Latinitate si dacism

“Limba românã este limba latinã vorbitã neîntrerupt în partea orientalã a

Imperiului Roman cuprinzând provinciile dunãrene (Dacia, Panonia de Sud,
Dardania, Moesia Superioarã si Moesia Inferioarã), din momentul
pãtrunderii limbii latine în aceste provincii si pânã în zilele noastre.”

(A. Rosetti- Istoria limbii române literare)

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de
idei ce strabat cultura si literatura româna.

Dacismul
Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumatatea secolului
al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contributiei dacilor la formarea
poporului român.
Acesta îsi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru
etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-dac. Se contureaza ca un
curent de idei, mai mult sau mai putin unitar, mai ales în perioada
interbelica, de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista.

Latinitatea
Latinitate este un termen care denumeste actiunea de impunere a
limbii latine si a civilizatiei latine în urma cuceririi Daciei de catre romani.
Ideea de latinitate începe sa fie afirmata la noi de generatia
cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir.

Atinge apogeul prin reprezentantii “Scolii Ardelene” (Samuil Micu,

Gheorghe Sincai, Petru Maior).
Care este originea poporului si a limbii române?
Originea latina ce atrage prin prestigiul istoric al Imperiului Roman si
care compenseaza o serie de complexe de inferioritate fata de puterile din
jur?
Sau?
Originea daca a carei popularitate se explica prin misterul unei
civilizatii prea putin cunoscute dar si prin fascinatia arhaicului?
Astazi se accepta în general ca istoria veche a românilor este
expresia unui proces de sinteza daco-romana a unui proces adiacent de
integrare si de asimilare a elementului migrator. Potrivit majoritatii
cercetatorilor (istorici, lingvisti, etnologi etc.), limba româna este rezultatul
actiunii conjugate a mai multor straturi : elementul dac, roman si migrator.
Originea limbii române este legata de originea poporului si a unitatii
limbii române în diverse zone în care se vorbeste pâna astazi. Limba
româna s-a format din limba latina populara adusa în Dacia si dezvoltata
pâna în zilele noastre.
Latina s-a impus în Dacia în urma colonizarii, dupa cucerirea Daciei
de catre romani în urma razboiului din 105-106. Latina s-a impus rapid
deoarece romanizarea a fost un proces intens, viu, dinamic; bastinasii erau
interesati sa învete acest idiom pentru ca limba latina era limba oficiala.
Romanii erau interesati ca localnicii sa stie limba latina pentru a
putea stapâni.
Limba dacilor nu ni s-a pastrat. Nu stim cum vorbeau dacii. Nu avem
nicio propozitie. A fost descoperita o inscriptie în 1912 pe inelul de la
Iezerov (inel cu un disc); pe patru rânduri sunt 76 de litere grecesti; nu sunt
semne între cuvinte; nu stim de unde începe si unde sfârseste cuvântul.
S-a pastrat din daca o lista de nume de plante, nume de persoane,
nume de locuri, nume de ape (Dunare, Olt, Arges, Buzau, Prut, Nistru,
Cerna, Siret, Somes, Cris, Timis, Motru, Jiu etc)
Influente în limba româna

Inflenţe

VECHI TÂRZII

SLAVĂ MAGHIARĂ GREACĂ NEOGREACĂ TURCĂ

Cele doua mituri fondatoare

Dochia si Traian" povesteste despre

formarea poporului român: unirea dacilor
cu romanii, Dochia fiind o frumoasa fata pe
care împaratul roman voia sa o ia de sotie.

Mitul Zburătorului- un “Cupidon al dacilor”

Sustinatori ai latinitaţii
Letopisetele lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce.

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” de

Dimitrie Cantemir
“[…] a Dachii adevarati mostenitori i-au pus si
cu curat sângele fiilor sai, pre Dachia, care mai
denainte varvara iera, au evghenisit-o.”
Scoala Ardeleana care sustinea latinitatea prin exagerari, deoarece nu
recunostea originile dace ale românilor.

Sustinatori ai dacismului
Lucian Blaga prin articolul „Revolta
fondului nostru nelatin” din
revista”Zamolxe”.
”Avem însa si un bogat fond slavo-trac,
exuberant si vital, care, oricât ne-am
împotrivi, se desprinde uneori din corola
necunoscutului rasarind puternic în
constiinte.”
B.P.Hasdeu prin lucrarea „Perit-au dacii?”
din 1860, în care punea la îndoiala
latinismul românilor si linia trasata de
Scoala Ardeleana, catre o directie cu totul
noua: originea geto-daca a poporului
român.

Istoricul Vasile Parvan prin opera „Getica”

– realizata pe baza studiilor si descoperirilor
arheologice din acea vreme.

Mihai Eminescu în poezia „Memento mori”( „Nu uita

că vei muri”)

“Stau tacuti ostasii Romei, ridicând fruntea lor lata,

Stralucitele lor coifuri, la stâncimea detunata, […]
Dintre stânce arcuite în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi siruri au iesit —”
 Etnogeneza româna a fost una dintre preocuparile majore ale primilor
nostri cronicari, Grigore Ureche notând în Letopisetul Tarii
Moldovei: »Rumanii, câti sa afla locuitori în Tara Ungureasca si la Ardeal si
la Maramorosu, de la un loc sântu cu moldovenii si toti de la Râm se trag ».
Aceasta glorificare a latinitatii noastre a devenit, dupa Grigore
Ureche, un adevarat laitmotiv în cultura româna, fiind întâlnit la Miron
Costin, la stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Samuil
Micu, la Gheorghe Sincai si la altii.
În perioada interbelica, cele doua curente de idei sunt percepute de
pe pozitii adesea opuse, aflându-se în confruntare directa si sunt folosite,
direct sau indirect, ca suport argumentativ pentru diferite antinomii: traditie-
modernitate, spirit national-cosmopolitism.

Concluzie
Limba româna provine din limba latina vorbita în partile de est ale
Imperiului Roman, dar nu continua direct limba latina clasica, ci latina
populara. Ea face parte din familia limbilor romanice, dintre care unele au
devenit limbi nationale, altele au ramas limbi regionale sau chiar au
disparut. În timp, limbile se modifica, iar când se acumuleaza modificari ale
limbii, astfel încât varianta de origine nu mai e înteleasa de vorbitori, se
poate vorbi de o limba noua. Deci limba româna vorbita azi este rezultatul
modificarii, limbii latine vulgare în decursul anilor ce au trecut, este o limba
vie ce va suferi modificari si în anii ce vor urma, dar originea sa va ramâne
întotdeauna limba latina populara.