MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE,
ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
DEPAPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

Cherdivară Nicolae
Evaluare esenței și importanței profesiei diplomatului. Aspecte
pozitive si negative
Eseu

Autor ___________________

Conducător științific ___________________

ROTARU Veronica
Dr., lector superior

CHIȘINĂU, 2017
 Încă din cele mai vechi timpuri profesia de diplomat a fost și este una foarte importantă,
deoarece datorită diplomaților se stabilesc relațile pe plan extern a unui stat, popor, neam. Profesia de
diplomat este una cheie în cadrul unui stat, fara persoane ce vor exercita aceste funcții statul nu va putea
sa joace nici un rol pe arena internaționala. Înca din antichitate diplomatul( în diferite țari aceaste
persoane se numeau diferit) avea un rol foarte important de a transmite un mesaj sau doleanța a
Monarhului sau al intregului popor pe plan extern, el aparea primul in fața dusmanului sau a prietenului
cu un mesaj ce avea un rol decisiv in soluționare unor divergențe dintre popoare.Diplomația este ceea ce
știm cu toții, și ceva pe deasupra. A fost dintotdeauna și a rămas o profesie nobilă, visată de mulți oameni,
întrucât așa cum aprecia, în urmă cu 130 de ani, francezul Paul Pradier-Fodére, diplomatul este “investit
cu cea mai nobilă, cea mai strălucitoare și de invidiat funcție la care ar putea aspiră un spirit luminat și un
suflet ales: aceea de a reprezenta în străinătate demnitatea culturală, morală, interesele perene și drepturile
legitime ale patriei sale”. Deși diplomatul de astăzi dispune de multe și complexe tehnici de sprijin, nu se
poate nega faptul că, cel puțin pentru cel proeminent, instrumentele lui țin eminamente de intelect, așa
cum remarcă incă în urmă cu peste două miide ani oratorul atenian Demostene: “Solii nu dispun nici de
corăbii de luptă, nici de infanterie grea, nici de cetăti; armele lor sunt cuvintele și momentele prielnice. În
tratativele importante, acele momente sunt trecătoare, și, odată pierdute, ele nu mai pot fi recastigate”. Nu
de puține ori a fost apreciată drept artă, și este adevărat: artă de a duce tratative pentru a câștiga fără
conflict, a urmări să obții maximum de avantaj național fără a folosi forță și, preferabil, fără să provoci
resentimente. În mod practic, diplomația este un instrument de promovare și realizare a politicii externe a
statelor.Aș mai menționa și faptul că, dincolo de aură de reprezentativitate, diplomația inseamnă foarte
multă trudă, această fiind partea invizibilă a aisbergului.
Rolul clasic, primordial și de bază al diplomatului este de mediere. Uneori capetele înfierbântate ale
militarilor uită de aliați/inamici/obligații și văd doar linii pe hartă, regiuni, oportunități militare.
Diplomatul mediază între puterea militară brută și imediată și interesele pe termen mediu și lung. Între
diplomat și militar există (sau ar trebui să existe) o simbioză în sensul că acolo unde militarul nu reușește
s-ar putea să reușească diplomatul, și invers. Diplomatul nu prea bate cu pumnul în masă-acesta este mai
mult apanajul militarilor. Diplomatul trebuie să știe să păstreze mereu ușile negocierii deschise. Pentru a
putea media cu succes diplomatul are nevoie de informație. Multă și corectă. De aceea rolul diplomatului
este și de a-și dezvoltă o rețea formală și informală care să îi asigure informațiile necesare. Diplomații
aflați la un nivel superior primesc de asemenea informații de la diplomații aflați în subordinea lor. Pe linie
ierarhică aceste informații sunt transmise până la cel mai înalt nivel- al președintelui.
Un rol sofisticat și perfid al diplomatului este acela de a influența. Deciziile se iau de către președinte
însă ele sunt transmise și prin canalele diplomatice. Președintele și congresul stabilesc strategiile, iar
diplomații au libertatea tacticilor de implementare.
Uneori diplomatul trebuie să acționeze înainte că anumite informații să devină publice. Uneori se
încearcă manipularea adversarilor și chiar a aliaților. Acest rol al diplomatului de influentare a
partenerilor de discuție trebuie tratat cu mult discernământ. Ai dat-o în bară, funcția de mediator dispare
și cu această diplomatul poate să se retragă în bibliotecă.
 Cel mai presus rol al diplomatului este acela de a elabora studii strategice și de a face predicții în
domeniul relațiilor externe- militare și diplomatice. Acestea pot jucă un rol important în configurarea
strategică a alianțelor
E un fapt cunoscut că "în spatele ecranelor" se poartă numeroase discuții mai mult sau mai puțin secrete
și conspirative legate de modificarea alianțelor existențe, de declararea războaielor sau a păcii, șamd.
Atunci când au modificări importante în structură alianțelor unei țări este evident că trebuie dusă o muncă
importantă de "ajustare a opiniei publice". Este discutabil dacă rolul acesta ar reveni diplomaților- după
părerea mea nu.
Însă diplomații pot de asemenea interfera cu opinia publică din alte țări pentru a preveni modificarea
alianțelor existențe sau formarea unor noi alianțe inamice. Un articol inteligent, o discuție făcută publică
poate întoarce din drum o alianță inamică deja parafată în mod confidențial. Apogeul rolului diplomatului
este slăbirea alianțelor inamice și îmbină toate rolurile de mai sus fiind nevoie de multă măiestrie. Evit să
folosesc termenii de subminare sau de distrugere a alianțelor- această se face exclusiv pe cale militară.
Unul dintre cele mai bune exemple de diplomați ce și-au exercitat functia cu o mare pasiune și au avut
un impact pozitiv asupra statului și a promovării politicii țarii pe plan extern este diplomatul român
Nicolae Titulescu.
Nicolae Titulescu, celebrul diplomat român de renume mondial, om de ştiinţă şi politic, personalitate de
prestigiu a perioadei interbelice a marcat puternic, prin activitatea sa teoretică şi practică istoria relaţiilor
internaţionale, dar cu deosebire politica de pace şi securitate promovată de România şi ţările aliate ei din
zona central-sud-estică a Europei. Titulescu a promovat interesele României pe scena internațională timp
de aproape două decenii, cu scopul de a susţine politica de securitate colectivă sub auspiciile Societăţii
Naţiunilor prin respectarea tratatelor, a principiului dreptului internaţional. Titulescu a primit prima
misiune diplomatică în timpul Conferinței de pace de la Paris din 1919-1920, că membru în delegația
României. Concomitent i s-a încredințat și misiunea de ministru plenipotențiar la Londra și reprezentant
permanent al României la Societatea Națiunilor.De atunci nu a mai părăsit diplomația, decât cu mici
întreruperi (1920-1921 – a fost chemat să preia conducerea Ministerului de Finanțe) pană la sfârșitul
carierei sale politice, în 1936. În anii 1922-1927 a îndeplinit al doilea mandat de ministru plenipotențiar la
Londra, această funcție inaltă oferindui o poziție excelentă pentru manifestarea lui pe arenă diplomației
europene că purtător al intereselor naționale ale României. Că reprezentant al României la Societatea
Națiunilor în perioadă 1920-1936, Titulescu a fost unul dintre cei mai activi diplomați la toate
conferințele Internaționale, la toate sesiunile și dezbaterile organizate la această societate.
După aproape un deceniu de activitate intensă în cadrul Societătii Națiunilor, Adunarea acesteia l-a ales în
toamnă anului 1930, președinte al celei de-a XI-a sesiune. El a obținut 46 de voturi din totalul de 50, în
condițiile în care 26 de voturi asigurau majoritatea necesară. Tările democratice, fără deosebire s-au
confruntat în această perioadă cu mari dificultăti economice și politice, ceea ce a determinat Adunarea
Societătii Națiunilor să abordeze la sesiunea respectivă probleme mult mai importantedecât cele care
figurează pe ordinea de zi a sesiunilor precedente. În centrul atenție delegațiilor la cea de-a XI-a sesiune
s-a aflat și problemă pregătirii viitoarei conferințe pentru reducerea și limitarea inarmărilor și
examinareaproiectului privind o uniune federală europeană. Rezultatele rodnice ale celei de a XI-a sesiuni
a Adunării SocietătiiNațiunilor s-au datorat eforturilor pentru menținerea și consolidarea păcii în lume
depuse de mulți delegați. Fără indoială că pe acest plan un rol de mareimportantă l-a avut președintele
acestei sesiuni, N. Titulescu, a cărui activitate a fost viu aprobată de opinia publică internatională, de
cercurile progresiste și democratice, care doreau instalarea unei păci durabile în lume.
 Nicolae Titulescu a fost unul dintre ce-i mai de seama diplomați a poporului român din toate timpurile și
eu îl consider drept un explu foarte bun in alegerea unui scop in crearea carierei de diplomat deoarece el a
ajuns să dețina una dintre cele mai importante funcții care lea deținut vrio dată un diplomat român.
În concluzie ne putem da seama ca meseria de diplomat este una foarte complicată și nu e doar de
mesager dar uneori trebuie să iai și decizii care pot schimba soarta unui neam care tu îl reprezinți pe arena
internațională și prin activitatea ta pe plan extern tu scoți în evidența abilitățile și caracteristicile ce
definesc poporul ce il reprezinți tu.
“Ce este diplomaţia?” Diplomaţia este o jonglerie a cuvintelor şi gesturilor premeditate, adresate
persoanelor influente, pentru a asigura succesul diplomatului interesat. (definiţie de Valeria
Mahok)
 Bibliografie:
 Ghidul viitorului diplomat- Prof.univ.dr. Silviu Neguţ
 DIPLOMAŢIA LUI NICOLAE TITULESCU- Vitalie Plesca
 Scoala ambasadorilor-Jean Jules Jusserand
 Diplomatul CAMBON, Jules