4.

PROGNOZA ECONOMICĂ
 Prognoza activităţii financiar-bancare reprezintă analiza
datelor statistice, a informaţiilor economice şi politice şi a
celor privind piaţa, pentru reducerea riscurilor în adoptarea
deciziilor şi elaborarea planurilor de perspectivă
îndelungată. Prognoza este deosebit de importantă în
activitatea economică, în sensul că prognozele corecte pot
accelera creşterea profiturilor şi dezvoltarea, în timp ce
prognozele eronate pot genera pierderi băneşti serioase şi
eşecuri.
 Prognoza înseamnă anticiparea şi evaluarea
probabilistică a desfăşurării în viitor a unor fenomene şi
procese din domeniile economic, tehnico-ştiinţific,
tehnologic, social, ecologic etc., pornind de la evoluţia
anterioară a acestora şi folosind un ansamblu de metode şi
tehnici pentru obţinerea unor informaţii privind tendinţele
lor de perspectivă. Prognoza este o evaluare ştiinţifică, cu
grad ridicat de probabilitate, a evoluţiei posibile, cantitative
şi calitative, într-un anumit domeniu şi pe un interval de
timp bine determinat, numit orizont al prognozei.
 Prognoza activităţii financiar-bancare urmăreşte:
- să stabilească stările probabile în evoluţia unor
fenomene sau procese faţă de anumite stări de referinţă şi
probabilitatea de a atinge aceste stări;
- să estimeze evoluţia viitoare în concordanţă cu
anumite obiective ale dezvoltării istorice şi cu tendinţele
mişcării pe plan mondial, pornind de la derularea anterioară
şi luând în consideraţie mutaţiile care se prefigurează într-o
anumită perspectivă.
 Prognoza activităţii financiar-bancare conţine
elementele unui comportament de lungă durată, ale unei
strategii în care să se înscrie deciziile pentru gestiunea
ştiinţifică a activităţilor. Prognoza îşi propune să ofere
variante pe baza cărora să se poată stabili opţiuni concrete
în prezent, în perspectiva unui orizont de timp determinat
lucid şi relativ dezirabil, nu să prevadă viitorul în mod
indubitabil.
În literatura de specialitate se apreciază că prognoza se
referă la procedee mai puţin formale de a estima viitorul. În
particular, prognoza are în vedere activitatea pe termen scurt
privind vânzările. Prognoza constituie o sursă de confuzie
atunci când este considerată în afara sistemelor din care face
parte.
 În majoritatea sistemelor care iau în serios prognoza
vânzărilor, aceasta este afectată puternic de subiectivism şi
se bazează pe talent, experienţă şi judecată.
 Prognoza activităţii financiar-bancare se bazează în
mare măsură pe ipoteza de persistenţă. Aceasta include
încrederea în persistenţa valorilor prezente ale variabilelor
într-o tendinţă recentă şi în persistenţa fluctuaţiilor ciclice
din trecut. Sistemul este considerat drept unul în care
factorii de decizie se limitează doar la anticiparea stării
prezente de lucruri. Nu se pot evita însă acţiunile care
implică anumite ipoteze despre viitor. Forma acestor ipoteze
poate constitui, totuşi, unul dintre cele mai importante
elemente de strategie în determinarea comportării
sistemului global.
 Prognoza reprezintă, în ultimă instanţă, o etapă
ştiinţifico-analitică a procesului de gestiune la orice nivel al
economiei.
 Se consideră că prognozele activităţii financiar-bancare
sunt de două feluri, şi anume: prognoze încurajatoare şi
prognoze descurajante.
Pentru prognozele încurajatoare sunt citate
următoarele două forme:
a) când se consideră că dezvoltarea de produse noi este
consecinţa creşterii cererii pe piaţă, dar de fapt reprezintă o
creştere a capacităţii de producţie;
b) prognoza privind vânzările sezoniere, urmată de
acţiuni ale managementului care tind să creeze caracterul
sezonier.
Prognoza descurajantă este aceea care accentuează
dificultăţile pe care se presupune că ar trebui să le
îndepărteze.
 Prognoza activităţii financiar-bancare îndeplineşte
funcţii desosebit de importante, dintre care cele mai
semnificative considerăm a fi următoarele:
a) furnizează informaţii despre evoluţia viitoare a
diferitelor fenomene sau procese pentru elaborarea unor
soluţii realiste, fundamentate pe criteriile eficienţei şi
rentabilităţii economice;
b) contribuie la elaborarea unor variante ale dezvoltării
viitoare, la nivelul economiei naţionale sau la nivelul altor
subsisteme ale acesteia, evidenţiind avantajele şi
dezavantajele asociate fiecăreia, oferind astfel elemente de
judecată pentru ierarhizarea variantelor şi alegerea celei
optime;
 c) serveşte la formularea unor strategii economico-
sociale;
d) estimează implicaţiile de perspectivă ale tendinţelor
identificate;
e) oferă elemente de intervenţie sau influenţare pentru
corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate,
considerate dezirabile, adică diminuează cât mai mult
posibil riscurile şi incertitudinile inerente oricărei activităţi
economico-sociale.
 În condiţiile economiei concurenţiale, aceste cerinţe se
implementează în mecanismul cererii şi ofertei, ceea ce
presupune descoperirea factorilor care vor acţiona în viitor
asupra acestui mecanism şi comensurarea influenţei lor
probabile.
 Elaborarea prognozelor trebuie să aibă la bază o serie
de cerinţe unitare, ca de exemplu:
a) formularea unor ipoteze de dezvoltare;
b) folosirea analizei retrospective pentru stabilirea
corelaţiilor care s-au format în trecut şi a factorilor care
generează schimbări;
c) evidenţierea contribuţiei progresului tehnic;
d) asigurarea echilibrului dinamic, cu deosebire în
utilizarea resurselor;
e) analiza complexă (economică, socială, tehnologică,
ecologică) şi multilaterală (în profil de ramură sau sectorial,
teritorial şi organizatoric sau departamental).
 Prognoza activităţii financiar-bancare nu este la fel de
sigură şi exactă ca previziunile din ştiinţele fizice, dar poate
fi realizată pe baza unor metode ştiinţifice, adică prin
încercarea de a obţine şi prelucra toate informaţiile care pot
contribui la clarificarea problemei şi prin evidenţierea
interdependenţelor logice dintre fenomenele la care se
referă aceste informaţii.
 Prognoza activităţii financiar-bancare necesită timp,
muncă şi pricepere profundă în domeniul economic pentru a
obţine cele mai bune rezultate. Activitatea financiar-bancară
a devenit atât de cuprinzătoare şi complexă încât gestiunea
sa se confruntă cu probleme în care deciziile bazate pe
rutină sau pe reguli empirice pot genera erori mari şi
costisitoare. În aceste circumstanţe, gestiunea activităţilor
economice apelează tot mai mult la economişti de
profesie, specialişti în prognoză şi în cercetarea economică.
 Unii economişti, consideraţi de formaţie veche,
apreciază prognoza economică drept o preocupare minoră,
pe care sunt dispuşi să o evite. Prognoza economică
implică, inevitabil, un anumit grad de incertitudine, dar,
având în vedere importanţa sa, trebuie elaborată de personal
avizat, nu numai de tehnicieni ai prelucrării datelor.
 Administratorii activităţilor economice trebuie să
ajungă la concluzii proprii despre perspectivă. Ei trebuie să
ofere directive şi idei tehnicienilor, să-i încurajeze să obţină
cele mai bune rezultate în acest domeniu dificil şi să
valorifice la maximum informaţia prelucrată. O companie
îşi poate permite să utilizeze specialişti de înaltă calificare,
dar administratorii săi nu pot lăsa pe seama economiştilor
sau experţilor externi răspunderea asupra concluziilor finale
despre perspectivele economice şi implicaţiile acestora
asupra activităţilor proprii. Este necesar, deci, ca însăşi
gestiunea sau administraţia să-şi amelioreze competenţa în
acest domeniu important.
 Desigur, administratorii sau gestionarii nu trebuie să
aştepte prea mult de la prognoză. Activitatea economică
păstrează totdeauna caracterul unui joc. Un jucător bun
încearcă, însă, să obţină cele mai bune şanse. Şansele
trebuie să se îmbunătăţească, în activitatea economică,
atunci când administratorul sau gestionarul dispune de
informaţii complete şi la zi şi analizează ansamblul
activităţii economice.
 Abordarea logică a problemelor prognozei
economice se bazează pe următoarele trei ipoteze:
a) mărimile economice privind nivelul producţiei,
venitul, preţurile, salariile, dobânzile şi cheltuielile,
sunt interconectate într-un sistem foarte stabil în timp;
b) mărimile respective se modifică în viitor sub
influenţa unor factori care acţionează în prezent sau
care pot fi deduşi pe baza unor indicii observabile în
prezent;
c) natura indiciilor sau a cauzelor şi a consecinţelor
lor viitoare pot fi descoperite prin studiul evenimentelor
din trecut.
 Pe baza acestor ipoteze, care întâmplător stau la baza
prognozei activităţii financiar-bancare, dar şi la baza teoriei
economice şi statisticii, se pot deduce trei strategii de bază
pentru elaborarea prognozei, după cum urmează:
a) strategia deterministă - presupune că viitorul este
legat cauzal, în mod strâns, de prezent - strategia s-ar
utiliza, de exemplu, pentru estimarea cheltuielilor de
construcţii pe baza cunoaşterii contractelor încheiate în
prezent;
 b) strategia simptomatică - presupune că semnalele
prezentului indică în ce mod se va desfăşura viitorul
(asemenea semnale nu determină viitorul, dar indică
procesele de schimbare care au început); strategia necesită
reprezentarea în timp a indicatorilor principali a căror
evoluţie reflectă creşteri sau scăderi în activitatea generală a
economiei;
c) strategia de sistem - presupune că analiza atentă a
schimbărilor care au loc în lumea reală pune în evidenţă
anumite regularităţi, numite uneori principii, teorii sau legi,
deşi pot părea că au caracter haotic sau accidental.
 Teoriile rezultate în urma acestui proces de
abstractizare nu sunt absolut exacte, reale, dar, cu toate
acestea, pot acţiona în lumea reală când sunt corecte. Testul
de valabilitate al unei teorii constă în rezultatul care se
obţine când este aplicată în realitate.

Legile economice nu au consistenţa legilor proprii

ştiinţelor fizice. Cu toate acestea, relaţiile şi teoriile
economice deduse din studierea trecutului pot fi mijloace
utile pentru prognoză, în limitele unor erori probabile
acceptabile.
 A. Strategia deterministă – avantajul acestei
modalităţi de abordare a problemei prognozei este
simplitatea sa. Ar fi fost inutil, de exemplu, dacă, în
perioada efortului pentru apărare din al doilea război
mondial, un economist, cu acces la documentele de stat, ar
fi efectuat studii vaste şi analize complexe pentru a
prevedea necesităţile guvernamentale de oţel sau cupru.
Strategia deterministă nu va fi eliminată niciodată de
metodele mai complexe, datorită accentului pus pe
necesitatea informării rapide şi complete, aspect care face
parte din prognoză, şi datorită faptului că în unele
împrejurări este cea mai sigură metodă de prognoză. Cu
toate acestea, precizia prognozelor fundamentate pe
strategia deterministă variază în limite largi, anume în
raport invers proporţional cu lungimea perioadei de timp la
care se referă.
 Planurile sunt considerate sigure pe perioade relativ
scurte. Ele trebuie să fie actualizate, de exemplu, lunar, şi,
în mod cert, anual, în concordanţă cu realităţile care survin.
Poate fi necesară, de pildă, majorarea volumului
cheltuielilor şi asigurarea surselor de finanţare, ceea ce
implică analize noi, în concordanţă cu implicaţiile
elementelor conjuncturale noi asupra cheltuielilor
suplimentare. Prognoza simplă şi directă poate fi inadecvată
într-un asemenea caz. O problemă complexă, precum
evoluţia economiei pe o perioadă de unul sau mai mulţi ani,
în mod evident nu poate fi investigată după strategia
deterministă.
 B. Strategia simptomatică sau pe baza indicatorilor
principali – are avantajul specific că se concentrează
asupra uneia dintre cele mai importante probleme ale
prognozei economice într-o economie nedirijată, anume
determinarea momentului de cotitură în evoluţia ciclică
(avânt şi declin) a activităţii economice.
Unii analişti preferă considerarea separată a
implicaţiilor mai multor indicatori, fără să încerce agregarea
lor într-un indicator complex. Alţii consideră util să se
prognozeze un indicator agregat pe baza curbelor separate
aferente diferiţilor indicatori principali.
 Puţini analişti se bazează însă exclusiv pe variaţia
indicatorilor principali luaţi individual sau combinaţi.
Majoritatea analiştilor consideră că prognoza bazată
exclusiv pe identificarea traiectoriilor posibile ale evoluţiei
indicatorilor este prea mecanicistă; din acest motiv, o
completează cu informaţii asupra evoluţiei viitoare a
activităţii pe baza analizelor economice de ansamblu a
factorilor care o influenţează sistematic.
 C. Strategia prognozei de sistem – se aplică cu
precădere în cazul problemelor foarte complexe, când
trebuie analizată interacţiunea multor factori. Aplicarea
strategiei implică definirea cu mare grijă a ipotezelor şi
analiza pe baza unui instrumentar matematic riguros;
relaţiile trebuie deduse din măsurarea corelaţiilor
economice formate într-o perioadă trecută. Strategia este
denumită metodă econometrică sau metoda modelului
economic. Este posibil ca specialistul în prognoze să prefere
utilizarea datelor disponibile într-un mod mai puţin riguros
şi să se bazeze mai mult pe bun simţ şi pe intuiţie, deşi
abordează probleme legate de sistem.
 Avantajul principal al modului de abordare mai puţin
riguros este că permite analistului să parcurgă întreaga
mulţime de factori semnificativi pentru problema respectivă
şi să-şi folosească perspicacitatea pentru a formula concluzii
care nu pot fi deduse pe baze statistico-analitice. Cu toate
acestea, rezultatele obţinute pot fi mai aproape de adevăr
decât cele obţinute pe baza unor corelaţii riguroase.
 Unii economişti consideră că dificultatea abordării
econometrice constă tocmai în faptul că aceasta presupune
anumite forme ale corelaţiilor dintre indicatori, pe care
evoluţia ulterioară a activităţii economice nu o confirmă
întotdeauna.
 Totuşi, modul de abordare econometric are multe
avantaje, între care enumerăm:
a) cel care elaborează prognoza stabileşte o listă a
factorilor de influenţă şi formulează concluzii care au doar o
legătură vagă cu factorii respectivi, aşa că nu se poate amăgi
că ar face o analiză pe baza multor factori;
b) foloseşte complet faptele, evenimentele şi relaţiile
economice din trecut într-un mod care poate fi controlat;
c) permite eliminarea clară a teoriilor depăşite sau
eronate;
d) poate fi aplicat cu rezultate bune în multe probleme
complicate ale activităţii economice, precum cererea pentru
anumite produse sau modificarea cheltuielilor în viitor.
 În concluzie, în prognoza activităţii economice este
necesar un mod de abordare care să îmbine cele mai bune
calităţi ale metodelor sau strategiilor analizate, şi aceasta
din următoarele trei motive:
a) varietatea problemelor de prognoză necesită metode
diferite de tratare;
b) rezultatele obţinute cu o metodă nu elimină
investigaţiile posibile prin alte metode;
c) într-un domeniu în care nici o metodă nu poate fi
considerată ca sigură pentru a obţine rezultate exacte, se
recomandă compararea prognozelor elaborate după metode
diferite.
 Prin urmare, pentru ca prognoza să se integreze organic
gestiunii economice actuale este necesar ca metodologia
acesteia să îndeplinească o serie de cerinţe esenţiale, dintre
care amintim următoarele:
a) să permită cunoaşterea temeinică a realităţii, adică să
opereze cu un volum suficient de concludent de informaţii
pertinente, prin luarea concomitentă în consideraţie a
legităţilor (principiilor) obiective ale dezvoltării şi a
condiţiilor concrete din viaţa economico-socială;
b) să utilizeze o gamă complexă de metode şi tehnici de
lucru;
 c) să permită folosirea pe scară tot mai largă a
metodelor statistico-matematice moderne, care facilitează
utilizarea tehnicii electronice de calcul pentru rezolvarea
mai rapidă şi mai corectă a unor probleme, fapt care
conduce la economisirea resurselor societăţii şi la analiza în
timp oportun a mai multor variante de soluţii;
d) să subordoneze întregul ansamblu metodologic de
analiză şi decizie faţă de cerinţele gestiunii ştiinţifice,
eficiente a economiei contemporane.
 Concluzii:
Prognoza reprezintă, aşa cum am văzut, anticiparea şi
evaluarea probabilistică a desfăşurării în viitor a unor
fenomene şi procese din domeniile economic, tehnico-
ştiinţific, tehnologic, social, ecologic etc., pornind de la
evoluţia anterioară a acestora şi folosind un ansamblu de
metode şi tehnici pentru obţinerea unor informaţii privind
tendinţele lor de perspectivă.
Prognoza este o evaluare ştiinţifică, cu grad ridicat de
probabilitate, a evoluţiei posibile, cantitative şi calitative,
într-un anumit domeniu şi pe un interval de timp bine
determinat, numit orizont al prognozei.
 Funcţiile principale îndeplinite de către aceasta pot fi
formulate după cum urmează:

a) furnizează informaţii despre evoluţia viitoare a

diferitelor fenomene sau procese pentru elaborarea unor
soluţii realiste, fundamentate pe criteriile eficienţei şi
rentabilităţii economice;
 b) contribuie la elaborarea unor variante ale dezvoltării
viitoare, la nivelul economiei naţionale sau la nivelul altor
subsisteme ale acesteia, evidenţiind avantajele şi
dezavantajele asociate fiecăreia, oferind astfel elemente de
judecată pentru ierarhizarea variantelor şi alegerea celei
optime;

c) serveşte la formularea unor strategii economico-

sociale;
 d) estimează implicaţiile de perspectivă ale tendinţelor
identificate;

e) oferă elemente de intervenţie sau influenţare pentru

corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate,
considerate dezirabile, adică diminuează cât mai mult
posibil riscurile şi incertitudinile inerente oricărei activităţi
economico-sociale.