Școala Națională de Studii Politice și Administrative București

Program Master
Spațiul Public European
Anul I

Activitatea României în cadrul

Organizației Națiunilor Unite

Masterand
Bostan Dana Teodora
 I. Organizația Națiunilor Unite (ONU) – scurt istoric
Organizația Națiunilor Unite, abreviat ONU, este o entitate internațională ce are misiunea
de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”. Această organizație este cea mai importantă organizație
internațională din lume în acest moment și are sediul central al în New York, Statele Unite ale
Americii.
Aceasta este fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, iar în prezent
are 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori,
a Cărții Organizației Națiunilor Unite.
Membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite au fost:
- Africa de Sud  - Canada
- Arabia Saudită  - Columbia
- Argentina - Costa Rica 
- Australia - Cuba
- Belgia - Liban 
- Belarus  - Liberia 
- Bolivia  - Luxemburg 
- Brazilia  - Regatul Unit al Marii Britanii 
- Cehoslovacia  - Mexic
- Chile  - Nicaragua 
- Taiwan  - Norvegia
- Danemarca  - Noua Zeelandă 
- Ecuador  - Olanda
- Egipt - Panama 
- El Salvador  - Paraguay 
- Etiopia - Peru
- Filipine  - Polonia 
- Franța - Republica Dominicană 
- Grecia  - Siria
- Guatemala  - Statele Unite ale Americii 
- Haiti - Turcia
- Honduras  - Ucraina 
- India - Rusia
- Irak - Uruguay 
- Iran  - Venezuela
- Iugoslavia 

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a

Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de
Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. Patru dintre cele cinci
entități au sediul în New York, Statele Unite ale Americii. Curtea internațională de justiție se află
în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la
Geneva, Biroul Națiunilor Unite de la Viena și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi. În
baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au
imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând astfel
imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.

II. România în cadrul Organizației Națiunilor Unite

Deşi dorinţa României de a face parte din Organizaţia Naţiunilor Unite a fost
exprimată oficial încă din 1946, aderarea ţării noastre a fost blocată până în 1955. La 14
decembrie 1955, Adunarea generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X),
primirea României în ONU, alături de alte 15 state.
România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962,
1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005, precum şi în ECOSOC în perioadele 1965-1967,
1974-1976, 1978-1980, 1982-1987,  1990-1998, 2001-2003 şi 2007-2009.
România a deţinut, în perioada 2004-2005, calitatea de membru nepermanent,
ales, al Consiliului de Securitate. Din această poziţie a contribuit concret la punerea în
practică a prevederilor din Carta ONU referitoare la organizaţiile regionale, prin
promovarea unui proiect de rezoluţie privind cooperarea ONU cu organizaţiile regionale
în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, proiect ce a fost adoptat la 17 octombrie
2005 (RCS/1631/2005). Concretizarea proiectului iniţiat de România are o dublă
importanţă: este, deopotrivă, prima rezoluţie românească adoptată în Consiliul de
Securitate şi, totodată, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperării dintre
ONU şi organizaţiile regionale.
În ceea ce priveşte raportarea la priorităţile de maximă actualitate ale ONU,
România se alătură eforturilor generale de identificare, negociere şi aplicare a unor
formule eficiente de reformare a sistemului Naţiunilor Unite.
România, prin prezenţa sa în diferite organe ale ONU, are posibilitatea de a
participa la procesul decizional din cadrul Organizaţiei mondiale, cu influenţe asupra
situaţiei internaţionale la nivel global şi în zone geografice apropiate. De asemenea,
participarea României la operaţiuni ONU de menţinere a păcii a evidenţiat eficienţa
armatei române şi disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi
militare multinaţionale pentru menţinerea stabilităţii internaţionale. În acest sens,
România urmăreşte cu atenţie evoluţiile conceptuale ale operaţiunilor de menţinere a
păcii, în vederea intensificării şi diversificării implicării ei în aceste operaţiuni.
România susţine eforturile vizând eficientizarea şi asigurarea credibilităţii
Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a fost înfiinţat în 2006. În mai 2011,
România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului
(CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.
În noua calitate a României de ţară donatoare de asistenţă pentru dezvoltare,
începând cu anul 2007 s-a concretizat o nouă formă de cooperare cu ONU, prin
parteneriatul dezvoltat de ţara noastră cu un număr important de instituţii ale ONU cu
activitate în domeniul dezvoltării.
 Prezenţa ONU în România reprezintă totodată o sursă de susţinere a eforturilor
ţării noastre, întro perioadă de transformări sociale şi economice definitorii.

1. CONTRIBUŢIA ROMÂNIEI LA EFORTUL INTERNAŢIONAL ONU PENTRU

MENŢINEREA PĂCII
În noua calitate a României de ţară donatoare de asistenţă pentru dezvoltare,
începând cu anul 2007 este implicată într-o nouă formă de cooperare cu ONU, prin
parteneriatul dezvoltat de ţara noastră cu un număr important de instituţii ale ONU, cu
activitate în domeniul dezvoltării.
La 30 iunie 2017, România era prezentă în operaţiile ONU de menţinere a păcii
cu un total de 77 militari, poliţişti şi jandarmi în 10 misiuni ONU de menţinere a păcii,
dintr-un total de 15, ceea ce corespunde locului 72 din 127 de state contributoare, astfel:
- Misiunea ONU Interimară de Administrare în Kosovo (UNMIK) cu un observator
militar;
- Misiunea ONU din Cipru (UNFICYP) cu 4 ofiţeri de poliţie;
- Misiunea ONU de Stabilizare în RD Congo (MONUSCO) cu 22 de observatori
militari şi 2 ofiţeri de poliţie;
- Misiunea ONU din Coasta de Fildeş (UNOCI) cu 3 observatori militari;
- Misiunea ONU din Liberia (UNMIL) cu 1 ofiţer de poliţie;
- Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMISS) cu 7 ofiţeri de poliţie şi 5 observatori
militari şi 2 ofiţeri de stat major;
- Misiunea ONU din Republica Centrafricană (MINUSCA) cu 5 ofiţeri de poliţie;
- Misiunea ONU din Republica Mali (MINUSMA) cu 7 ofiţeri de poliţie şi un ofiţer de
stat major;
- Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH) cu 14 ofiţeri de poliţie;
- România participă la Misiunea ONU de asistenţă din Afganistan (UNAMA) cu 4
observatori militari.
Poliţia de Frontieră Română a participat cu 13 reprezentanţi la misiuni de
menţinere a păcii şi asistenţă la frontiere fiind prezenţi în teatre de operaţii, precum:
- Moldova-Ucraina – EUBAM cu 5 poliţişti de frontieră;
- Haiti – MINUSTAH cu 1 poliţist de frontieră;
- Misiunea OSCE din Ucraina cu 2 poliţişti de frontieră;
- Sahel Mali – EUCAP cu 2 poliţişti de frontieră;
- R D Congo – MONUSCO cu 1 poliţist de frontieră;
- Moldova-Ucraina – EUBAM cu 4 poliţişti de frontieră.

1.1. Misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite la care participă Ministerul Afacerilor

Interne prin structurile sale specializate
Structurile de bază ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii privind
menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice, dar care la nevoie sunt pregătite şi
abilitate pentru a interveni şi în misiuni de siguranţă naţională şi internaţională sunt
Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia de Frontieră Română. Aceste structuri s-
au remarcat, nu de puţine ori, prin rezultate deosebite în misiunile internaţionale pentru
susţinerea păcii.
 Ministerul Afacerilor Interne al României a fost şi este un real contributor la
misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii, indicându-le în continuare
pe cele mai reprezentative dintre acestea.
În baza solicitării Organizaţiei Naţiunilor Unite, adresată României şi aprobată de
Parlament, Jandarmeria Română a desfăşurat, începând cu data de 22 februarie 2002,
misiuni de menţinere a păcii în Kosovo. Efectivele participante la această misiune au
totalizat 115 jandarmi: 12 ofiţeri, 103 maiştri militari şi subofiţeri.
Al şaptelea contingent a fost dislocat în zona de operaţii în luna mai 2008;
campusul jandarmilor români se afla în localitatea Pec (Peja), situată în S-V provinciei
Kosovo. România şi-a adus contribuţia prin structurile sale sale specializate, de fiecare
dată, când a fost solicitată, la efortul internaţional de menţinere a păcii.
În urma studiilor realizate pe rapoartele misiunilor internaționale se observă faptul
că Organizaţia Naţiunilor Unite – „garantul păcii mondiale” are nevoie de un sprijin mult
mai solid din partea statelor membre – de forţe constituite pentru a rezista pe termen lung
în misiune, cu referire la robusteţea acestora şi disponibilitatea de a se angrena în cel mai
scurt timp (exemplu în acest sens stă şi situaţia din Kosovo).
De aceea se conturează din ce în ce mai mult ca variantă verosimilă constituirea
FPU-ului (Formed Police Units) – Unităţi de Poliţie Constituite cu cel puţin 160 de
jandarmi selectaţi şi pregătiţi pentru a desfăşura misiuni de menţinere a păcii pe o
perioadă de până la 18 luni. Unităţile de poliţie prin competenţele lor ar fi capabile să
formeze şi să instruiască personal local cu aptidudini necesare pentru a putea prelua/
îndeplini, după stabilizarea păcii, atribuţii de menţinere a siguranţei şi securităţii locale.
Este recunoscut la nivel internațional faptul că forţele de poliţie sau militare şi-au
îndeplinit cu succes de fiecare dată misiunea; au întâmpinat însă dificultăţi la constituire,
procedura fiind de lungă durată şi întârziind uneori desfăşurarea misiunii.

1.2. Legitimitatea intervenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite în zonele de conflict.

Implicarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne al României în teatrul de operaţii din
Kosovo
Structurile specializate în competenţa cărora era menţinerea păcii nu şi-au asumat
de fiecare dată în întregime răspunderea şi promptitudinea în intervenţie pentru crearea,
restabilirea, menţinerea climatului general de pace pentru care erau constituite. Legislaţia
incompletă sau lipsa experienţei ori poate dubla comandă au favorizat ezitările în anumite
situaţii.
Exemplu în acest sens este şi intervenţia „umanitară” din Kosovo. Urmare a
Rezoluţiei 1244 a CS ONU şi a Acordului Militar-Tehnic dintre NATO, Republica
Federală Iugoslavia şi Serbia – avea misiunea de a asigura un mediu de securitate sigur şi
stabil. În acest scop, NATO a desfăşurat în provincie o forţă militară (KFOR), NATO
fiind implicat în Kosovo din 1999.

1.3. Participarea personalului Ministerului Apărării Naționale, prin personal special

pregătit, la operațiuni de menținere a păcii
În marile contingențe internaționale, România, prin Ministerul Apărării Naționale,
a dislocate 29 de observatori militari, ofițeri de stat major şi de legătură (din care 4 ofițeri
femei - 13.8%) în următoarele misiuni și operații din:
- RD Congo/MONUSCO – saisprezece (16) militari
 - Sudanul de Sud/UNMISS – șase militari
- Afganistan/UNAMA – doi militari
- India-Pakistan/UNMOGIP – doi militari
- Kosovo/UNMIK – un militar
- Mali/MINUSMA – doi militari

1.4. Participarea României prin alte structuri în cadrul operațiunilor de menținere a

păcii organizate de Organizația Națiuni Unite
Suplimentar față de datele privind contribuția României puse la dispoziție de DPKO,
aceasta mai participă și cu personal specializat din cadrul Serviciului de Protecție și Pază (SPP)
la misiunile ONU, prin detașarea a 36 de ofiţeri de protecţie nemijlocită constituiți în 3 Echipe de
Protecție Apropiată pentru protecția înalților demnitari ONU, ofițeri aflați sub conducerea
Departamentului de Siguranţă şi Securitate (DSS) al ONU, în sprijinul următoarelor misiuni:
- Sudan/Darfur, UNAMID – 12 ofițeri
- Afganistan, UNAMA – 12 ofițeri
- Libia, UNSMIL – 12 ofițeri
Ca o recunoaştere nemijlocită a performanţelor profesionale ale ofiţerilor şi subofiţerilor
români, care execută misiuni de asigurare a securităţii Reprezentanţilor Speciali ai Secretarului
General ONU în teatrele de operaţii din Afghanistan şi Sudan, la 5 august 2009, directorul
Serviciului de Protecţie şi Pază, general locotenent dr. Lucian Pahonţu a semnat la New York,
alături de Warren Sach, la acea dată Secretar general adjunct al ONU pentru sprijinirea
misiunilor de pace, Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Organizaţia
Naţiunilor Unite privind pregătirea personalului de securitate ONU în cadrul Centrului de
Excelenţă al Serviciului de Protecţie şi Pază din România.
La 22 martie 2010 a avut loc la Bucureşti inaugurarea oficială a programului de pregătire
a personalului ONU pentru protecţie apropiată din cadrul Centrului de Excelenţă al SPP, în
prezenţa Secretarului general adjunct al ONU pentru probleme de siguranţă şi securitate,
Gregory B. Starr.

1.5. Dezvoltarea Unităţii de Poliţie destinată misiunilor Organizaţiei Naţiunilor Unite

de Menţinere a Păcii de tipul Unităţilor de Poliţie Constituite – FPU – Formed Police Units
Unităţile de Poliţie de tipul celor FPU au fost utilizate pentru prima dată în cadrul
Misiunii Naţiunilor Unite din Kosovo (UNMIK), cât şi în administraţia de tranziţie a
Organizaţiei Naţiunilor Unite în Timorul de Est (UNATET) în 1999. În ambele misiuni
Organizaţia Naţiunilor Unite a avut întreaga responsabilitate pentru aplicarea legii în ceea
ce priveşte ameninţările la ordinea publică. De atunci, numărul unităţilor de poliţie de
tipul FPU a crescut de la 9 la 71 de unităţi (în 2016) cu peste 10 000 de cadre.
La cea de-a 70-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, din septembrie 2015,
preşedintele României a menţionat despre susţinerea pe care a primit-o ţara nostră de la
ONU, mai cu seamă perioadei din era ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, dar
şi efortul pe care l-a depus de-a lungul timpului pentru susţinerea Organizaţiei.
România s-a angajat, totodată, în septembrie 2015, la susţinerea misiunilor de
menţinere a păcii cu formaţiuni de poliţişti/militari de tipul „FPU”. Unităţile de Poliţie
Constituite pot fi formate pentru a interveni ca entităţi de coeziune capabile, instruite şi
disponibile spre a acţiona în cele mai complexe misiuni.
 FPU se pot pregăti pentru a activa în trei misiuni principale: gestionarea ordinii
publice, protecţia personalului Organizaţiei Naţiunilor Unite și facilitarea şi sprijinirea
operaţiilor la care participă forţe de poliţie ce necesită reacţii imediate, fără a intra în
atribuţiile principale, dar fiind capabile de a interveni şi la ameninţările militare.
Unităţi de Poliţie sunt dislocate de ONU în misiunile din Sudanul de Sud
(UNMISS), Liberia (UNMIL), Drafur (UNAMID), Côte d'Ivoire (UNOCI), Congo
(MONUSCO), Haiti (MINUSTAH), Mali (MINUSMA) şi Republica Centrafricană
(MINUSCA).
În continuare voi enumera avantajele aplicării conceptului de „FPU” în România:
- structura ar dispune de un efectiv special destinat misiunii externe disponibilă
oricând (mobilizare, intervenţie, dislocare etc.);
- câştigarea de timp în situaţie de mobilizare;
- cunoaşterea exactă a capacităţilor, a forţelor disponibile pentru misiune;
- centralizarea cu mult mai facilă a efectivelor asigură şi un control eficient asupra
lor, cu o răspundere directă a conducătorilor;
- pregătirea efectivelor/personalului s-ar putea efectua sistematic, iar transmiterea
de informaţii de la organismele de conducere din ONU către unităţile naţionale s-ar putea
realiza mai repede;
- s-ar putea produce un eficient schimb de experienţă între FPU-urile naţionale;
- nu mai sunt afectate efectivele instituţiilor ce desfăşoară misiuni naţionale;
- efectivele ce se întorc din misiuni pot pregăti mai facil pe cele ce urmează să
plece.

În prezent, România ocupă locul 64 din 117 state membre contribuitoare cu trupe
şi poliţie la operaţiunile ONU de menţinere a păcii. Pentru prima dată de la începutul
participării la asemenea operaţiuni, forţele româneşti au cuprins toate categoriile de
personal: ofiţeri de stat major şi de legătură, observatori militari, poliţie militară, trupe de
infanterie, monitori de poliţie civilă, specialişti civili în administraţie, drept şi în
monitorizarea proceselor electorale.

2. ROMÂNIA – STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE ȘI AL ORGANIZAȚIEI

NAȚIUNILOR UNITE
România ca stat membru al Uniunii Europene susţine poziţia comună europeană –
identificabilă în proiectul de document circulat de Preşedinţia suedeză, “Sesiunea din
2010 a C34: Priorităţile, obiectivele şi strategia UE“, precum şi în liniile directoare din
anexa acestuia – care consideră că „New Horizon Agenda” constituie o bază solidă
pentru eforturile susţinute de reformare a sistemului ONU de menţinere a păcii.
Focalizarea acestor eforturi în cele patru mari arii de interes - dezvoltarea
politicilor, dezvoltarea capabilităţilor, sprijinul în teren şi planificarea şi controlul -
reprezintă priorităţile statelor membre UE in domeniul respectiv, pe termen scurt şi
mediu.

3. ROMÂNIA – ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE – RELAȚIA PARTE – ÎNTREG

Prin intermediul programelor și fondurilor Organizației Națiunilor Unite,
România beneficiază de un volum important de asistență tehnică și financiară în sectoare
de interes pentru țara noastră: protecția mediului, demografie, drepturile omului, sănătate,
agricultură, industrie, consolidarea instituțiilor democratice, etc.
Valoarea acestor proiecte este substanțial mai mare decât obligațiile financiare pe
care România le are fațâ de instituțiile din Sistemul ONU.
Asistența financiară oferită de către Sistemul ONU este atent armonizată cu
strategiile și programele naționale ale României pentru a asigura un răspuns eficient la
prioritățile de dezvoltare ale României.
Sistemul ONU din România răspunde cererilor guvernamentale de asistență în
formularea și implementarea strategiilor naționale.
Națiunile Unite își pun la dispoziția guvernului experiența și capacitatea de
analiză pe baza cărora propun și încurajează implementarea unor politici publice
importante ale guvernului.
ONU este reprezentată în România de 11 fonduri, programe și agenții
specializate, fiecare cu propriile responsabilități, dar toate colaborând pentru a rezolva o
paletă largă de probleme.
Prima instituție a Națiunilor Unite care și-a deschis un birou în România a
fost Centrul de Informare al ONU (UNIC) – birou deschis în iunie 1970. UNIC oferă
publicului român materiale informative actualizate cu privire la obiectivele și activitățile
Națiunilor Unite în sectoarele politic, economic, social și umanitar. Centrul reprezintă
atât legătura activă dintre Organizație și mass media, instituțiile de învățământ sau
organizațiile neguvernamentale locale, cât și principala sursă locală de informații publice
despre sistemul Națiunilor Unite.
Centrul de Informare al ONU a fost urmat de Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD), care și-a deschis biroul din Romania în 1971. În primii săi
ani de activitate, PNUD a oferit asistență tehnică, a organizat programe de pregătire în
străinătate pentru experții români sau a achiziționat echipament occidental.
După revoluția din 1989, PNUD și-a putut asuma un rol mult mai dinamic și a
devenit un partener real al Guvernului României în noile sale programe de dezvoltare.
Pentru a face față provocărilor tranziției, în 1991 a fost semnat un nou acord între
Guvernul României și PNUD. Noile priorități ale României și ariile de acțiune ale PNUD
se reflectă acum într-un nou Program de Țară (2005-2009), cu o înclinare mai atentă către
sectorul social.
UNESCO-CEPES (Centrul European UNESCO pentru Educație Superioară) și-a
început activitatea la 21 septembrie 1972 și este găzduit de Palatul Krețulescu din centrul
Bucureștiului. Crearea unei instituții pentru consolidarea cooperării europene în domeniul
educației superioare fusese recomandată în timpul celei de-a XVI-a sesiuni a Conferinței
Generale UNESCO din toamna anului 1970. În același an, Guvernul României a invitat
UNESCO să deschidă la București un centru care să promoveze cooperarea internațională
în domeniul educației superioare, în special colaborarea dintre Europa de Vest și cea de
Est. UNESCO-CEPES a organizat o serie de activități care au implicat toate statele din
regiune și a dezvoltat legături strânse cu alte organizații guvernamentale și
neguvernamentale active în aceeași zonă a lumii.
Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) este o agenție internațională de
dezvoltare care promovează dreptul fiecărui om la o viață sănătoasă și cu șanse egale în
societate. UNFPA ajută țările în care activează să folosească informațiile despre populație
pentru a elabora politici și programe de reducere a sărăciei și de creare a condițiilor
pentru ca fiecare sarcină să fie dorită, fiecare naștere să fie sigură, fiecare tânăr să fie
protejat de HIV/SIDA și fiecare fată și femeie să fie tratată cu respect și să trăiască o
viață demnă.
Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) este prezent în România
din anul 1991. Obiectivele UNHCR în România sunt: dezvoltarea sistemului național de
azil și a regimului protecției refugiaților conform standardelor europene și internaționale,
asistența solicitanților de azil și a refugiaților, promovarea unor soluții durabile la
problemele cu care se confruntă refugiații, prevenirea și reducerea cazurilor de apatridie. 
Biroul de legatură pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății (WHO)
a fost înființat în 1990. De atunci, acesta a implementat programul WHO Eurohealth, care
a cuprins trei faze:
- una de urgență, WHO prevenind o criză în aprovizionarea cu medicamente de
bază.
- pe termen mediu, Organizația a oferit asistența Guvernului în transformarea
politicilor pentru sănătate în programe naționale pe domenii prioritare
- pe termen lung, WHO oferă asistență Guvernului în dezvoltarea politicilor
naționale de sănătate în conformitate cu principiul Sănătate pentru Toți.
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și-a deschis biroul din
România în 1991. UNICEF a derulat inițial două programe bi-anuale de urgență.
Programul de Țară ulterior (1995-1999) a avut drept scop ajutarea familiilor pentru a face
față dificultăților cauzate de tranziție, iar din acest moment, a contribuit la construcția
unei baze solide pentru reforma sistemului național de protecție a copilului.
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a deschis biroul reprezentativ pentru
România în 1991. România este membră a FMI din 15 Decembrie 1972 și a apelat la
resursele acestei instituții de opt ori până în prezent pentru a susține financiar programele
derulate de Guvern.
Banca Mondială și-a deschis biroul din România în 1992. România se alăturase
Băncii Mondiale la 15 decembrie 1972, iar primul imprumut acordat României a fost
aprobat în 27 iunie 1974. În cele din urmă, totalul fondurilor acordate României de către
Banca Mondială a fost de 4,9 miliarde dolari, acordate în cadrul a 56 de proiecte de
împrumut.
Biroul din București al Corespondentului Biroului Internațional al Muncii
(BIM) s-a deschis în 1992. România este membru al BIM încă din momentul înființării
organizației în 1919. De atunci, BIM a contribuit la îmbunătățirea legislației muncii din
România pe baza standardelor internaționale pentru muncă. A oferit de asemenea
asistență tehnică constituenților naționali tripartiți; în plus, a contribuit cu asistența
tehnică la executarea mai multor proiecte în România, printre acestea numărându-se și
modernizarea serviciilor de angajare și prevenirea consumului de alcool și droguri la
locul de muncă.
Programul Comun al Națiunilor Unite pentru HIV/ SIDA (UNAIDS) și-a
deschis biroul din România în august 1997. Obiectivul activității sale este de a ajuta
Guvernul României în implementarea strategiei naționale de contracarare a răspândirii
HIV/ SIDA și de a dezvolta capacități locale de prevenire a infecției cu HIV. Parteneri
sunt atât agențiile guvernamentale, cât și organizațiile neguvernamentale. UNAIDS
derulează de asemenea și activități de cercetare și încearcă să inființeze rețele de
 comunicare și schimb de informații pentru a facilita eforturile comune de combatere a
epidemiei și de a-i reduce efectele.
Activitățile actuale ale UNAIDS în România se concentrează pe sprijinirea
consensului asupra planificării strategice în domeniul HIV/ SIDA și pe impiedicarea
răspândirii virusului HIV în cadrul categoriilor vulnerabile.
Toate fondurile, programele și agențiile specializate ale ONU în România
colaborează cu Coordonatorul Rezident ONU și cu biroul acestuia pentru a le asista în
armonizarea programelor și în coordonarea activităților. Armonizarea operațională se
bazează pe avantajele comparative oferite în arii specifice de expertiză de fiecare agenție
sau program ONU și include schimbul de informații, planificarea comună a activităților,
abordări comune asupra subiectelor de interes general, precum și armonizarea ciclurilor
de programe.

III. CONCLUZII CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA ROMÂNIEI ÎN CADRUL

ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
Pornind de la momentul în care România a devenit membru al Organizației Națiunilor
Unite și până în prezent se observă faptul că țara noastră a depus eforturi considerabile pentru a
își crea prestigiul și aprecierea de care se bucură astăzi la nivelul Organizației Națiunilor Unite.
Trupele de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și militari dau dovadă de mult
profesionalism, devotament față de țară dar și de egida sub care activează, cea a Organizației
Națiunilor Unite, fiind apreciate la nivel internațional, aspecte evidențiate prin solicitările din ce
în ce mai multe din partea Organizației Națiunilor Unite către România în vederea detașării de
personal militar sau cu pregătire specială.
Privind în trecut și comparând nivelul dezvoltării economico – sociale al României cu
celelalte state membre al Organizației Națiunilor Unite, țara noastră figurează ca fiind unul dintre
cele mai active state în teatrele de operațiuni, cunoștințele și pregătirea profesională a cadrelor
române fiind necesare pentru buna desfășurare și succesul misiunilor.
Deși pe teritoriul țării noastre nu activează birouri specific tuturor organismelor
Organizației Națiunilor Unite, România este implicată în majoritatea proiectelor de avengură
mare și medie desfășurate de aceste organisme.
România beneficiază de un imens sprijin social, economic și demografic din partea
Organizației Națiunilor Unite, de la momentul aderării, țara noastră dezvoltându-se pe toate
planurile vizate de ONU prin proiectele implementate, aceasta înregistrând evoluțiile
semnificante din momentul în care Organizația Națiunilor Unite și-a deschis birourile descrise
mai sus.
România, ca stat membru al Organizației Națiunilor Unite, își consolidează pe zi ce trece
poziția deținută în momentul actual în cadrul ONU, raportul dintre țara noastră și Organizația
Națiunilor Unite, de tipul parte – întreg, fiind benefic atât din punct de vedere economico –
social cât și din punct de vedere al siguraței naționale și internaționale, Organizația Națiunilor
Unite găsind în permanență în România un aliat de nădejde, ce nu ezită să își disloce trupele în
vederea participării la operațiuni militare sau în vederea pregătirii militarilor aparținând altor
state membre.
În concuzie, se observă faptul că România nu participă în cadrul Organizației Națiunilor
Unite doar prin detașarea de personal în cadrul teatrelor de operațiuni, țara noastră fiind de
asemenea un membru activ în ceea ce privește inițierea și implementarea proiectelor economice,
sociale și demografice, beneficiind de susținerea birourilor ONU ce au sediul la București.
 BIBLIOGRAFIE

https://www.scribd.com/doc/212952608/Romania-in-ONU
https://www.unap.ro/DOCTORAT/Rezumat_teza_IUNIE%202018/Rezumat
%20teza_RO_DULGHERU%20Valentin-Lagarder.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organizația_Națiunilor_Unite
https://www.scribd.com/presentation/152871719/ONU-REFERAT
https://www.scribd.com/document/7842236/Constituirea-Onu
https://mpnewyork.mae.ro/node/679-
https://www.mae.ro/node/1588
https://www.academia.edu/4871505/Romania_in_organizatii_si_organisme_internationale-
https://www.academia.edu/4657789/STUDIU_COMPARATIV_NATO-UE-OSCE-
ONU_privind_managementul_crizelor_rezumat_
https://www.scribd.com/doc/245393918/Despre-ONU
https://www.mae.ro/node/2114
https://mpnewyork.mae.ro/node/1979
https://mpnewyork.mae.ro/node/1957
https://mpnewyork.mae.ro/node/680-
https://www.mae.ro/node/1590