Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Caracterizarea personajului Ghiță

Protagonistul nuvelei, Ghiță, este centrul de iradiere a semnificațiilor, destinul său ilustrând cele
trei planuri- social, moral și psihologic- , dar și teza morală a nuvelei. Cel ce poartă numele
desacralizat al Sfântului Gheorghe nu poate fi decât antieroul care se lasă învins de balaur.
Eroul lui Slavici este, așadar, un personaj complex, dilematic rotund. Procesul devenirii lui Ghiță
este surprins prin mijloace moderne ale analizei psihologice, prin monolog interior și dialog
polemic, prin faptele și gândurile lui, prin însumarea opiniilor celorlalte personaje. Devenirea sa
tragică se adâncește prin căderea dintr-o ipostază în alta, dinspre omul moral spre cel imoral.

Prima ipostază este cea a omului moral care respectă codul etic al comunității și ține la
respectul oamenilor. Hărnicia și priceperea, destoinicia și spiritul lui practic se vădesc în
rapiditatea cu care transformă hanul într-un loc căutat de drumeți.

Cea de-a doua ipostază aduce în prim-plan omul dilematic care pendulează între dorința de a
rămâne om cinstit și ispita câștigului nemuncit. Tentativa nereușită de a i se împotrivi lui Lică e
urmată de alunecarea treptată sub influența Sămădăului , de acceptarea compromisului moral.

Sfâșiat de imbolduri și trăiri contradictorii, Ghiță se închide în sine, refuzând comiunicarea cu

Ana, devine taciturn, sumbru, irascibil. În lupta sinelui cu sine, teama, suspiciunea, sentimentul
înstrăinării alternează cu remușcările și cu sentimentul culpabillității. În raport cu familia, grija
tandră și duiopșia sunt înlocuite cu răceala și vorba răstită, el ajungând să își dorească sa nu fi
avut copii si soție.

Ghiță alege duplicitatea, vrând să pară om cinstit, dar devenind complicele lui Lică și părtaș la
faptele acestuia. Scena procesului din capitolul al XVII-lea reprezintă un moment culminant al
crizei morale.

Ultima ipostază este cea a omului imoral, căzut din demnitatea ființei morale în zonele obscure
ale instinctelor- lăcomie, orgoliu, sete de răzbunare, gelozie. În sufletul eroului se produc
mutații esențiale, care îl înstrăinează ireversibil de ai săi. Gravul dezechilibru interior e generat
de acceptarea slăbiciunilor , a viciului, a lăcomiei. ”Ce să-mi fac dacă așa m-a lăsat Dumnezeu?”.

Înțelegând că și-a distrus iremediabil căsnicia și viața, Ghiță renunță la jocul dublu și la
disimularea geloziei și urii și acționează cu fermitate.
În opinia mea, Slavici relevă nu numai caractere gata formate, ci și modul în care personajele
ajung să fie așa cum sunt ca rezultat a condițiilor în care au trăit și al influențelor care s-au
exercitat asupra lor. Cititotrul îl vede angajat în luptă cu toți, chiar cu el însuși, îl vede cum cade
și se frânge dureros. În final, impresionează consecvența cu care personajul își susține pasiunile.