1.

ACCEPȚIUNEA MODERNĂ A GESTIUNII ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Gestiunea previzională este impusă de particularităţile evoluţiei contemporane, care

antrenează schimbări esenţiale în condiţiile şi cerinţele de viaţă ale oamenilor,
concomitent cu schimbări importante în tehnologiile şi forţele productive; gestiunea
previzională sporeşte capacitatea colectivă de organizare şi concentrare a eforturilor spre
realizarea unui obiectiv bine definit în timp. Experienţa a evidenţiat faptul că deciziile
adoptate trebuie să fie fundamentate pe previziuni mai îndepărtate asupra evoluţiei
fenomenelor şi proceselor economice.

Desfăşurarea concomitentă, în contextul gestiunii economice, a mai multor activităţi

înseamnă că acestea formează un sistem interconectat, în sensul că nu sunt izolate una
de alta, ci se intercondiţionează reciproc; exercitarea fiecăreia dintre ele se sprijină pe
exercitarea celorlalte şi condiţionează, la rândul său, exercitarea normală a fiecăreia
dintre celelalte şi a ansamblului acestora.

În centrul sistemului de activităţi implicate de gestiunea economică se află previziunea,

care este în strânsă conexiune cu celelalte componente ale sale. Aceasta nu înseamnă
că previziunea le subordonează pe celelalte, ci că toate îi creează câmp favorabil de
manifestare şi, în acelaşi timp, se sprijină pe aceasta în realizarea obiectivelor pe care şi
le propun.
Astfel, nu se pot concepe organizarea, coordonarea şi controlul fără previziune, dar nici previziunea fără
acestea. Organizarea creează cadrul necesar pentru desfăşurarea unei activităţi sistematice de anticipare sau prefigurare a
viitorului; previziunea, la rândul său, permite perfecţionarea continuă a cadrului organizatoric în care se desfăşoară activităţile
economice. Coordonarea permite sincronizarea tuturor activităţilor pentru realizarea obiectivelor previzionate, dar, pentru aceasta,
activităţile respective trebuie să urmeze, la rândul lor, anumite evoluţii care să corespundă scopului urmărit, conturate tot prin
previziune. Controlul permite evidenţierea abaterilor faţă de parametrii prestabiliţi prin previziune şi adoptarea măsurilor
corespunzătoare, furnizând astfel informaţii pentru elaborarea unor previziuni cât mai realiste. Organizarea, coordonarea şi controlul
se află în strânsă conexiune nu numai cu previziunea, ci şi între ele însele.

Desfăşurarea normală a raporturilor dintre componentele gestiunii economice este

condiţionată de o informare corectă, suficientă, utilă şi operativă, chiar dacă informarea
nu figurează ca activitate distinctă în cadrul său. De fapt, întregul proces de gestiune este
determinat hotărâtor de gradul de dezvoltare şi de modul de funcţionare ale sistemului
informaţional economic.
Trecerea de la perspectiva pe termen scurt la perspectiva pe termen lung este
considerată una dintre principalele direcţii sau tendinţe care ne schimbă viaţa. Gestiunea
previzională trebuie să asigure desfăşurarea cu raţionalitate maximă a întregii activităţi
umane contemporane. Crearea şi dezvoltarea unei ştiinţe a gestiunii previzionale,
respectiv a previziunii economice, au fost impuse, pe de o parte, de ritmul şi amploarea
cu care se desfăşoară revoluţia tehnico-ştiinţifică mondială, care marchează întreaga
evoluţie socială, iar pe de altă parte, de transformările economico-sociale profunde care
au loc în lumea contemporană, între care se particularizează cele din Europa Centrală şi
de Est, unde problema eficacităţii se pune cu deosebită acuitate.

Rolul şi locul componentelor gestiunii economice se modifică în timp, funcţie de evoluţia

gradului de dezvoltare economică, de modul de gestiune a economiei naţionale şi de
concepţia despre aceasta. Mutaţiile cele mai sensibile vizează componenta previziune şi
creşterea ponderii sale, fără a se înţelege însă că s-ar diminua rolul celorlalte.

Componenta previziune comportă modificări esenţiale mai ales în statele care se află
într-un proces de tranziţie spre economia concurenţială funcţională. Aceasta se
datorează faptului că întregul mecanism se structurează pe coordonate noi; în cadrul
acestui mecanism devin preponderente pârghiile de autoreglare, de stimulare a iniţiativei
agenţilor economici, în detrimentul celor de comandă administrativă. În asemenea
condiţii, rolul activităţii previzionale este în continuă amplificare.
Tranziţia spre economia liberalizată antrenează modificări privind raporturile dintre
verigile organizatorice ale economiei, fapt care implică şi reorientarea fluxurilor
informaţionale, respectiv manifestarea lor pregnant pe orizontală, între agenţii economici,
între producători şi consumatori, şi mai puţin pe verticală, adică între niveluri ierarhice.

Toate acestea îşi pun amprenta asupra previziunii, mai ales în condiţiile în care se trece
de la planificarea normativă la planificarea preponderent orientativă. Manifestarea activă
a previziunii intră astfel în consens cu creşterea puterii decizionale a agenţilor economici.
Amplificarea rolului previziunii se concretizează, între altele, în proliferarea cercetărilor
prospective. Aceasta se datorează următoarelor împrejurări:

a) creşterea importanţei deciziilor economice, reflectată în mărimea resurselor pe care le

necesită pentru a fi transpuse în practică, în complexitatea noilor capacităţi de producţie
şi în influenţa rezultatelor obţinute asupra multor sectoare ale vieţii economico-sociale;

b) evoluţia tot mai rapidă a ştiinţei şi tehnicii, care antrenează schimbări structurale în
consum şi în condiţiile de producţie, în eficienţa activităţii, precum şi accelerarea ritmului
de introducere a inovaţiilor tehnologice, concomitent cu schimbarea condiţiilor de viaţă;

c) amplificarea şi diversificarea schimburilor economice internaţionale şi necesitatea de

a folosi eficient posibilităţile de colaborare cu partenerii externi;

d) importanţa care se acordă creşterii economice şi atingerii la termene scurte a unor

niveluri înalte de civilizaţie;
e) necesitatea de a opri declinul economic, de a elimina dezechilibrele şi distorsiunile
moştenite de la planificarea supercentralizată, dar nu numai, de a asigura condiţiile pentru
o dezvoltare economică normală.

Apariţia ştiinţei previziunii a fost condiţionată de două categorii de factori:

- cerinţele practicii sociale, în sensul că ştiinţa previziunii este reflectarea acesteia pe

plan teoretic, un act de cunoaştere a realităţii economice şi de influenţare a sa în sensul
dorit;

- de mişcarea interioară, proprie ştiinţei, care propulsează gândirea şi cunoaşterea

umană spre domenii noi de investigare, acumulându-se treptat o serie de observaţii şi
concluzii pertinente, legitimate ca autonome, constituindu-se astfel ca sistem de
cunoştinţe cu obiect şi metodă de cercetare de-sine-stătătoare.

Prin urmare, previziunea, sub diversele sale forme şi modalităţi de realizare, este un
produs al gândirii şi experienţei umane. Ea reprezintă o expresie a raţionalităţii, o formă
de manifestare a capacităţii societăţii de a preîntâmpina cu metode ştiinţifice problemele
economico- sociale cu care se confruntă.
Componentele sistemului teoretic al previziunii pot fi formulate după cum urmează: a)
materialul faptic supus observaţiilor, adică informaţiile semnificative asupra dinamicii fenomenelor şi proceselor
economico-sociale şi rezultatele obţinute în urma studierii lor; b) ipotezele formulate privind evoluţia în viitor
a vieţii economico-sociale şi gradul de probabilitate scontat, luându-se în consideraţie condiţiile obiective şi funcţia scop; c)
concluziile desprinse în urma analizei retrospective şi prospective, exprimate prin noţiuni, legităţi şi teorii
confirmate de practică;

d) metodele folosite.
Previziunea are o finalitate teoretico-practică, pentru atingerea căreia trebuie să se asigure: a)
investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice, ci şi a celor ştiinţifice, tehnice,
tehnologice, sociale, ecologice etc. în sfera cărora se efectuează cercetarea; b) cunoaşterea contradicţiilor realităţii
economice, a cauzelor care le generează, a modului lor de desfăşurare şi mişcare, precum şi a măsurilor necesare pentru
eliminarea acestora; c) cunoaşterea legităţilor sau principiilor obiective ale dezvoltării sociale în general,
ale desfăşurării fenomenelor şi proceselor economice în special; d) utilizarea unor metode moderne,
performante de analiză şi cuantificare, capabile să surprindă esenţa fenomenelor şi proceselor economice cercetate, să
le evalueze realist dimensiunile, tendinţele evoluţiei lor în viitor, pentru că sunt influenţate de factori numeroşi, aflaţi în relaţii de
intercondiţionare.

CONCLUZII
1. Specificitatea previziunii, în speță a prognozării şi planificării la nivel microeconomic,
derivă din aceea a anticipării în general.

2. Preocuparea pentru anticiparea mersului evenimentelor ocupă un loc esențial, mai ales
în activitatea economică, pentru că nimeni nu investeşte eforturi și resurse fără să le
compare cu rezultatele scontate (așteptate), în raport de obiectivele urmărite.
3. Amploarea şi diversificarea lucrărilor anticipative s- au dovedit a fi un rezultat firesc al dezvoltării și
ramificării continue a ştiinţei. Fără capacitatea anticipativă, o investigare, oricât de sofisticată ar fi ea, nu poate avea statut de ştiinţă,
de sistem de cunoştinţe pus în slujba progresului societăţii.

4. Prevederea, anticiparea viitorului, a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri; un cunoscut proverb
arab spune că există trei epoci în viaţa unui om: trecutul care nu mai revine, prezentul care nu durează şi viitorul pe care nu-l
cunoaştem. Astăzi, datorită dinamicii fără precedent a vieţii economice, a unei evoluţii nu doar rapide ci şi, adesea, cu consecinţe
greu de imaginat şi cuantificat, previziunile elaborate ştiinţific sunt singurele mijloace pe care managerii (conducătorii) le au la
dispoziţie pentru asigurarea utilizării raţionale a tuturor resurselor organizaţiei.
5. Firesc, anticiparea unor evoluţii, adesea greu de înţeles chiar şi după ce au avut loc,
este totdeauna imperfectă și nu poate fi făcută cu mare precizie, dar cunoaşterea, chiar
imperfectă, este preferabilă ignorării sale.

6. Este greu de închipuit un manager eficient care să nu-şi analizeze deciziile dintr-o
dublă perspectivă: aceea a consecinţelor imediate (pe termen scurt) şi, concomitent,
aceea a celor pe termen lung, pentru că sunt extreme de numeroase exemplele de situaţii
în care decizii cu consecinţe favorabile pe termen scurt provocă adevărate catastrofe pe
termen lung, la limită putând impinge organizaţia până-n pragul falimentului.

7. Cunoaşterea viitorului este, în acest context, o condiţie esenţială tocmai a eficienţei

întregului proces de management şi, în consecinţă, managerii (cel puţin teoretic) trebuie
să fie preocupaţi permanent de viitor. Astfel, anticiparea şi asigurarea condiţiilor materiale
de construire a viitorului (dacă este convenabil) sau de schimbare a lui (atunci când nu
corespunde intereselor) sunt totdeauna în atenţia managerilor, la toate nivelurile
ierarhice, şi constituie expresia cea mai elocventă a administrării axate pe creşterea
continuă a performanţelor organizaţiei.

8. Practicarea unei gestiuni dinamice presupune studierea “continuă” a tendinţelor

progresului tehnic, a politicii economice a statului prin care se poate prefigura mediul
juridic al afacerilor, a fenomenelor sociale (nevoi, cerere, preferinţe, obiceiuri de
cumpărare şi de consum etc.), întreaga activitate a organizației fiind orientată, în acest
fel, funcţie de rezultatele cercetării viitorului, de anticiparea lui.
9. Se poate spune că previziunea este un mod de comportament care rezidă în
activitatea umană în genere – este recunoscut faptul că omul îşi reprezintă cu anticipaţie, cel puţin mental,
activitatea pe care urmează să o desfăşoare. Înţelegem prin aceasta că omul s-a desprins de dependenţa necondiţionată faţă de
mediu şi de instinctele proprii şi şi-a creat un mod conştient de existenţă şi de acţiune orientat spre satisfacerea unor aspiraţii în
conformitate cu valorile şi scopurile sociale specifice oricărei colectivităţi umane organizate şi diferitelor etape ale dezvoltării
societăţii. Cu alte cuvinte, previziunea, în accepţiunea sa cea mai cuprinzătoare, a însoţit din totdeauna, mai mult sau mai puţin
elaborat şi benefic, iniţiativele şi acţiunile omului, ca expresie firească a comportării acestuia ca fiinţă raţională.

10. S-a optat, astfel, pentru orientarea şi reglarea conştientă a activităţilor economico-
sociale. Formele de realizare au fost însă foarte diferite, potrivit structurilor şi opţiunilor
economice din fiecare ţară şi etapă. Termenul ,,orientare” a căpătat accepţiuni diverse,
reprezentând diferite forme de previziune, dar şi o anumită intervenţie administrativă a
statului. Cel mai frecvent s-a utilizat termenul de planificare, mai ales în statele în care s-
a constituit un sector economic puternic bazat pe proprietatea socială; în aceste state,
prioritate avea previziunea sau planificarea macroeconomică.

Statele dezvoltate din punct de vedere economic, în care proprietatea socială are
pondere mai mică, au optat însă pentru alte forme de orientare şi reglare pentru a
preîntâmpina anumite evenimente perturbatoare care pot genera crize economice sau
pentru a promova măsuri care să contracareze efectele negative provocate de asemenea
crize.

11. Rezultă că previziunea este un termen generic care subsumează o diversitate de

acţiuni practice şi demersuri teoretice, precum anticipația, proiecția, prognostica,
prospectiva, conjectura (prezumție, supoziție; părere bazată pe ipoteze sau pe
presupuneri), planificarea, prognozarea, programarea etc.

12. Prognozarea, planificarea și programarea sunt considerate ca forme de bază ale

previziunii activității economice.

13. Cuvântul previziune (provenit din latinescul vechi prae-visio) a apărut în limba
franceză în secolul al XIII-lea; se apreciază, însă, că acest concept răspunde unei
aspiraţii universale, atemporale, eterne.

14. Previziunea presupune capacitatea sau oportunitatea de a vedea în avans; faptul

este perceput ca o garantare a unei puteri vaste asupra societăţii şi evoluţiei sale, ca o

garanţie de a deveni stăpân al timpului .