Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Tema si viziunea despre lume

Lucian Blaga este considerat unul dintre cei mai de seamă poeţi modernisti ai perioadei interbelice,
alături de Tudor Arghezi şi Ion Barbu. El rămâne cunoscut drept „poetul-filosof”, deşi nu este de acord cu
această formulare. Blaga consideră că poezia şi filosofia sunt două domenii ce nu sunt făcute să
interfereze.Cea dintâi înseamnă trăire, simţire iar cea de-a doua se adresează minţii, raţiunii, gândirii.

Poezia „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut, „Poemele luminii”,
publicat în 1919 si este una dintre cele mai cunoscute arte poetice româneşti. Arta poetică este poezia
(aşezată de obicei în fruntea volumului de debut) în care poetul îşi exprimă concepţia despre lume şi viaţă,
despre rolul artistului şi al artei sale în lume, într-un limbaj literar care îl particularizează

Titlul este o amplă metaforă revelatorie si se reia în primul vers. Acţiunea de distrugere a „corolei de
minuni” a lumii, adică a misterului, a tainei, i se pare poetului o acţiune crudă şi violentă, din moment ce
verbele folosite fac parte din câmpul semantic al violenţei: „a strivi”, „a ucide”, „a sugruma”.

Tema literară este filozofică si anunta delimitarea a două tipuri de cunoaştere: paradisiacă (specifică
oamenilor de ştiinţă şi celor comuni;foloseşte ca metodă raţiunea = se ajunge la esenţa elementului
necunoscut prin distrugerea sa)si luciferică ( specifică artiştilor şi iniţiaţilor; presupune folosirea intuiţiei şi
a iubirii ca mod de cunoaştere = adâncirea misterului).

Poezia este structurată în două mari secvenţe , aflate în opoziţie elementară: de la negaţie la afirmaţie
( „eu nu strivesc”- „căci eu iubesc”) despartite de versul de tranzitie dar eu….Prima secventa are, la randul ei,
doua subsecvente ce au la baza cunoaşterea luciferică- vb. ce exprimă agresivitatea faţă de misterele lumii
(„tainele”) la forma negativă („nu ucid, nu strivesc”)si cunoaşterea paradisiacă- vb.ce exprimă agresivitatea
faţă de misterele lumii la forma afirmativă („sugrumă...vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”).

Unul din cuvintele-cheie din poezie este misterul, echivalentul tainei și al „vrăjii”, mister ce poate fi
întâlnit pretutindeni: „în flori”(simbol al vieții), „în ochi”(cunoaștere), „pe buze”(pasiune și comunicare), și
chiar în morminte. Alt cuvant cheie este lumina, distantarea luminii poetului de lumina altora : dar eu/eu cu
lumina mea sporesc a lumii taina… Spre deosebire de poet, oamenii de știință încearcă cu mintea lor să afle
adevărul, distrugând misterul. In finalul poeziei, Blaga stabileste si mai clar diferenta dintre lumina altora si
lumina mea: daca prima izvoraste din minte, cea de-a doua isi are sursa in inima, deci in iubire-caci eu
iubesc/si flori si ochi si buze si morminte.Poetul devine el însuși o taină a tainei, minunea care explică sau care
face și mai inexplicabilă minunea florii.
In opinia mea , autorul îşi exprimă crezul liric cu privire la necesitatea cunoaşterii surselor
propriei creaţii prin iubire. Interesul poetului este deplasat de la tehnica poetică la relaţia dintre artist şi lume,
precum şi artist-propria creaţie.