MODELE GASTROINTESTINALE:

TRANZITUL INTESTINAL ŞI ACTIVTATEA ULCEROGENICĂ LA ŞOBOLAN

INTRODUCERE

Încetinirea sau accelerarea tranzitului intestinal este observată rapid la animalele de

laborator după administrarea unui număr de droguri cum ar fi cele care interferă cu
sistemul nervos vegetaiv. Din cauza efectelor secundare serioase ale acestor droguri
(incluzând diaree sau constipaţie), este important de a a studia aceste evenimente când
abordăm dezvoltarea unui drog nou. În plus, eroziunile acute ale mucoasei sunt observate
rapid după administrarea ulcerogenelor cum ar fi anti-inflamatoarele nesteroidale. Un
efect secundar advers redutabil al acestor medicamente, la om, este apariţia sau
reactivarea ulcerelor gastri-intestinale.

Primul protocol este imaginat pentru a detecta efectul compuşilor asupra tranzitului
intestinal (intestinului subţire), la şobolan (vezi Protocolul de bază 1); acest studiu se
poate efectua şi pe şoareci. Al doilea protocol este destinat detectării potenţialului
ulcerogenic al drogului, la şobolan (Protocol de bază 2).
NOTA: Toate protocoalele care utilizează animale vii trebuie să fie, înainte de toate,
analizate şi aprobate de un comitet instituţional de îngrijire şi utilizare al animalelor sau
conform cu reglementările guvernamentale privind îngrijirea şi utilizarea animalelor de
laborator.

PROTOCOL 1: MASURAREA TRANZITULUI INTESTINAL LA ŞOBOLAN

Acest protocol descrie o metodă pentru detectarea efectelor drogurilor asupra tranzitului
intestinal (într-o perioadă fixă de timp), după administrarea unei singure doze orale de
compus testat. Nivelul pasajului prin intestinul subţire al unei suspensii de cărbune
reprezintă măsurătoarea finală (Macht and Barba-Gose, 1931; Fichelle, 1971). Sunt
utilizate (drept compuşi de referinţă) sulfatul de atropină şi morfina hidroclorică drept
control pozitiv. Pentru fiecare compus de testat sunt utilizate câte cinci grupuri de câte
opt animale (tabel 1). Pentru măsurarea tranzitului intestinal acest protocol poate fi
utilizat, de asemenea, la şoarece (cu modificările notate).

Tabel 1 Grupurile tratate (pentru măsurarea tranzitului intestinal)

Grup Tratament
1 Control
2 Compus testat, doza 1
3 Compus testat, doza 2
4 Compus testat, doza 3
5 Compus de referinţă (control pozitiv)a
a Pentru măsurarea tranzitului intestinal, compuşii de referinţă
sunt sulfatul de atropină 0.8 mg/ml şi morfina 4.8 mg/ml.

1
Materiale

Şobolani masculi Wistar de 2-3 luni, 200-220 g, la începutul experimentului.

0.5% (w/v) carboximetilceluloză (CMC; Prolabo)
0.8 mg/ml sulfat de atropină
Compusul de testat
Suspensia de cărbune (vezi reţeta)

Cuşcă de polipropilenă cu suprafaţa podelei de 1032-cm2

Cântar cu precizia de 1 gram pentru animale (de ex., Sartorius)
Markeri permanenţi rezistenţi la apă, câte o culoare pentru fiecare grup experimental
Siringă de 1-ml
Siringă 5-ml
Sondă gastrică Luer de 7,5 cm cu olivă la extremitate (4 mm diametru)

Cazarea şi identificarea animalelor

1. Şobolanii masculi Wistar sunt cazaţi în grupuri de câte patru în fiecare cuşcă de
polipropilenă, în condiţii standard, cu cinci zile înainte de demararea experimentului.

Condiţiile standard pentru cazarea animalelor sunt: temperatura camerei 21C, ciclul
luminos de 12 h /12 h cu iluminare de la 07:00 la 19:00, apă şi alimente disponibile ad
libitum.

Dacă se utilizează şoareci (masculi, Swiss), aceştia vor fi cazaţi în grupuri de câte opt.
Şoarecii vor avea greutăţi cuprinse între 18 to 20 g (vârsta de aproximativ2 luni).

2. se câtăreşte fiecare şobolan utilizând un cântar cu acurateţea de 1 gram. Se distribuie

randomizat câte opt şobolani pentru fiecare grup (vezi tabel 1) şi se marchează coada
utilizând markeri coloraţi diferiţi pentru fiecare grup experimental.

Administrarea compuşilor

3. Animalele vor fi deprivate de alomente cu 18 h înaintea administrării orale a

compusului.

4. Se dizolvă compusul de testat în apă distilată sau se suspendă în carboximetilceluloză

0.5% (vehicol) la o concentraţie care să asigure doza corespunzătoare într-un volum de
0.25 ml/100 g. Se prepară compusul de testat în trei concentraţii diferite pentru a oferi
doze crescătoare. Se calculează doza pe baza greutăţii corporale. Se dizolvă compusul de
referinţă în 5 ml apă distilată în aşa fel încât să se realizeze o soluţie stock de 0.8 mg/ml
sulfat de atropină.

Dozele corespunzătoare de compus testat se bazează pe datele farmacologice

preexistente. Dozele utilizate pentru testele de securitate farmacologică sunt calculate pe
baza dozelor care au produs efecte semnificative statistic, la aceeaşi specie. În general

2
sunt utilizate trei doze: o doză ce determină efect substanţial (DE 50, dacă este
disponibilă); o doză care determină efect puternic; o doză care poate produce unele
efecte adverse (doza "extrafarmacologică"). În absenţa datelor farmacologice, cea mai
mare doză va corespunde unei cincimi din DE 50 p.o. De exemplu, pentru un şobolan de
200 grame care primeşte o doză de 10 mg/kg, 10 mg/kg  0.2 kg = 2 mg compus test
administrat îtr-un volum de 0.5 ml ( 0.25 ml/100 g  200 g şobolan).

Compusul de referinţă, sulfatul de atropină (0.8 mg/ml), este administrat oral în doză de
2 mg/kg; alternativ, morfina hidroclorică (4.8 mg/ml) este administrată în doză de 12
mg/kg.

În cazul în care compusul test nu este solubil în apă în doza cea mai mare care va trebui
utilizată (de exemplu, dacă mai rămân încă particule în suspensie), se utilizează 0.5%
CMC ca vehicul pentrutoate dozele.

5. La momentul corespunzător, se ataşează sonda gastrică Luer de 7,5 cm la o siringă de

1 ml şi se umple siringa cu vehicul. Cu blâdeţe dar ferm se imobilizează şobolanul. Se
introduce cu atenţie sonda gastrică prin esofag, în stomac. Se aplică o presiune blâdă pe
pistonul siringii pentru a administra doza cerută apoi se înlătură sonda. Se repetă pentru a
administra vehiculul la toate cele opt animale din grup. Se spală sonda după după ce toate
animalele din grup au fost administrate. Se administrează oral compusul de referinţă şi
cele trei doze ale compusului de testat grupului corespunzător de şobolani cu un interval-
paută de 10 minute pentru avea un interval suficient de timp pentru prelevarea organelor
la sfârşitul experimentului.

Nu se întâmpină nici un fel de rezistenţă când sonda este introdusă corect prin esofag în
stomac.

Şoarecii necesită o doză de atropină de 10 ori mai mare (de ex., 20 mg/kg) pentru a
produce un efect substanţial dar aceasta nu este adevărat şi pentru alţi compuşi. Se
utilizează acelaşi vehicul pentru şoareci iar intervalul dintre grupuri este de 6 minute.

În plus, şoarecii sau şobolanii pot fi trataţi o dată pe zi timp de 2 săptămâni (sau mai
mut) dacă răspunsul la unii compuşi poate creşte sau dispare în timp.

6. La o oră după tratament, se umple o siringă de 5 ml cu suspensie de cărbune, se

ataşează sonda gastrică Luer şi se administrează oral suspensia fiecărui animal, în doză de
1ml/100 grame greutate corporală.

7. Se sacrifică animalele prin dislocare cervicală la 20 minute după administrarea

suspensiei de cărbune. Se înlătură imediat intestinul subţire (de la duoden la cecum) şi se
derulează cu atenţie fără lovirea acestuia.

8. Se măsoară distanţa acoperită cu cărbune precum şi lungimea totală a intestinului

subţire. Se calculează tranzitul procentual: % tranzit = C/SI  100 unde C este distanţa
(cm) acoperită cu cărbune iar SI lungimea totală a intestinului subţire (cm).

3
Regiunea de intestin care conţine cărbune este neagră.

9. Rezultatele se exprimă, pentru fiecare grup de animale, ca distanţă medie acoperită cu

cărbune şi medie procentuală a tranzitului împreună cu eroarea standard a mediei
(standard errors of the means, SEM).

Tabelul 2 arată rezultatele tipice pentru acest protocol utilizând glucoza drept compus
test alături de controalele corespunzătoare (control vehicul şi compuşi de referinţă,
atropină sulfat şi morfină hidroclorică.

Tabel 2. Efectele compusului test asupra intestinului de şobolan

Distanţa (cm  SEM) Procent tranzit
Tratamenta Doza acoperită cu cărbune (SEM)b
Control 0.5% CMCc 80  5 70  6
Sulfat de atropină 2 mg/kg 54  6 50  2b
Morfină hidroclorică 12 mg/kg 51  3 50  3b
Compus test 10 mg/kg 68  4 62  3
Compus test 30 mg/kg 66  6 60  4
Compus test 100 mg/kg 72  3 70  3
a O singură doză de vehicul, compus de referinţă (atropina şi morfină), sau compus
de testat (glucoză) a fost administrată cu o oră înainte de administrarea suspensiei
de cărbune. Valorile sunt media  eroarea standard a mediei (SEM), cu opt
animale per grup.
b P  0.001 pentru comparaţiile intergrup versus control
c Controlul este 0.5% carboximetilceluloza (CMC).

Realizarea analizei statistice

10. Se realizează analiza varinanţei “one-way” pentru fiecare comparare intergrup

(efectul pe grup). Se analizează apoi datele utilizând testul-t Dunnett când efectul pe grup
este semnificativ.

Toate diferenţele sunt considerate semnificative statistic când ipoteza nulă poate fi
înlăturată la un  0.05.

PROTOCOL 2: MĂSURAREA ACTIVITĂŢII ULCEROGENE LA ŞOBOLAN

Acest protocol descrie metoda pentru detectarea efectelor ulcerogene ale drogurilor. În
acest studiu, compuşii testaţi sunt administraţi oral la şobolani, odată pe zi timp de 1-4
zile, apoi stomacul şi duodenul sunt recoltate şi evaluate din punct de vedere al iritaţiei şi
ulcerelor. Este utilizat drept control pozitiv (compus de referinţă), indometacinul. Pentru
fiecare compus test se utilizează zece grupuri de câte opt animale – cinci grupuri pentru
examinare la o zi şi cinci grupuri pentru examinare la patru zile. (tabel 3).

4
 Tabel 3 Grupuri de tratament pentru măsurarea activităţii ulcerogene
Grup Tratament Evaluat în ziua
1 Contro vehicul 1
2 Contro vehicul 4
3 Compus test doza 1 1
4 Compus test doza 1 4
5 Compus test doza 2 1
6 Compus test doza 2 4
7 Compus test doza 3 1
8 Compus test doza 3 4
9 Compus referinţă (control pozitiv) a 1
10 Compus referinţă (control pozitiv)a 4
a Pentru măsurarea activităţii ulcerogene, compusul de referinţă este
indometacin, 6.4 mg/ml.

Materiale

Şobolani Wistar, în vârstă de 2-3 luni, cu greutatea de 200-220 grame la începutul

tratamentului.
0.01 M carbonat de sodiu
0.5% (w/v) carboximetilceluloză (CMC)
6.4 mg/ml indometacin
Compus test

Cuşcă de polipropilenă cu suprafaţa podelei de 1032-cm2.

Marker permanent rezistent la apă, o culoare pentru fiecare grup.
Cintar pentru animale cu precizie de 1 gram.
Siringă de 5-ml
Sondă gastrică Luer de 7,5 cm. cu bulă olivară la extremitate (4 mm diametru).

Cazarea şi identificarea animalelor

1. Şobolanii Wistar vor fi cazaţi, în grupuri de câte patru, în cuşti de polipropilenă (în
condiţii standard) cu cinci zile înainte de începerea experimentului.

Condiţiile standard pentru cazarea animalelor sunt: temperatura camerei 21C, ciclul
luminos de 12 h /12 h cu iluminare de la 07:00 la 19:00, apă şi alimente disponibile ad
libitum.

2. Se distribuie randomizat opt şobolani fiecărui grup (vezi tabel 3) şi se marchează coada
utilizând markeri permanenţi de diferite culori pentru fiecare grup.

5
Administrarea compuşilor test

3. Se dizolvă compusul test în apă distilată sau se suspendă în 0.5% CMC în apă distilată
(vehicul) în concentraţie ce asigură doza corespunzătoare într-un volum de 0.25 ml/100 g.
Se prepară compusul în trei concentraţii diferite pentru a administra doze crescătoare. Se
dizolvă compusul de referinţă, indometacin, în carbonat de sodiu 0.01 M la o concentraţie
finală de 6.4 mg/ml.

Carbonatul de sodiu nu are efect ulcerogenic per se, dar nu este recomandat ca solvent
pentru compuşii de testat.

Dozele corespunzătoare de compus test se bazează pe datele farmacologice ale acelui

compus. Dozele utilizate pentru testele farmacologice de securitate sunt calculate pe
baza dozelor care au produs efecte semnificative statistic, la aceeaşi specie. Sunt
utilizate în general trei doze: o doză care a determinat efect substanţial (DE 50, dacă este
disponibilă);o doză care a determinat un efect puternic; o doză care poate produce unele
efecte adverse (doza “extrafarmacologică”). În absenţa datelor farmacologice, cea mai
mare doză va corespunde unei cincimi din DE 50 p.o. De exemplu, pentru un şobolan de
200 grame ce primeşte o doză de 10 mg/kg, 10 mg/kg  0.2 kg = 2 mg compus test ce va
fi administrată în 0.5 ml ( 0.25 ml/100 g  200 g şobolan).

Compusul de referinţă, indometacin, este administrat în doză de 16 mg/kg pe zi.

4. La momentul programat, se ataşează sonda gastrică Luer de 7,5 cm la o siringă de 1 ml

şi se umple cu vehiculul. Se imobilizează şobolanul ferm dar cu blândeţe; se introduce cu
atenţie sonda gastrică prin esofag în stomac. Prin aplicarea unei presiuni blânde asupra
pistonului siringii se administrează doza necesară apoi se înlătură sonda. Se repetă
adminiostrarea vehiculului la toate cele opt animale din grup. Se spală sonda după
administrarea la toate animalele din grup. Se administrează compusul de referinţă şi cele
trei doze de testat la grupurile corespunzătoare de şobolani cu un interval de 10 minute
(se asigură un timp suficient pentru recoltarea organelor la sfârşitul experimentului). Se
administrează compusul oral, o singură dată (doză unică) la jumătate din grupuri şi zilnic
timp de patru zile la celelalte grupuri.

Nu se întâmpină nici un fel de rezistenţă când sonda este introdusă corect prin esofag în
stomac.

5. Animalele sunt deprivate de apă cu 48 h înainte de sfârşitul tratamentului.

6. Animalele sunt sacrificate prin dislocare cervicală în ziua 1 (primele grupuri) şi în ziua
4 (celelalte grupuri), la 6 ore cupă administrarea dozelor. Se înlătură imediat stomacul şi
duodenul).

7. Se deschide stomacul dea lungul micii curburi iar duodenul longitudinal. Se evaluează
organele pentru iritaţie şi ulcere după o scară în cinci trepte: (Lwoff, 1971):

6
0 = nici ulcer nici iritaţie
1 = iritaţie
2 = 1 sau 2 ulcere
3 = 3 sau 4 ulcere
4 = 4 ulcere.

Dacă se doreşte, stomacul şi intestinul pot fi utilizate pentru analize histologice.

8. Pentru fiecare grup de şobolani se exprimă rezultatele ca scor mediu şi procentual de

stomacuri sau duodene care evidenţiază ulcere. Se calculează indexurile de ulceraţie ca
produs al mediei şi procentajului.

Nu se efectuează analize statistice în acest test.

REACTIVI ŞI SOLUŢII

Notă

Se utilizează apă distilată deionizată în toate reţetele şi etapele protocolului. Pentru

soluţiile stock comune vezi APENDIX 2A.

Suspensia de cărbune

10 g de pulbere de cărbune activat, netratat ( de ex., Sigma)

2.5 g gumă arabică (Sigma)
100 ml H2O
La temperatura camerei se păstrează numai o zi.

COMENTARII

Informaţii utile

Tranzitul intestinal

Multe droguri pot modifica tranzitul intestinal, inclusiv atropina, morfina, clonidina,
papaverina şi isoproterenolul. Pe lângă aceste teste in vivo, au fost dezvoltate un număr
de tehnici in vitro pentru evaluarea efectelor compuşilor testaţi pe funcţia musculaturii
netede viscerale. Printre acestea de o valoare particulară în obţinerea de rezultate
predictive a efectului asupra tranzitului intestinal este metoda studierii peristaltismului
(Van Nueten et al, 1973). Oricum, aceste teste nu întrunesc cerinţele securităţii
farmacologice de testare ce are în intenţie studierea posibilelor efecte directe/indirecte ale
drogului. Pentru aceste studii este preferabilă analiza in vivo. Studiul tranzitului intestinal
prezentat mai sus (Protocol 1) este foarte simplu, reproductibil, de încredere, relativ ieftin
şi nu necesită echipamente costisitoare. Studiul este larg utilizat ca sreening primar şi ca
test pentru securitate farmacologică.

7
Activitatea ulcerogenică

Mucusul acţionează ca o barieră lubrifiantă ce protejează suprafaţa tractului

gastrintestinal impotriva acidului pepsinei şi forţelor mecanice ale digestiei (Allen, 1981;
Flemstrom and Garner, 1982). Anti-inflamatoarel nesteroidale scad grosimea stratului de
gel-mucus (Menguy and Masters, 1965) provocând eroziunea mucosei şi în final ulcere.
În mod similar, efectele secundare serioase ale terapiei cu hormon adrenocorticotrop
(ACTH) şi corticoizi, la om, constau în dezvoltarea sau reactivarea ulcerelor
gastroduodenale (Robert and Nezamis, 1958). O varietate de alţi agenţi, inclusiv etanolul
(McQueen et al., 1983), pot de asemenea determina lezarea tractului gastrointestinal.
Testul ulcerogenic descris anterior este foarte simplu, de încredere şi reproductibil
(Protocol 2). Este mult utilizat pentru securitatea farmacologică.

Estimarea mucusului intraluminal prin spălătură gastrică a fost utilizat pentru

determinarea indexului secreţiei (Bolton et al, 1978; Johansson and Kollberg, 1979).
Printre tehnicile dezvoltate pentru măsurarea dimensiunilor stratului de mucus gastric
este inclusă metoda microscopică directă (McQueen et al., 1983). Protocolul 2 este un
test rapid care permite detectarea şi cuantificarea uşoară a potenţialului ulcerogenic al
substanţelor testate. Oricum, acest test nu oferă informaţii asupra efectului substanţelor
asupra stratului de mucus gastric.

Parametri critici şi probleme

În Protocolul 1, derularea intestinului subţire trebuie făcută cu atenţie pentru a evita

întinderea ce ar modifica lungimea acestuia. Desfăşurarea intestinului se va efectua cu
ţesutul în poziţie orizontală; o singură persoană va fi responsabilă de pregătirea
ţesuturilor într-un experiment dat.

Rezultate anticipate

Tabelul 2 arată datele obţinute pentru tranzitul intestinal utilizând acest protocol la
şobolan cu glucoză drept compus test, în doză de 10, 30, şi 100 mg/kg. Tabelul 4 şi 5
prezintă date tipice obţinute cu indometacin ca substanţă de referinţă şi un compus test
ipotetic în doză de 1, 3, şi 10 mg/kg. În mod obişnuit ulcerele gastrice induse de droguri
variază ca mărime de la 0.5 la 3 mm şi sunt adesea, dar nu totdeauna, localizate în
porţiunea pilorică a stomacului. Iritaţia este exprimată ca roşeaţă a stomacului sau
duodenului, fără nici o hemoragie.

Tabel 4. Activitatea ulcerogenică asupra stomacului de şobolan a unui compus test ipotetic
Număr Tratamenta Doza în 0.25 Număr de stomacuri Scorul Stomacuri Index de
de ml/100 g desemnate cu o mediei cu ulcere ulceraţie
şobolani p.o. valoare de: b (%)
0 1 2 3 4
Ziua 1
8 Controale 0.5% CMC 8 0 0 0 0 0.00 0.0 0.0
8 Indometacin 16 mg/kg 0 0 4 1 3 2.88 100.0 287.5
8 X 1 mg/kg 6 1 1 0 0 0.38 12.5 4.7

8
 8 X 3 mg/kg 3 4 1 0 0 0.75 12.6 9.4
8 X 10 mg/kg 0 5 2 1 0 1.00 37.5 37.5
Ziua 4
8 Controale 0.5% CMC 7 1 0 0 0 0.13 0.0 0.0
8 Indometacin 16 mg/kg 0 0 1 2 5 3.50 100.0 350.0
8 X 1 mg/kg 6 1 1 1 0 0.75 25 18.8
8 X 3 mg/kg 1 5 1 1 0 1.25 25 31.3
8 X 10 mg/kg 0 3 4 0 1 1.88 62.5 117.0
a Controlul este CMC 0.5%. Indometacin 6.4 mg/ml este compusul de referinţă; compusul ipotetic
X este compusul de testat administrat în dezele indicate
b Animalele sunt notate utilizând o scală în cinci puncte, de la 0 la 5 (Lwoff, 1971).

Tabel 5. Activitate ulcerogenică asupra duodenului de şobolan a unui compus ipotetic

Număr Tratamenta Doza în Număr de duodenuri Scor Duoden Index de
de 0.25 ml/100 g notate cu valori de:b mediu cu ulcer ulceraţie
şobolani p.o. (%)
0 1 2 3 4
Ziua 1
8 Controale 0.5% CMC 7 1 0 0 0 0.13 0 0
8 Indometacin 16 mg/kg 4 4 0 0 0 0.50 0 0
8 X 1 mg/kg 7 1 0 0 0 0.13 0 0
8 X 3 mg/kg 6 1 1 0 0 0.38 12.5 0
8 X 10 mg/kg 5 3 0 0 0 0.38 0 0
Ziua 4
8 Controale 0.5% CMC 6 2 0 0 0 0.25 0 0
8 Indometacin 16 mg/kg 0 4 4 0 0 1.50 50 75
8 X 1 mg/kg 7 1 0 0 0 0.13 0 0
8 X 3 mg/kg 5 3 0 0 0 0.38 0 0
8 X 10 mg/kg 2 6 0 0 0 0.75 0 0
a Controlul este CMC 0.5%. Indometacin 6.4 mg/ml este compusul de referinţă; compusul ipotetic
X este compusul de testat administrat în dezele indicate
b Animalele sunt notate utilizând o scală în cinci puncte, de la 0 la 5 (Lwoff, 1971).

Consideraţii legate de timp

Pentru ambele protocoale, sunt necesare 5 zile înainte de începerea experimentului,

pentru acomodarea animalelor. În Protocolul 1, animalele sunt deprivate de alimente cu
18 ore înainte de administrarea drogului. Este necesară o oră între administrarea drogului
şi suspensiei de cărbune apoi încă 20 minute înainte de sacrificarea animalului.
Înlăturarea şi măsurarea intestinului subţire mai ia aproximativ 4 minute. În Protocolul 2
animalele sunt deprivate de apă cu 48 ore înainte de disecţie. După tratamentul cu drog,
este necesară o perioadă de 6h înainte de sacrificare în ziua 1 sau 4. Înlăturarea şi
examinarea stomacului şi duodenului mai consumă aproximativ 6 minute.

9
Literatură citată

1. Allen, A. 1981. Structure and function of gastrointestinal mucus. In Physiology of the

Gastrointestinal Tract, Volume I (R.L. Johnson, ed.) pp. 617-639.
2. Bickel, M. and Kauffman, G.L. 1981. Gastric mucus gel thickness: Effect of distension, 16,16-
dimethyl prostaglandin E2 and carbenoxolone. Gastroenterology 80:770-775.
3. Bolton, J.P., Palmer, D., and Cohen, M.M. 1978. Stimulation of mucus and non-parietal cell
secretion by the E2 prostaglandins. Am. J. Dig. Dis. 23:359-364.
4. Fichelle, J. 1971. Mesure du transit intestinal chez le rat. J. Pharmacol. (Paris) 2:85-86.
5. Flemstrom, G. and Garner, A. 1982. Gastroduodenal HCO3- transport: Characteristics and
proposed role in acidity regulation and mucosal protection. Am. J. Physiol. 242:G183-G193.
6. Johansson, C. and Kollberg, B. 1979. Stimulation by intragastrically administered E 2
prostaglandins of human gastric mucus output. Eur. J. Clin. Invest. 9:229-232.
7. Lwoff, J.M. 1971. Activite ulcerigene chez le rat. J. Pharmacol. (Paris) 2:81-83.
8. Macht, D.I. and Barba-Gose, J. 1931. Two methods for pharmacological comparison of insoluble
purgatives. J. Am. Pharmacol. Assoc. 20:558-564.
9. McQueen, S., Hutton, D., Allen, A., and Garner, A. 1983. Gastric and duodenal surface mucus gel
thickness in rats: Effects of prostaglandins and damaging agents. Am. J. Physiol. 245:G388-G393.
10. Menguy, R. and Masters, Y.F. 1965. The effects of aspirin on gastric mucus secretion. Surg.
Gynecol. Obstet. 92:1-17.
11. Robert, A. and Nezamis, J.E. 1958. Ulcerogenic property of steroids. Proc. Soc. Exp. Biol. Med.
99:443-447.
12. Van Nueten, J.M., Geivers, H., Fontaine, H., and Janssen, P.A.J. 1973. An improved method for
studying peristalsis in the isolated guinea-pig ileum. Arch. Int. Pharmacodyn. Ther. 203:411-414.

10