Ion

de Liviu Rebreanu
Relația dintre două personaje

Iubirea este pusă sub semnul instinctului şi al patimii. Aceasta condiţionează evoluţia
destinului personajului principal. Ion se află între patima pentru pământ şi patima pentru
Florica, el parcurge drumul de la viaţă către moarte, făcând şi alte victime: fiul Petrişor, soţia
umilită, Ana.
Ion este astfel într-o goană veşnică după fericire, o fericire pragmatică: frumuseţea
Floricăi şi averea Anei În nenumărate rânduri, Ion are în faţa ochilor imaginea celor două femei.

Episodul horei aruncă nu numai o lumină asupra diferitelor categorii umane din satul
transilvănean, ci anticipează şi conflictul. Dintre cei care participă la horă reţin atenţia câţva: Ion
al Glanetaşului joacă cu Ana, fata unui ţăran înstărit, Vasile Baciu, deşi o iubeşte pe Florica, fata
cea mai frumoasă din Pripas, dar fără zestre.

Personajul principal, Ion este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde

cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile sale. Este personaj realist, tipic pentru o
categorie socială: ţăranul sărac care doreşte pământ. Exponent al ţărănimii prin dragostea
pentru pământ, Ion se individualizează. Nu căsătoria sărăntocului cu o fată cu zestre este
importantă, mai fuseseră astfel de cazuri (Vasile Baciu), ci faptul că Ion o face pe Ana de ruşinea
satului înainte de căsătorie, iar apoi umblă după nevasta lui George.

Lacom, Ion îşi doreşte mult mai mult pământ decât luase din brazda lui Simion Lungu.
De aceea vede în căsătoria cu Ana soluţiaEste viclean cu aceasta: o seduce, apoi se înstrăinează
de ea, iar căsătoria o stabileşte cu Baciu, când fata ajunsese ruşinea satului

Ambiţia, încordarea de până acum se domolesc, iar brutalitatea faţă de Ana este
înlocuită de indiferenţă. Nici sinuciderea ei şi nici moartea copilului nu-i trezeşte vreun regret.
Viaţa lor nu reprezintă decât o garanţie a proprietăţii asupra pământului.

Instinctul de posesiune al pământului fiind satisfăcut, revine patima pentru Florica.Aşa

cum râvnise la averea altuia, acum râvneşte la femeia altuia.. George îl va ucide cu lovituri de
sapă pe Ion, venit noaptea în curtea lui, după Florica.

Ana, urâţică, slăbuţă, docilă, victimă a tatălui şi a soţului, exprimă condiţia femeii în
lumea satului”două braţe, zestre, copii. Pentru Vasile, dar şi pentru Ion, Ana încetează să mai fie
o fiinţă vie. Scena nunţii este dramatică. Ana vede în nunta ei capătul necazului, dar atitudinea
distantă şi dispreţuitoare a lui Ion o face să înţeleagă că suferinţa ei nu a luat sfârşit.De
altfel,scena nunții este momentul în care cele două glasuri- ”glasul pământului” și ”glasul
iubirii” se ciocnesc în sufletul lui Ion, căruia îi vine să fugă cu Florica, dar își dă seama că va
rămâne în continuare sărăc. Calvarul acesteia se termină odată cu moartea plănuită îndelung.

In opinia mea, Ion este vinovat pentru căile imorale pe care le alege pentru a-şi atinge
scopurile, fiind pedepsit pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce simte.