COVID-19: How Corona Broke the System

The corona crisis sends shockwaves through political, economic and social systems.
The status quo simply cannot continue, writes Marc Saxer.

Nimeni nu știe cât va dura pandemia, câți oameni se vor îmbolnăvi, la câte vieți va
pretinde coronavirusul. Dar consecințele economice și politice ale focarului apar deja. Măsurile
de combatere a pandemiei perturbă viața publică din întreaga lume.
Începând cu China, producția a ajuns în impas într-o țară după alta. Lanțurile de
aprovizionare globale sunt rupte. Nu aveți nevoie de multă imaginație pentru a vedea un val de
falimente care se apropie în multe industrii în care fiecare ultim cent contează.
Zilele trecute, cumpărarea de panică a dominat acoperirea mass-media. Cu toate acestea,
consumatorii anxioși tind să amâne achizițiile mai mari. Când apar deficiențe, consumul scade și
el. Aceste tulburări pot face ca economiile europene deja lente să alunece în recesiune.

Scăderea bruscă a cererii chineze a zguduit piețele de mărfuri. După ce Organizația țărilor
exportatoare de petrol (OPEC) nu a putut fi de acord cu Rusia pentru a reduce producția pentru a
stabiliza prețurile, Arabia Saudită și-a schimbat strategia și a inundat piețele cu petrol ieftin.
Drept urmare, prețul petrolului a scăzut până la valori minime istorice. Pe termen scurt, acest
lucru ar putea oferi o măsură de scutire pentru industrie și consumatori. Cu toate acestea,
războaiele prețurilor petrolului, temerile de recesiune și calamitățile de pe piețele de obligațiuni
determină piețele bursiere să se prăbușească. Doar o intervenție de anvergură a tuturor băncilor
centrale majore a stopat până acum o criză financiară.

The Economic Response

Unele țări, în special Germania, au lansat rapid pachete extinse de măsuri pentru a
amortiza criza economică iminentă. După o inițială instabilitate, Statele Unite planifică, de
asemenea, un stimul economic cuprinzător/compresiv, inclusiv o distribuire de bani (helicopter
money – băncile centrale distribuie bani direct către persoane fizice, utilizând mai mult timp –
cum ar fi acordarea unei reduceri fiscale universale tuturor gospodăriilor, finanțate de banca
centrală). Dacă aceste și alte măsuri imediate potențiale sunt suficiente pentru a stopa criza
economică, depinde de cât de profund se declanșează criza prin sistem. După epidemiile trecute,
o scurtă scădere bruscă, economia a fost urmată de obicei de o revenire rapidă la creștere. Dacă
acest lucru va fi, de asemenea, în cazul crizei corona depinde de mulți factori, nu în ultimul timp
cât durează pandemia.
 Cu toate acestea, preocupările mai mari sunt valurile de șoc care circulă acum prin
sistemele financiare în dificultate, în care accelerează tendințele îngrijorătoare pe termen lung.
Multe industrii și gospodării americane sunt excesive. În China, băncile cu umbră, întreprinderile
imobiliare și companiile de stat, împreună cu provinciile, toate se încordează sub sarcina
datoriei. Băncile europene nu s-au redresat încă din criza financiară anterioară. Prabusirea
economica din Italia ar putea provoca criza euro din nou. Modul în care investitorii fug pentru
siguranța obligațiunilor guvernamentale indică teama profundă că aceste case de carduri se vor
prăbuși. Criza coronă ar putea pune în mișcare o reacție în lanț care se va încheia într-o criză
financiară globală.
Spre deosebire de criza din 2008, de data aceasta băncile centrale nu sunt în măsură să
salveze ziua. Până în prezent, ratele dobânzilor au fost la nivel istoric în toate marile economii.
Rezerva Federală a SUA a început să furnizeze lichiditate direct piețelor prin tranzacții repo.
Noul șef al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, s-a împiedicat inițial de reacția
europeană la criză, provocând astfel speculații împotriva coeziunii grupului euro. Cu toate
acestea, printr-o intervenție coordonată, toate marile bănci centrale și-au arătat acum hotărârea de
a se opune panicii de pe piețe. Întrebarea crucială este însă dacă criza Corona poate fi depășită cu
instrumente de politică monetară. Asta depinde foarte mult de natura crizei.

Democracies Now Have to Deliver

Acest lucru se datorează faptului că criza nu este în niciun caz limitată la sfera
economică. Abilitatea statelor de a proteja viața și membrii propriilor cetățeni este de asemenea
pusă la încercare - iar miza nu este altceva decât legitimitatea fundamentală a Leviatanului.
În regimurile autoritare ale Eurasiei, problema principală este legitimitatea celor
puternici, a căror revendicare a puterii se bazează pe promisiunea centrală „Te protejez”.
Președintele chinez Xi Jinping a înțeles acest lucru și, în consecință, ia măsuri drastice împotriva
răspândirii virusului, indiferent de costuri. Cu toate acestea, omologii săi din Thailanda, Filipine
și Brazilia au tratat ușor controlul bolii și acum sunt atenuați de propriii lor susținători. Întrebarea
dacă, în ochii alegătorilor săi, președintele Donald Trump își îndeplinește promisiunea centrală
de a proteja America împotriva amenințărilor externe este probabil să aibă un impact decisiv
asupra rezultatelor alegerilor americane.
O pandemie internațională strigă pentru un răspuns global coordonat. Până acum, însă,
fiecare națiune a depus un efort individual.
În timp ce criza coronei ar putea sa trezească la viață populiștii în guvern, ar putea fi doar
ceea ce așteptau omologii lor din opoziție. În ochii multor cetățeni, statele democratice au
pierdut deja controlul în crizele din 2008 și 2015. Decenii ale politicilor de austeritate și ale
sistemelor de îngrijire a sănătății reduse la minimum au eliminat structurile statului; mulți
oameni se îngrijorează dacă națiunile lor vor mai putea face față crizelor majore. În multe țări,
starea de spirit publică se îndreaptă împotriva liberei circulații de bani, bunuri și oameni.
Mulți italieni s-au temut de mult să se numere printre pierzătorii globalizării și ai euro.
Acum vin măsurile de urgență, șocul economic și încă o criză de refugiați. Populistul de dreapta
lombard Matteo Salvini nu este singurul care știe să folosească ingredientele „granițelor
deschise, străinilor periculoși, elitelor corupte și statelor fără apărare” pentru a amesteca o bere
toxică. Nu greșiți, democrațiile liberale din Europa de Vest sunt supuse controlului. În mijlocul
unei revolte populiste de dreapta, democrații trebuie să dovedească acum că pot și vor proteja
viața tuturor cetățenilor.
Dar cât de departe pot fi restricționate libertățile individuale? Cât trebuie să dureze starea
de urgență? Ar tolera societățile occidentale măsuri drastice precum cele din China? Ar trebui, ca
și asiaticii estici, să acorde prioritate colectivului asupra individului? Cum se poate încetini
ritmul cu care se răspândește boala dacă cetățenii nu respectă recomandările privind „distanțarea
socială?” Și ce înseamnă solidaritatea cu ceilalți când singurul lucru pe care îl putem face este să
ne izolăm?

Each Nation on Its Own

O pandemie internațională strigă pentru un răspuns global coordonat. Până acum, însă,
fiecare națiune a depus un efort individual. Chiar și în Europa există o lipsă de solidaritate. Ca și
în cazul crizei euro și a crizei refugiaților, Italia consideră în special că partenerii săi au
abandonat-o. China a profitat în mod inteligent de lipsa solidarității europene și a trimis un avion
în Italia, țara sa parteneră Belt și Road, încărcată cu rechizite medicale. Între timp, Berlinul a
recunoscut dimensiunea geopolitică a crizei duale - coronavirus și refugiați - și este preocupat de
încercările puterilor externe de a diviza Europa. Interzicerea la export a echipamentelor de
protecție medicală a fost din nou ușurată și Italia a fost asigurată de ajutor de urgență sub forma
unui milion de măști pentru față. Mai important, Pactul european de stabilitate a fost suspendat
pentru a oferi Italiei suficient spațiu respirator fscal pentru a-și salva economia.
Criza este un alt test de stres pentru parteneriatul transatlantic deja puternic împovărat.
Decizia lui Trump de a izola Statele Unite de aliații săi europeni, fără a le consulta, a transmis un
semnal clar. Încercarea americană de a prelua CureVac, o companie cu sediul la Tübingen,
pentru a asigura vaccinul exclusiv pentru Statele Unite, a escaladat chiar o dispută aprinse cu
Berlinul. Orice răspuns comun la criză coordonat este greu de conceput în aceste condiții. În
Occident, cuvântul de până acum a fost „Fiecare om pentru sine”.
La nivel global, noile conflicte între puterile majore alimentează și mai mult criza.
Războiul prețurilor petrolului este determinat în special de motive geo-economice. Conflictul
dintre Arabia Saudită și Rusia ridică întrebări cu privire la supraviețuirea cartelului OPEC.
Marea pierdere a scăderii istorice a prețurilor ar putea fi în cele din urmă industria americană
puternic îndatorată a uleiului de șist. Așadar, dacă prețurile mai ieftine la pompele de benzină
sunt cu adevărat o binecuvântare, așa cum a promis președintele SUA, depinde de cine poate
suporta acest război de atenuare cel mai mult. În orice caz, Rusia și Arabia Saudită au un interes
cheie în eliminarea concurentului american finanțat prin datorii.
Oricare ar fi rezultatul războiului prețurilor petrolului, echilibrul puterii pe piețele
petroliere va fi reajustat. Dezbaterea despre „petrolul de vârf”, care a făcut furori de zeci de ani,
ar trebui să experimenteze, de asemenea, o schimbare interesantă. În cele din urmă, s-ar putea să
nu fie o ofertă în scădere a combustibililor fosili care să sigileze declinul industriei petroliere. Cu
prețuri permanent mici, s-ar putea să nu mai fie pur și simplu viabil din punct de vedere
economic exploatarea rezervelor de remaniere. Ar putea un conflict geo-economic să antreneze
în mod neintenționat sfârșitul epocii fosile?
De asemenea, criza alimentează conflictul de hegemonie SUA-China. De ceva timp
încoace, există un consens bipartidist la Washington pentru a decupla americanul de economia
chineză, pentru a nu întări concurentul pentru supremația globală prin furnizarea Beijingului de
bani și tehnologie. Companiile poziționate la nivel mondial trebuie acum să își reasambleze
lanțurile de aprovizionare peste noapte. Toate aceste corporații se vor întoarce în China când se
va trece criza imediată? Executivii corporativi ar trebui apoi să se gândească de două ori dacă
ignoră de bună voie ordinele de marș geopolitice de la Washington.
Și cum companiile europene se vor repoziționa după criză, după ce costurile depinderii
excesive de lanțurile de aprovizionare chineze au devenit prea clare? În cadrul dezbaterii privind
dacă compania chineză Huawei ar trebui exclusă din extinderea infrastructurii europene 5G,
europenii au simțit deja cât de mare poate fi presiunea americană. Criza coronă ar putea apoi să
accelereze o dezvoltare care se întâmplă de ceva vreme: deglobalizarea. Drept urmare, diviziunea
globală a muncii s-ar putea dezintegra în blocurile economice concurente.

Overnight, the Age of Neoliberalism Coming to an End

Deodată totul se întâmplă foarte repede. În câteva ore, sumele atât de mari sunt pompate
pe piețele care fac promisiunile „radicale” ale senatorului candidat la președinția democrat,
Bernie Sanders, să pară bani de buzunar în comparație. Politicienii germani, care ieri s-au
încălzit de muzica intelectuală a tânărului socialist Kevin Kühnert, au în vedere serios
naționalizarea corporațiilor. Ceea ce a fost respins în dezbaterea climatică, deoarece visele naive
ale copiilor este acum o realitate tristă: traficul aerian global se oprește. Frontierele care au fost
considerate dezvăluite în criza refugiaților sunt acum închise. Și pe parcurs, guvernatorul
conservator al Bavariei, Markus Söder a abandonat fetișul german de bugete echilibrate,
anunțând: „Nu vom fi ghidați de problemele contabile, ci de ceea ce are nevoie Germania”.
Epoca neoliberalismului, în ceea ce privește primatul intereselor de piață față de toate
celelalte interese sociale, se apropie de sfârșit. Desigur, toate aceste măsuri se datorează stării de
urgență. Cu toate acestea, cetățenii își vor aduce aminte de ei, în curând, li se va spune „Nu
există nicio alternativă.” Odată cu criza, s-a pus în mișcare sfera îndelungată de politică. După
patru decenii de scepticism neoliberal în legătură cu statul, iese la iveală un fapt uitat de mult:
faptul că statele naționale au încă o putere creativă enormă, dacă numai ei sunt dispuși să o
folosească.
Criza corona se ridică la un test de teren enorm. Milioane de oameni experimentează noi
moduri de a-și organiza viața de zi cu zi.
Ca un reflector, criza coronei luminează liniile de eroare geopolitice, economice,
ideologice și culturale ale vremii noastre. S-ar putea ca această fisură din edificiu să semnaleze
chiar o ruptură epocală? Epoca turbo-globalizării se încheie odată cu decuplarea blocurilor
economice majore? Războaiele prețurilor petrolului anunță sfârșitul economiilor industriale
fosile? Se schimbă sistemul financiar global într-un nou regim? Bata garantului sistemului merge
din Statele Unite în China sau experimentăm descoperirea lumii multipolare?
Ceea ce este cert este că Coronavirus ar putea duce la o descoperire a mai multor tendințe
ascunse de mult. Toate aceste evoluții se influențează reciproc cu viteză uluitoare. Această
complexitate sugerează că această criză va merge mai adânc decât recesiunea din 2008.
Pandemia ar putea fi siguranța arzătoare pe kegul de pulbere a unei crize globale a sistemului.

Window to Future Wide Open

Criza corona se ridică la un test de teren enorm. Milioane de oameni experimentează noi
moduri de a-și organiza viața de zi cu zi. Călătorii de afaceri trec de la zboruri la conferințe
video. Profesorii universitari susțin webinarii. Angajații lucrează de acasă. Unii vor reveni la
vechile modele după criză. Însă mulți știu acum din experiența personală că noua modalitate de
operare nu numai că funcționează, dar este și mai ecologică și mai prietenoasă cu familia.
Trebuie să folosim acest moment de întrerupere, experiența imediată a decelerării, pentru a
genera schimbări comportamentale pe termen lung în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Jurnalistul britanic Jeremy Warner rezumă cinic viziunea neoliberală a crizei: „Dintr-o
perspectivă economică cu totul dezinteresată, COVID-19 s-ar putea dovedi chiar benefic pe
termen lung prin sacrificarea în mod disproporționat a persoanelor în vârstă dependente [sic!]”.
În contrast puternic cu lipsa de solidaritate manifestată de guvernele sale, oamenii se confruntă
cu un val de solidaritate în cartierele lor, la locul de muncă și în cercurile lor de prieteni. Când a
fost ultima dată mașina capitalistă oprită pentru a-i proteja pe bătrâni și pe bolnavi? Ne putem
baza pe această experiență de solidaritate pentru a face din nou societatea în general mai coezivă.
Dacă reușim să depășim criza împreună, creăm un simbol în zorii unei noi ere: o comunitate care
rămâne împreună poate întâmpina orice provocare.
Totuși, reacționarea la criză prezintă, de asemenea, pericole. Frontierele sunt închise pe
tot globul, vizele sunt anulate și interdicțiile de intrare sunt impuse străinilor. Numărul record al
comenzilor pentru roboți industriali indică faptul că lanțurile de producție vor fi mai rezistente la
defecțiuni printr-un pas decisiv către o mai mare automatizare. Ambele tendințe amenință să
accelereze spiralul pierderilor de locuri de muncă, teama de excludere socială, resentimente de
imigranți și revolte politice împotriva instituției liberale.
Economistul liberal Philippe Legrain avertizează pe bună dreptate: „Criza Coronavirus
este un cadou politic pentru naționaliști și protecționisti nativi. Acesta a accentuat percepțiile
conform cărora străinii reprezintă o amenințare. Subliniază că țările aflate în criză nu pot conta
întotdeauna pe vecinii și aliații apropiați pentru ajutor. ” Nu trebuie să lăsăm dreptul de a
interpreta criza populațiilor de dreapta. Răspunsul la provocările globale nu trebuie să fie
izolarea și egoismul național, ci mai degrabă solidaritatea și cooperarea internațională. Spre
deosebire de 2008, progresii nu își pot permite din nou să piardă bătălia pentru interpretarea a
ceea ce se întâmplă și a ceea ce trebuie făcut. În următoarele săptămâni, se vor pune bazele noii
ordini mondiale. Trebuie să ne asigurăm că vom forma dezbaterile în funcție de cum vor arăta.

A Stronger Democratic State Can Emerge

Mulți, în special tinerii, întâmpină pentru prima dată o urgență națională. În câteva zile,
libertățile lor sunt limitate într-o măsură inimaginabilă. Nu numai în China, ci și în mijlocul
Europei, tehnologiile sunt utilizate pe scară largă pentru a monitoriza și regla comportamentul
cetățenilor. După cum ne-a învățat „lupta împotriva terorismului”, multe dintre reglementările de
urgență adoptate acum vor rămâne în vigoare după încheierea crizei. Nu trebuie să simțim o
agendă ascunsă în spatele normalizării stării de urgență, așa cum o fac Giorgio Agamben și
Naomi Klein, ceea ce este de a face indivizii docili pentru capitalismul în caz de dezastru. Cu
toate acestea, trebuie să împiedicăm erodarea permanentă a drepturilor noastre fundamentale.
Slavoj Žižek se lovește de unghie pe cap atunci când avertizează că oamenii consideră, pe
bună dreptate, puterea de stat ca fiind responsabil: „aveți puterea, arată acum ce puteți face!
Provocarea pentru Europa este de a arăta că ceea ce a făcut China poate fi făcut într-un mod mai
transparent și democratic. ”Democrațiile din Asia de Est din Coreea de Sud, Taiwan și Japonia
au demonstrat până acum impresionant cum să facă acest lucru fără a restricționa în mod
nejustificat libertățile cetățenilor. . Abordarea lor pare mai compatibilă cu democrațiile
occidentale decât cu modul chinezesc draconian. Totuși, gestionarea cu succes a crizei ar
consolida, de asemenea, încrederea în statul democratic. Într-o criză, oamenii tind să se adune în
jurul guvernelor competente, muncitoare și protectoare.
Criza globală a creat gradul de conștientizare a modului în care ne-a făcut
hiperglobalizarea vulnerabilă. Într-o lume cu rețea globală, pandemiile se pot răspândi peste
granițe la viteză mare.
După ce ani de zile de programe de austeritate au redus sistemele de îngrijire a sănătății la
minimum, acum trebuie depuse toate eforturile pentru ca sistemul să facă față multor persoane
bolnave. Închiderea clinicilor municipale, suboferta cronică a personalului de îngrijire medicală
și starea jalnică a echipamentelor tehnice sunt acum pe seama lor. Rareori cererea de a inversa
privatizarea asistenței medicale a primit un sprijin public mai mare. În criză, Spania a
naționalizat rapid toate clinicile private și serviciile de sănătate. În Franța, președintele pune sub
semnul întrebării înțelepciunea privatizării neoliberale și promite să schimbe cursul. De
asemenea, în Germania, a început dezbaterea cu privire la faptul dacă era cu adevărat prudent să
ne supunem viața socială după dictatele pieței. În viitor, acesta nu mai trebuie să fie interesul
individului pentru profit, ci binele comun al tuturor celor care vor fi focusul central al serviciilor
publice.
Reconstituirea serviciilor publice necesită investiții de ordinul a miliarde de euro.
Cancelarul Angela Merkel a afirmat că frâna constituțională a datoriei nu se aplică în situații
excepționale ca acestea: „Cum va arăta soldul bugetar la sfârșitul anului nu este problema
noastră”. În situația actuală, guvernul german deschide o umbrelă de salvare istoric fără
precedent pentru economie, care acoperă pe toți, de la mici angajați independenți și freelanceri la
mari corporații. „Vom face tot posibilul”, a declarat ministrul federal al Finanțelor, Scholz.
Cadrul de acordare a garanțiilor, în valoare totală de jumătate de trilion de euro, este doar
începutul, afirmă ministrul federal al Economiei Altmaier.
Astfel, în criză, suntem toți keynesienii din nou. Spre deosebire de recesiunea din 2008,
nu trebuie să revenim la austeritate după criză. După decenii de politici de austeritate, multe
servicii sunt epuizate: sănătate și educație, administrația locală, infrastructura de transport,
forțele armate germane și poliția. Pentru a combate temerile răspândite de a pierde controlul,
pentru a pregăti economia și societatea pentru revoluția digitală și, nu în ultimul rând, pentru a
combate schimbările climatice, sunt necesare investiții de proporții istorice.

Social Democracy Can Save Us from the Crisis

Criza globală a crescut gradul de conștientizare despre cât de vulnerabilă ne-a făcut
hiperglobalizarea. Într-o lume cu rețea globală, pandemiile se pot răspândi peste granițe la viteză
mare. Lanțurile de aprovizionare la nivel mondial sunt foarte ușor tăiate. Piețele financiare sunt
vulnerabile. Populiștii de dreapta doresc să închidă granițele și să se izoleze de lume - dar acesta
este răspunsul greșit la provocările globale ale epidemiilor, războaielor, migrației, comerțului și
schimbărilor climatice. Mai degrabă, obiectivul nostru ar trebui să fie să abordăm cauzele
principale ale acestor crize. Pentru a face acest lucru, economia globală trebuie pusă pe o bază
mai rezistentă.
În urma crizei Corona, lanțurile de aprovizionare la nivel mondial se reorganizează deja.
Lanțurile de aprovizionare mai scurte, de exemplu, cu instalațiile de producție americane din
Mexic și instalațiile europene din Europa de Est, creează mai multă stabilitate. Tehnologic,
Europa trebuie să devină din nou suverană. Pentru a face acest lucru, trebuie să cooperăm mult
mai îndeaproape în cercetare și dezvoltare. Sistemul financiar global, care este ținut laolaltă de
nu mai mult de bandă de conducte, are nevoie urgentă de re-comandare. De peste un deceniu,
băncile centrale nu au reușit să contracareze tendințele deflaționiste prin intermediul politicilor
monetare. În criză, guvernele cu politici fiscale în expansiune sar deoparte. Politic, aceasta
înseamnă o revenire la logica fondatoare a parlamentarismului, principiul „Fără impozitare fără
reprezentare”. Cu alte cuvinte, sistemele financiare trebuie să fie readuse sub control democratic.
Conflictele apar din cauza interdependenței excesive. Aceste conflicte trebuie să fie
amortizate de normele internaționale și de cooperarea multilaterală. Gestionarea competentă a
Organizației Mondiale a Sănătății demonstrează eficacitatea cooperării multilaterale în
combaterea pandemiei. Spre deosebire de criza financiară din 2008, de această dată nu există
niciun răspuns coordonat din partea celor două mari economii. Rivalitatea geopolitică a marilor
puteri, pe de o parte, și apelul populist de dreapta la izolare, pe de altă parte, stau în calea unei
cooperări internaționale mai mari. Elementele existente ale guvernanței multilaterale trebuie
consolidate cu contribuții concrete. Acest lucru poate începe prin furnizarea de finanțări mai
solide Organizației Mondiale a Sănătății și continuând cu o întâlnire G20 pentru coordonarea
gestionării crizelor economice. Aici Alianța Multilateralilor poate dovedi valoarea adăugată.
Criza a lămurit drastic populația că status quo-ul nu poate continua. Dorința de
reorganizare fundamentală a activității noastre economice și a vieții colective nu a fost niciodată
mai mare. În același timp, pericolele existențiale trebuie evitate fără a restricționa în mod
disproporționat democrația și libertățile. Ce putere politică poate negocia compromisurile sociale
necesare pentru a elimina acest lucru? Politologul american Sheri Berman a pus o întrebare
neliniștită: „Pot social-democrații să salveze lumea (din nou)?” Să o terminăm.

Marc Saxer heads the Asia department of the Friedrich-Ebert-Stiftung (FES).

Previously he worked in the FES regional office in India and Thailand and he coordinated
the project Economy of Tomorrow in Asia.
This article is from International Politics and Society. You can read the original in
German here.
The views expressed are solely those of the author and may or may not reflect those
of  Consortium News.