile exprimate

ambiguu de către elev.
În cadrul activităţilor la clasă, profesorii pot utiliza cele trei forme ale
ascultării active:

-ascultarea activă cu rol de informare;

-ascultare activă cu rol de suport cognitiv şi emotional;

-ascultare activă cu rol de reducere a agresivităţilor verbale a interlocutorului

.

Bibliografie:

1. - Ion Ovidiu Panisoara - Comunicarea eficienta - Polirom (2006).

2. Alois Ghergut (ed.) - Introducere in managementul clasei-UAIC.