Dezvoltarea psihosocială

Psihologul Erikson vedea personalitatea ca pe un produs al interacțiunilor

sociale și a alegerilor pe care o persoană le face în viața ei. El a prezentat egoul
”în dezvoltare” ca identitate personală, format și conturat de către experiențele
personale. Cu alte cuvinte, pe măsură ce interacționezi cu ceilalți oameni, treci
printr-o serie de opt etape în care scopul este să dezvolți un sens coerent al
sinelui, o recunoaștere clară a cine ești tu. Fiecare etapă are o încercare sau
criză, moment în care mergi într-o direcție sau alta. Atunci când ajungi la o
bifurcație a personalității, alegerile personale au un impact puternic asupra a
cine ești tu.
Iată cele opt etape ale dezvoltării psihosociale propuse de către Erikson:
- Încredere de bază versus neîncredere:
În primii an ide viață (doar în cazul în care cineva nu se blochează sau
este fixat într-o anumită etapă), experiența de bază de interacțiune cu cei care au
grijă de noi, care sunt plini de atenție, consistenți, previzibili și demni de crezare
devine o încredere de bază asupra lumii.  Această încredre de bază include
încrederea în sine și cunoașterea faptului că, atunci când cei care au grijă de tine
nu sunt prezenți, poți să ai grijă de tine.
Dacă un copil experimentează constant o lipsă de răspuns la nevoile sale
și de îngrijire, acesta poate să învețe sî nu aibă încredere în mediul înconjurător.
Grija inconsistentă sau intermitentă poate conduce și ea la o lipsă de încredere.
În orice caz, atunci când senzația de încredere de bază a copilului este
subminată, acest fapt poate conduce la o retragere și câteodată chiar la crearea
unui zid legat de relații.
- Autonomie versus rușine și neîncredere:
Atunci când copilul are între 13 și 36 luni, abilitățile sale ce cresc constant
se pot dezvolta într-un simț al independenței față de cei care au grijă de el sau
într-un simț al rușinii ori al neîncrederii în sine, ori al insecurității.
Dacă mama și tata sunt prea dominatori, spunând constant copilului de
această vârstă să nu atingă lucruri, să nu vorbească și să nu își exreseze nou
descoperita încredere, copiii pot dezvolta o senzație de rușine și dubiu în
legătură cu ei înșiși.
- Inițiativă versus vinovăție:
 Această etapă este caracterizată de o expansiune continuă a senzației de
independență prin intermediul unui comportament canalizat, plin de scop
și responsabil. Acțiunea conține un simțământ mai mic de rebeliune și mai mult
unul de inițiativă personală. În timpul acestei perioade, care se desfășoară atunci
când persoana are între 3 și 6 ani, dorințele unice ale copilului se nasc și încep
cu adevărat să definească mica lui personalitate.
- Industrie versus inferioritate:
“Este timpul să lucrezi!” - acestea sunt cuvintele despre care Erikson
spune că sunt auzite de către majoritatea celor cu vârsta între 6 ani și
adolescență. Jocul și experimentarea cu mediul înconjurător nu mai sunt tolerate.
Părinții se așteaptă ca proprii copii să ajungă să înfăptuiască ceva atunci când se
implică într-o activitate.
Dacă un copil vede timpul alocat jocului ca o șansă de a se relaxa și detașa
de presiunea de la școală, se îndreaptă oare spre inferioritate? Nu, folosind
timpul de joacă pentru a te relaxa este plin de sens și important. Dar dacă există
o aparentă lipsă de scop în comportamentul general al copilului, atunci senzația
de a fi mediocru sau fără sens poate conduce la o senzație de inferioritate.
- Identitate versus confuzia identității:
 În timpul adolescenței, aceștia experiemntează cu noile lor identități și
imagini de sine. Există un impuls la această vârstă de a afla cine ești cu adevărat
și însemni cu totul. Erikson numește această etapă criza de identitate.
Dacă un tânăr navighează cu succes apele abisale ale adolescenței, pline
de confuzia identității, el renaște cu un simț mult mai solid al sinelui și o
identitate mai clară. Confuzia identității este starea unei crize de identitate
nerezolvate. Câteodată adolescenții se pierd în confuzie, căutând o identitate
reală, iar unii dintre ei se retrag și nu simt vreodată cu adevărat o senzație reală a
sinelui.
- Intimitate versus izolare: 
Erikson spune că zilele sălbatice de singurătate au un sfârșit, iar
abilitatea cuiva de a descoperi și dezvolta intimitatea devine sarcina primară a
dezvoltării personale. După ce cineva știe cine este, se întoarce către dezvoltarea
unor relații strânse cu alți oameni care știu cine sunt. Scopul acestei etape este
intimitatea.
- versus stagnare: La un anumit moment, o persoană se simte ca și cum
ar ghida următoarea generație. O dorință de a lăsa o moștenire și de a impacta
tinerii de dezvoltă la mijlocul vârstei adulte. Atunci când oamenii simt că nu au
făcut nimic sau nu pot face nimic pentru generația următoare, ei încep să
dezvolte o senzație de stagnare în loc de generativitate.
- Integritate versus disperare: Pe măsură ce viața trece și se ajunge la
senectute, oaeni reflectă la ceea ce au înfăptuit în viața lor. Ei se gândesc dacă
viața lor a fost trăită din plin sau irosită. Dacă cineva simte o senzație de
satisfacție în legătură cu viața pe care a trăit-o, simte o senzație de integritate, o
senzație de împlinire sau de a fi complet. Dacă nu, atunci este foarte posibil să
intervină disperarea.