Sunteți pe pagina 1din 3

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este o organizație internațională care

supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele
membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului“ și
operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.

Sediul OMC se află în Geneva, Elveția. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales director
general al OMC. Acesta a preluat funcția de la predecesorul său, Supachai Panitchpakdi la
data de 1 septembrie, 2005. Până la data de 19 august, 2005 au existat 148 de memberi ai
organizației. Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-și ofere reciproc statutul de
națiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepții) concesiuni comerciale oferite de un
membru OMC unei țări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC. La sfârșitul anilor '90,
OMC a devenit o țintă majoră a protestelor mișcărilor anti-globalizare.

----------Origini

Organizația Mondială a Comerțului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui Acordului
general asupra tarifelor și comerțului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care
cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial,
cu scopul de a facilita comerțul liber. Principiile și acordurile GATT au fost adoptate de
OMC care a fost însărcinată cu administrarea și extinderea acestora. Spre deosebire de
GATT, OMC are o structură instituțională substanțială.

Efectiv, OMC este succesoarea mult amânată a Organizației Internaționale a Comerțului care
inițial a fost planificată a fi urmașa GATT-ului. Carta internațională a Organizației
Internaționale a Comerțului a fost stabilită în cadrul conferinței Națiunilor Unite asupra
comerțului și ocupației, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost blocată de Senatul
american. Unii istorici au presupus că nereușita e posibil să fi rezultat din temerile venite din
interiorul comunității de afaceri americane, acelea că Organizația internațională a comerțului,
(ITO) ar fi putut fi folosită pentru a regulariza, mai degrabă decât pentru a liberaliza marile
afaceri (Lisa Wilkins, 1997).

----------Funcții

OMC are două funcții de bază: este un forum de negocieri pentru discuții asupra regulilor
comerciale noi, dar și deja existente și ca și un corp de acord în privința disputelor.

Negocieri

Acolo unde cele mai multe organizații operează pe „o țară, un vot“ sau pe baza „voturilor
măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea înțelegerilor (și a reviziilor aduse
acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu înseamnă însă ca s-a ajuns la
unanimitate: doar că nici un membru nu găsește o decizie a fi atât de inacceptabilă, încât să
insiste pe o anumită obiecție. Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau în
cazuri speciale.
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată de către
toți. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai mare și
mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar tendința ca
acordurile finale să folosească un limbaj ambiguu asupra părților contencioase punctează
faptul că viitoarele interpretări ale tratatului vor fi dificile.

Richard Steinberg (2002) este de părere că deși modelul conducerii prin consens a OMC
oferă comerț inițial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie prin comerț bazat pe putere,
favorizând Europa și Statele Unite și pot sănu conducă la pareto eficiență. Cele mai notabile
nefuncționalități ale consensului de la întâlnirile ministeriale de la Seattle (1999) și de la
Cancún (2003) au apărut din cauza refuzului câtorva țări în curs de dezvoltare de a acepta
propunerile.

Rezoluția disputei

Ca și multe alte organizații internaționale, OMC nu are o putere semnificativă pentru a întări
deciziile pe care le ia atunci când un membru face o plângere împotriva unui alt membru.
Dacă deciziile luate de corpul de acord în privința disputelor nu sunt îndeplinite, se pot lua
măsuri de despăgubire pentru membrul care a făcut plângerea, însă nici o altă acțiune de
constrângere nu este disponibilă. Asta înseamnă că state puternice din punct de vedere
economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore hotărârile luate împotriva lor de
către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă nu au puterea de a forța SUA să își
schimbe poziția. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia corpului de acord din martie
2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale subvențiile americane pentru bumbac.

----------Țări membre

OMC cuprindea 76 de țări membre la înființare. Alți 74 de membri au urmat în următorii zece
ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007. O listă actuală de membri
poate fi găsită aici.

Există țări care nu sunt membre și care au participat ca observatori la OMC: Algeria,
Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia și Herțegovina, Capul Verde,
Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban,
Libia, Federația Rusă, Samoa, São Tomé și Príncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan,
Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, și Yemen. Multe dintre aceste țări doresc
să devină membre.

Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicația sa a fost blocată de către
Statele Unite de 22 de ori, sub acuzația că Teheranul ar susține terorismul internațional. În
luna martie, 2005, SUA a declarat că își va folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile
pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca
parte a unei înțelegeri legate de programul nuclear. Rusia a aderat la OMC pe data de 22
august 2012.

1986-1994 - Runda Uruguay a negocierilor GATT, culminând cu Acordul de la Marrakech


care a pus bazele OMC.

----------Cronologie

1 ianuarie, 1995 - OMC își începe existența.

1 mai, 1995 - Renato Ruggiero devine director general pe 4 ani.

9 decembrie - 13 decembrie, 1996 - Conferința ministerială inaugurală de la Singapore.

18 mai - 20 mai, 1998 - A doua conferință ministerială, de la Geneva, Elveția.

1 septembrie, 1999 - Mike Moore a devenit director general.

30 noiembrie - 3 decembrie, 1999 - A treia conferință ministerială, de la Seattle, Washington,


SUA.

9 noiembrie - 13 noiembrie, 2001 - A patra conferință ministerială, de la Doha, Qatar începe


cu Runda de la Doha.

11 decembrie, 2001 - Republica Populară Chineză a aderat la OMC după 15 ani de negocieri
(cele mai lungi negocieri din istoria GATT).

1 ianuarie, 2002 - Republica Chineză (Taiwan) a aderat la OMC.

1 septembrie, 2002 - Supachai Panitchpakdi devine director general.

10 septembrie - 14 septembrie, 2003 - A cincea conferință ministerială, de la Cancun, Mexic

octombrie 2004 - Cambodgia devine membră OMC

13 decembrie - 18 decembrie, 2005 - A șasea conferință ministerială va avea loc la Hong


Kong.

S-ar putea să vă placă și