Sunteți pe pagina 1din 8

1.

1 Dezvoltarea unei noi metode de tratament

Bazele conceptului medical de bandajare au fost puse în Asia, îndeosebi în Japonia și Coreea,
în anii ’70 ai secolului trecut. Principiile preluate din chiropractică și kinetoterapie au dat naștere
unei noi metode, bazate pe ideea că mișcarea și activitatea musculară sunt esențiale pentru a
menține sau a reface starea de sănătate a persoanei. Ideea subiacentă este aceea că mușchii nu
sunt necesari numai pentru mișcare, ci și pentru a determina procese precum circulația sanguină,
circulația limfatică și temperatura corpului. Dacă mușchii nu funcționează corect, aceasta poate
duce la o serie de neplăceri și tulburări.

Pornind de la acest concept, a fost dezvoltată o bandă elastică ce nu limitează mișcarea. Prin
tratarea mușchilor afectați în acest mod, este activat procesul de autovindecare al corpului. La
scurt timp după ce a început dezvoltarea acestei metode, a devenit evident faptul că sfera sa de
aplicare era mult mai amplă decât simpla tratarea a mușchior.
Spre sfârșitul anilor ’90, fostul jucător de fotbal profesionist Alrfred Nijhuis a introdus
metoda în Europa. La acea vreme, metoda era din ce în ce mai folosită în America și Asia,
devenind rapid și o metodă de tratament populară și în Europa.

În zilele noastre, în Europa, există un grup numeros de adepți entuziaști. Terapeuți


profesioniști din Olanda și Germania continuă să descopere noi posibilități pentru aplicarea
diferitelor tehnici și se angajează în schimburi de cunoștințe și experiențe. S-a creat îm mod
corespunzător o metodologie mai sofisticată și extinsă, care continuă să evolueze, fiind denumită
conceptul de bandajare medicală.

1.2 Proprietățile benzii

În conceptul medical de bandajare, se utilizează o bandă elastică din bumbac, prevăzută cu un


strat adeziv hipoalergic. Stratul adeziv este conceput după un anumit tipar, care îi permite
materialului să respire. Banda poate fi purtata de către pacienți, chiar și pentru o perioade
îndelungate, fără nici o problemă. Atunci când aceasta este aplicată corespunzător, rareori se
produc iritații ale pielii.

Banda poate fi întinsă în lungime; așadar, aceasta se aplică întotdeauna pe lungime. Stratul
adeziv este sensibil la temperatura corpului și se va lipi mai sigur pe măsură ce temperatura
benzii ajunge la temperatura corpului. După ce banda a fost aplicată pe locul respectiv, nu mai
poate fi reaplicată; banda se lipește numai o dată.

Banda poate fi purtată timp câteva zile. Dacă aceasta va fi utilizată pentru o perioadă
îndelungată, atunci trebuie reînnoită la intervale de două-trei zile. Banda este rezistentă la apă:
poate fi purtată în timpul dușului. Versiunea cu rezistență sporită la apă poate fi purtată în timpul
înotului sau băilor.
1.3 Efecte

Majoritatea aplicărilo se folosesc de elasticitatea benzii în raport cu elasticitatea pielii.


Tegumentul din zona care necesitp tratament trebuie să fie întinsă prin întinderea mușchilor și
articulațiilor; apoi, banda este aplicată neîntinsă pe piele. Atunci când respectiva parte a corpului
revine în poziția sa inițială normală, elasticitatea benzii ridică ușor pielea. Aceasta creează
curburi sau „valuri”.

De asemenea, se produce astfel un spațiu suplimentar pentru zona dermei, care include vasele
limfatice inițiale, capilarele și diverși receptori aferenși și eferenți. Diferitele efecte se pot obține
prin utilizarea diferitelor tehnici de bandajare. Unul dintre cele mai importante efecte sunt
suprimarea durerii prin reducerea presiunii și îmbunătățirea circulației.

În urma traumatizării țesutului, acesta răspunde cu o reacție inflamatorie. Se produce


tumefierea locală, care cauzează creșterea presiunii în țesuturile din jur. Creșterea presiunii
întrerupe circulația sanguină și obstrucționează drenajul limfatic, făcând ca presiunea de pe
receptorii pentru percepția durerii să crească și mai mult. Organimsul interpretează acest proces
drept durere.
Ridicarea iindusă de bandă reduce imediat presiunea, premițând circulației sanguine
drenajului limfatic să revină la normal. Presiunea asupra receptorilor pentru percepția durerii
scade, iar nivelul de durere simțit de către pactient este redus instantaneu, permițând automat un
tipar de mișcare fiziologică mai amplu care, la rândul său, este benefic pentru refacerea țesutului.

Banda sportivă tradițională este concepută pentru a limita amplitudinea mișcării cât mai mult
cu putință. Atunci când se aplică banda sportivă, presiunea crește considerabil, obstrucționând
circulația sanguină și drenajul limfatic. Aceasta întârzie procesul de vindecare. Imobilizarea
îndelungată, parțială sau totală, a mușchilor sau articulațiilor va determina, de asemenea,
limitarea mișcării, ceea ce va impune o perioadă de recuperare.

În conceptul medical de bandajare neuromusculară, este susținută mișcarea fiziologică, astfel


încât procesul de autovindecare al corpului să se activeze. Cu alte cuvinte, CureTape facilitează
exact aceleași procese pe care le-ar facilita și organismul în condiții optime.

Prin aplicarea CureTape utilizând diferite tehnici, pot fi influențate în mod vizibil diverse
țesuturi. Pe scurt, efectele obținute pot fi încadrate în următoarele categorii:

1. Ameliorarea durerii (capitolele 1 și 4)


2. Îmbunătățirea funcției musculare prin reglarea tonusului muscular (capitolul 2)
3. Susținerea funcției articulare (capitolul 3 și 4) prin:
- Stimulare neuromusculară proprioceptivă
- Influențarea poziției articulațiilor
- Influențarea direcției mișcării
- Creșterea stabilității

4. Neutralizarea congestiei circulației sanguine și drenajul limfatic (capitolul 5)


5. Influențarea neuroceptorilor (capitolul 6)

1.4 Observații generale cu privire la utilizare

Există câteva aspecte care trebuie menționate și care se aplică în general, indiferent de tehnica
utilizată.

- Pielea trebuie să fie curată, uscată și neuleioasă.


- Bandajarea zonelor acoperit cu păr nu va constitui o problemă, atât timp cât banda se lipeste
de piele. Dacă zona păroasă este prea deasă, aceasta trebuie rasă. Întrucât banda va trebui să fie și
îndepărtată, recomandăm îndepărtarea firelor de păr în majoritatea cazurilor.
- Cea mai ușoară modalitate de a elimina banda de pe hârtia suport este să țineți bucata de
bandă cu partea din bumbac îndreptată spre dumneavoastră și să dezlipiți banda dintr-un colț cu
vârful degetului.
- Baza și capetele de fiare ale CureTape trebuie aplicate întotdeauna neîntinse.
- Baza și capetele de fixare ale benzii trebuie să fie tăiate în așa fel încât colțurile să fie
rotunjite: banda își menține poziția mai bine și rămâne fixată mai mult timp.
- Evitați producerea de cute pe bandp sau pe pielea de sub bandă; iritațiile pielii sunt mai
frecvente în zonele cutate.
- După ce banda este aplicată, frecați-o ușor pentru a o încălzi, pentru ca astfel să se lipească
în mod corespunzător.
- Banda se va lipi bine atunci când materialul se încălzește puțin, așa că vă rugăm să acționați
cu prudență atunci când utilizați căldura pe porțiunile de piele acoperite cu bandă.
- Uneori, pentru o scurtă perioadă de timp (10-20 de minute) se poate produce o senzație de
mâncărime sub bandă. Aceasta nu este o problemă; cu toate acestea, dacă iritația durează mai
mult de jumătate de oră, banda trebuie îndepărtată.
- Banda trebuie îndepărtată cu grijă. Este de preferat să umeziți bine banda, să întindeți pielea
și să dezlipiți banda de pe piele de sus în jos.
- Pielea poate deveni extrem de dureroasă dacă banda nu este îndepărtată cu grijă.
- Banda poate fi utilizată numai pe lungime. Dacă sunt necesare benzi mai mici (de exemplu,
pentru copii), lățimea benzii trebuie tăiată pentru a-i ajusta dimensiunea.

Deși pielea nu trebuie să fie uleioasă sau prea grasă, uleiurile esențiale pure utilizate în
aromoterapie constituie o excepție. De fapt banda se va lipi mai bine cu aceste uleiuri. Cu toate
acestea, uleiurile de acest tip trebuie aplicate cu prudență: unele uleiuri pot provoca iritarea pielii,
în timp ce anumite uleiuri au contraindicații. Mai multe informații cu privire la aceste uleiuri pot
fi găsite în cărțile de aromaterapie.
1.5 Contraindicații

Conceptul medical de bandajare neuromusculară (Medical Taping Concept) este o nouă formă
de terapie care continuă să fie dezvoltată și, până acum, nu se cunosc foarte multe despre
posibilele contraindicații. Totuși, învățând din experiență și aplicând principiile bunului simț, pot
menționa o serie de contraindicații absolute și relative.

O contraindicație absolută este aceea de a aplica conceptul medical de bandajare în mod


nesăbuit.

Contraindicațiile relative care pot fi menționate în virtutea bunului simț sunt următoareale:

Tromboză
Bandajarea accelerează circulația; aplicarea benzii pe zona afectată de tromboză poate
provoca dislocarea trombusurilor.

Pete de piele
Banda nu este sterilă și nu se recomandă bandajarea pe o rană a tegumentului.
În cazul în care CuteTape este aplicată în jurul unei iritații sau răni, stimularea circulației va
accelera refacerea pielii.

Traumatisme severe
Terapia cu CureTape nu trebuie aplibată în vederea diagnosticării suplimentare.

Edem generalizat
În cazul edemului generalizat sever cauzat de o afecțiune cardiacă sau renală, circulația nu
poate fi accelerată suplimentar.

Carcinom
Prezența carcinomului sau metastazelor în zona afectată poate fi un motiv pentru a acționa cu
prudență, tot ca urmare a efectului stimulativ al benzii asupra circulației.

Sarcină
Uterul poate fi influențat prin intermediul relațiilor între segmente și încă nu se cunoaște dacă
aceasta poate afecta sarcina; este bine să acționați cu prudență atunci când bandajați zone cu
relație între segmente.

Răspuns imun
Dacă banda cauzează iritații sau o senzație de neplăcere, diagnosticul și tehnica aplicată
trebuie revizuite și ajustate, dacă este cazul. Dacă astfel nu se producen nicio îmbunătățire,
terapia cu CureTape trebuie întreruptă.
Lipsa rezultatelor
Dacă nu se observă rezultate după una sau două ședințe, diagnosticul și tehnica aplicată
trebuie rebizuite și ajustate.

Anomalii ale pielii


CureTape trebuie îndepărtată cu extremă prudență, în special dacă pielea este foarte subțire!

! Diabet
Teoretic, diabetul nu este o contraindicație relativă sau absolută; cu toate acestea, în practică
s-a observat că terapia cu benzi produce o modificare considerabilă a necesarului de insulină, în
special în cazul în care CureTape este aplicată pe zonele corpului în care pacientul își injectează,
de obicei, insulina. Aș recomanda ca practicienii să rămână vigilenți.

2 Tehnici musculare

2.1 Tonifiere/relazare

CureTape poate îmbunătăți funția musculară prin reglarea tonusului. Direcția în care tehnica
este aplicată va determina dacă efectul este unul de tonifiere sau de relaxare.

Pentru a tonifica (activa) un mușchi, banda este atașată de la origine la inserție.


Pentru a relaxa un mușchi, banda este atașată de la inserție la origine.

În practică, diferența dintre efecte nu este întotdeauna evidentă; în pofida acestui lucru,
distincția este frecvent vizibilă.
Dacă activitatea musculară este măsurată cu ajutorul echipamentelor electromiografice, se
poate observa activitatea musculară modificată determinată de efectul benzii și devine evident
faptul că nivelul de modificare depinde unghiul în care este aplicată banda.
În plus, știm din experiență că dacă o bandă msuculară nu produce, sau nu produce pe deplin,
efectul dorit, aproape întotdeauna trebuie aplicată în direcția opusă (presupunând că atât
diagnosticul, cât și tehnica de bandajare sunt corecte).
Ambele observații empirice de mai sus susțin principiul de bază care afirmă că direcția în care
este atațată o bandă este un factor important pentru eficacitatea benzii.

Nu putem încă să oferim o explicație satifăcătoare cu privire la efectul de tonifiere sau, dupa
caz, de relazare al benzii asupra structurii musculare, însp se pare că răspunsul trebuie căutat mai
degrabă din perspeciva mecanismului neuroreflex decât strict din perspectiva efectului mecanic.
Fundamentele teoretice ale acestui fenomen sunt descrise mai jos.
Este posibil ca mai mulți factori să fie implicați aici, îndeosebi în cazul țesutului patologic. Cu
toate acestea, voi încerca mai întâi să explic principiul de bază al tonifierii și relaxării cu ajutorul
benzii.
Explicația efectului de tonifiere sau relaxare utilizat pentru tehnicile de bandajare musculară
ar trebui căutată, probabil, în acțiunea combinată a unui număr de fenomene.
În primul rând, fibrele elastice ale CureTape au tendința de a se retrage spre punctul în care
aceasta a fost atașată inițial (baza benzii).
Pentru ca tehnica de bandajare musculară să fie aplicată în mod corect, baza benzii trebuie să
fie așezată, fără nicio întindere și într-o poziție neutră a corpului, fie periferic, fie proximal față
de punctul de atașare de pe mușchi. După aceea, pielea care acoperă mușchiul afectat este
întinsă, fâșia sau fâșiile propriu-zise sunt așezate în jurul sau peste curcumferința maximă a
mușchiului, având grijă ca bamda să nu fie întinsă, dar menținând tensiunea de preîntindere de
10% cu care banda este atașată pe hârtia suport.

Apoi, capetele de fixare sunt așezate fără nicio întindere pe tegument, fie proximal, fie
periferic, într-o poziție neutră a corpului. Ca urmare a tensiunii din preîntindere de pe bandă,
fâșia/fâșiile se vor retrage către bază. Aceasta creează curburi sau valuri în pozișia neutră a
corpului. Pielea constă din câteva straturi, cu derma aflată chiar sub tegument și fiind compusă
dintr-un țesut similiar unei rețele cu ochiuri largi, ceea ce permite pielii să fie mutată în raport cu
structurile subiacente. Derma nu se delimitează clar de epidermă sau de fascia musculară
subiacentă, ci este atașată la ambele prin fibre dispuse perpendicular și pe diagonală.
În momentul în care se atașează CureTape pe pielea întinsă, banda va trage stratul de
suprafață al pielii spre bază, deteminând o mișcare relativă între straturile pielii; mai exact,
epiderma și stratul superior al dermei vor fi deplasate spre baza benzii. Aceasta va exercita
tensiunea asupra fibrelor perpendiculare și diagonale ale dermei, creând un stimul al receptorilor
din zonă.

Stimularea receptorilor – ca urmare a întinderii țesutului într-o mai mare măsură – va


declanșa un reflex de apărare pentru a preveni leziunile provocate de o întindere excesivă a
țesuturilor. Cu alte cuvinte: organismul are tendința de a reveni în „poziție de repaus”, în care
receptorii sunt mai puțin stimulați.

Stratul superficial al tegumentului este menținut în poziție de banda care a fost aplicată pe el,
țesuturile conectoare din dermă pot reveni la „poziția de repaus” numai dacă și stratul mai
profund de dislocare – dintre dermă și fascia musculară – se mișcă de asemenea spre baza benzii.

Stratul dermei împarte inervațiile pielii, de pe partea care delimitează pielea, cu aceasta, iar
inervațiile mușchiului, de pe partea care delimitează mușchiu, cu fascia. Faptul că stimulul
aplicat în stratul mai profund de dislocare dintre dermă și fascia musculară se deplasează în
direcția bazei benzii înseamnă, așadar, un stimul pentru scrutarea sau alungirea mușchiului.

La modul general, originea mușchiului se află în punctul permanent, fix, iar inserția
mușchiului se află în punctul mobil. Fibrele musculare se vor scurta spre punctul fix: originea. În
acest caz, flectarea unui mușchi înseamnă o mișcare spre origine. Atunci când un mușchi este
relaxat, fibrele musculare se alungesc din nou spre inserție.
Cu alte cuvinte, dacă baza benzii este aplicată pe originea mușchiului, fascia musculară este
stimulată să se miște în direcția scurtării mușchiului. Întrucât inervațiile sunt împărțite cu stratul
mai profund al dermei și mușchiului, va fi generat un stimul de scurtare a mușchiului.
Dimpotriva, dacă baza benzii este la inserția mușchiului, fascia musculară va fi stimulată să se
miște în direcția alungirii mușchiului. Datorită inervațiilor comune, aceasta va însemna un stimul
de relaxare a fibrelor musculare.

Pentru a rezuma:
1. Fibrele elastice din bandă se retrag către baza benzii.
2. În consecință, CureTape deplasează suprafața pielii.
3. Acest lucru determinp întinderea conexiunilor transversale din dermă.
4. Întinderea generează stimularea receptorilor din dermă.
5. Fibrele întinse vor avea tendința de a reveni la poziia „de repaus”.
6. Derma împarte inervațiile cu mușchiul de pe partea fasciei musculare.
7. Fibrele musculare sunt stimulate să se scurteze sau să se alungească spre baza benzii.
8. Fibrele musculare se scurtează spre origine, altfel spus, spre punctul fix, și se alungesc spre
inserție sau punctul mobil.
9. Dacă baza benzii este aplicată pe originea mușchiului, sau punctul fix, fibrele musculare se
vor scurta; dacă baza benzii este așezată pe inserția mușchiului, sau punctul deplasabil, fibrele
musculare se vor alungi.

Aceasta pare să explice efectul benzii de reglare a tonusului și influența direcției de aplicare a
benzii.

Principiul relaxării și tonifierii se va aplica în aproape fiecare caz. Cu toate acestea, există
excepții, cum ar fi partea cervicală a mușchiului erector al coloanei vertebrale.
Durerea de ceafă este deseori cauzată de hipertoniia acestui mușchi, așa că banda trebuie
atașată de la inserție la origine pentru a relaxa mușchiul. Conform acestei reguli, aceasta ar
însemna de la marginea occipitală, însă știm că din experiență că, pentru acest mușchi, aplicarea
se face în direcția opusă aproape în toate cazurile.

Dacă se aplică banda pe un mușchi și reacția nu este cea anticipată, trebuie să verificați
întotdeauna dacă a fost bandajat mușchiul corect și apoi să vă asigurați că nu s-au făcut grețeli la
aplicarea benzii, cum ar fi întinderea excesivă a benzii.
Odată ce sunteți absolut sigur că a fost localizat și bandajat corespunzător mușchiul corect,
încercați următoarele posibilități:

- tratați și mușchiu antagonist, în direcția opusă (tonificați mușchiul agnonist/relaxați


mușchiul antagonist și invers)
- bandajați mușchiul în cauză exact în modul opus

Vă rugăm să rețineți că iritarea mușchilor și a tendoanelor este deseori cauzată de o tensiune


musculară prea ridicată, însă poate fi cauzată și de o tensiune musculară prea redusă.
2.2 Forma și întinderea pentru tehnicile musculare

Pentru a bandaja mușchii, utilizăm diferite forme. Banda este fie în formă de „l”, fie decupată
sub formă de „Y” sau „X”. Forma benzii, lungimea inciziilor făcute în bandă și centrul formei în
„X” sunt deteminate de forma și dimensiunea mușchiului care urmează să fie bandajat.

Banda în formă de „l”: Se aplică peste circumferința maximă a mușchiului;

Banda în formă de „Y”: Se aplică în jurul circumferinței maxime a mușchiului;

Banda în formă de „X”: Lucrând dinspre centru spre exterior, se aplică în jurul
circumferinței maxime a mușchiului sau poate fi utilizată pentru a evita lipirea pe zone sensibile
ale pielii (cum ar fi pluca cotului sau fosa poplitee).

Teoretic, atunci când se bandajează mușchii, pielea trebuie întotdeauna să fie întinsă, în timp
ce banda se aplică neîntinsă. Trebuie să se mențină tensiunea de preîntindere cu care est atașată
CureTape pe hârtia suport.
Banda trebuie măsurată în raport cu mușchiul care urmează să fie bandajat întins la maxim.
Lungimea benzii care trebuie să fie tăiată este egală cu distanța dintre origine și inserție, lăsând
încă trei-cinci centimetri pentru bază și capătul de fixare:
Mușchii se bandajează în trei pași:

Pasul 1: Aplicați baza în poziția neutră, neîntinsă, și așezați-o în fața punctului de atașare;
Pasul 2: Întindeți pielea și aplicați banda pe sau în jurul mușchiului;
Pasuș 3: Readuceți mușchiul în poziția sa inițială și aplicați capătul (sau capetele) de fixare
neîntinsă(e), pe celălalt punct de atașare.

Măsyrarea benzii cu hârtia orientată spre dumneavoastră va fi mai confortabilă pentru pacient;
în plus, însemnele de pe partea posterioară a benzii pot fi utilizate drept ghidaj pentru tăiere.

Întrucât principiul pentru bandajarea mușchilor este același pentru toți mușchii, am decis să
discutăm numai despre 15 mușchi, deși vom include toate particularitățile și excepțiile.
Presupunând că cititorul are cunoștințe anatomice suficiente, practicianul nu ar trebui să
întâmpine nicio problema la bandajarea oricărui mușchi.

S-ar putea să vă placă și