Sunteți pe pagina 1din 3

Rusu Elena, ASC I

Politica externă a României, seminar 5.1, capitolul III.

From terror to fear: NICOLAE CAUȘESCU and the SECURITATE, 1965-1978

La 22 Martie 1965 Nicolae Ceaușescu a devenit prim secretar al partidului Comunist


Român, care în perioada postbelica era direct asociat cu teroarea. În căutarea unui loc de munca
la vârsta de 11 ani aflat la București, Ceaușescu aderă la Partidul Comunist aflat la acel moment
în afara legii, drept urmare între anii 1933-1938 datorită convingerilor sale politice este închis de
4 ori. Din 1936 a fost secretar al comitetului regional al Uniunii Tinerilor Comuniști, fiind mai
apoi promovat ca secretar în cadrul comitetului central. În septembrie 1939 Ceaușescu a primit în
absența sa o sentință de trei ani jumate, care a fost ispășită din iulie 1940 o dată ce a fost prins.
În timpul războiului Ceaușescu sa aflat în mai multe închisori, iar în 1943 până la
plecarea lui Antonescu din 1944 a fost plasat la lagărul de prizonieri din Târgu Jiu, unde s-a
întâlnit cu Gheorghiu - Dej, Chivu Stoica și Ion Gheorghe Maurer care avea să devină prim
ministru pe timpul lui Dej și Ceaușescu. După eliberarea sa, în noiembrie 1946 acesta devine în
cadrul partidului comunist, secretar Regional în Oltenia în contextul pregătirilor alegerilor din
luna curentă. Evenimentul dat fiind marcat în istoria cu înjunghiere unui manager al unei bănci
din Slatina, care a intrat într-o polemică cu Ceaușescu cu toate că nu a fost găsit nici un vinovat,
evenimentul dat vorbește despre cruzimea și violența viitorului temperament a personalității lui
Ceaușescu.
În martie 1949 o dată cu anunțarea programului de colectivizare în agricultură, Ceaușescu devine
adjunctul Ministrului de Agricultură, în anii următori fiind transferat pe aceiași poziție în cadrul
Ministerului Forțelor Armate cu responsabilitate specială, de unde mai apoi va primi o
experiență de neprețuit la instaurarea dictaturii sale, în scopul controlului forțelor armate a
statului.
În mai 1953 Dej la promovat pe Ceaușescu drept membru permanent al Comitetului
Central, iar după executarea lui Pătrășcanu din aprilie 1954, Ceaușescu împreună cu Drăghici
devin membri permanenți al biroului politic. Creșterea numărului de membri a partidului din
1955 a sporit influența și poziția lui Ceaușescu în partid o dată ce acesta era împuternicit pentru
organizarea noilor cadre venite, consolidând astfel poziția sa de lider al partidului.
După moartea lui Dej din 19 martie 1965, s-a pus problema alegerii noului lider de partid.
Conform surselor interne Ceaușescu a avut o înțelegere cu Maurer, conform cărui Ceaușescu îl
va nomina pe acest drept Prim Ministru ( ceia ce a fost făcut la 12 martie) iar în schimb după
moarte lui Dej acesta îl va numi pe Ceaușescu prim Secretar al partidului, dejucând planul lui
Apostol care era alesul lui Dej.  Ceaușescu a continuat reformele succesorului său industrializare
rapidă acompaniată de o politică externă autonomă. În 1967 devine prima țară din blocul estic
care stabilește relații diplomatice cu Germania de Vest, și nu a rupt legăturile diplomatice cu
Israel în urma războiului de 6 zile. Ruptura definitiva de Moscova a fost refuzul de a participa
dar si condamnarea intervenției în Cehoslovacia din 1968 a Uniunii Sovietice.
Aceste evenimente au apropiat România de SUA, drept urmare au avut loc vizite
reciproce ale liderilor statelor, consolidate cu anumite favoruri economice, România devenind
membru al GATT-ului, fondului monetar internațional dar și băncii mondiale. Totodată din anul
1973 România se apropie considerabil de țările vest europene. În martie 1975 președintele SUA,
Ford garantează României statutul de cea mai favorizată națiune. Ceaușescu și-a consolidat
dictatura sa în anul 1974 când a creat poziția de președinte al Republicii, sporind procesul de cult
al personalității în urma succesului extern.
Urmărind în personalitatea lui Alexandru Drăghici pe acea vreme Ministru de Interne, un
pericol major pentru alegerea internă de Prim Secretar al partidului, Ceaușescu a dorit insistent
înlăturarea acestui de pe arena politică internă. Prima acțiune a atins direct Ministerul de Interne
și departamentului securității,  astfel a fost acordată o mai multă importanță dar și putere
decizională instanțelor de judecată din România, datorită schimbării constituționale a statutului
României care deja era republică socialistă. Iar cea de a doua acțiune a fost înlăturarea directă a
lui Drăghici din postura de ministru în favoarea lui  Cornel Ionescu un apropiat al lui Ceaușescu,
această mișcare având și intenția de a întoarce Departamentul Securității sub controlul partidului
comunist din România.
În scopul controlului celor două instituții Nicolae Ceaușescu a declarat faptul că ele nu se
vor mai supune unui singur om, astfel acestea se vor subordona Consiliul securității statului care
va răspunde direct partidului aflat la guvernare, CSS fiind format la 22 iulie 1967 care cu toate
că de la început a pornit ca o direcție a Ministerului de Interne a devenit mai apoi o instituție cu
statut special și independent având scopul de apărare al statului și garantarea securității împotriva
acțiunilor de sabotaj contraspionaj și decepționarea spionilor străini pe teritoriul statului,
protecția guvernului și liderului de partid. Astfel a început un proces amplu de modificare a
Ministerului de Interne din România unde au fost create suplimentar direcția generală de
informații interne direcția generală de contraspionaj. 
Noul proces de securitate anunțat de Ceaușescu presupunea faptul că CSS examina
abuzurile din trecut dar și avea permisiunea de-a intra într-o proprietate privată fără ordonanța
procurorului fiind publicat în aprilie 1968 și un nou Cod Penal. Ion Stănescu un apropiat al lui
Ceaușescu a devenit lider al CSS iar mai apoi și ministrul de Interne în aprilie 1972. În scopul
controlului intern în rândul populației, cele 16 regiuni ale României au fost regrupate în județe
formând direcții regionale care erau la 39 la număr, fiecare regiune atribuindu-se un inspector
județean.
O altă acțiune a lui Ceaușescu în introducerea legalității socialiste a fost crearea unei
comisii în anul 1965 care investiga abuzurile comise împotriva activității și activiștilor partidului
în primii ani după sfârșitul celui de al doilea război mondial. În acest context un caz aparte este a
lui Lucrețiu Pătrășcanu arestat la 28 aprilie 1948, Dej caracterizându-l drept un spion american
aceste declarații au condus la fabricarea acuzațiilor și dosarului. Condamnarea la moarte a fost
pronunțată la 14 aprilie iar în noapte de 16 17 aprilie 1954 Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat la
închisoare de la Jilava. Ceaușescu a reușit sa răspundă oricăror acuzații asupra implicării sale în
fabricarea dosarului dat, o dată ce aceasta nu era parte biroul politic sau secretar al comitetului
central până la data de 19 aprilie în schimb a reușit să includă în această acuzare pe Drăghici,
Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș și Chivu Stoica singurii care-i amenințau puterea.
Un alt caz de abuz din trecut a fost cel al lui Ștefan Foriș care  în urma acuzaților de către
Gheorghe Dej, Teohari Gheorghescu, Ana Pauker și Vasile Luca a fost condamnat dar i-a fost 
acordată restabilire post mortem. Se presupune de asemenea că Gheorghe Pintilie a fost atacat în
plen pentru rolul sau în acuzațiile lui Foriș dar dezaprobare lui Ceaușescu a fost suficientă pentru
înlăturarea acestor acuzații.
Astfel toate aceste acuzații vizau direct pe Drăghici care la momentul actual deținea
funcția de ministru de interne. În discursul său de pe data de 26 aprilie la București, Ceaușescu îl
învinuiește direct pe Drăghici care este acuzat de executarea actelor criminale la ordinul lui
Gheorghiu Dej.
În rezoluția comitetului de la Scânteia din 26 aprilie 1968 Ceaușescu și-a manifestat
repetat acuzațiile aduse lui Drăghici dar și lui Dej. Drăghici a fost acuzat totodată că a pus astfel
mai presus securitate decât interesele partidului. Totodată a subliniat repetat importanța trecerii
ministerului de Interne dar și altor organe  de securitate sub conducerea directa a partidului de la
putere, fiind partea a programului de reformă a securități impus de Ceaușescu. 
Conceptul de  securitate reformat de Ceaușescu în 1965 a impus o atmosferă de optimism
și de liberalism acesta fiind strâns legat și de evenimentele din Cehoslovacia care au răcit
relațiile dintre Uniunea sovietică și România. Totodată sfidarea relațiilor dintre Uniunea
Sovietică și România se datorează declarațiilor Direcției de Informație a Marelui stat major din
România conform căruia la întâlnire din Crimeea a statelor pactului din Varșovia în care nu a
fost invitați Ceaușescu și Dubcek, a fost luată decizia de a ataca la data de 22 august România
precum și în cazul Cehoslovaciei. După aceste evenimente DIMSM și-a sporit activitatea în
cadrul ambasadelor române pe teritoriul străin dar și cooperarea cu agențiile secrete occidentale.