BAZELE GENERĂRII SUPRAFEğELOR Partea I 1

6.9.7. Formele uzurii tăişului aşchietor

ConsecinĠa fenomenului de uzare este uzura sculei aşchietoare, uzură ce poate

prezenta mai multe forme ce sunt prezentate în figura 6.34.d.

KT KT
VBB VBB VBB

b)
a) c)
Fig. 6.34.d

Din figura 6.34.d. se poate constata că indiferent de tip şi destinaĠie sculele

aşchietoare, exploatate în limitele regimurilor de aşchiere normale, se uzează fie
numai pe faĠa de aşezare (a), fie simultan pe faĠa de aşezare şi de degajare (b). În
cazuri particulare este posibilă însă şi uzarea directă a tăişului aşchietor, (c), prin
unirea uzurii de pe faĠa de aşezare cu uzura de pe faĠa de degajare.
Forma sub care se manifestă uzura sculei este influenĠată de natura materialului
de prelucrat, de mărimea vitezei, a avansului, a adâncimii de aşchiere, etc. Astfel la
prelucrarea materialelor casante apare uzura numai pe faĠa de aşezare fiindcă aşchiile
de rupere rezultate nu erodează suprafaĠa de degajare. La aşchierea materialelor
tenace sunt posibile ambele tipuri de uzuri, dar în mod obligatoriu este prezentă uzura
pe faĠa de aşezare. La prelucrarea cu avansuri mici, indiferent de viteză, este
predominantă uzura pe faĠa de aşezare iar pe măsura creşterii avansului se poate
manifesta şi uzura pe faĠa de degajare.

6.9.8. Caracteristica uzurii. Criterii de apreciere a uzurii

Aşa cum s-a arătat mai înainte scula aşchietoare se uzează numai pe faĠa de
aşezare principală şi secundară sau, şi, pe faĠa de degajare, unde apare un crater.
Fenomenul de uzare este ireversibil în timp. Odată declanşat nu încetează decât
când scula aşchietoare iese din funcĠionare. ConsecinĠa fenomenului de uzare este,
deci, uzura tăişului aşchietor care creşte în timp.
 Caracteristica uzurii este variaĠia în timp a uzurii. Se cunosc trei forme ale
caracteristici uzurii, arătate în figura 6.35, cea mai des întâlnită fiind caracteristica 1.

Fig. 6.35

ApariĠia uzurii sculei în procesul de aşchiere are multiple consecinĠe negative

care pot fi sintetizate astfel:
 modificarea geometriei sculei aşchietoare prin micşorarea unghiului de
aşezare, mărirea unghiului de degajare şi a razei tăişului ceea ce conduce la
creşterea temperaturii în zona de aşchiere;
 dilatarea termică a sculei aşchietoare;
 dilatarea termică a piesei şi a dispozitivului de prindere a piesei;
 modificarea proprietăĠilor fizico-mecanice ale stratului de prelucrat în zona
de aşchiere;
 modificarea durităĠii tăişului aşchietor;
 modificarea coeficienĠilor de frecare între piesă, aşchie şi scula aşchietoare;
 modificarea rezistenĠelor la aşchiere;
 modificarea modului de formare a aşchiei;
 curbarea aşchiilor şi schimbarea culorii lor;
 intensificarea proceselor de difuziune, oxidare, de apariĠie a
termocurentului şi a fenomenelor magnetice, de abraziune, deci şi
modificarea procesului de uzare (autogenerare);
 modificarea calităĠii suprafeĠei obĠinute;
 modificarea regimului vibratoriu;
 modificarea dimensiunilor piesei;
 modificarea preciziei de prelucrare.
Toate aceste consecinĠe arată necesitatea stăpânirii procesului de uzare.
Problema primordială care se pune este “când trebuie oprit procesul de
aşchiere pentru a se reface sau a se înlocui tăişul aşchietor”. Răspunsul teoretic
este înaintea apariĠiei uzurii catastrofale.
 Valoarea uzurii până la care se aşchiază poartă numele de uzură admisibilă.
Semne ale apariĠiei uzurii admisibile conform acestui criteriu sunt:
- rugozitatea suprafeĠei prelucrate devine necorespunzătoare;
- piesa, în timpul prelucrării, se încălzeşte excesiv;
- în procesul de aşchiere apar vibraĠii;
- componentele forĠei de aşchiere depăşesc o anumită valoare în raport cu cea
iniĠială;
- forma aşchiei se transformă din bandă în spirale scurte sau bucăĠi separate;
- piesele ies din câmpul de toleranĠă;
- suprafaĠa prelucrată prezintă, alternativ, pete lucioase şi pete mate, etc.

6.9.9. Factorii care influenĠează uzura sculei aşchietoare

Factorii care influenĠează uzura sculei aşchietoare sunt: regimul de aşchiere,

geometria sculei aşchietoare, materialul piesei, materialul tăişului aşchietor,
lichidele de aşchiere, vibraĠiile ce apar în procesul de aşchiere.
InfluenĠa regimul de aşchiere asupra uzurii se face prin componentele sale,
viteza, avansul, şi adâncimea de aşchiere.
InfluenĠa vitezei de aşchiere asupra uzurii se poate vedea din figura 6.36 unde
se remarcă existenĠa a trei zone. Zona A şi zona B corespund domeniului de viteze
unde se formează depuneri pe tăiş, existând puternice forĠe de adeziune. Lipsa
depunerilor pe tăiş face ca influenĠa vitezei de aşchiere asupra uzurii să se manifeste
ca în zona C.
Creşterea avansului sculei
conduce la intensificarea uzării
datorită creşterii forĠelor de
aşchiere şi a temperaturii de
aşchiere, dar influenĠa este mai
mică decât a vitezei de aşchiere.
Adâncimea de aşchiere are
influenĠa cea mai mică asupra
uzurii chiar dacă cresc forĠele de
aşchiere, însă, temperatura
medie creşte foarte puĠin.
InfluenĠa avansului de
aşchiere şi a adâncimii de
Fig. 6.36 aşchiere este arătată, calitativ, în
figura 6.36.a.
 Fig. 6.36.a

Materialul piesei influenĠează uzura prin proprietăĠile sale fizico-chimico-

mecanice (rezistenĠă, duritate, compoziĠie, etc.), prin rugozitate sau neomogenitatea
sa, prin existenĠa sau nu a incluziunilor, prin cuplul electric care îl face cu scula
aşchietoare.
Materialul tăişului aşchietor influenĠează uzura prin calităĠile sale
aşchietoare, prin rugozitatea şi forma feĠelor active, prin rezistenĠă sau nu la şocuri,
etc.
InfluenĠa geometriei sculei asupra uzurii este arătată sintetic în figura 6.37.
Se constată faptul că ea este identică cu influenĠa geometriei sculei asupra
temperaturii medii din zona de aşchiere dat fiind strânsa legătură dintre cele două
fenomene.
Rigiditatea sistemului tehnologic elastic contribuie la micşorarea intensităĠii
uzurii prin reducerea vibraĠiilor şi deci a oboseli tăişului.

Aşchierile cu întreruperi
(rabotare, mortezare,
strunjiri de suprafeĠe
întrerupte, etc) contribuie la
intensificarea fenomenului
de uzare.
Lichidele de aşchiere
micşorează intensitatea
uzării datorită reducerii
forĠelor şi a temperaturii de
aşchiere.

Fig. 6.37
 6.9.11. Durabilitatea sculei aşchietoare

Prin definiĠie, durabilitatea sculei aşchietoare reprezintă timpul de aşchiere

efectivă până la apariĠia uzurii admisibile “VBBadm”(figura 6.35).
Legătura dintre uzură şi durabilitate fiind de tipul "în oglindă" rezultă că toĠi
factorii care conduc la creşterea intensităĠii uzării duc la scăderea durabilităĠii şi
invers..
1

Fig. 6.38 Fig. 6.39

În mod practic se folosesc următoarele variante pentru influenĠa vitezei asupra

durabilităĠii [56, 64, 88, 94, 10, 120]:
-z
1. T = Cv v Taylor (1905) (6.84)
m
2. v T = CT Time (6.85)
-z
3. T = Cv (v + v0) (6.86)
-bv
4. T = Cv v av Safanov (1933)
b
(6.87)
5. T = Cv  e (6.88)
-av
6. T = Cv e (6.89)
 vv 2

7. T = Cv e 0
(6.90)


8. T Cv
(6.91)

v v 0
z

(a+bv)
9. CT = T v Wu (1963) (6.92)
 112
Durabilitatea optimă a sculei aşchietoare

6.9.13.1. Analiza durabilităĠii optime

Problema care se pune pentru durabilitatea sculei aşchietoare este cât de mare
trebuie să fie pentru ca aşchierea să se desfăşoare în condiĠii optime.
Criteriile mai des utilizate pentru determinarea durabilităĠii optime sunt:
1.productivitate maximă;
2.preĠul de cost minim (durabilitate economică);
3.schimbarea simultană a sculelor la o linie tehnologică.
1. Determinarea durabilităĠii ce dă productivitate maximă porneşte de la relaĠia:
p  s  a (6.101)
unde, - p -timpul necesar prelucrării unei
suprafeĠe;
- b -timpul de bază (aşchiere efectivă);
- a -timpul auxiliar necesar schimbării tăişului sau a sculei aşchietoare.
Reprezentarea grafică a relaĠiei (6.101) se poate vedea în figura 6.40.

Fig. 6.40 Fig. 6.41

Se constată faptul că pentru o anumită valoare a durabilităĠii există un punct de
minim pentru timpul prelucrării suprafeĠei “p” deci o valoare maximă pentru
productivitate.